Cine sunteţi d-stră?

Eu sunt Kostea a lui Miu a lui Leanca. Pe bunicul meu îl chema Mita şi pe bunica mea Zuza. Pe tatăl lor îl chema Ruoro. Noi eram în Ştefanciu Mare şi au venit jandarmii.

Ce fel de romi sunteţi d-stră?

Căldărari. Noi lucram căldări, făceam oale, căldări, tigăi şi mergeam cu ele în sat şi le vindeam. Luam pe ele găini, porumb, aduceam grâu şi le vindeam. Găinile deoarece erau foarte multe le vindeam la găinar, aşa multe aveam. Şi noi munceam şi mergeam în sat, vindeam şi faceam orice fel de lucru. De acolo ne-a luat şi am dat prin Corabia. Din Corabia am trecut şi am ajuns tocmai în…

Şi cum vă ducea?

Cu straja. Ne-au luat jandarmii şi ne-au dus de am trecut prin Corabia. După ce am trecut prin Corabia am luat-o şi am ajuns în Turnu Măgurele.

De la Turnu Măgurele am ajuns tocmai la Bucureşti. Unde am ajuns la Bucureşti, am trecut prin Bucureşti şi am ajuns de acolo tocmai la Iaşi. Am luat-o de la Galati şi am ajuns la Iaşi. Din Iaşi am trecut Prutu. Prutu am trecut. După ce am trecut Prutu unde am ajuns?

Vă rog să ne spuneţi cam câţi oameni eraţi?

Eram patruzeci de căruţe.

Vorbiţi romanes.

Patruzeci de căruţe şi ne păzeau şi duceau câte doi jandarmi care ne duceau post din post. Cînd ajungeam într-un sat ne lua jandarmii ăştia şi ne dădea în primire la ceilalţi, mergeam strajă din strajă. Aşa am ajuns tocmai la Iaşi. Şi am trecut de acolo de la Iaşi dincolo şi am ajuns tocmai în Pasarabia. Din Pasarabia am trecut peste Nistru, prin Titina am trecut din Pasarabia dincolo în Ucraina. Din Ucraina, ne-au dus hăiiiiiii, am mers şase luni noapte şi zi, . Numai puteau merge caii, se obosiseră. În căruţele noastre se găsea aur, erau pline cu haine, erau. Ce nu aveau oamenii! Erau bogaţi oamenii, nu erau săraci. Când am ajuns acolo în Valea Lungă, Valea Mare îi spuneau. Am stat acolo de la SâmPetrii şi până când a venit toamna, când se strângea de pe câmp porumbul. După ce s-a strâns porumbul de pe câmp, ne-au luat căruţele şi caii şi ne-au lăsat aşa în corturi fără nimica. Numai erau căruţe, numai aveam nimic. Ne-au luat căruţele şi le-au băgat la colectivele statului. Ne-au strâns pe toti şi am plecat, pe jos ne-au dus. Ne-au dus şi ne-au dus şi ne-au dus şi ne-au dus. Unde ne-au dus? Ne-au dus în Trei Dube. În Trei Dube, a murit tata în Crivizor. Unde a murit tata că era bolnav. Cine l-a îngropat? Bunicul tău, Bărculika. Noi mergeam cu jandarmii. Am mes ce am mers, am mers, am mers. Auzim că a murit tata după două zile am auzit, după două zile. Pe noi ne-a dus în Trei Dube. Şi ne-a pus acolo pe o vale cât Sibiul de mare. Am stat acolo, alte şase luni. A venit toamna, Lumină. Şi unde a venit toamna, Lumină nu aveam făină, nu aveam nimic. Frecam pe un ciur de fier boabe de cucuruz ca să facem mămăligă că nu aveau ce mânca copiii. Plângeam că numai aveam ce să mâncăm. Coceam boabe de porumb de mâncam, cartofi nesăraţi, fără nimic.

Bria: Ne-au băgat în bordeie.

Kostea: Ce am facut? Ne-au dus acolo unde ne-a prins frigul. Ei pregătiseră bordeiele pentru noi pe malul Bugului.

Până să ajungem la bordeie mai e mult.

Kostea: Da, apăi acolo vin eu acuma în Trei Dube.

Spuneţi-ne cum aţi muncit pe câmp, cum vi se dădea tainul?

Kostea: Nu ne-au dus pe noi până atuncea la muncă pe câmp. Acolo eram în lagăr. Ne păzeau jandarmii şi nu aveai voie să ieşi de acolo afară, din cercul acela.

Jandarmii erau români?

Kostea: Români erau. Şi am ajuns acolo. Ce au venit dintr-o dată, treisutecinzeci, patrusute de căruţe cu ruşi care aveau înhămați caii noştri şi ne-au pus în căruţe să ne ducă, ne-au dus pe malul Bugului. Unde ne-au dus pe malul Bugului, care a ajuns la bordei a luat bordei. Care nu a apucat să ia, a murit până de dimineaţă din cauza gerulu. Au îngheţat de frig şi au murit cu copilaşii în braţe, au murit mulţi oameni. Doamne fereşte! Unde am ajuns acolo s-au băgat şi câte cinci familii într-un bordei până mâine cănd s-a făcut ziua.

Când s-a făcut ziua, srtrigau oamenii Lumină, care mai de care: „Care trăieşi, mă? ”, „Care mai trăieşti? ”, „Ce ai făcut? ”, “Unde eşti, mă? ”

Şi atunci ei strigau de acolo „A lui kutare copil a murit, a luikutare femeie a murit la kutare I-a murit…Numai erau. Ruşii care ne aduseseră plecaseră, numai erau căruţele cu ei.

Bria: Cu caii noştri..

Kostea: Cu caii noştri, cu toate cele …Am rămas săraci cu degetu. Numai cu ce aveam pe noi, cu vestele, ce aveam pe noi. Ne rămăseseră hainele toate acolo de unde ne luaseră. Din pânza de cort ne-am făcut cămăşi şi izmene că nu mai aveam ce lua pe noi. Tot ce avusesem rămăsese acolo.

D-stră cu cine eraţi acolo?

 

Kostea: Cu mama şi cu tata. Murise tatăl meu. Rămăsese Vraţa, Mocanu şi Ludi sora noastră că era despărţită de Brati. O luaserăm noi că nu făcea nimic Brati. Auzi? Am stat acolo în lagăr pe malul Bugului aproape doi ani. Nu ne dădeau voie să ieşim afară din lagăr. Ne dădeau de la colectiv melasă şi făină, cartofi. Trei sute de grame de cartofi şi de făină. Astea ne dădeau pe o lună de zile. În fiecare lună ne dădeau căte două trei sute de făină. Atâta ne dădea şi nu aveam ce face. Nu aveam ce să mâncăm din alt loc. Ce mai mergeam de ne cumpăram. Ne duceam noaptea de cumpăram de la ruşi şi aduceam în lagăr sare de vindeam, făină de vindeam, turtă, pâine de vindeam.

Ce găseam cumpăram pe mărci. Schimbam poli de aur, galbenii îi făceam “zoloto”. Le spuneam la ruşi “zoloto”, ”hleba”, ”hleba “, ”Haraşo” ne spuneau. Ne dădeau mărci şi pe ei luam sare. Ce vroiai aia cumpărai. Aduceam slănină, găini şi vindeam oamenilor eu şi Mocanu. Vraţa, Vraţa nu mergea cu noi de frică să nu îi tundă părul ceolovicii. Şi noi am plecat de acolo şi ne-am întors Lumină că ne-au luat de acolo din lagăr. Se spărsese lagărul acuma. Acum eram plini de, Doamne păzeşte, gaot! Tifosuri, păduchi, ce nu era acolo, Doamne fereşte! Umblau pe paiele de jos păduchii.

Bria: Treceam peste morţi…

Kostea: Peste morţi căci erau în faţa noastră…Morţii erau aici şi noi beam apă de pe ei.

Unde puneaţi morţii?

Kostea: Apoi, unde? Au rămas morţi pe câmp. Şi s-a dus Mihaiţ, Mocanu Mîrado bătrânu, Onilla, Lisandru şi Ilia şi au strâns toţi morţii, moldoveni romi, care erau şi au făcut un cimitir cam de aicea până dincolo de apă. Era un cimitir pe două părţi.

Cum?

Kostea: Adevărat. Cimitir romano pe două părţi. Adevărat taică, apoi cum.

Lea-ţi pus într-o groapă?

Kostea: Apoi cum, am săpat gropi că nu mai puteam să umblăm peste ei, aşa mulţi morţi erau. Morţi erau? Mii de oameni morţi din cauza tifosului, din cauza păduchilor, din toate nenorocirile.

Bria: Din cauza foamei…

Kostea: Din cauza foamei că nu aveau ce să mănânce. Brati, ăsta unchiul tău, a tăiat un măgar ca să mănânce. Ăla, cum îl chema? …Burdufu a tăiat din şoldul Binei de a mâncat. Ascuţi? De foame, nu mai aveau ce să mănânce. Murea lumea.

Eu am auzit despre Titira …

Kostea: Aia era alta, Titira. Şi ne-au luat de acolo din lagăr şi ne-au împărţit la colective, la muncă agricolă.

La cartofi, la cartofi, la sfeclă, la cărămidă. Am muncit la cărămidă pentru biserică în Burilova Şpulikă, Tomiţa bătrânu, bunicul tău mama mea, am făcut într-o vară.

Bria: Spune despre bordeiele care erau pline de fum…

Kostea: Ascultă. Când am ajuns acolo, ne-au luat de acolo de la cărămidă şi ne+au dus acolo unde erau mai mulţi oameni: la Onillă şi la Mîrado care aveau un cârd mai mare de oameni, în alt sat la alt colecv. Că am terminat acolo şi ne-au adus şi ne-au pus la treierat, la strânsul porumbului, la cartofi, le strângeam de pe câmp şi le aduceam la colectiv. Luasem caii…

Bria: Ai ruşilor.

Kostea: Fă, cum? Ai colectivului erau şi strângeam bucatele de pe câmp. Şire, şire strângeam toţi cocenii. Tăiam tuleleiele şi făceam şire şi a venit iarna Lumină. Când a venit iarna, atât mai era războiul departe de noi cam de aici până la Tolmaci. Atât mai era războiul. Veneau cartuşele pe noi, veneau ălea. Şi atuncea jandarmii: „Firea-ţi… mânca-var sărăcia, voi nu auziţi că războiul e pe voi? Nu fugiţi?” Atunci am luat ce aveam şi noi, ne-am pus treistuţele după gât şi am luat-o înspre încoace. Ne-am luat şi am fugit venind înspre încoace. Am ajuns iarăşi la Nistru. A murit bunicu, a murit bunica pe drumul ăsta al întoarcerii că nu mai puteau merge săracii, erau bătrâni. Aveau câte optzeci, nouăzeci de ani, oamenii. Le prindeam de sbţioară şi aşa veneam cu ei pe drum. Unde cădeam, unde ne ridicam. Mergeam zi şi noapte pe drum neîntrerupt. Înţelegi? Am ajuns la Nistru. Când am ajuns la Nistru ce s-a pus bombardeaua pe noi, americanii. Atât au bombardat, de au rămas numai pietrele. Încolo na mai rămas nimic. Au murit oamenii noştri, au murit nemţi, au murit români, a murit armata toată…

Nu puteam trece acum că terecea armata peste pod. Şi rămăsese o armata mai în jos a nemţilor şi ne-au lăsat pe noi să trecem peste pod. Şi nemţii ne-au trecut peste pod. Când am trecut peste pod eu şi Mocanu, Ludi asta …când am trecut peste pod, Ludi a născut un mare băiat, bat-o norocu. Şi l-a luat de mânuţe şi buf l-a aruncat în zăpadă şi l-a acoperit cu zăpadă aşa de viu. Şi a murit copilaşul. Acuma când a venit Brati acolo, când a venit şi a văzut-o Brati a întrebat-o: „Tu unde e copilaşul? ”. „L-am aruncat unde să mai merg cu el că te blestem”.

S-a pus Bratii şi a început să plângă. Plângea câte două rânduri de lacrimi din cauza copilaşului când a auzit că era băieţel.

„ Nai putut să-l ţii în braţe să mi-l fi adus că l-aş fi dus eu în braţe.”

Unde am ajuns? Ne-am lipit de pământ şi bombele vuiau deasupra noastră din avioane, dădeau şi ne bombardau. Fugeam pe câmpuri şi ne puneam pe burtă până ce au plecat avioanele. După ce au plecat avioanele, ne-am luat Lumină şi am plecat, Lumină, dăi, dăi, dăi, dăi, dăi, dăi, dăiii am ajuns la Prut. Încă o lună de zile am mers pe jos, încontiniu.. Peste câmpuri. Pe unde vedeai, pe acolo treceai. Pe unde vedeai, pe acolo treceai. Grămezi, grămezi de oameni erau, Doamne! Flămânzi, unde prindeam o coajă de mămăligă ce apucam de o cerşeam din satele prin care treceam, făceam ce puteam. Găseam porumb crud, mâncam, mai coceam şi îl puneam în traistă şi mâncam. Auzi? Şi la urmă ce am făcut? Ne-am luat şi am plecat, Lumină. Unde am ajuns? Am stat în Larga. Sat bulăresc în Larga. La Prut nu ne lăsau să trecem prin Oancea. Acolo la Oancea nu ne lăsau să trecem că eram plini de tifos şi să nu intrăm în Romănia plini de tifos. Eram plini de păduchi, plini de nenorociri, eram…Ce să-ţi spun? Ca din Bug. Şi nu ne lăsau. Ce am făcut? Am dat la un om de fiecare familie câte cinci poli de aur ca să ne treacă noaptea pe bac din ăla cum îi spune? Şi treceam cu cai cu tot noaptea peste Prut că era adâncă apa de peste zece metrii. Şi treceam. Lega caii de beru ăla şi trecea: Ne-a trecut. Ne-am pus mînă, mînă, mînă. mînă, am mers până am ajuns la Galaţi. În Galaţi. Oancea era dincolo de Galaţi. Când am ajuns în Galaţi ca în România suntem. Acuma, gata. Ne-am dus şi am urcat pe tren. Unde ne-am urcat în tren, pach în Craiova. În Craiova când ne-am văzut, ne-am dat jos şi ne-am dus în mijlocul oraşului. Ne-am luat de acolo, cursa cum era demult şi ne-am dus la Bechet. Acolo era locul nostru, Dăbuleni. Locurile noastre erau în Bechet. Când am ajuns în Bechet am stat, am stat, am stat, două săptămâni. Le-a luat pe Pullikă, pe Băllea şi pe Vraţă în armată. Am rămas eu şi Mokanu cu mama, Kutuniţa, Mariţa lui Băllea, ăştia eram. Ăsta era cârdul nostru unde era. Ce gândeşti că am făcut? Ce a făcut, ce n-a făcut, Pullikă a fugit cu Vraţa şi cu Băllea din armată din Craiova. Numai ce ne-am trezit cu ei la corturi şi atunci am luat şi am fugit tocmai în Ştefanciu Mare. Ne-am ascuns şi noi acolo că erau oameni mai mulţi de ai noştri. Unde ne-am ascuns în mijlocul oamenilor ce gândeşti că am făcut? Ne-am luat caii, ne-am făcut corturi, ne-am luat căruţe şi lucram iarăşi meseria noastră de mergeam în sat de vindeam căldări, unde ne vedeau românii plângeau pentru noi, de mila noastră. Auzi? Ce gândeşti că am făcut? Eeee…s-a făcut vremea, a trecut dincolo, a trecut dincoace, s-au strâns toţi oamenii care rămăseseră pe drumuri mai în urmă. Ne întâlneam cu ei pe sate unde umblam iarăşi. Ne dădeau românii căddări, poloveace, tigăi, porumb, bani. Plângeau românii pe noi, prietenii noştri, că noi eram oamenii cu care se ajutau şi ei. Ce gândeşti că am făcut, ce n-am făcut? Am mers tu Lumină şi l-am însurat pe Vraţă. A luat-o pe Jupâneasa. Unde a luat-o pe Jupâneasa, a trecut un an acuma. Şi a trecut un an de zile. Lumină. A luat Vraţa și s-a separat cu nevastă sa de noi. Am rămas eu şi Mocanu. Mocanu, nu prea ştia să lucreze. Era mai mic, omu. Eu mergeam în sat. Aduceam căldări, tigăi, ce dădea Dumnezeu, găleţi, ce făceam noi mai demult. Şi nu a prins bine Mokanu tigaia şi a luat Vraţă şi a pus mâna pe el şi l-a omorât în bătaie. Plângea mama: „ O, mă tu mi-ai omorât băiatu. ” A pus mâna şi pe mine Vraţa şi pe el, ne-a omorât în bătaie. Nu ne mai puteam ridica nici să bem apă. Fir-ar al dracului! Ce am făcut?

Povestiţi-ne cum îşi bătteau joc de femei, cum le căutau în bordeie..

Bria: Batjocoreau fetele mari.

Kostea: Să-ţi spun cum le batjocoreau? E ruşine să spun despre asta?

Nu este ruşine să ne povestiţi despre ce a fost acolo.

Kostea: Apoi când ne prindeau jandarmii, să-ţi spun?

Spuneţi-mi ca să se ştie.

Kostea: Când ne prindeau jandarmii…

Bria: Le puneau jos…

Kostea: Când ne prindeau jandarmiii …

Povestiţi-ne ce se întâmpla cănd prindeau un băiat cu mama sa …

Kostea: Ne puneau ăia …Ne tundeau părul şi ne dădeau câte douăzeci sicinci la câte o bucă a fundului ne băteau…

Nu nea-ţi povestit despre satul acela unde erau fântânile cu vin.

Kostea: Ălea erau nemţeşti…

Nu erau…

Kostea: Erau sate nemţeşti cum să spun eu după tine? Sate nemţeşti erau.

Apoi cum să fie neamţu în Rusia?

Kostea: În fiecare ţară sunt. În Ucraina.

Cum vă vindeaţi hainele la rusoaice?

Kostea: Vindeam hainele, păturile, ce aveam, lucrurile noastre …

Şi rusoaicele ce vă dădeau?

Kostea: Ne dădeau câte o găleată de făină, câte o găleată de cartofi. Pe o fustă, pe o cămaşă, pe o cătrânţă.

Cum era lagărul din sârmă?

Kostea: Din sîrma ghimpată. Noi o tăiam şi treceam prin ea. Şi la urmă noi treceam pe acolo, ne făcusem aşa loc de ne furişam pe acolo şi mergeam în sat după mijlocul nopţii. Când te prindea jandarmul…

Cât era de lat şanţul ce împrejmuia lagărul?

Kostea: Era de patru metrii.

Bria: Săream …

Kostea: Săream în el înăuntru….

Câte bordeie erau?

Kostea: Erau patrumii de bordeie. Patrumii de bordei. Da. Şi în patrumii de bordeie erau câte două, trei familii.

Bria: Dormeam unul peste altul.

Kostea: Unul peste altul…

Bria: Erau scări din pământ.

Kostea: Şi avea scări din pământ …Intram patru metrii în pământ. Unde prindeau jandarmii în sat pe oameni în sat îşi băteau joc de ei. Că era fratele tău, că era mama ta, că era tatăl tău îi puneau să se batjocorească în faţa lor …

Şi românii ce spuneau?

Kostea: Românii? Români erau, români erau. Cum să spun? La urmă veneau nemţii la bordeie să-şi bată joc de femeile noastre …

Bria: Luau fetele mari…

Kostea: Şi le luau pe fetele mari…Doamne păzeşte era!

Hai la urmă…

Bria: Au rămas pe drumuri.

Kostea: Romii au rămas …Când nu stătea ăla, fiul pe ea ca să o necinstească…Punea jandarmul şi îl omora acolo deasupra ei. Îmi e ruşine, cum să-ţi spun …o îndrăgea că nu avea ce face … Pe mama lui…

Bria: Pe mama lui.

Kostea: Pe mama lui, pe sora lui, pe nora lui. Ce o fi fost acolo, făcea. Aşa era legea.Te omorau, te tăiau. La urmă am venit din Bug şi am stat şi am făcut…

Bria: Care a murit, a murit, Lumină. Care a trăit, a trăit.

Kostea: A trăit. Care a mâncat cai, câini. Au mâncat sărăciile.

Bria: Care a putut şi-a luat din case că fugiseră ăia, cum îi cheamă? De frica bombelor, fugiseră. Au lăsat găini, au lăsat case, au lăsat…acolo erau fântâni pline cu vin.

Kostea: Fântâni cu vin, butoaiele cu vin le dădeau drumu.

Lăsaţi-o pe ea.

Bria: Care era curajos.

Kostea: Luau şi mâncau. Găini luau şi prindeau cât puteau din curte, oi, porci..

Bria: Numai era nimeni.

Kostea: Nu mai era nimeni.

Bria: Fugeau şi gajeii.

Kostea: Fugeau şi nemţii, şi ăia, toată lumea fugea. Şi la urmă ce am făcut, ce nu am făcut am ajuns în România. Şi de acolo cum mă vezi aşa sunt şi astăzi. Altceva ce să îţi mai spun?

Bria: Dedspre patima asta tu ştii…

Kostea: M-am însurat şi am luat-o pe mătuşe-ta asta.

Bria: Am chinuit mult.

Kostea: Lasă taci, tu. De ce nu mi-au dat şi mie drepturile acuma?

Bria: Eu plâng, patima unde am venit-o pe jos. M-a adus mama mea de mânuţă şi spuneam …

Kostea: Un an am venit pe jos. Un an.

Bria: Îmi aduc aminte că numai puteam merge. Îmi spunea mama mea: ” Vino, vino că tatăl tău e înainte “. Pe fratele meu Mellu îl ţinea după gât.

Kostea: La ea.

Bria: Ce? Şi s-a pierdut mama mea de tatăl meu că s-a dus să ne ceară o bucată de mămăligă, ca să ne bage în gură. Şi s-a rătăcit mama mea şi s-a dus singură, două, trei luni pe drum până la Prut. Am venit singuri pe jos. De ce? Că se dusese să ne ia o bucaţică de păine, de ceva.

Kostea: Au venit…

Bria: Am mâncat Paştile pe drum. Pe drum am mâncat Paştile.

Kostea: Mergeau.

Bria: Mergeam pe drum şi treceam. Cine avea bani, mergea. Mama mea era tare curajoasă. Se băga, intra, aducea. Care nu era, nu era. Unii cădeau şi mureau pe drum, leşinau de foame, de frig, de păduchi, de tifos…

Kostea: Amar.

Bria: Nu aveau fuste, nu aveau cămeşă. Cine a fost bogat, a trăit. Cine nu avea…

Kostea: Numai erau că rămăseseră hainele acolo la Bug.

Bria: Cine avea galbenii dădea la femeia aceea..

Kostea: Dădeai un pol de aur şi îţi dădea o pâine, îţi dădea o bucată de mămăligă.

Bria: Mâncam pâinică pe drum, Doamne!

Kostea: Şi am mers şi am ajuns unde ţi-am spus eu.

Bria: Şi s-a dus mama mea şi s-a pierdut de tatăl meu. Unde crezi tu că l-am mai găsit? Unde ne-au pus oamenii pe vagoane. ”. Care dă dă câte un galben mic de căciulă să suie la vagon. Care nu, a rămas acolo”. Strigau oamenii: „Luaţi-ne şi pe noi, oamenilor!” Mergeai şi treceai de ei şi le lăsai, naveai ce face.

Kostea: Nu aveai pe ce să le iei.

Bria: Naveam cu ce să trăieşte, n-aveam cu ce să mănânc. Eram năcăjiţi.

Mergeam pe jos de mânuţă mă aducea mama …

Kostea: O ducea de mînă. Şi uite n-am luat şi noi nici un ban.

Şi mergea Piţullo şi îl ducea Lullika de mânuţă, după gât, îl ducea pe Piţu. Şi am ajuns de numai aveam ce să luăm pe noi.

Purtam izmenele lui Pullikă pe mine eu şi Mocanu şi Vraţa. Le purtam patru fraţi, o pereche de izmene. Când le lua ăla, când le lua celălalt.

Bria: A găsit mama mea o femeie moldoveancă care era plină de tifos. Era tare murdară.

Kostea: Au abandonat-o moldovenii.

Bria: Tu eşti Lipia? Eu nu sunt Lipia, a spus. Eu nu sunt Lipia…

Kostea: Ce mai pus acuma să-ţi povestesc, ca să plâng acuma? Şi am plâns şi am venit şi mâncau păduchii din noi mâncau…

Bria: I-a spus la femeia aceea care era bolnavă de tifos „Auzi, dadă, mergi cu noi? ”. „Merg”. „Tu eşti bolnavă de tifos. Îţi voi da ţie mâncare mai multă să mânânci dar să nu le dai la copiii mei din mâncarea ta”…

Kostea: Lui Mellu..

Bria: Şi eu am rămas mai în urmă. Şi unde am rămas mai în urmă.„ Ai brâu?”

Kostea: Din arnici.

Bria: Mama mea şi-a desfăcut brâul de pe ea şi i-a spus: ”Ia tu brâul ăsta şi leagă-te. Ţine şi bâta asta, să văd acuma, mergi. ”

Kostea: Că numai avea cu cine să meargă soacra pe drum, înţelegi…

Bria: Numai avea cu cine să meargă. Şi am ajuns şi ne- lăsat la o răscruce de drumuri ca să vadă cine e în casa aia pustie. Şi când i-a dat mama bâta numai ce vedem că vine cu ea .Şi eu am spus: ”Vine bunica mea Lipia “…

Kostea: Nu era bunica ei, era femeia aceea moldoveanca.

Bria: Să mergi cu mine că îţi dau ţie mâncare mai multă.

Kostea: Îţi vom da să mănânci.

Bria: Şi să nu dai la copiii mei după tine.

Kostea: Nu le dau.

Bria: Nu le dau. Când am ajuns acolo, ne-a văzut mama. Căzuse seara.

Kostea: A legat-o cu brâul şi a luat-o.

Bria: A luat bâta.

Kostea: Şi venea după mama. ”Unde mergi tu, Mătaseo, merg şi eu. ”

Bria: De unde a venit un fierar.

Kostea: Fierar.

Bria: Şi ne-a luat Lumină şi ne-a băgat la el acasă şi a luat o găleată de apă şi ne-a îmbăiat.

Kostea: Femeia lui, fierăriţa. Le-a îmbăiat, le-a spălat, le-a dat să mănânce şi să bea.

Bria: Ne-a spălat, ne-am odihnit, am mâncat, am băut…

Kostea: Au stat două zile la femeia aceea. Două zile au stat. Şi pe urmă au luat-o şi au plecat. Mînă, mână, mână, mînă …

Bria: Să ajungem la vagoane.

Kostea Până la vagoane, la Prut. Mama mea când a văzut oamenii …

Bria: Numai atât a spus mama să o ia mai pe departe că ajung la oamenii lor.

Kostea: La barcă.

Bria: La barcă. Am mers pe jos. Tot plângeam, tot plângeam …Numai puteam merge.

Kostea: Ce au venit? Luni întregi.

Bria: „Vino, vino că tatăl tău e acolo înainte “.

Kostea: Jumătate de an ne-am dus numai pe jos. Tot pe jos, tot pe jos, tot pe jos …

Bria: Tatăl tău e acolo, tatăl tău e acolo. Iarăşi mergeam, mă trăgeam pe jos …Ea numai mă dădea de mânuţă drumul şi pe Mellu îl ţinea după gât.

Kostea: Să nu rămână. Îl ţinea după gât. Mâncaoar sărăcia!

Bria: Ce era Mellu? Cât era aia mică. Am ajuns acolo la Maţu ăl bătrân, la Iaţa, neamurile mamei mele. “Ai venit, nepoată? ”. “Am venit. ”Plângea mamă, plângeau şi ei de mila ei. Ea plângea de ei. Numai aveam ce mânca acuma, Lumină, numai aveam ce mânca. S-a luat mama mea şi s-a dus cu femeile. Unde a plecat cu femeile să ne aducă ceva să mâncăm. A auzit tatăl meu că am venit. A venit tatăl meu prin tranşe şi prin şanţuri unde era armata …

Kostea: Împuşcau oamenii…

Bria: Kănd trăgeai din ţigare un fum acolo dădeau cu bomba.

Kostea: Avioanele …

Bria: Avioanele treceau deasupra …Mai bine ştiu eu ca tine.

Kostea: Ştii, ştii că erai micuţă.

Bria: A, Lumină unde a venit tatăl meu m-a luat pe mine de mânuţă şi pe Mellu în braţe şi ne-a luat de acolo. Când a venit acolo mama şi a întrebat pe unchiul ei Maţu şi pe Iaţa „Unde sunt copiii mei? ”.. „A venit bărbatul tău maică şi le-a luat. Le-a luat bărbatu tău.” Ce plângea pe noi tatăl meu, bunica, bunicul. A luat mama mâncare unde adusese de acolo Lumină …

Kostea: Şi îi dă bătrânului.

Bria: Şi a împărţit mâncarea cu Maţu şi cu Iaţa, neamurile ei. Erau bogate neamurile ei.

Kostea: Din neam de oameni bogaţi.

Bria: Din Mucea. A luat mama şi a împărţit. Şi a spus mama: „Mă duc la bărbatul meu, la copiii mei. ” „ Du-te nepoată şi să ai noroc că şi noi venim. Du-te “Am mers Lumină, ce am mers. Acolo pe cine am găsit. L-am găsit pe Băşikari, pe …

Kostea: Pe oamenii care erau.

Bria: Am trecut.

Kostea: Nu mai spune asta.

Bria: Ce să nu spun?

Kostea: Ce a făcut Iru acolo …

Nu că se duce vestea.

Bria: Şi Lumină, plângeau pe noi. Tatăl meu şi-a tăiat piciorul …

Kostea: Într-o sticlă.

Bria: A dat gerul şi era tare frig.

Kostea: I-au îngheţat degetele de la picioare. De aicicea până aici s-a degerat piciorul. Nu se mai vindeca nici deloc. Şi am luat şi am stat acolo. Acum s-au dus oamenii şi au întrebat la vagoane. Şi ne-am pus în vagoane. Şi ne aruncau cătanele pâine, ne aruncau conserve în vagoane. Şi românii şi nemţii ne dădeau.

Bria: De acolo, uni au luat-o încolo, altii au luat-o încolo, fiecare unde îşi cunoştea locul.

Kostea: Locurile cunoscute unde mai stătuseră şi aveau cunoscuţi.

Bria: Plângeau unul în braţele celuilalt.

Kostea: La Calafat, la Băileşti..

Bria: Erau unii care erau dezbrăcaţi, dezbracaţi…Cine a fost mai bogat şi a avut avere şi galbeni a venit.

Kostea: Unde? Au venit tot dezbrăcaţi oamenii de acolo că numai aveau de unde să ia. Unde găseau o zdreanţă pe drum o luai pe tine că nu aveai ce face.

Bria: Luau pânză de cort …

Kostea: Cort zaruno…

Bria: A tăiat mama mea cortul zaruno şi a pus pe ea. Bunicul meu s-a întors cu o sută de galbeni din Bug.

Kostea: Douăzecişicinci de galbeni mari şi a dat la fiecare câte zece galbeni şi a rămas el cu cinsprezece.

Bria: De acolo am venit aicea. Au luat magarii mamei mele …

Kostea: Au rămas astea acolo în Bug, numai erau.

Bria: Lumină mama mea vroia să se separe de socrii ei. Noi eram mari. Şi ne-au luat caii. A rămas căruţa în noroi, noroi din ăla…

Kostea: Galben.

Bria: Clei, clei era…

Kostea: Acolo a murit bunica Zuza şi Mita.

Bria: Ne-au luat Lumină căruţa, ne-au luat caii. Ne-au luat hăinuţele. Pe mine mă luaseră nemţii. Şi a plâns mama mea după mine. Să mă fi luat să nu mai pătimesc pe drum.

Kostea: Ce? Era să fii acuma în Germania.

Bria: Aşa, au luat tot şi când au văzut cum plângea mamam după mine, m-au dat înapoi. Numa aşa le-a spus mama: Spasive, spasive “.

M-a luat mama de mânuţă de aicea şi m-a tras după ea şi pe ăla îl ţinea aici după gât. Auzi?

Kostea: Şi am făcut cum am făcut şi ne-am întors.

Bria: Şi, am venit Lumină, vai de noi. Când ne-au văzut românii noştrii au început să plângă.

Kostea: Ouă, gâşte, lucruşoare.

Bria: Ce aducea tatăl meu Lumină? De numai ştiam unde să mai punem. Veneau oamenii de îşi căutau lucruşoarele, căldările.

Kostea: Poloveci…

Bria: Capcea, tigăii, căldări mari, căldăruşe, poloveace. S-a dus tatăl meu în Roşiorii-de-Vede şi a adus multe mărfuri. Tatăl meu s-a dus şi a schimbat galbenii şi a adus multe polomecea, capace, căldări, găleţi…

Kostea: S-a luat bunicul tău…

Bria: Tigăii, tăvii…

Kostea: Taci acuma că vorbesc eu. S-a dus bunicul tău şi a trecut dincolo Oltul că acolo erau oamenii care umblau cu el: Rista a lui Parolea, Parolea ăştia, Diamanto a lui Seka, oamenii care erau. Şi s-a dus dincolo de Olt. A crescut tatăl tău, se făcuse mare. Crescuse Piţullo.

Bria: Mai micuţ era decât Kîka.

Kostea: S-a pus şi l-a însurat Bărcullikă, i-a luat-o pe mama ta. Şi pe urmă haidahai, haidahai, haidahai, a luat-o Urdă de la el. Unde a luat-o Urdă de la el, a rămas tatăl tău singur.

Bria: Era micuţ.

Kostea: Şi unde a rămas tatăl tău văduv, s-a dusa bunicul tău la Ionu Răguşitu şi a logodit pe fiică sa după tatăl tău. Atunci mama, ce a spus: „Maică, pe nora asta ţi-ai luat-o cu drag de prima dată, nu te amesteca la nora ta. Te-ai certat cu cuscru, du-te şi te împacă cu el”. Şi atunci ne-am luat şi ne-am dus după Urda pe Valea Largă Unde ne-am dus după ea, l-am luat şi pe Piţu cu noi, ne-am dus l-am bătut pe Urdă şi am luat-o înapoi pe Luludi acasă. Luludi a lui Piţu. I-a părut şi ei bine.

Nu despre asta vreau să ne povesteşti. Spune despre Bug.

Kostea: Despre Bug povestesc când s-a însurat tatăl tău.

Avea şapte ani când a plecat la Bug.

Kostea: A cresut de doisprezece ani.

Povestţi-ne ceva despre Bug, ce vă aduceţi d-stră aminte?

Bria: Bombele…

Ceva care vă sfâşie încă inima.

Kostea: Cînd vedeam bombardamentele, nu aveam unde da capul. Fugeam şi veneau bombardamentele. Şi mâncam carne din câini, tăiam carne din câini şi mâncam. Nu aveam ce mânca. A luat un om cu cuţitul şi a tăiat din fundul unei femei, Bina şi a pus pe foc şi a mâncat. Burdufu.

Apăi de altundeva să fi luat şi el.

Kostea: Acolo este carnea cea mai bună. Tu nu judeci, nu avea ce mânca…

Şi Titira era o altă femeie?

Kostea: Titira? Era altă femeie aia. Pe care au mâncat-o oamenii. Au gătit-o şi au mâncat-o. Brati ăsta, bătrânu, şogorul meu a tăiat un cal el şi Cirika şi l-au mâncat. Nu ţi-a spus bunicul tău, tatăl tău.

Tatăl meu îmi povestea şi drumul pe unde mergeau.

Kostea: Apoi drum era? Pe unde o luai pe drum pe acolo ieşeai.

Îmi spunea cum vă ascundeaţi în păduri, în…

Kostea: În păduri ne ascudeam, prin râpe, prin ălea. Ce ştii, tu?

Bria: În tranşee…

Kostea: Stăteam ascunşi în mijlocul pădurilor până ce pleacă avioanele că ne mâncau avioanele. Se auzeau avioanele: Bu…bu…Mureau oamenii în toate părţile.

De ce?

Kostea: Mureau oamenii din cauza ghiulelelor şi fumam pe drum când mergeam. Nu aveam ce face. Când găseam apă noroioasă, murdară, beam. Beam apă din şanţ.

Bria: Beam apă de peste morţi, Lumină.

Kostea: De pe morţi, din gunoaie, din ălea …beam apă de acolo, nu aveam de unde să bem apă. Şi unde găseam zăpadă mai luam în gură, mai mâncam, mai făceam…

Bria: Beam cu zăpadă…

Kostea: Da, era foarte frig când am venit. Am plecat la Lăsatulsecului şi am ajuns tocmai când se treiera grâul.

Bria: Paştile le-am mâncat pe drum.

Kostea Pe drum. Trecea Paștile oricum. Cine mai ştia de sărbătoare. Şase luni am mers.

Bria: Şase luni, Lumină şi mergeam din picioare şi dormeam.

Kostea: Şi dormeam şi mergeam pe drum.

Oamenii ce spuneau?

Kostea: Unde erau oameni?

Bria: Plecaseră oamenii…

Kostea: Prin sat totul era pustiu. Numai erau decât câinii şi vacile şi caii.

Bria: Luai cai…

Kostea: Găinile le dădeai drumu din coteţ de milă că zbierau…

Bria: Au fugit oamenii.

Kostea: Fugiseră oamenii că era război.

Bria: Din cauza războiului. Ăla a fost războiul tare.

Kostea: Ăla a fost, când am venit noi. Auuu, zăzboi era? Te luau nemţii şî îşi băteau joc de tine, te batjocoreau şi te împuşcau. Mergeam pe drum şi a împuşcat pe o femeie.

Bria: Ala care se ostenea şi numai putea merge îl împuşca imediat pe loc.

Kostea: Nu aveai voie să stai. Dacă numai puteai merge pe drum, punea pistolul şi te împuşca neamţu ca să numai pătimeşti. Era o femeie gravidă, atâta era burta pe ea, Doamne, Doamne, numai putea să meargă, numai putea pune bine pasu din cauza greutăţii ce o avea. Gravidă era femeia. A pus pistolu şi a împuşcat-o. Unde a împuşcat-o se zbătesa uite aşa în burta ei copilul, a împuşcat-o, ea a pus mâna pe burtă şi copilul se zbateatea în burta ei. Peste câteva minute ne-am dus şi noi acolo să o vedem şi s-au răspicat nemţii la noi: “Hai, davai”ne-au spus “Davai”, neamţii.

La urmă nu ne mai dureau picioarele, mergeam de frică. Şirurile de maşini mergeau pe lângă noi şi noi pe lângă ele..

Mînă, mînă, mînă, mînă, mînă, unde am ajuns?

Am mers şase luni, unul lângă altul. S-a terminat războiul. A rămas departe de noi războiul. Am venit unde ți-am spus eu în Titina, de acolo am trecut şi am venit în România.

Şi românii v-au primit bine?

Kostea: Păi cum? Ţara noastră era aicea.

Bria: Şi plângeau pe noi şi noi plângeam pe ei.

Kostea: Ne întrebau: „Na-ţi văzut şi copiii noştri în război? ”

“Nu i-am văzut. “

Bria: Şapte ani se făcea atunci armata.

Kostea: Da.

Bria: Cine a trăit, a trăit cine a murit a murit.

Kostea: Apăi cum?!

Bria: Cum fac acuma un an?

Kostea: Aţi venit! Să aveţi noroc! Să vă ajute D-zeu!

Ce doriţi să le transmiteţi oamenilor?

Kostea: Am venit şi v-am spus. Şi s-au înmulţit oamenii. Au crescut nepoţii ăştia care sunt acuma. Şi s-au îmbogăţit şi au făcut case şi au făcut averuri.

Bria: Am pătimit mult.

Kostea: Şi la urmă ce am făcut? Am venit Lumină şi ne-am stabilit la Sibiu.

Spuneţi ceva oamenilor.

Bria: Să aibe noroc!

Kostea: Să fie romii norocoşi şi de aur! Să asculte mărturisirea noastră. Vorbesc eu acum pe urmă tu.

Pe urmă ce au făcut oamenii? Am venit şi ne-am stabilit în Sibiu. Am venit aici şi am mâncat şi am băut şi aşa am făcut.

Bria: Să aibe noroc romii!

Ce le transmiteţi romilor din întreaga lume?

Kostea: Norocoşi să fie toată lumea şi poporul lumii tot şi să numai păţească ce am păţit noi în Rusia, în Trasnistria unde am mâncat necaz.

Bria: Nici duşmanii noştrii.

Kostea: Lasă să vorbesc eu. La urmă vorbeşti tu.

Şi să aibe lumea minte, copil de copilul lui! Să fiţi poleiţi în aur!

Bria: Să vă ajută Dumnezeu!

Kostea: La toată lumea!