Să trăiești și să ai mult noroc. Bine v-am găsit! Spuneți-ne mătușă Marița cine sunteți d-stră? A cui fiică sunteți?
A lui Pusa.
Și pe mama d-stră cum o chema?
Bria. Bria a lui Poankă. Fiica lui Poankă.
Și tatăl d-stră al cui a fost
A lui Ionișor.
Și pe nevasta lui, cum o chema?
Marița: Marica.
Dumnezeu sî îi ierte că oamenii aceștia au fost foarte vestiți din neamul bogat.
A cui nevastă ași fost d-stră?
Ce?
Cine era soțul d-stră
Bărbatul meu?
A cui nevastă sunteți d-stră?
A lui Tanasie. Istrati. Tanasia a lui Istrate căruia i se spunea Văkari. Porecla lui.
Să trăiești și să ai noroc!
Și mama lui era Drăghina a bărbatului meu.
Dumnezeu să o ierte!
Vă rugăm să ne povestiți. Am venit la d-stră să ne spuneți cum a fost în Bug.
Da. Am mers în Bug. Găleam ando Bugo. Oamenii ne-au dus acolo, trasferarea. Transfirarea….
Vorbește, vorbește.
Din post în post ne-au dus până am ajuns acolo în Stlanilavka numai știu cum se cheamă. Și acolo ne-au așezat cu corturile și cu căruțele așa într-o groapă și qacolo am stat și ne-au luat și ne-au dus. Ne-au luat caii, ne-au luat caii, ne-au luat căruțele și noi am rămas pe jos. Am umblat pe jos, înțelegi, numai aveam putere kă ne-au luat hainele, căruțele noastre, lucrurile noastre. Am rămas vai de norocul nostrunu aveam unde dormi. Ei, și unde ne-au dus acolo am mai stat ce am mai stat și la urmă să venim acasă încoace.
Spuneți, spuneți…
Să ne întoarcem acasă, să venim acasă unde ne-au dus numai aveam cu ce să ajungem.
Și au oprit coloana care venea încoace, coloana. Jandarii care veneau de la front.
Nu înapoi.
Nu la întoarcere.
Apoi spuneți-ne când ați mers.
Când ne-au dus noi am stat mult acolo. Lucram la pământ, la cartofi munceam.
Așa spuneți-mi ce făceați, cum vă duceau.
Și munceam pe câmp și ne coceam cartofi în foc și mâncam.
Apoi trăiați bine.
Care putea lua, care nu, înțelegi. Ei, la urmă am stat mult acolo și doream să ne întoarcem înapoi că au venit jandarmii acuma. Pricepi?
Pricep.
Și să plecăm și noi acuma să venim încoace. Unde am luat-o să ne întoarcem acasă…
Povestiți-ne puțin cum stăteați d-stră acolo în bordeie?
În bordeie?
Da.
Apoi ne-au dus și ne-au băgat în bordeie și când a venit o zăpadă mare, au căzut bordeiele și au murit mulți. Unii măturau zăpada de peste bordeie de au mai trăit. Luau pământul de pe bordeie. De acolo, măturau și dacă nu măturau pământul greutatea acea îl dărâma. Au murit mulți. Și mâncau din oameni, mâncau carne. Erau niște oameni săraci care mâncau, își tăiau din oamenii care mureau și mâncau. Vezi așa a fost. Și pe urmă am stat, am stat mult acolo și doream să venim acasă. Să venim acasă. Unde am plecat să venim acasă nu aveam cu ce să venim. Nu aveam. Iarăși am stat, iarăși.
Povestiți mai mult că erați mare, trebuie să știți. Ce făceați acolo în bordeie, cum trăiați?
Îți spuneam că stăteam în bordeie, că stăteam necăjiți așa, nu aveam ce mânca. Mergeam după mâncare în sat, vindeam hainele de pe noi, hainele cine avea haine și ne luam mâncare. Și dacă te prindea jandaru, dacă te prindea, câte douăzecișicinci la fund îți dădea; de murea omul definitiv. Auzi?
Și au prins pe tatăl meu și l-au tuns, el nu fusese tuns niciodată și plângea după părul lui.
Câți frați erați?
Am fost mulți frați dar au murit. Mai am rămas trei frați.
Spuneți-ne cum îi chema.
Stănika, Bulaşi, Iono, Tono …Cum nu le știi?
Spune-le, spune-le…
Ști.. frații ăștia Piparka… Eram, uite că numai țin minte câți eram…
Acum câți mai trăiesc?
Mai am trei frați pe Ilari ăl bătrân, pe Bango, eu și Mițari îl ști..
De la Costești.
Da. Îl ști.
Îl știu.
Am tras năcaz, patimă. Cine a trăit, a trăit. Și am intrat într-un colhoz unde erau muți lăieți. Ce să facem că muream de foame. Focușoru unde ni l-am făcut acolo, ne-a dat un lăieț un porumb și am mâncat toți câte o boabă. Auzi? E adevărată vorba asta. A adus tatăl meu porumbul acela și am mâncat câte o boabă din el și a ajuns la toți. Auzi? Am tras mult necaz. Și dădeau avioanele… Când aprindeam și noi focul să ne facem de mâcare trăgeau deasupra. Da, năcaz mare, am tras patimă, foame, plini de lidioane, plini de sărăcie, ce să-ți mai spun… Și așa a fost.
Spuneți, spuneți, aduceți-vă aminte ce făcea mama d-stră Bria.
Ce făcea mama mea?
Apoi nu e de râs, e de plâns nu e de râs.. Povetiți ce făcea mama d-stră, cum vă ținea, cum…
Mama mea? Ea ne ținea. Eram copiii mulți și ea ne ținea.
Eu știu că mama d-stră a trăit cel mai mult. O sută douăzeci de ani.
Marița: O sută zece ani… o sutăzece ani.
Dumnezeu s-o ierte!
Și tatăl meu…
Cât a trăi
O sută de ani a trăit tatăl meu. Aici au murit și el și ea. Aici au murit. Aici la noi.
Numai Ionișor a murit la Bug?
Ionișor a murit, când am mers. Când am mers și cu lumânări aprinse îl duceam în căruță. Și apoi a murit.
De unde aveați lumânări?
Cumpăram de pe drumuri unde ne duceau oamenii.
Și el era bolnav?
Era bătrân omul, era bolnav. Era bătrân. Și unde am mers acolo și ne-au pus oamenii ne-am întins corturile acolo și au pus oamenii de l-au bătut pe ăsta nu mai țin minte cum îl chema Doamneee… Și l-au bătut de l-au lăsat mort definitiv. Așa, bunicul meu trăgea să moară. Ce s-au mai liniștit oamenii. Ne-au lăsat. Nu ne-au mai bătut, înțelegi? Când a murit bătrânul. Când a murit bătrânul, s-au potolit oamenii și l-am îngropat. I-am pus un pol de aur din atâția galbeni cât a avut el. Un pol de aur în buzunar. Auzi? Și l-am îngropat în… vai, Doamneee, … Nu țin minte.
Dumnezeu să-l ierte!
Și ce vă mai aduce-ți aminte?
Ce să-mi mai aduc aminte că ne-am întors când ne-am întors.
Acolo ați fost logodită d-stră.
Acolo am făcut logodna.
Cum?
Am mâncat, am băut. Așa, nu a fost să spunem nunta, așa niște vorbe pricepi? Și când am venit dincoace, m-am împreunat cu bătrânul meu.
Apoi cum, spuneși-ne un pic mai mult, cum se făcea logodna acolo în Bug că era necaz acolo?
Nu se făcea, numai așa niște vorbe discuți așa nu înțelegi.
Dar cine vi l-a ales? Cine vi l-a luat, tatăl d-stră?
Dară cum? Tatăl meu. Dar cum, eu? Tu nu ști la noi cum este? Tatăl meu.
Și d-stră vorbeați cu el la Bug?
Nu vorbeam Nu. Acuma vorbesc fetele…
Și înainte nu vorbeau?
De unde să vorbim? Nu vorbeam.
Ce mai știți să ne spuneți?
Ce să-ți mai spun. Am mâncat necaz. Când era să trecem dincoace, nu am mai trecut. Ba, am trecut noi și a rămas Ilare fratele. Ți-a povestit?
Mi-a spus.
A rămas cu nevasta: și el plângea dincolo și noi plângeam dincoace. Și i-a murit nevasta acolo. Au îngropat-o oamenii și noi am venit… Și a venit pe urmă. Se însurase. A luat de la moldoveni o nevastă, de la fratele lui Kreaia, spune-i…
De la Kreaia?
Nu de la Kreaia, de la fratele lui. Ehei, și am venit năcăjiți când am ajuns dincoace. Am venit în satele noastre de aici. Ei și ne-am făcut căsuțe și am trăit ba azi, ba mâine. Și am trăit până acuma.
Și câți copii aveți?
Ce am? Trei copiii. Pe Istrate, pe Ilari și pe Verdeana.
Să vă trăiască!
Și tu.
Și ce doriți să le spuneți, un mesaj?
Cum?
Ce le doriți d-stră copiilor?
Ce să le spun.
Spuneți-le ceva.
Cum să le spun? Mai mă cert cu ei așa…
Nu, cum doriți d-stră să fie, cum doriți să rămână? Să stea unul lângă altul? Să le doară unul pentru celălalt?
Da. Să le pară rău unul pentru celălalat, să trăiască bine. Ei și-au luat nurori. Au nepoți.
La aceia ce le spuneți?
Ce să le spun? Să triască, să aibe noroc! Ce să le mai spun. Să muncească, să-și facă bani.
Și la Verdeana care locuiește la Sibiu, ce îi spuneți?
La Verdeana? La Verdeana ce să-i spun? Să-i spun ce să-i spun?
Da.
Să-i spun să aibă noroc, aurită și dacă voi lua și eu bani, iarăși îi voi trimite. I-am dat douăzecișitrei de milioane. I-am trimis.
Din banii Bugului?
Da, din banii Bugului.
Ne-a spus. Dumnezeu să vă binecuvânteze!
Ți-a spus?
Mi-a spus.
Ei, și îi dau un galben mare când va veni. Îi dau un galben.
Verdeana vă este dragă?
Apoi, pe ea o am, Lumină: Cum să nu îmi fie dragă? Fata aia am și eu. Nurorile, nurori. Nu ști cum sunt nurorile? Ei, și vezi? Și cînd a murit bunicul meu…
Care?
Ionișor.
A, Ionișor.
Când a murit și i-am pus polul ăla, oamenii care au văzut polu au spart în urma noastră. Au spart ca să ia polul din groapă de acolo. Și l-au luat…
Și
Și l-au luat, l-au luat.
Și ea baba a mai trăit?
De unde să trăiască…nu trăia, nu știu și nici nu o știu. Nu o știu, pe Marika. Marika o chema.
D-zeu să o ierte! Și pe ai mei îi vedeai pe acolo?
Ce?
Pe bunicul meu Bărkullika, pe bunica mea Lullika, le vedeai acolo?
Cum să nu. Pe Lullika, pe Bărkullikă. Era logodit, era Marica asta a lui Ontolako logodită după el…
După tatăl meu?
După tatăl tău.
Și mai trăiește Marika asta?
Trăiește. Aici e.
Și unde locuiește?
Mai acolo de Bango, mai departe, mai încolo. Și era logodită și nu a mai…
Marika a fost și ea în Bug?
A fost.
Și altceva mai știți?
Ce să mai știu să-ți spun…
Mai aduceți-vă aminte, mai aduceți-vă…
Dar îmi mai aduc aminte?
Așa întîmplări…
A dat fratele meu Stănika un pol de aur pe un kilogram de sare în Bug. Pe un kilogram de sare a dat un pol de aur. Auzi? Și el a trimis mașinile să ne ia am dat doisprezece poli de aur la omul acela mare ca să ne treacă cu mașinile și la urmă nu am mai trecut, nu am putut. Iarăși am rămas. În Bug.
Când ne-am întors de acolo, satul ăla era bogat. Și noi mergeam pe jos și scoteau găleți cu vin din fântâni, ne dădeau brânză, carne, făină albă ne dădeau. Și o sti pe Mița?
O știu.
Da Mița, s-a îmbătat Mița ce să mă fac cu ea? Și nu o mai puteam duce că am venit din Bug lipite, nu înțelegi? Și de acolo, am făcut ce am făcut și ne-am luat vagoane și am venit dincoace. Unde am venit dincoace ți-am spus. –
Apoi piovestiți mai mult despre frații d-stră despre surorile d-stră.
Mărî phei? Sora mea a murit. Nu ști că a murit. A fost Persiga lui Onilă.
A lui Onilă? Așadar, spuneți-ne ce făceați d-stră acolo? Cum stăteați atâția copilași acolo?
Rău că nu aveau mâncare, nu aveau…
Spuneți, cum locuiați d-stră atâția copii în bordei?
Stăteam. N-aveam încotro. Ce să fi făcut?
Dar erați așa de mulți…
Eram mulți… eram mulți.
Și nu vă băteați acolo atâția copii?
Apoi cum ne mai băteam.
Spuneți-ne cine era mai mare?
Persiga era mai mare decât Stănikă. Și a murit.
Știu.
Sora aia am avut și eu. A murit.
Și Lisandru era frate cu Onilă, nu?
Da, da.
A murit demult?
Onilla?
Lisandru.
Lisandru nu a murit așa… mai demult a murit, un an, doi de Onila. Da, aici a murit că era bolnav în…
În Cărbunești.
Da, în Cărbuneşti.
Știu.
Onilă a murit aici. Erau bătrâni oamenii. Bolnavi, ce să-ți spun.
Și Bugul v-a lăsat multă durere în inimă?
Cum?
Bugul v-a lăsat multă durere în inimă.
Cum să nu. Uite, de acolo ne dor picioarele, ne dor mâinile. Eu eram copilă, nu eram măritată. Acolo m-am logodit.
Știu.
Ei, și când am venit dincoace, noi aveam o iapă albă, un cal, pe care îl cumpărasem de acolo de ne-am pus hainele pe el. Și a alergat unul din acela, un jerman după noi și caii aveau hățu la mine în mână. A dat jos hainele și a luat calul și a plecat. Noi am murit de frică pentru că mă ia și pe mine spuneam ăla. Ce să-ți spun? Necazuri mari.
Dar spuneți-ne cum trăiați acolo?
Trăiau rău. Trăiau rău. Care mergea să-ți ia de mâncare, îl bătea jandarmul, nu mai trăia. Eram amărâți, eram bătuți. Ce să-ți spun?
Năcaz. Amărâți. Morți. Stăteau morții cum sunt pietrele astea. Uite cum e aicea așa. Așa stăteau morții. Stăteau morți, stăteau.
Și altceva?
Ce?
Atceva? De ce zâmbiți, că aicea e de plâns. Aici e de plâns. Cum spuneți d-stră, banii aceștia care s-au dat alină durerea d-stră și
Patima noastră.
Patima, e patima.
Patima mi le-a trimis că a fost la mine doamna aia din Geneva. A fost doamna acea la mine în casă.
Și ce v-a spus doamna acea?
Ce a spus? Ne-a scris pe toți cum a fost, ea a venit la noi și ne-a scris numele.
Și ce spuneți d-stră, banii aceștia sunt destul?
De unde să fie destul? Cum să fie destul? Patima pe care am tras-o noi, bani destui sunt ăștia? Trebuie să ne mai dea. Katar te aven dăstul? Sar te aven dăstul.
Așa este. Aveți și d-stră pensie?
Nu am. Nu am pensie.
Bani de medicamente nu ar fi bine să vă dea că sunteți bolnavi?
Apoi ea bine dar nu are cine să-mi facă, nu…
Apoi vă facem acuma. Și spuneți-mi ce spuneți d-stră. Ar fi bine să se facă un muzeu romano că să știe și copiii copiilor care vor fi să vină mărturisirea aceasta unde ați spus-o d-stră acuma? Să rămână peste timp, istoria? Ar fi bine?
Cum să nu. Bine.
Să facem un muzeu al romilor?
Da. Făl.
No, bine mătușă Marica. Dumnezeu să fie lângă tine și să lase pacea Sa în inima d-stră și să te facă să mergi la adunare că numai lângă Dumnezeu este viață aici suntem călători și nu luăm nimic cu noi. Dumnezeu să rămână cu d-stră!
Și tu să ai noroc!