Muzeul Virtual al Holocaustului Romilor ”Ion Cioabă”

Selectează
EnglishRomanian

„Există oameni de care moartea nu se poate atinge căci ei continuă să existe chiar și atunci când nu mai sunt.”                                       

       Ne întrebăm de ce această tăcere. De ce a trebuit să treacă atâta timp până când mărturiile supraviețuitorilor să fie transferate în imagini sau în scris? Răspunsul este simplu: până în urmă cu 80 de ani nu a existat elită a romilor care să vorbească și să prezinte lumii  pagina neagră de istorie a acelui timp. Astfel a procedat  poporul evreu, care întotdeauna a avut reprezentanți culturali admirabili în cultura de la începutul lumii. Neavând un Fildeman care să lupte, să le apere drepturile și să intervină pentru ei și mai ales necunoscând limbajul scrisului, romii după ce s-au  întors de acolo, câți s-au mai întors și-au continuat viața în mod firesc. Nu au acuzat pe nimeni și nu au căutat să se răzbune. S-au resemnat cu gândul că așa a fost să li se întâmple și oricum, orișice ar fi făcut; pe cei morți nu îi mai puteau învia.

 În toată istoria omenirii romii niciodată nu au provocat vreun război, ei doar au trecut prin războaie.

 Asta nu a înseamnă că au și uitat prin ce au trecut. De fiecare dată când se întâlneau începeau să depene amintiri din acele timpuri și ochii li se umpleau de plâns și sufletul ofta din tot adâncul său.

 Cântau plângând readucerea aminte a ce se întâmplase acolo. Nu știau să scrie dar au știut să cânte jelindu-și durerea.

 Așa i-am auzit povestind  pe cei dragi ai mei: bunicul meu Diamanto Bărkulica, bunica Lulica, bunicul Urda, bunica Luba, buna Verdeana, draga mea Mamă și dragul meu Tată. Timpul a vindecat rana; oamenii s-au resemnat dar nu au putut să uite.

 Cine ar putea spune cu exactitate câți romi au murit în timpul deportării în Transnistria? Numărul exact al victimelor e foarte greu de evaluat când oamenii aceștia  în marea lor majoritate nu aveau nici un act de identitate. M-am întrebat de multe ori: cum era trecut în actul de constatare al morții? Jandarmii români care se purtau bestial, să fi avut interes să scrie în acele procese verbale decesul romilor?

 Uciși de gloanțe, maltratați în chinuri cumplite, omorâți prin foame și frig, tifos, dar mai ales de racilele societății în care s-au născut: răutate, lăcomie, nepăsare, oamenii deveniseră animale, nu mai aveau discernământ, aveau  mintea bolnavă și inumană, o inimă de fiară care luptă să supraviețuiască. Frigul și foamea la mulți din ei le spălase creierul. Un altfel de Auschwitz, un Bug al frigului și foamei. Aici oamenii mureau lent și în chinuri groaznice, greu de imaginat că s-a putut totuși întâmpla așa ceva. 

 Cazurile de canibalism, părăsirea copiilor și a bătrânilor constituie dovada că romii în Transnistria  au fost reduși la cea mai primitivă formă de existență.

 Nu a interesat pe nimeni câți au fost și câți s-au întors.

 Aceste evenimente nu se puteau șterge, nu se puteau uita. Ele marcaseră familiile care au trăit atrocitățile holocaustului. Toate aceste orori, tocmai pentru că se petrecuseră sub ochii lor au dat un imbold apărării drepturilor și a emancipării romilor pentru a-i învăța să lupte, să fie auziți, să nu mai stea în nepăsare, să prevină pentru a nu se mai întâmpla niciodată alte crime împotriva umanității.

 Fundația Social-Culturală a Romilor ”Ion Cioabă” oprește căderea timpului în uitare umplând golul din istorie cu privire la genocidul din timpul Holocaustului oferind o puternică bază de date determinând pe romii din întreaga lume să-și asume motivele luptei împotriva rasismului, discriminării, excluziunii sociale, terorismului și împotriva celor care încearcă să limiteze libertățile individuale și individualitatea unei națiuni.

 Zi de zi cu regret și durere dispar dintre noi supraviețuitorii romi martori ai Holocaustului care au trăit atrocitățile regimului antonescian încă nu îndeajuns cunoscute .

 Muzeul Virtual al Holocaustului Romilor „Ion Cioabă” vrea a fi o rază de lumină care sparge întunericul.

Luminița Mihai Cioabă

M.S Regele Internațional al Romilor Ion Cioabă

Muzeul Virtual al Holocaustului Romilor „Ion Cioabă” are ca principal scop combaterea urii în rândul cetățenilor țărilor unde trăiesc romii, să prevină genocidele, să consolideze democrația și să promoveze demnitatea umană pentru a evita să se mai întâmple vreodată un Aushwitz al Bug-ului necunoscut oamenilor.                                    

NEUITAREA TIMPULUI

UNFORGETTABLE OF TIME

LACRIMI ROMANE

ROMA TEARS

Bun venit!

Despre noi

Fundația Social-Culturală a Romilor „Ion Cioabă”

Sibiu, Șoseaua Alba Iulia, bl. 16, Judeţul Sibiu

 

Fundaţia Social-Culturală a Romilor „Ion Cioabă” a demarat proiectul prin care s-a creat primul Muzeu Virtual al Holocaustului Romilor în România.

”Prin intermediul mărturiei supravieţuitorilor, muzeul prezintă deportarea romilor în Transnistria în Al Doilea Război Mondial. Reconstituim pagini negre din istorie când romii au fost împuşcaţi, maltrataţi, omorâţi prin foame şi frig, tifos, dar mai ales de racilele societăţii în care s-au născut: răutate, lăcomie, nepăsare (…) Obiectivul principal al proiectului este realizarea acestui muzeu virtual, pentru a face cunoscut trecutul istoric din timpul Holocaustului, iar prezentarea acestuia constituie o importantă sursă de informaţii pentru generaţia tinerilor romi, istorici, cercetători, studenţi, dar şi pentru publicul larg”.

Fundaţia „Ion Cioabă” deţine „o vastă şi bogată documentare arhivistică despre deportarea romilor în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial”.

MARTURII VIDEO

În 1945, Comisia de război a României declara că
38.000 de romi au fost victime ale Holocaustului,
morți în Transnistria, la vremea aceea teritoriu
guvernat de România.

1

DOCUMENTE

Mai mult de jumătate dintre aceștia erau copii. Este și acesta un motiv pentru care comemorarea victimelor Holocaustului
romilor este o comemorare a martirajului inocenței.

2

DEPORTAREA

Romii „nomazi” au fost primii atinşi de persecuţii, prin Ordinul No. 70S/1942 al
Preşedinţiei Consiliului ordonându-se deportarea lor în Transnistria, fara nici o exceptie. Numărul
și identitatea acestora vor rămâne pentru totdeauna necunoscute,

4

Jean Ancel

Asemănări și deosebiri

Tragedia romilor și tragedia evreilor din România

Fotografii vechi

Obiecte ale supraviețuitorilor

Vestuță de copil

Povestea vestuței e foarte tristă și bunica mea Lulica, deși am insistat de multe ori ca să mi-o spună, îmi spunea...

Galbenul tăiat pe jumătate

Bunicul meu își făcuse în lagăr, unde au fost deportați, un fel de prăvălie unde aducea mâncare pentru oameni...

Mai 1941

A început deportarea romilor nomazi.
Deportările nu au cuprins numai romii nomazi şi observaţia lui Mihai Antonescu că se opune întoarcerii unora dintre ei şi că "Dumnezeu să fie cu ei" indicau fară echivoc că deportarea romilor nu s-a făcut cu scopul de a-i împropietării şi îmbogăţii.

Iulie - Septembrie 1941

Convoaiele de romi nomazi în căruţe au ajuns la Nistru fără pierderi omeneşti.
Romii nu aveau nici un lider sau o organizaţie care să fi încercat să intervină pe lângă autorităţi să renunţe în ultimul moment la deporatre

August 1942

Confiscarea cailor şi a căruţelor. "Ţiganii care au fost primiţi acum, vor fi repartizaţi în sate şi puşi pe muncă.
Cei ce fură, vor fi sancţionaţi pe loc. Caii şi căruţele li se vor lua, şi vor fi date la colhozuri. Nimeni nu mai vagabondează.

Septembrie 1942

Valea Plângerii sau Regatul Morţii?
Romii au fost „plasaţi” oarecum la fel ca evreii şi au fost jefuiţi în acelaşi fel de către aceiaşi oameni.
Ei au sosit în „Regatul Morţii” sau în "Valea Plângerii" relativ sănătoşi, dar la mai puţin de o lună de la sosire, medicul militar al judeţului,căpitanul Dumitru Tomescu, i-a definit într-un raport către prefectură, drept „noua plagă a judeţului”.

Deportarea romilor în Transnistria: pretexte și categorii

Marius Gabriel Neculae

Muzeul
Național de Istorie a României (MNIR)

 

Apărând în izvoarele istorice muntene din secolele XIV-XV cu numele de „ațigani”, care se referea mai mult la o categorie socială, denumirile date reprezentanților acestei etnii după 1855/1856 au fost de regulă exonime: țigan, dar și emancipat și neorustic, fiind consemnate în perioada interbelică primele încercări prin care să fie impus (nu „inventat”) numele de Řom/ rrom. De asemenea, în perioada interbelică romii din România erau priviți și tratați în continuare ca o categorie socială și nu ca o minoritate, chiar dacă erau recenzați ca etnie aparte, cu o limbă proprie. În consecință, romii nu au fost incluși printre minoritățile naționale, iar legislația în privința minorităților nu s-a referit și la ei. În ceea ce privește politica oficială din anii 1945-1947 și primii ani ai R.P.R., conform modelului sovietic, romilor li s-a refuzat statutul de minoritate, ei fiind percepuți în tot ca o categorie socială marginală…

2 AUGUST

Ziua Memorială a Holocaustului Romilor

Data de 2 august este desemnată Ziua Memorială a Holocaustului Romilor (numit și Holocaustul Uitat) pentru că în noaptea de 2 august 1944, în lagărul de concentrare de la Auschwitz II-Birkenau, cei 2.897 de membri de etnie romă rămași în viață – femei, bătrâni și copii din așa-numitul „lagăr al țiganilor” au fost exterminați în camerele de gazare. N-au existat supraviețuitori romi sau sinti în lagărele de concentrare de la Auschwitz. Josef Mengele a manifestat interes în mod deosebit pentru romi și i-a supus unor experimente îngrozitoare.

Din cauza faptului că romii au fost mai slab organizați comunitar în comparație cu evreii, este dificilă estimarea numărului de victime al poraimos-ului dar se estimează că numărul de romi care au murit exterminați este între 200.000 și 2.000.000.

 

Fotografii vechi ”Din viața romilor”

error: Content is protected !!