Cine sunteţi d-stră?

Eu sunt fiica lui Pili a lui Dancii.

Când ne-au dus în Rusia pe timpul lui Antonescu, ne-au dus în Rusia şi acolo am lăsat caii noştri, căruţele noastre, paharele de argint, aurul nostru, toate au rămas. Câţi copii eram noi? Trei, trei, două fete şi un băiat eram. Ne-au dus în Rusia, şi-au bătut joc de noi, ne-au batjocorit. Stăteam în colhozuri şi mâncam bostani, mătuşă. Să mă bată D-zeu să fiu bătută dacă nu mâncam bostani. Bostani mâncam şi coji de bostani strângeam şi mâncam. Ne biciuau şi dădeau cu biciurile în noi şi dădeau cu corbaciurile din cauciug în părinţii noştri şi nu ştiam unde să ne dăm capul de frică, de frică că ne era frică. Copila cea mică s-a născut acolo în Rusia, au aruncat-o sub un pod pentru că nu mai erau în stare să o aducă acasă. Pe mine m-au aruncat pe un şanţ că nu mai puteau să mă ducă. Şi au venit ruşii din urmă, au venit ruşii pe noi şi ne-au pus în nişte colhozuri mari, mari ne-au pus acolo. Eram peste trei sute, patru sute de romi, că ne-au strâns pe toţi la un loc la un loc. Tot pe paie dormeam că nu erau paturi, nu era nimic, dormeam pe paie, lângă tatăl nostru, lângă mama noastră.

Câţi ani aveai mătuşă, Marica?

Şase ani, mamă, şase ani.

Să ai noroc!

Să fii sănătoasă! Când am ajuns acolo ne-a pus în acel colhoz. Luau oamenii care mergeau să-şi ia seminţe că erau seminţe din alea pe acele câmpuri şi strângeam floarea soarelui, seminţe şi le mâncam aşa de foame. Şi eram flămânzi şi eram amărâţi, năcăjiţi. Tatăl nostru, mama noastră plângeau ca o mamă. Plângeau lângă noi plângeau.

În timpul acela ne-au dus în altă parte. Când mergea un om, cineva când mergea să-şi aducă o sămânţă să-şi aducă un bostan îl omorau ruşii. Le omorau, le împuşcau şi mureau acolo în porumb, în seminţe, pe unde mergea, pe unde mergeau ca să-şi aducă să-şi hrănească copii. Copiii, mureau de foame, veneau ruşii şi loveau în părinţii noştri cu corbaciurile de cauciug, cu ciomegele.

Îi omorau definitiv pe săracii. Noi, ţipam şi plângeam, da nu aveam ce face, nu aveam ce face. Atunci ce a spus tatăl meu. Atunci se dăduse voie să ne întoarcem. Se dăduse ordin să ne tragem şi să ne întoarcem acasă.

Pe drumuri pe unde am venit, pe unde am umblat, ne-au băgat într-un vagon mare, mare. Ne-a dat drumul pe unde a dat D-zeu în ţara întreagă. Ne-a dat drumul. Cu toţii ne-am dus la locul nostru de unde ne luaseră. Au minţit că le dă la oameni cai, că le dă căruţe, că ne dau case şi oamenii de bucurie pentru că ei stăteau în corturi s-au dus cu toţii. Şi-au lăsat paharele de argint, şi-au lăsat căruţele, şi-au lăsat corturile. Şi-au lăsat toate lucrurile şi au plecat. Ne-au băgat într-un vagon mare şi ne-au dus acolo, ne-au dus. Acolo îşi băteau râs şi batjocură de noi, de femeile care erau mai tinere, mai aşa, ruşii. Îşi băteau joc de ele până când au ajuns de luau cuţitul şi le tăiau sânii roată, uite aşa, le tăiau sânii jos. Asta numa ca să îşi bată joc de ele, să fie de râsul lor, le tăiau sânii, le băteau şi le făceau una şi alta.

Ceilalţi de frică, părinţii noştrii nu mai mergeau niciunde să ne aducă de mâncare de pe câmpuri şi noi muream de foame.

Cum se chema acolo unde eraţi, Niculaev?

Eu aşa mă gândesc, mamă.

Am mai uitat şi eu de atunci, dar mi-au mai spus şi mie părinţii mei, că doar nu eram cu aşa ştiinţă la cei cinci ani. Ce îmi povesteau ei când trăiau părinţi mei.

De acolo ne-am întors înapoi şi a rămas o fetiţă sub un pod. A aruncat-o mama mea sub pod pentru că nu mai putea să o aducă şi a lăsat-o sub pod, spunând că a murit fetiţa pe drum şi gata. Un băieţel, fratele meu care era mai mic ca mine s-a pierdut cu mama mea de noi că veneau din urmă cu trăsurile, veneau ruşii care dacă nu fugeai şi te ajungeau din urmă cu acele trăsuri, dădeau în tine cu biciurile, te biciuiau, cu ciomegele, ca să mergi pe drum înainte, care putea venea, care nu acolo îl lăsau să moară părinţii lui. S-a pierdut mama mea, s-a pierdut cu un copil în braţe. Avea băieţelul acela cam şase, şapte ani, acesta care a murit, nu era mai mare şi l-a lăsat acolo că se pierduse de tatăl meu şi tatăl meu m-a luat pe mine şi pe o surioară care a murit şi am venit, am venit aici. De unde ne-au luat, acolo ne-au adus. De aicea ne-au dus. De aici ne-au dus din satul acesta, din acest sat ne-au dus că au minţit oamenii că o să le dea cai, vite, că vă dau case, că vă dau avere ca să nu mai staţi în necazul acesta, în sărăcia aceasta în care muriţi de foame, da acolo a fost mult mai rău de noi, acolo ne-au distrus şi părinţii, şi copiiişi tot. Mureau pe şanţuri şi dădeau oamenii aceştia cu biciurile în ei, cu bastoanele de cauciug, le băteau soro. Care dintre ei a mai venit, care nu a mai venit. Apoi, nu-ţi mai spun la colhozuri peste trei sute de oameni. Toţi morţi, toţi morţi, toţi morţi, apoi copii, cine a avut copiii aceea toţi au murit. Erau copii de şase ani, de şapte ani, de zece ani, de unsprezece ani, toţi au murit. De foame mai mult, de foame, de foame au murit săracii, de foame că atunci când mergeau şi ei să le caute un pic de mâncare, să le fure ceva de pe câmp, ruşii le omorau, dădeau în ei cu bastoanele de caugiug, cu ciomegele de le lăsau morţi acolo.

D-stră aţi plecat din satul acesta?

De aici, din satul acesta, când ne-am întors mama mea s-a pierdut.

Unde stăteaţi?

În corturi, mamă. Când ne-am întors înapoi şi ne-au văzut românii ăştia ai noştri de unde am plecat şi ne-am întors aici înapoi ne-au dat mâncare, ne aduceau cu farfuria, cu oalele, că spuneau”O vint oamenii noştrii înapoi. ” Ne-au dat să mâncăm ne aduceau haine că eram dezbrăcaţi, eram goi şi flămânzi şi bolnavi şi nu aveai de unde să-ţi iei un leac, nu aveai de unde să iei nimic, mureai de foame, mureai de foame şi de sărăcie. Părinţii noştrii la fel lângă noi, mureau de foame, plângeau de mila noastră, plângeau de mila noastră.

Câţi fraţi aveai?

Trei, mamă.

Şi s-au întors toţi înapoi?

Toţi trei ne-am întors şi una care s-a născut acolo, a murit acolo. Ţi-am spus că s-a născut şi că a aruncat-o sub un pod că nu mai putea să o ducă că veneau cu trăsurile din urmă şi trebuia să alergi pe drum înainte că veneau ăia cu trăsurile din urmă şi te omorau, dacă nu fugeai de pe drumurile lor. Uite aşa, unul cădea dincoace, unul cădea dincolo, nu mai aveam nici un rost…

D-stră acum, mătuşă Marica din ce trăiţi? Ce faceţi?

Din sat, mamă.

Vă vine vreo pensie?

Eu nu am nici un fel de pensie. Eu am două cecuri pentru două copile, două cecuri la două copile…

Câţi bani?

Patru sute, patru sute…

Pe una?

Pe amândouă.

Nu aveţi lumină, nu aveşi apă, nu aveţi nimic?

Nimic… dacă mă crezi să te creadă Sfântul D-zeu, eu nu am casă, nu am casă… nu am nimic, nimic, nimic… poate să-ţi spună oamenii ăştia toţi.

Mătuşă Marica, d-stră v-aţi făcut actele că aţi fost deportată în Bug?

Nu, nu am ştiut nimic şi cine a venit să ne facă actele cerea mult şi voia să facem cu el jumatate, jumătate, să facem jumătate, jumătate, cel care a venit să ne facă actele, pe urmă cine a mai făcut a făcut şi uite că nici acuma nu le-a venit nimic.

Noi Îl vom pune pe D-zeu înainte şi o să vă vină.

D-zeu să vă ajute. Casă nu am, nici un rost n-am, lumină nu am… Nu am decăt bagajul acela pe care îl vezi acolo.

Bagajul acela… Am stat în chirie la femeia aceasta în casa aceea, uite mamă, azinoapte, a venit m-a scos afară şi am venit la femeia aceasta şi mi-am pus perinuţele uite acolo, cu două copile.

Fetiţele sunt mari?

Sunt mărişoare, aicea sunt da cuma nu ştiu unde s-au dus să se joace, nu ştiu unde s-au dus copilele..

Acum cine vorbeşte?

Eu sunt Ciurar Maria fiica lui Dănilă, aşa îl chema pe tatăl meu, Dănilă. Pe bunicul meu îl chema tot Dănilă, tatăl tatălui meu. Pe mama mea o chema Eva.

Când a fost de au dus oamenii în Rusia, eu nu am fost, aveau numai alţi copii. Le-au luat caii, căruţele şi averea lor, moștenirea lor, le-au luat, le-au minţit că le duc undeva la un bine. Când le-au dus cine ştie până unde, că nu pot să-ţi spun că nici ei nu ştiu unde au fost, le-au dus, le-au dus, două, trei zile. Acolo la o distanţă mare, le-au luat caii, le-au luat căruţele, le-au luat tot, le-au luat şi le-au dat jos din căruţe cu copilaşii în braţe şi le-au trecut, îmi spunea mama mea Prutu, nu ştiu ce-i ăla Prutu… Le-au dus acolo în Trasnistria nu ştiu exact unde. Şi au spus că le-au băgat în nişte grajduri mari, aşa ne povesteau ei. Acolo le-au pus pază de oameni. Nu te lăsau să ieşi afară, nu îi lăsau să meargă să-şi aducă ceva, în timpul acesta cât au rămas acolo s-au umplut de păduchi, s-au umplut de mizerie. Copiii mureau de foame. Le scoteau şi le băteau pe femei şi pe copiii să meargă, să lucreze pe un teren undeva la sapă. Acolo le dădeau câte un kilogram de mâncare la şase, şapte copii, la toată familia, da ce să fi mâncat din aceea. Acolo au stat până ce s-au îmbolnăvit de cădeau jos din picioare, de a căzut carnea de pe copilaşi de foame, au slăbit, s-au amărât. No, povestea mama mea şi tatăl meu că veneau nemţii şi ruşii ce erau ăia şi pe toate femeile ce erau tinere le luau şi le duceau pe câmpuri ca să-şi bată joc de ele, le băteau, , îşi băteau joc de ele şi le lăsau acolo. Acolo au rămaas unul lângă altul de s-au umplut cu păduchi şi au rămas acolo mult timp, obligându-i să meargă la muncă. Le obligau ca să nu iese afară, nu le aduceau mâncare, nu aveau haine, le-au pus numai nişte paie în colhozul acela de dormeau unul peste altul de s-au umplut de păduchi de umblau ca viermii pe ei. Cât au rămas acolo? Au rămas patru ani acolo. Când a plecat mama mea avea un băiat, în timpul acesta s-a născut o altă soră de-a mea, cea mare şi după ea m-am născut eu acolo. După aia când am venit, pe drumuri când am venit de se trăgeau cu ruşii de au venit de au trecut dincoace, într-o pădure, cine ştie unde, nu mai putea să meargă mama. Îi era foame şi nu mai avea putere şi mergeau pe câmp şi trăgeau, scoteau cartofi şi le mâncau aşa cruzi. În timpul acela era un frig mare, spunea mama că tare am îngheţat, că eram mică nu aveam de unde să ştiu eu şi a luat fusta de pe ea şi a tăiat-o şi m-a învăluit pe mine. Când tatăl meu a văzut că sunt îngheţată, s-a dus tatăl meu şi a făcut foc şi mă ţineau uite aşa deasupra focului ca să mă dezgheţ, aşa îngheţasem şi de acolo am plecat mai departe.

Unde au venit, uite au trecut dincoace cu ruşii, nu ştiu. Când am ajuns aici, nu era casă, nu era mâncare, nu era nimic şi mama a căzut bolnavă de plămâni şi de plămâni a şi murit. Tata avea reumatism la picioare, a rupt piciorul tatăl meu acolo şi piciorul s-a vindecat uite aşa. Era un om anemic, slab din cauză că nu avea mâncare, om bolnav dacă timp de patru ani de zile să nu mănânci, să nu te schimbi, de umblau păduchii pe ei, era năcăjit şi s-a tot năcăjit. Tatăl meu a murit din cauza aceasta. Din cauza răcelii. Mama mea cu plămânii, de plămâni a murit. În rest familia unde am fost acolo, toţi suntem bolnavi, avem fel de fel de boli pe care nu pot să ţi le spun se vede doar că nu suntem nişte femei voinice, se vede pe noi, nu?

Se vede.

Că suntem bolnavi, avem reumatism, avem şi cu plămânii, avem din toate felurile şi nu avem nici un fel de posibilitate de a ne trata.

Aici în ţara noastră nu ne mai bagă nimeni în samă. Medicamente dacă îţi cumperi sunt scumpe, la un doctor nu te primeşte, dacă nu ai bani, nu ne bagă în seamă Sfatul. Românii sunt bogaţi şi nouă romilor ne spun hoitari. Nu ne spun romi, ne spun hoitari. Tot dau în noi şi ne batjocoresc. Dacă avem nevoie de ceva nu ne dă. La lucru nu ne cheamă, trăim cum putem. Nu e pensie, nu e nici un ajutor. Eu când m-am dus să-mi fac şi eu ajutor ca toată lumea, când mi-a văzut actele, mi-a spus că nu aparţin de aici. Eu să mă duc înapoi în Rusia şi să-mi fac actele acolo că eu nu aparţin de aici. No, unde să merg eu? Unde ştiu eu să umblu? Am rămas fără ajutor, am rămas fără pensie…

Bătrânul meu a fost de paisprezece, treisprezece când l-au dus de aicea cu tatăl lui, cu ai lui. No, acuma, bătrânul meu când a venit, când a venit bătrânul meu de acolo cu ai lui… Tatăl lui a murit. Mama lui l-a adus aici şi a crescut trei copiii, soacra mea a crescut, săraci, năcăjiţi. În timpul acela ce a fost acolo, pe bătrânul meu îl obligau să meargă la muncă şi mai apoi s-a îmbolnăvit şi a prins reumatism şi bătaie mare la inimă.

Când am venit în România s-a dus obligatoriu la muncă că era aicea o fabrică şi a lucrat treizeci de ani. Pe urmă s-a operat. No, aşa am pus şi cei treizeci de ani…

Le-ai pus?

Le-am pus. Treizeci de ani. Nu am lumină, nu am nici un fel de putere.

Am şase copilaşi.

Să vă trăiască!

Să fii sănătoasă.

Bătrânul a paralizat din cauza reumatismului de la inimă a paralizat. No, bătrânul meu a stat paralizat şase ani pe pat. Eu nu am putut să mă duc în străinătăţi, nu am putut merge niciunde, a trebuit să stau să văd de el.

El trăieşte?

A murit. Anul trecut a murit bătrânul.

Să-l ierte D-zeu.

Să te audă D-zeu

No, acum pe urma bătrânului, pentru că a lucrat în fabrică şi el avea pensie, trebuia să mă bage şi pe mine, nu că m-am cununat cu el.

Da.

Da când m-am dus să-mi fac pensia nici nu au vrut să vorbească cu mine. Au spus că nu am zece ani de casătorie şi nu am nici un drept. Da eu am şase ani de căsătorie. Vezi în tot timpul acesta ce am fost cu el eu am avut timp să mă cunun cu el da nu am putut că dacă am trăit treizeci de ani, eu am fată de treizecişicinci de ani.

Să vă trăiască..

Să fii sănătoasă. No, de treizeci de ani, nu m-am putut cununa din cauza actelor că mie nu îmi făceau acte. Trebuia să merg în Bucureşti şi de la Bucureşti să trimită acolo de unde sunt actele. Nu ştiu ţara, nu ştiu luna, nu ştiu unde m-am născut. Mie îmi povestea mama mea că m-a făcut pe un câmp. Când au luat-o durerile, m-a făcut pe un câmp. Acolo erau mai multe bătrâne şi m-au moşit. No, m-a luat mama în braţe şi uite-mă. Am avut zile să trăiesc şi trăiesc, no acum sunt aici. No de unde să ştiu eu datele acelea? Satul, luna… atunci mai se ştia satul, luna? Eram pe fugă şi pe frică şi de tot felul.

No acuma ei îmi cereau ziuă şi lună şi să le dau datele. No de unde? Tot a trebuit să trimit la Bucureşti, de acolo au trimis în Trasnistria, de acolo unde au ştiut şi doi ani au trecut până ce mi-au dat actele. Când mi-au venit actele, m-am dus şi m-am cununat da ei spun că nu am zece ani. No, treizecişicinci de ani unde le-am trăit cu el unde sunt? Da am dovezi, copiii. Am certificatele, anii când sunt născuţi şi nu vor să vadă adevărul.

UIte, eu îţi promit în faţa lui D-zeu că că o să merg la oameni să le spun povestea ta şi D-zeu să ne ajute ca să facem lucru bun. Pentru asta am venit aici la d-stră şi e necesar ca oamenii să vă plătească drepturile şi d-stră şi surorii d-stră Marica, dreptul d-stră, banii aceştia ce vi se cuvin pe drept şi D-zeu să vă ajute să vă luaţi banii.

Să-ţi dea D-zeu noroc!

Să te ţină D-zeu!

Să vă dea sănătate şi putere!

Să fii sănătoasă cu toată familia ta!

Este necesar ca oamenii aceştia care au pricinuit atâta durere în mijlocul oamenilor noştri să plătească bătrânilor iar Statul Român să le dea o pensie pentru că are şi el vina lui în problema aceasta trebuie să vă ajutăm dacă am venit aici.

D-zeu să-ţi ajute!

No, în nouăzecişiunu, când s-a dat drumu acest ordin să ne facem actele, la mine a venit un om de al nostru, el era Bulibaşa romilor de aicea şi era în legătură cu bătrânul d-stră.

Cine?

Unul Tireşano din Tohan, din Zărnsti, acela din Tohano îi Bulibaşă peste romi. No, bătrânul d-stră i-a lăsat lui actele acelea , el a venit şi mi-a dat şi mie. M-a văzut năcăjită şi mi-a spus cum să le fac şi să le pun. No, eu le-am pus.

Aşa.

Când au ajuns actele acolo mi-a venit răspuns că nu erau bine datele tatălui meu. Am trimis ănapoi din nou şi pe urmă mi-au cerut alte date, le-am trimis şi mi-a venit cel de-al treilea răspuns. No acuma răspunsul cel de-al treilea au spus că mi-au primit actele şi dosarul, au primit actele şi dosarul meu mai durează până începe să dea banii oamenilor.

Eu carte nu ştiu, eu nu le-am citit. No acum cănd s-a vestit toată lumea m-am dus şi eu la un om să mi le citească şi am făcut altă listă şi am trimis înapoi. Văd că nu îmi mai vine răspuns nici aşa şi nici aşa da actele mele sunt trimise din nouăzecişiunu.

Să trăieşti să ai noroc!

Să fii sănătoasă!

No, ascultă acuma cum e. Lucrul acesta pe care îl facem noi acum e tot ideea tatălui meu. Eu am o fundaţie care se cheamă Ion Cioabă. El a căutat mult şi a încercat ca să scoată aceste despăgubiri, să li se plătească şi romilor noştrii şi el mergea prin sate ca să le apere drepturile, el nu ţinea seamă că unul e sasărac că altul e bogat, pentru el toţi erau la fel şi căuta să le facă numai bine. Vedeţi d-stră cum este omul aşa îi sunt şi copiii. De care sămânţă pui, de aia răsare. Acum, tatăl meu nu mai e, el stă acum în cer lăngă D-zeu da noi copiii lui facem lucrul acesta tot în folosul romilor ca să vă puteţi şi d-stră lua drepturile.

D-zeu să vă ajute!

D-zeu numai după romi aşteaptă! Pentru aceasta poarta este deschisă numai pentru romi şi de aceea terebuie să ne pocăim. Aşa cum a spus vărul d-stră Puia să stăm lângă D-zeu. Lăudat şi Sfânt să fie D-zeu. Noi trebuie să mergem pe drumul lui D-zeu.

Ştim şi noi ce înseamnă pocăinţa. Am o fiică, uite-o e pocăită, mai am un băiat pocăit, bătrânul a fost şi el pocăit şi eu cunosc cuvântul Lui D-zeu.

Dar d-stră?

Eu, nu că am prea multe greutăţi, prea multe necazuri, trebuie să mă lupt, copiii mulţi. Am opt nepoţi în familia mea.

Ştiu.

Nu e servici, nu e nimic, no pot?

Poţi. Alături de D-zeu totul este mai uşor. Fără D-zeu este foarte greu. Cu D-zeu şi lângă D-zeu treci peste tot.

Ştiu. E prea mare sărăcia…

Fără D-zeu nu putem.. Fără El, umblăm în întuneric. D-zeu este Lumina Şi Lăudat şi Sfânt să Fie!

Numai cu El sdă mergem oriunde!

Promit Lui D-zeu că dacă mă va ajuta şi dacă mă va face D-zeu să dau şi eu de acum înainte să trăiesc, promit că o să mă pocăiesc.

D-zeu să vă ajute!

D-zeu să te binecuvânteze!

Să ştiţi că situaţia d-stră o să o spun la oameni şi am s-o spun şi în parlament şi la toate forurile internaţionale ca să şi trebuie să aveţi şi voi lumină şi apă şi tot ce aveţi nevoie.

Acum vreau să spuneţi un mesaj care să rămână romilor şi copiilor peste timp.

Noi trimitem un mesaj în toată lumea romilor.

Şi săraci, şi bogaţi, D-zeu să le binecuvânteze şi D-zeu să le dea noroc şi sănătate să trăiască, să nu fie năcăjiţi aşa ca noişi să dăm să ne întoarcem la D-zeu ca să vină binele de la D-zeu.

D-ta mătuşă Marică?

Sfântul D-zeu să fie bun să fie lăudat şi noi lângă El. Să ne apropiem, mamă, lângă El, că El ne dă putere, El ne dă să mâncăm, El ne poartă de grijă. Fără El nu putem face, nimic. Toate florile să le aducem Sfântului D-zeu. Să ne ajute D-zeu şi la toată lumea.

Mai vreau să vă spun ceva.

Spuneţi.

D-zeu să fie bun pentru lumea toată şi pentru noi. D-zeu să te binecuvânteze că ai venit la noi. D-zeu să ne cheamă ca să mergem pe calea Lui să ne dea putere şi bună credinţă să ne întoarcem către El, să ne pocăim cu toţi şi noi şi să avem credinţă în El că numai El ne dă putere.