MIHAI BANGA – născut în 01.01.1918 în Târgu Jiu

MIHAI GABRIȚA – născută în 11.07.1928 în Turnu Severin

LMC: Să aveţi noroc şi să fiţi sănătoşi!

Astăzi 30 iulie 2004 suntem la Tg Jiu. Suntem în curtea unchiului nostru Bango şi a mătuşii Gabriţa.

D-zeu să vă binecuvânteze! Am venit aici la d-stră ca să ne spuneţi mărturisirea Bugului. Mai întâi, cine sunteţi d-stră?

Bango: Eu sunt Gabriţa a lui Bango.

LMC: A cui fiică sunteţi?

Gabriţa: A lui Suliman.

Bango: Eu sunt fiul lui Pusa. Cel bogat.

Gabriţa:Tatăl lui a fost Ionişor. Bunicul meu a fost Oşo. Oşu a lui Bria. Îl ştii?

LMC: Să trăiţi şi să aveţi noroc!

Gabriţa: Şi tu.

LMC: Am venit la d-stră ca sa ne spuneţi mărturisirea aceasta a patimii şi a durerii Bugului, ca să ştie şi copiii, copiilor şi nepoţii, nepoţilor care au să vină peste timp.

Bango: Ne-au luat şi ne-au dus. Să îţi spun şi de unde ne-au dus?

LMC: Spuneţi-mi ce fel de romi sunteţi d-stră? Din ce neam sunteţi? Ce lucraţi d-stră?

Gabriţa: Căldărari.

Bango: Noi suntem căldărari. Tatăl tău nu făcea cazane de ţuică? Căldări? Pullika nu făcea la fel?

LMC: D-stră mergeaţi cu corturile?

Amândoi: Cu corturile.

Gabriţa: Vorbim amândoi?

Bango: Şi tu ai fost cu cortu.

LMC: Lăsaţi-mă pe mine. Acum eu va întreb pe d-stră.

Gabriţa: Ce am făcut noi.

LMC: Copiii de astăzi şi cei de mâine nu ştiu ce e acela cort şi cum ați trăit d-stră…

Bango: Pogorniţa ei nu ştiu ce este şi ei îi spun „sfoară”.

LMC: Nu ştiu ce este belli şi nici koverkă. Nici ce este acela poloveac sau kapko.

Bango: Nu ştiu…

LMC: Ce este cofa? Acum eu vreau să scriu istoria romilor şi de aceea vă întreb. Bineânţeles că eu ştiu ce este acela cort că am trăit în copilăria mea în el. Dar vreau să va întreb şi d-stră să îmi răspundeţi. Câţi copiii eraţi la părinţi?

Bango: Unsprezece.

LMC: Cum îi chema?

Bango: Îi chema: Stănika, Birea, Persiga, Marica, Ilarii, Tono, Bulaşi, Bango, Istrati, Mițarii, Piparkă…

LMC: Cu ce călătoreaţi?

Gabriţa: Noi umblam cu căruţele.

Bango: Mergeam sat din sat. Dacă nu găseam de lucru în sat atunci mergeam în următorul sat.

LMC: Unde eraţi cu corturile când a venit ordinul de v-a ridicat?

Bango: Noi eram în…

Gabriţa: Aici în Teleşti.

LMC: Povestiţi-ne.

Bango: Când ne-au ridicat să ne ducă acolo am mers şase săptămâni pe drum.

Gabriţa: Eu nu eram după el. Eu am plecat din Turnu Severin cu părinţii şi neamurile mele.

Bango: Şi ne-au dus când am trecut peste…

Gabriţa: Prut, peste Nistru. Am juns în Dumanovca.

Bango: În Dumanovca e unde era cânepa groasă?

Gabriţa: Da, acolo. În Dumanovca şi în Moldovca. Dumanovca i se spunea.

Acuma spune-i cum ne-au luat caii şi căruţele.

Bango: Ne-au luat caii,

Gabriţa: De cum am ajuns.

Bango: Ne-au pus în Valea Plîngerii.

Gabriţa: Aşa se chema valea aceea în care l-au omorât pe Mazilli.

Bango: Era cânepa acolo? …

Gabriţa: Se vedeau capul morţilor cum sunt bostanii pe câmp.

Bango: Şi ne-au pus acolo şi a venit ordinu…

Gabriţa: Am stat o lună de zile acolo.

Banga: Mai mult de o lună.

Gabriţa: Acolo.

Bango: Ne-au luat catârii, ne-au luat căruţele.

Gabriţa: La urmă ne-au ridicat de acolo şi ne-au pus să mergem pe jos..

Bango: Pe urma noastră au venit unii cu niște căruţe cu coviltire şi ne-au luat şi ne-au băgat în lagăr.

Gabriţa: Din Trei Dube au venit.

Bango: Când ne-au dus …

Gabriţa: Am mers pe jos până acolo. Am mers pe picioarele noastre până acolo. Durere şi necaz multă am tras. Când am ajuns acolo, ne-au ţinut şi acolo vreo două săptamâni.

In ziua de Sfîntu Arhanghel ne-am pomenit că au venit nişte căruţe din satele acelea ca să ne ducă că ne terminaseră bordeiele pe malul Bugului.

Bango: Şi când am ajuns acolo…

Gabriţa: S-a pus un viscol, s-a pus o zăpadă, ce necaz a fost.

Bango: Vezi de unde a murit lumea?

Gabriţa: Eu aş avea curajul să merg cu tine la groapa aceea cu morţi.

Bango: Mai ştii tu locul acela?

Gabriţa: Ştiu locul ca ăla din faţă.

Bango: Mai îl poţi găsi tu?…

Gabriţa: Când ne-am trezit de dimineaţă după viscolul acela …Stăteau morţii în zăpadă, cum stau lemnele înfipte în pădure.

Când s-a domolit vremea, s-au pus şi au săpat o groapă mare …

LMC: Unde era groapa aceea?

Gabriţa: Rămăsese o groapă adâncă…

Bango: Rămăsese o groapă mare de unde scoaseră pământ ca sa pună pe bordeie…

Gabriţa: De ce o lăsaseră?

Bango: Luau şi oamenii şi copiii şi le aruncam acolo…în groapa aceea şi apoi aruncam pământ deasupra.

Gabriţa: Acolo ne-au ținut de am stat un an de zile.

Bango: Mai mult de un an.

Gabriţa: Am stat acolo în locul acela.

Aşa şi au venit şi ne-au luat cu căruţele acelea mari şi ne-au dus acolo şi ne-au împărţit Gorju ne-a pus într-o parte, Mehedinţi în alt loc, Dolju în alt loc. Pe moldoveni le-a pus în alt loc. Ne-au repartizat fiecare de unde era cu oamenii lui. Judeţul lui cu raionul lui…

LMC: Spuneţi, spuneţi. Aduceţi-vă aminte.

Gabriţa: Şi ne-au luat şi am stat acolo de pe toamnă şi până la Lasatul Secului după aceea am plecat. Am stat acolo vreo doi ani de zile.

După aia ne spuneau jandarmii: „Pregătiţi-vă că vine frontu. ”

Mergeau părinţii noştri şi oamenii noştri şi munceau în Crihoi. Acolo era cel mare peste noi. Cam cât de aici până la Cărbuneşti era. Acolo era ăl mai mare peste jandarmi. Îi duceau pe oamenii noştri în fiecare zi la muncă.

Odată am văzut că au tăiat oile, porcii, tot ce au avut şi le-au pus în butoaie şi în vasuri şi se pregăteau de plecare.

„In ziua de cutare, să cumpăraţi căruţe, să faceţi cum faceţi şi să veniţi să fugim toţi împreună. ”

Auzi ce ne-au făcut? Ei acuma, acolo ce crezi că au făcut oamenii noştri?

Și-au cumpărat catâri, cai şi căruţe de la colhozuri de la ei. Cai din ăia! Să le pui salbă de galbeni la gât!

Am stat şi am mai aşteptat să vedem ce facem. Ba mâine, ba poimâine, a venit ordinul să plecăm.

Ne-am trezit aşa de dimineaţă şi ne-am adunat în căruţe lucrurile, ne-am făcut din ălea coviltire peste căruţe şi am luat şi am plecat. Pe unde am trecut ca să venim încoace, înaintea noastră erau din ăia…

Socrul meu era într-un sat, noi eram în alt sat. Ne-am întâlnit cu ei. Ne-am strâns în căruţe şi am luat-o la drum. Când am ajuns acolo în Crihoi, ce să vezi. Numai era nici un jandarm, numai era nimeni. Plecaseră oamenii. Ne-am oprit acolo. Luam seamă. Numai era nimeni. Ne-am luat şi am pornit iarăşi la drum.

Pe unde mergem pe unde trecem. Căruţele lor erau mici, nu erau late ca ale noastre.

Şi au luat nemţii caii noștri ăia frumoşi. Le-au luat de la căruţe, le-au luat din mâinile noastre şi le-au luat. Am început să plângem, să ne năcăjim. Numai avem acuma cu ce să mergem. Fratele meu luase doi cai. Am rămas cu acei doi cai. Era un cal să-i pui galbeni la gât. L-am luat de lanţ şi m-am dus cu el să-l ascund că vedeam că vin jandarmii. Au luat-o direct după mine. M-am trântit în noroi plângând. A venit fratele meu Ionikă şi le-a spus:„Staţi aşa că vă dăm alt cal, că tot vi-l ia și rămâneţi fără cal că tot vi-l ia “. S-au dus şi ne-au dat o iapă. A fost bună mai bună ca şi caii. Caii cei frumoşi i-au luat. Am rămas cu cei doi căluţi şi cu iapa aceea… Ei, iarăşi am plecat la drum. Noroiul ne ajungea până la gât. Murdari, dezbrăcaţi…

Bango: După ce am mers noi aşa am ajuns într-un sat rusesc, numai era nimeni în el.

Gabriţa: Fugiseră oamenii.

LMC: Lăsaţi-l să spună.

Bango: Şi…

Gabriţa: Numai erau oamenii acolo.

Bango: Luam găini, luam ce vroiam…

Gabriţa: Oamenii aceia îşi părăsiseră casele, nemţi erau în casele acelea.

Bango: Numai era nimeni. Am găsit într-o albie aluatul de pâine gata dospit într-o albie …

Gabriţa: Oricine trecea, lua din albie şi mânca, crud aşa…

Bango: Atunci numai ce îl frământase rusoaica şi fugise. Noi când am ajuns acolo şi am văzut aluatul aşa galben ca lumânarea, unde făcea cozonaci, luam şi mâncam aşa din el.

Gabriţa: Bucăţi aşa crude …

Bango: Era cald…

Gabriţa: Şi erau butoaiele de vin, iar noi de doi, trei ani numai văzuserăm băutură…

Pe Mariţa asta bătrână, o ştii?

LMC: O ştiu

Gabriţa: Şi pe Koliţa fiica lui Fudulaşi dacă o ştii, am intrat şi am dat peste un vin mai dulce, vărsăm ce aveam şi ne luarăm din aia. Atâta am băut de ne-am îmbătat.

În casele acelea ce îţi spun eu, deabia mai puteam merge pe drum atât de beate eram de numai găseam drumul la ai noştri. Când am ajuns acolo, am ajuns la un mal. Era o pajişte aşa unde se opriseră oamenii şi se cinsteau bând vin.

Toată lumea îşi luaseră vin în ce găsiseră, în butoaie, în vase, bidoane ce erau prin casele acelea.

De acolo iar am plecat la drum şi unde am ajuns. Ajungem la Prut. Prutu era mai înainte sau Nistru?

Bango: Am ajuns în Căuşani. În satul ăsta Căuşani l-au împuşcat pe Mardelo.

Gabriţa: Noi numai eram cu voi. Nu eram cu voi împreună.

Bango: Şi când am ajuns la Căuşani, ajungem acolo unde îl împuşcaseră pe Mardelo.

Gabriţa: Furaseră cine furaseră nişte haine.

Bango: În bombardamentul acela se zbătea Mardelo şi l-au împuşcat.

Gabriţa: Spune-i cum ai ascuns-o pe Miţa sub pernă şi pe Marica.

Bango: Şi atunci, când am ajuns la Căuşani, am vrut şi noi să ne pregătim ceva de mâncare. Gura omului îl bagă în foc! Piparkă, fratele meu a găsit nişte carne proaspătă de porc şi a găsit şi nişte varză. Ca lămâia aşa de galbenă era varza. Cumnata mea Miţa s-a dus şi a cerut ţigări de la nemţi. Când a cerut ţigări„balega”. După ce a cerut ea ţigări, nemţii au ţinut minte şi au venit şi au scos pistolul. Au tras doisprezece gloanțe pe la urechea mea să le dau pe „parinca”. Unde era „parinca”? În aşternut sub perini ascunsă.

LMC: Ce era „parinca”?

Gabriţa: Miţa era. Aşa le spuneau nemţii la fete mari, la domnişoare..

Bango: Când a venit neamţu să ne împuşte, a pus mitraliera care era în ea şaptezecişidouă de focuri. A venit o cătană şi numai ce i-a spus: „Ne, ţihaia, ţihaia, rumînschi” Şi ne-a spus cătana aia să fugim şi să ne împrăştiem şi să ne ascundem în toate părţile. Şi am fugit şi ne-am ascuns.

Gabriţa: Noi eram în alt loc nu eram cu ei împreună.

LMC: A mai tras neamţu în cineva?

Gabriţa: Nu a mai tras. A tras…

Bango: Nu a tras.

Gabriţa: Apoi neamţu ăla…

Bango: Eu mai eram aici dacă ar fi tras?

Gabriţa: Numai. Pe mine m-a bătut un jandarm când ne-am dus. De asta mă doare pe mine şi acuma şoldu? Eu rupeam iarbă la cai şi el a venit şi dat cu paru în mine de m-a doborât jos.

Bango: Vezi noi toţi am trecut prin mare necaz şi mulţi care au fost acolo nu au luat nici un ban.

Gabriţa: Mama ta a luat?

LMC: A luat. D-stră aţi luat?

Bango: Noi am luat.

Gabriţa: Tatălui tău nu i-au venit?

LMC: Nu.

Gabriţa: Nici mie.

Bango: Va trebui să-i vină.

Gabriţa: Am trecut prin mari greutăţi şi am tras multe necazuri. Mă întreabă copiii mei de ce îti faci atâtea fuste mamă? Aveam o fustă din cânepă pe mine…

Bango :Iţi freca pielea de pe tine…

Gabriţa: Atâta mă frecase, să mă ierţi, de îmi curgea sânge de pe picioare. Din cauza asta, am peste o sută de fuste. Îmi tot strâng şi îmi voi tot face altele ca să am numai din necazul acela că nu aveam ce lua pe mine, nu aveam fustă. Nu aveam cămaşă…Deabia am putut merge pe drum din cauza noroiului, necaz am tras până am ajuns la Prut? Când am ajuns la Prut…

Bango: Şi am stat în…Unde am stat? Cum se chema?

Gabriţa: Acolo nu ne-au lăsat să stăm.

Bango: Cum se chema?

Gabriţa: În Larga. Am fugit de ne-am ascuns şi am aşteptat să trecem. Oamenii au dat mâna cu un om ca sa ne treacă pe furiş.

Bango: Vasile.

Gabriţa: Au aranjat Potolli şi bunicul tău cu omul acela să ne treacă cu barca noaptea.

Bango: Nu era apa adâncă dar era largă.

Gabriţa: Au rămas caii pe malul Bugului. A rămas fratele meu cu ei Brati şi Dodu. Nu îl ştii? Au rămas cu caii acolo. Erau copiii mici, sora mea Bria şi Floarea erau micuţe. Pollu fratele meu era şi el copil mic. Plăteau câte un pol de aur, câte doi acelui om de ne trecea. Şi ne-a trecut.. Caii au rămas dincolo pe malul Prutului. Au rămas şi unii oameni cu ei. Cred că ţi-am spus că a rămas fratele meu Brati şi Dodo cu ei? Am spus?

LMC: Aţi spus că au rămas cu caii.

Gabriţa: Au rămas pe malul Bugului, pe malul Prutului că veneau nişte oameni. Omul care ne trecea când i-a văzut s-a speriat că o să-l pârască. Întelegi? Ne trecea pe ascuns omul.

Bango: Vasile?

Gabriţa: Da. Ne trecea pe ascuns. Când oamenii aceia au trecut, ei s-au ascuns în papură şi noi am trecut. Am luat-o aşa de-a dreptul prin vii, peste câmpuri şi peste dealuri…

Ma rămăseseră cinci persoane. Au trecut femeile primadată şi ei au rămas acolo iar femeile lor nu aveau unde să dea capu că aveau copii mici în braţe. Mai am mers, mai ne-am oprit, am mai aşteptat. Până la urmă a trecut şi fratele meu Ionică, mai era și Tălmaci, mai era şi Kurko şi femeile lor trecuseră cu noi şi au făcut cum au făcut şi ne-au ajuns din urmă. Trecuseră şi ei în noaptea următoare. Pe noi nu ne-au mai putut găsi că o luasem peste câmpuri pe unde nu era drum şi ei de unde să ştie pe unde am luat-o noi.

Au ajuns mai repede în Străhaia decât noi. Au mers cu trenuri…

Au vândut caii şi au luat numai bagajul ce îl aveau în mâini şi au ajuns în Străhaia. Dumtama era cu ei. Il ştii pe Dumtama?

LMC: Am auzit despre el.

Gabriţa: Dumtama, nu Zărianu a fost cu noi mai pe urmă. Acolo când au ajuns şi-au ridicat cortu. Au început să lucreze pe la oameni ce aveau de reparat şi au mâncat şi băut pe cinste. Şi-au adus găini din sat unde au lucrat. Cam pe timpu ăsta era până la Sfântu Petru.

Numai era mult până de Sfântu Petru când am ajuns noi acasă. Când am ajuns şi noi era Sfântu Petru şi am mâncat şi am băut.

Acum să îţi spun când am venit cu trenu, că am luat trenul din Bârlad, Tecuci.

Am venit noi ce am venit pe jos, ce să-ţi spun? Sute de kilometri. Făcusem în amândouă tălpile picioarelor bube şi în călcâie şi numai puteam merge desculţă, numai puteam de durere…

Ce a făcut atunci mama mea? A sfâşiat fusta ce avea pe ea şi a rupt de mi-a înfăşurat pe picioare. Nu aveam papuci, n-aveam nimic …Aşa am luat-o şi am mers la tren, se auzea trenul. Eu numai puteam merge. Mama mi-a spus:” Acum vrei să rămâi aici, fetiţele acum au ajuns şi s-au spălat, s-au îmbrăcat iar tu vrei sa rămâi aici?”Mergea plângând, se prefăcea că pleacă şi mă lasă. Măcar o bâtă groasă să fi avut să mă sprijin că numai puteam merge.

Bango: Apoi unde eraţi?

Gabriţa: Lângă Tecuci. Pasarabia …

Am mers înainte că se auzea trenul. „Au mamă, acum aud şi eu trenul.” Mai mi se vindecaseră un pic picioarele.

Şi am luat şi am tras acolo, chiar lângă şeful de gară am tras. Ne-am strâns acolo şi stăteam aşa îngrămădiţi într-un şanţ. Am fost cam vreo zece, cinsprezece familii, ba şi mai mulţi. Oamenii noştri nu ne-au lăsat să urcăm şi noi în tren pe unde apucăm, unul într-o parte, altul în altă parte. Ei au cerut să ne pună un vagon pentru noi şi acuma stăteam acolo în şanţ şi aşteptam. Cu chiu cu vai ne-au dat un vagon şi ne-au lăsat să aşteptăm pe linia moartă prin mai multe gări. Mergeam câte o zi, două şi bombardamentele trăgeau deasupra noastră. Ajungem în Bucureşti.

Bango: Ce spunea Iaţa ăl bătrân?

Gabriţa: Iaţa ăl bătrân? S-a suit pe vagonul cu cărbuni dezbrăcat.

A luat săracu şi mi-a dat o bâtă în mână de mai mă sprijineam şi eu de ea de mai săream ca să mă urc în tren. Am ajuns acolo cum ţi-am spus. Am luat vagonul acela şi tot mergea cu noi ce mergea şi se tot oprea în gări.

Bango: Ca să vă vadă oamenii…

Gabriţa: Ne-am pus şi ne-am dat jos de pe trenuri şi ne-am urcat în trenuri personale. Atâţia bani ne aruncau românii! Tatăl meu a umplut o geanta cu bani. Erau bani din ăia din zinc, de câte douăzecide lei, de câte cinci, de câte zece, de care ne-au dat oamenii. Am strâns mulţi bani.

Aveam şi eu o brăţară frumoasă pe mână şi doamnele vroiau să îmi vadă brăţara şi aruncau cu bani pe mine. Era o femeie Tena, de unde era…din Strehaia. Femeia aceea a alergat în faţa trenului tocmai lângă locomotivă. Până ce ne-am dus şi noi ea umpluse dejea o cutie cu bani. Am alergat şi am doborât-o pe săraca femeie şi am risipit toţi banii ce îi strânsese. A venit atunci bărbatul ei şi s-a pus să ne lovească…

Am ajuns în Craiova şi când am ajuns acolo,

Bango: Unde aţi luat bani?

Gabriţa: Ei, când am ajuns la Craiova, acolo ne-am despărţit. Noi am mers înainte. Am luat alt vagon noi cei din Mehedinţi. Când să ajungem acolo, gorjenii s-au dat jos, Iaţa ăl bătrân, Lemi, care mai erau Doamne? Erau mulţi, Mărconii. Ei s-au dat jos acolo şi noi am mers mai înainte. Am mers de am ajuns în Lunca Banului. Ţi-am spus de Lunca Banului?

Bango: De unde să spui.

Gabriţa: Când ne-am dat jos în Lunca Banului, ne-am urcat în trenuri cu compartimente din ălea. Numai era ăla vagonul nostru. Ne-am urcat pe un tren din acela marfar. Mătuşa ta Ludi era cu mine şi cu Parnea. Dintr-o dată a prins-o somnu. Cam din Craiova o luase somnu.

Licuţa era micuţă la ea în braţe. Când am ajuns acolo şi ne-am dat toţi jos din tren, nu e lumină s-o cumperi. Din cauza bombardamentelor nu era lumină, o taiaseră oamenii. Ne-am dat jos cu toţii şi am sărit din tren. A rămas în tren mătuşa ta Luludi cum îi spuneţi voi Kopidi. A rămas în tren maică. Când ne-am dat jos, tata a întrebat:„Sunteţi toţi aici? ” „Aici suntem. ”„Da Lucica, unde e?” O strigăm pe Lucica în toate părţile. Am început sa plângem şi să ne năcăjim…

Bango: Şi ea unde era?

Gabriţa: A rămas în tren. S-a dus tata la şefu de gară şi i-a spus:„Domnule, uite aşa, uite aşa, mi-a rămas o persoană în tren”. „Lasaţi că nu e niumic” a spus omu. Şi a dat telefon şi au făcut ce au făcut şi au dat-o jos în Ciocăuţa. A ţinut-o acolo până de dimineaţă pe trenul care vine de la Timişoara.

Bango: Să fi stat acolo.

Gabriţa: Apoi unde să fi stat acolo? Apoi că s-a dus înapoi. A dus-o mai departe trenul. Şi a venit. Ea pe unde a fost a găsit oamenii din Străhaia că s-a dat jos în Străhaia nu a mai venit ea după noi. Noi am rămas. Ne-am pus să plângem că unde îşi va da ia capu cu fetiţa micuţă. Când am auzit ca ne-a spus domnul acela: „Am pus-o la tren să vină înapoi”. Ei, ea s-a dus acolo după bărbatu său că i-a spus Tanasia ăl bătrân că îl întâlnise acolo la Străhaia:„Du-te că bărbatul tău e în Slătinco, e şi Dumtama cu el” şi a trimis-o să meargă acolo. Ea s-a dus acolo nu a mai venit să ne spună şi nouă că s-a întors. Noi o aşteptăm maică, o aşteptăm …Unde e? Cine ştie unde o fi? O fi minţit-o omu şi au pus-o pe alt tren?…Ce am făcut?

Ne-am pus şi am luat-o pe jos. Ce să-ţi spun? Cinci, şase kilometri sunt până în sat. Drum mare al dracului. În drumul ăla erau aşa rând numai cu gropi. Numai aveam picioare. Muream acuma. Numai puteam ajunge. Nu ni se mai păreau grele drumurile pe care veniserăm cât ni se părea de greu acum drumul acesta. Acuma am ajuns. Când noi am ajuns Lumină, au venit jandarmii şi ne-au ridicat. Noi ne ridicaserăm cortu. Ce ne bucurasem şi noi acuma că o să ne putem odihni. Ce să facă tata atunci? S-a dus la un om în sat a luat o căruţă şi ne-am urcat în ea cu ce aveam şi mână la Vânju Mare. Cum mergeam noi cu căruţa, ce trăgeau bombele deasupra noastră. Au aruncat şi un butoi gol de acolo de sus şi noi numai aveam unde să ne ascundem, nu era nimic aici dincolo de drum. Aici era un deal şi au aruncat butoiul ăla. De ai noştrii erau ăia. Noi am murit de frică. Că ce au aruncat de tare cu butoiul ăla pe câmp. Ei, lasă nu-i nimic acuma. S-a dus dracului aeroplanu şi copiii au fugit să vadă butoiul. Era gol. Când mergeam pe jos, când mergeam în căruţă cum puteam şi noi. Eram multe familii. Trei, patru familii pe o singură căruţă. Ei, cu chiu cu vai am ajuns în Vânju. Cu noi era Zăria a lui Duţa a lui Piparka. Poate ai auzit şi tu derspre el? Ei, şi ce-a făcut? El stătea maică acolo în vagon şi nu ieşea nici un grai de la el, numai zăcea şi nici nu îl vedeai că mânâncă şi el o coajă de pâine.

Bango: Apoi de ce?

Gabriţa: Venise moartea pe el.

Bango: Moartea.

Gabriţa: Ei, când am ajuns noi acolo în Vânju, am tras acolo lângă un capăt de pod. Acolo locuia un domn pe care îl chema Moldoveanu, el fusese dus în Bărăgan. Atunci venise şi el. Ne-a pus şi ne-am aşezat acolo lângă el, lângă un drum, la un capăt de pod, într-un şanţ aşa în malul lui. Nu aveam unde pune capu să dormim. Nu aveam ce pune sub noi, nu aveam nimic. Aveam nişte pături de ne-am făcut cortul şi o pătură pe care o puneam jos şi una deasupra. Ce am făcut? M-am dus şi am strâns snopi de buruieni, le făceam ca un fel de perini şi le puneam la cap la fraţii mei, la părinţii mei, nouă acolo ca să avem. Doamne …trecea frigu prin noi…Am mai tăiat iarbă, am mai pus acolo sub noi…

Ei, acum omul acela lucra. El era cu fratele meu Brati la lucru. Au pus o pătură să nu le bată vântu şi lucrau acolo amândoi. Ei fuseseră în sat şi găsiseră mult de lucru şi de reparat. Era o femeie Duda a lui Lepădatu, să îi spui la mătuşa ta că ea o cunoaşte.

Bango: Lăpădatu ăla era mare om vai de capu lui.

Gabriţa: Măi maică, Lăpădatu era plin de tifos. Le-a mirosit usturoiu, le-a mirosit usturoiu. A bătut vântu şi a venit mirosu. Aăla era mai departe de ei, numa avenit mirosu şi cum a bătut vântu s-a umplut de tifos omul acela Zărie şi mai târziuşi fraterle meu Brati. Ce să facem acuma? Ne-am mutat de acolo, ne-am pus într-un zăvoi şi ne-am făcut corturi din buruieni aşa. Am stat acolo în câmp fără nici un Dumnezeu. Ne-am făcut acolo un fel de culcuşuri bune. Ce să facem? Ba astăzi, ba mâine, a căzut omu ca sarea. Acum s-a umplut şi fratele meu. Ce să făcem, Doamne? Plângem că moare, Brati.

Bango: Ce era tifosul enzimatic, știi ce e ăla?

Gabriţa: A căzut şi el. Am luat şi am gătit un pui să îi duc să mănânce. L-am fript şi l-am pus în mujdei. Ce să mai mănânce?! Unde să mai mănânce. Deloc numai mânca.

Am mâncat după el şi am mâncat şi nu am avut nimic. Când a murit…

Bango: Zăria.

Gabriţa: A murit Zăria. Pe fratele meu l-am dus în ziua aceea la spital. El nu ştia că prietenl lui murise. Mama mea a luat o căruţă cu boi şi l-a pus sus şi l-am dus la spital. În satul acela era un spital, un spital mare era în Vânju.

L-am dus acolo. Noi am rămas acolo mai departe în sat. A murit omul acela, l-am îngropat. După ce l-am îngropat, ce am făcut? S-a dus tata şi a luat căruţa de la un om, ne-am strâns lucrurile şi am plecat din acel sat.
Bango: Aţi fugit?

Gabriţa: Am fugit. Ne-am dus în alt sat şi am intrat într-o casă veche. Mama, săraca a rămas în satul acela. Departe eram că ne-am dus departe. Ea a rămas săraca. A rămas acolo.

Şi am intrat într-o căsuţă veche la un om. Trebuia să stăm acolo că nu aveam unde sta. Ce a venit maica pe mine altceva. Şi pe mine şi pe tatăl meu. Dormeau ceilalţi copiii erau mai micuţi. Şi deabia m-am trezit din somn. Şi tatăl meu s-a trezit. Era treaz nu dormea. La el fusese necuratu ăla mai înainte şi se pusese pe el.

LMC: Pe cine?

Gabriţa: Pe tata. Pe tatăl meu.

Av, Doamne!…A Tată uite ce mi s-a întâmplat.

„Taci din gură, prostuţo. Tu esti prostuţă! Ce ai făcut?!” A luat şi s-a dus în sat dis de dimineaţă. S-a dus de a găsit un loc ca să ne scoată de acolo. Şi a găsit un loc frumos, într-un zăvoi, casele oamenilor erau lângă noi. Frumos teren. Erau nişte salcâmi acolo mari, frumoşi. Ce a făcut? S-a dus şi a luat căruţa de la un om şi a venit şi iarăşi ne-am încărcat lucrurile sus şi am plecat în locul acela frumos unde îl găsise. Eu atunci am înţeles… se întâmplase şi lui la fel cum mi se întâmplase mie.

Adusese tata o căldare mare din sat şi eu am pus toată căldarea aia pe foc ca sa se încălzească apă sa îmi spăl fraţiorii că tare murdari mai erau şi să scot mizeria din ei…

“Spală-te şi tu pe cap şi fă baie că ai stat destul acolo murdară, tu nu vezi că noi ne spălăm toată ziua şi ne curăţăm. O primenea artunci tifosu. Licuţa era mai înainte bolnavă şi acum se umpluse şi ea. Doi ani avea, începuse şi ea să mearga în picioare.

“Vino şi ia apă caldă de aici şi spală-te. ”

Ea s-a dus şi s-a pus în cortul ei că stătea ascunsă din cauza oamenilor ca să nu vadă fetiţa bolnavă şi să i-o ia. Brati parcă venise din spital. Ea nu a vrut să se spele pe cap, niciodată. S-a dus a stat acolo ce a stat şi a venit la mine. „Uite, ia aici banii ăştia şi du-te şi cumpără-mi de la stână brânză. ”Erau acolo nişte oameni care mai vindeau brânză. ”Uite, că avem aicea plină căldarea cu brânză. Ia de aici o bucată şi mănâncă.

„Nu vreau. Du-te şi ia-mi de acolo. ”.. atunci eu mi-am dat seama că nu e în regulă cu ea ceva. „De ce faci aşa? Venise şi avea bani în mână ca să mă duc musai să îi cumpăr brânză de acolo. ”Pe urmă s-a dus la ea în cort. Ai mai văzut-o sa vină sau să mai iese afară? A venit fratele meu că fusese plecat în sat. Ce să facem acum? O prinsese boala. Femeia care era doctoriţă în sat trecea în fiecare zi pe acolo pe cărarea poteicii care trecea pe lângă corturile noastre. Acum ce să mai facem, că numai e de trai. A văzut-o femeisa aceea acolo cum stătea în buruieni. S-a dus şi a adus o dubă ca să o ia de acolo că a văzut-o bolnavă.

Oamenii aceia au adus gaz, oţet ce n-au adus cu ei, tot ce le trebuia:„Unde-i aia bonavă? Unde-i a bolnavă?” Ea stătea în cortul ei. Şi s-a dus femeia aceea şi le-a aratat că ştia unde stă bolnava. Când au văzut-o au şi luat-o de acolo.

Bango: Boala aceea era un pericol.

Gabriţa: Acolo era o groapă în faţa cortului unde făcea tata cărbuni. Au pus şi au căutat-o:„Auuu, ka la porci…”

Avea nişte cozi groase ca pe mână şi negre ca mura. Şi au luat foarfeca şi au tuns-o. Au tuns-o până la pielea capului…

Au tuns-o şi i-au aruncat cozile cu banii de argint cu toţi unde erau împletiţi în părul ei. Avea un lanţ de argint pe care îl cumpărase acolo unde am fost la Bug de la bâdânărese, moldovence cu tot ce avea au aruncat acolo în groapa aceea. Eu ce făceam din cauza părului ei:ma trânteam şi săream în sus …muream toată de supărare…

Bango: Erai proastă….

Gabriţa: Mama nu era acasă, în sat era, ba numai ştiu unde era …De unde au venit, au venit…

Bango: Cine? Brati?

Gabriţa: Da. S-a dus zvonul în sat că la noi au venit doctorii. A venit şi el acolo. Când l-a văzut doctoru în căruţă, au pus-o sus şi au dus-o. Nu erau maşini ca acuma. Au pus mâna şi pe el:”…A, fire-ai al dracului …şi-am spus să mai stai în spital ai venit de le-ai umplut pe toţi. ” Şi au luat şi i-au tras vreo câteva, parcă văd în faţa ochilor, plânge inima în mine ori de câte ori îmi aduc aminte. A dat în el doctoru. L-au luat. Le-au pus în căruţă cu Licuţa cu tot, toată familia lor şi le-au dus la spital.

Jumătate de grad mai avea până ce să moară şi l-au mai ţinut încă două luni în spital. A tras săracu mult năcaz şi amar…

Noi ce am făcut, ne-am luat pământ şi ne-am făcut cum am putut căsuţe.

LMC: D-stră ați vorbit foarte bine. Vă amintiţi încă bine despre Bug. Să trăiţi şi să aveţi noroc!

Acum, povestiţi-ne şi d-stră.

Bango: Cine, eu?

LMC: Tot despre Bug să ne spuneţi.

Bango: Când am avenit pe drum, am ajuns la Căuşani. Cum e Cărbuneşti aşa era Căuşani.

Gabriţa: Ai mai spus.

Bango: Mi se pare că am mai spus.

Gabriţa: Unde au luat-o pe Miţa.

Bango: V-am spus despre asta..

Gabriţa: Mai spune odată..

Ţi-a povestit cum au luat-o pe Miţa de sub el unde era ascunsă?

LMC: Da, a spus.

Gabriţa: A spus.

Bango: Apoi ce să-ţi mai spun?

LMC: Ce vă mai amintiţi?

Bnngo: Am plecat de acolo şi am ajuns …în Larga.

LMC: Şi?

Bango: Unde am plecat de acolo, am ajuns …

Gabriţa: Am ajuns la Prut. Nu ne-au lăsat să trecem pe acolo şi ne-au spus să mergem prin alte părţi.

Bango: Am luat-o prin Lunca, am mers mai spre sus şi am ajuns în Larga.

Gabriţa: Mie nu mi-ai spus despre întâmplarea asta.

Bango: În Larga am mai stat acolo încă şase săptămîni de zile. Acolo a murit nevasta lui Ilarie fratele meu, Luba. A strâns scânduri din sat de i-a făcut sicriu şi a îngropat-o. El rămăsese ascuns cu ea în papură în timp ce noi am trecut noaptea cu bărcile Prutu.

Gabriţa: Ce spui, vezi cât necaz?

Bango: Cum era papura aceea? Să treci prin ea şi să numai poţi ieşi afară.

Gabriţa: El o ducea în spate…

Bango: Era papura cât casa şi să mă ierţi aşa de groasă ca pe mână. …Şi au rămas acolo căci s-au rătacit…

Prutu era acela…

Gabriţa: Pe malul Prutului. Erau foarte mari apele acelea.

Bango: Când am ajuns acolo au venit trupele de armata, voiau să se împuşte unii pe alţii cu pistoalele. Era acolo un noroi de numai puteai ieşi afară din el …Şi au îndreptat pistoalele unul către altu, parcă văd în faţa ochilor, Când erau gata să tragă, a venit un neamţ şi a spus: „Nu, nu, nu…”

Am stat acolo ce am mai stat până ce s-a făcut bun drumu. Am luat şi am plecat şi am ajuns în Zărneşti.

LMC: Acolo erau mulţi nemţi şi români?

Gabriţa: Erau mulţi şi nemţi şi români.

Bango: Coloanele noastre erau coloanele noastre …

Gabriţa: Când am ajuns

Bango: Coloana nemţurilor era mai mare.

LMC: Şi mergeaţi împreună?

Gabriţa: Împreună cu noi.

Bango: Soldaţii noştri românii, nu aveau nici mămăliguţă să mănânce şi nemţii mâncau ciocolată şi pâine din tăvi pătrate. Şi marmeladă.

LMC: Şi românii?

Gabriţa: Mergea malotanţia pe drum cu ei şi acolo le fierbea mâncarea. Se opreau de mâncau şi ei săracii.

Bango: Mnâncare de fasole, asta aveau.

Spune-i de ardeiul unde l-a găsit…

LMC: D-stră vă dădeau?

Gabriţa: De unde să ne dea? Nu ne dădeau nimic.

Bango: Cine să ne dea, maică?

Gabriţa: Deabia aveau ce mânca ei…

Bango: A găsit fratele meu un ardei pe calea ferată…Să mă ierţi, unde se pişau oamenii şi strângea de acolo cojile de pâine …

Gabriţa: Strângea ce găsea prin vagoane.

Bango: Era şi un ardei mare…

Gabriţa: Tu, ce spui…

Numai necaz a fost şi durere.

Bango: Unde am ajuns noi acuma e aur…

Gabriţa: Dezbrăcaţi, desculţi prin noroi…

Câţi galbeni dau acuma oamenii la fetele lor şi noi unde am fost?

LMC: Lăudat să fie Dumnezeu! Dacă facem şi trăim în voia Lui D-zeu vom ajunge în adevătatele frumuseţi. Vom călca pe străzi de aur. Nu e frumos ca acolo să ne întâlnim cu tot neamul, neamului nostru?!

Lăudat să fie D-zeu că a avut milă şi de noi!

Bango: D-zeu e mare!

Gabriţa: Numai D-zeu ne-a dat bani!

Bango: Şi am ajuns în Pasarabia într-un sat. Era nemţesc satul acela. Găinile…

Gabriţa: Mai spun despre asta?

Bango: Vinurile. O prindeai, o legai de picior, o puneai pe umăr şi veneai cu ea acasă. Am găsit un aluat frământat uite aşa era. Rupeam din el aşa şi mâncam.

LMC: Ne-aţi mai spus despre acesta.

Gabriţa: Ţi-am spus şi eu ce am păţit cu vinul?

LMC: Ce vă mai aduceţi aminte? Spuneţi-ne ceva care n-au putut uita ochii d-stră. Trebuie să vedeţi oamenii şi femeile?…Copiii…

Gabriţa: Îşi lăsau copiii pe drumuri. Le lăsau şi plângeau după ei săracii.

Bango: Ăla cum îl chema a lui Gânceoana?

Gabriţa: Valodia.

Bango: Valodia unde l-au împuşcat nemţii la capătul podului. Au aruncat o grămadă de puşti deasupra lui…

LMC: Cine l-a împuşcat?

Gabriţa: Nemţii.

LMC: Spuneţi-ne de ce l-au împuşcat?

Bango: Era o femeie gravidă, deabia mergea pe drum şi au pus pistolu şi au împuşcat-o.

Gabriţa: Căluţi. Caii care numai puteau merge pe drum, le împuşcau.

Bango: Am fost şi eu odată împuşcat.

Gabriţa: Nu puteai merge pe drum…

Bango: Şi am scăpat..

LMC: Cum?

Bango: Eram călare pe cal. Pe cal îl chema Marcel.
LMC: Și

Bango: Ţin minte ca şi astăzi, Doamne. Au luat o bâtă din aia cum e mesteacânul, cu coaja albă, m-au prins de picior Lumină şi a pus pistolul în mine…

Gabriţa: Am tras destule că şi la gaje când le spun prin ce am trecut acolo, plâng.

Bango: La urmă au luat calul…

Gabriţa: Am fost împuşcată aici în mână..

LMC: Aţi fost şi d-stră împuşcată în mână?

Gabriţa: Da. Am fost împuşcată în mână. Uite aici numai am os. Nu prea se mai vede dar numai am os aici. Numai e aşa zdrobit cum a fost.

LMC: Şi nu mai aţi putut folosi bine mâna?

Gabriţa: Ne duceau ceolovicii la muncă la porumb, la cânepă şi ţineau bâte în mână şi dădeau în noi. Unde mergeau acolo dădeau. Dădeau cu bâtele acelea în noi.

Bango:„ Puşaika ku. ”Ca să lucrăm.

Gabriţa: „Kanci puşaika.” Mergeam cu rusoaicele la lucru. Ruşi nu erau. Femeile erau singure şi bărbaţii lor erau pe front. Noi mergeam cu ele de dimineaţă până seara la muncă, la cânepă, la cartofi. Scoteam cânepa din pământ.

LMC: Mergeaţi şi d-stră, doar eraţi un copil?

Gabriţa: Ăta …aveam paişpe ani, cinşpe ani aproape.

LMC: Şi la paisprezece ani vă duceau la lucru?

Gabriţa: Mergeam la muncă. Dacă ar fi să mergem acolo s-ar mai găsi oameni care să ne ştie. Numai ştim actele noastre cu numele noastre ce le aveam că s-a pierdut sacul unde erau actele puse pe un măgar. Sacul a căzut de pe măgar şi s-a pierdut acolo la Prut când am trecut noaptea. Acolo în sac era actul lui tata şi pe el eram trecuţi noi toţi:”Actul ăsta nevastă să nu se piardă că o să avem necaz din cauza lui. ” Şi s-a pierdut. Eu numai ştiu care a fost numele tatălui meu. Am spus Iorgu cum îl ştiam şi altu Radu, Gheorghe, alt nume să ştii am spus. Cât necaz am tras noi de am făcut actele astea? Numele meu numai ştiu care era în certificat. Ce nu aveam acolo? Lumânările de la botezuri. Murise tatăl lui Lullika.

LMC: Ristika?

Gabriţa: Ristika. A venit săraca şi striga: „Mai ai Kantă un pic de lumânare?”Nu putea să zică bine lumânare. Şi i-a dat mama lumânare.

O femeie bătrână a murit şi ea la lumânările noastre. Mama le strângea şi le păstra de la botezurile noastre şi noi eram copiii mulţi.

Bango: Ea de ce le ţinea?

Gabriţa: Ea le ţinea ascunse. Aşa era obiceiul. Acuma nu mai ţine nimeni nici o lumânare, numai păstraează nimic.

LMC: Acum Isus ne este Lumina! D-zeu să fie lăudat!

Gabriţa: Acum numai mor niciodată. Am vrut şi eu să mă pocăiesc. Am fost binecuvântată!
LMC: Cum să nu fiţi binecuvântată? Toţi suntem. Lăudat să fie D-zeu!

Gabriţa: M-am dus şi pe urmă numai m-am dus de supărare că a murit nora mea. Când mergeam acolo numai plângeam.

LMC: Care?

Gabriţa: Kîmpeana a lui Istrate al meu.

Bango: Tu nu ai cunoscut-o?

LMC: Ba cum să nu.

Bango: Fiica a lui Titai.

Gabriţa: Fiica lui Titai.

LMC: Ba da, o ştiu.

Gabriţa: A murit. De asta numai m-am dus.

LMC: Să nu ţii supărare pe D-zeu. În viaţa aceasta trăim cât vrea El. Asta nu este adevărata viaţă…

Gabriţa: Din cauza aceasta numai m-am dus la biserică ca să nu o văd pe o femeie care o duşmănea. Şi i-a mâncat capu.

LMC: Ce vă mai amintiţi de acolo din Bug?

Ce spuneţi de faptul că astăzi gaje, plătesc daune celor care au fost acolo?

Gabriţa: E bine. Ne-am îmbucurat că ne-au dat şi nouă nişte bani la batrâneţe. E bine.

LMC: Aveţi pensie?

Gabriţa: Nu avem nici o pensie, nu avem nimic.

LMC: Eu am să ma lupt ca sa vă fac pensii. Mâine.

Gabriţa: Să îţi ajute D-zeu să ne faci şi noua că uite nu avem nici un fel de venit.

Suntem singuri.

LMC: Arătaţi-ne şi nouă, văd că picioarele d-stră sunt bolnave, de acolo de la Bug se trage?

Gabriţa: De acolo când am venit de la Bug.

Bango: Din Bug.

Gabriţa: Când a dat aicea cu un par maică, uite de aia mă doare aici, maică. Noi mergeam pe drum, românii noştri au dat. La ai noştri de ce nu cerem să ne plătească Antonescu care ne-a dus acolo, rumânul nostru?

LMC: Şi ei dădeau în d-stră?

Gabriţa: Apoi cine ne-a dus?

Bango: Rumânii erau tare ai dracu.

Gabriţa: Cu transferare, post în post, din post în post, cine ne-a dus?

Antonescu. Cum tu nu ai auzit? Nu ţi-a explicat nimeni?

Bango: Apoi când am ajuns acolo, rusoaicele ne băgau în casă ne pitulau şi rumînu ne dădea câte douăşcinci la fund.

Gabriţa: Luau femeile. Unde te prindeau…Să fi fost cu tine douăzeci de oameni, să ierte D-zeu…Ai auzit? Şi le băteau, le batjocoreau, le siluiau…Un om …să-l ierte D-zeu…Ştii? L-au pus de şi-a batjocorit mama.

LMC: Au fost mai mulţi.

Bango: Când ne-am întors am venit cu ruşii acuma.

LMC: Voi aţi spus că armata a fost bună cu d-stră?
Gabriţa: Trebuie şi Antonescu, românul să ne plătească că el ne-a dus acolo. Nu ne-a dus el acolo? Întreabă tu toţi oamenii?

LMC: Vreau să vă spun că eu acuma pentru asta lucrez la această documentare ca să se ştie ce s-a întâmplat atunci acolo pentru a nu se mai putea întâmpla niciodată aşa ceva. Să ştiţi că acum două zile s-au împlinit şaizeci de ani de când ați fost la Bug.

Gabriţa: Au trecut atâţia ani?!

LMC: Sunt şaizeci de ani de la acest mare necaz şi aş vrea să vă întreb dacă v-ar plăcea ca noi să avem un muzeu al nostru. Să avem în Romania un muzeu?

Bango: Să avem o bogăţie!

LMC: Da o bogăţie din aceasta să vină copii cei mici, nepoţii şi copii copiilor peste o mie de ani şi să vă vadă pe d-stră cum povestiţi aceste mărturisiri? V-ar plăcea?

Bango: Cum suntem noi acuma să ne vadă atunci?

LMC: Asta facem noi acuma.

Gabriţa: Ne-ar plăcea, cum să nu.

Bango: Să ne facem şi noi o pensie.

LMC: D-zeu să vă binecuvânteze şi să vă dea pacea Sa în inima voastră.

Gabriţa: Să ne dea!

Bango: Şi ţie să îţi dea!

LMC: Şi să vă facă să veniţi către adunare căci Isus este Calea. Alta cale numai este. Ştiu că d-stră credeţi in D-zeu.

Bango: Noi în cine credem?

LMC: Isus spune căci numai El este Calea şi numai prin El se poate ajunge la Domnul şi El spune că trebuie să ne pocăim. Noi trebuie să spunem lucrul acesta la toţi oamenii. Noi până acum am ţinut legea bătrânilor dar acuma trebuie să ţinem legea Lui D-zeu! Numai sunt bătrânii. De acum să-I dăm întietate la D-zeu! Să trăiți şi să aveţi noroc!

Gabriţa: Şi tu!

Bango: Şi tu!

Gabriţa: Să trăieşti şi să ai noroc să ne faci şi nouă un bine să ne luăm pensia că nu avem nici un venit.

LMC: D-zeu vă va ajută. Voi să aveţi doar credinţă. Rămâneţi cu D-zeu!

Gabriţa: Şi tu să mergi cu D-zeu!

LMC: Să trăiţi şi să aveţi noroc!