Muzeul Virtual al Holocaustului Romilor ”Ion Cioabă”

Selectează

Romii ca şi evreii au fost deportaţi în Transnistria pentru a pieri. Evreii au fost lichidaţi şi  prin mari operaţiuni de exteminare din vara lui 1941 şi până în vara 1942. Romii şi evreii au pierit în masă prin lăsarea lor în voia soartei, de tifos, frig, foame iar evreii şi prin împiedicarea acordării de ajutoare de către Centrala Evreilor. Ambele minorităţi au fost jefuite, prădate, înjosite, batjocorite şi femeile şi fetele lor au fost siluite, chinuite şi chiar ucise. Începând din vara anului 1942 situaţia romilor  a fost mai grea decât a evreilor pentru că nu au avut nici o formă de auto-organizare, conducere locală sau centrală, pentru că nu au primit nici un fel de ajutor dela compatrioţii lor rămaşi în Romania , pentru că nimănui, în Romania sau în afara ei, nu i-a păsat de sorta lor,  pentru că regimul lui Antonescu nu s-a temut în nici o fază a razboiului că va trebui să dea vreodată socoteală de nenorocirea pe care a provocat-o acestei minorităţi.

Deşi în anumite momente modul de comportare a romilor în faţa Distrugerii s-a deosebit de cel al evreilor ambele etnii au fost la fel de afectate de Holocaust. 

Deporatrea romilor nomazi a început în mai 1942. Deportarea evreilor din Basarabia a început cu peste un an în urmă, la mijlocul lui septembrie 1941 iar din Bucovina la 10 octombrie. Evreii au fost deportaţi după o campanie de exterminare care s-a soldat cu moartea a zeci de mii ei ştiind că sunt duşi în Transnistria pentru a fi lichidaţi dar nu ştiau în ce fel. Evreii au fost deportati după zeci de ani de intoxicare antisemită a opiniei publice şi propagandă de ură contra evreilor  dusă de partide şi mişcări antisemite. Romii au fost deportaţi pe neaşteptate fără să fi fost consideraţi drept “un pericol” pentru soietatea românească, creştini ca şi vecinii lor români, desconsideraţi dar nu urâti ca evreii. Autorităţile militare şi civile care au deportat pe evrei nu au ascuns că scopul deportătrii îl constituie lichidarea lor. Autorităţile civile şi poliţieneşti care au deportat pe romi s-au străduit să-i inducă în eroare privind scopul deplasării în Transnistria: “au minţit oamenii că o să le dea cai,vite, că vă dau case, că vă dau avere ca să nu mai staţi în necazul acesta,în sărăcia aceasta în care muriţi de foame, da acolo a fost mult mai rău de noi” (Fuga spre România ). Dar nu toţi romii erau săraci sau visau să se îmbogăţească pe seama altor popoare.

Într-o dare de seamă privind starea de spirit a populaţiei în Basarabia pe luna septembrie 1942 înaintată Guvernămâtului Basarabiei s-a consemnat că “populaţia fiind foarte alarmată de trimiterea ţiganilor în Transnistria, s-au dat lămuriri că aceasta măsură se aplică exclusiv numai ţiganilor nomazi, care sunt trimişi în Transnistria, unde sunt împropietăriţi, urmându-se ca să facă din ei o clasă de gospodari aşezaţi şi înstăriţi”[1]. Deportările nu au cuprins numai romii nomazi şi observaţia lui Mihai Antonescu că se opune întoarcerii unora dintre ei şi că “Dumnezeu să fie cu ei” indicau fară echivoc că deportarea romilor nu s-a făcut cu scopul de a-i împropietării şi îmbogăţii.

Mulţi romi nomazi nu erau săraci şi nu sperau să primească ceva de la autorităţi: “Aveam bani. Am plecat cu bani. Aveam un milion şi patru sute de mii când am pornit spre Rusia, şi cai şi căruţă”, a relatat unul din bătrâni. (Mărturii din Transnistria). Şi altul a precizat:

 “Când am auzit că ne duc acolo, ne-am strâns toată averea. Atunci noi nu am avut case, aveam corturi… Pe noi cănd ne-au dus de aici aveam câte patru, cinci, şase cai. Câte unul din noi aveam aur, tahta, pahare de argint care erau valabile între noi (Niculaiev, lagărul morţii). În căruţele noastre, a relatat un alt supravietuitor  “se găsea aur, erau pline cu haine. Ce nu aveau oamenii!. Erau bogaţi oamenii, nu erau săraci”(Mătasea şi tifosul).

 Momentul deportării a ramas viu în amintirea foştilor nomazi deporaţi în urma cu 64 de ani şi trecera anilor nu a micşorat câtuşi de putin durerea despărţirii de Ţară, de modul de viaţă, de vecini. Toţi martorii au ţinut minte că deportarea lor a fost ordonată de Antonescu şi că el poartă principala răspundere pentru rezultatele ei: “a venit un ordin de la Antonescu căci el era atunci şeful României şi a dat un ordin să-i duca pe romi în Trasnistria ,atunci noi nu am avut case, aveam corturi….Niculaiev, lagărul morţii) “Antonescu trebuia demult împuşcat. Demult că ne-a mâncat de tot”(Desculţ prin istorie).

Deportarea nu s-a făcut cu forţa şi convoaiele nu au fost însotite de mulţi jandarmi. Şi apoi ce rezistenţă puteau opune evreii sau romii contra forţei organizate a statului? Convoaiele de evrei deportaţi în Transnistria au fost însoţite de un numar mic de jandarmi. Evreii nu aveau unde să fugă, unde să se ascundă şi nimeni nu era dispus să le dea un ajutor. Convoaiele de romi au fost însoţite de 2-4 jandarmi. Evreii şi romii nu puteau să dispară în rândul populaţiei. Aveau o înfăţişare deosebită. Bărbaţii aveau părul lung şi ei şi femeile purtau îmbrăcămintea lor specifică. Patruzeci de căruţe erau păzite de 2-4 jandarmi care îi însoţeau “din post în post”.

Extrase din dosarul nr. 4/1942-1943, Volumul VIII al Guvernământului Basarabiei, USHMM/RG-25004M, Reel 35, p.188.

error: Content is protected !!