Rădulescu Iorgu

Ce fel de romi erați d-voastră?

Noi suntem romi care stăteam în corturi. Lucram căldări și mergeam în sat. Noi frecam sare într-o tavă de sudam arama puneam vastari la căldări. Și trăiam cum trăiam atunci foarte bine în corturi.

Ce puteți să ne spuneți despre tatăl, mama și bunicii d-voastră?

Ce să îți spun?

Cum îi chema?

Pe tatăl meu îl chema Mîrado și pe tatăl lui îl chema Mita. Mita a lui Ciukuru. Ciukuru era tatăl lui. Zuza era fiica lui Trikă de dincolo de apă din Bechet, bunicul meu de acolo o luase. Bunicul Mita s-a însurat cu bunica Zuza, și-a făcut familie, și-a însurat copiii. Veniseră romii aceea din Bechet la graniță și se întâlniseră cu ai noștri lângă pod unde se strângeau demult. Lucrau împreună, mâncau la un loc și își luau nurori unul de la altul. Oala cea mare în care fierbea mâncarea dădea cinste fiecăruia. Mâncau și pe la cârciumi și își luau cu drag nurori.

 

Acum vreau să vă întoarceți înapoi în timp și să ne spuneți cum ați auzit și cum v-au dus jandarmii în Bug.

În Bug? Când ne-au dus de aicea din țară?

În țară în timpurile acelea era Antonescu mare. Domnul acela a dat ordin ca toți romii din România să fie duși în Rusia, acolo unde ne vor duce ei. Si ne-au strâns pe toti unde este acuma judetul Olt în comuna Stefan cel Mare. Și s-au strâns romii acolo câte douazecișicinci de căruțe, treizeci. S-a strâns toți romii din fiecare sat unde erau romi. Și au alcătuit din noi convoaie, convoaie și le punea câte trei, patru jandarmi să le ducă post din post pâna la Ionești ca sa trecem dincolo Nistru. Acolo am stat o săptămâna până ce s-au strâns oameni mai mulți. Erau cam șapte, opt mii de oameni cu copiii cu tot. Eram strânși așa grămadă cum ne-au luat. Acolo am stat la Nistru pâna ce au venit germanii. Când ne-au văzut germanii, ne-au luat în primire. Ne-au luat germanii și ne-au dus împreună cu românii pâna în Valea Plângerii la Trei Dube. Am stat acolo în Trei Dube tot timpul verii: iunie, iulie, august pâna ce a venit septembrie. Pe urma au venit și ne-au luat și ne-au dus în septembrie, la bordeie, căci făcuseră șapte mii de bordeie pe malul Bugului și ne-au băgat în bordeiele acelea. Acolo în locul acela am stat în bordeie un an și o luna, treisprezece luni. Pe urmă ne-au scos de acolo și ne-au pus sa lucram la kolective, sa facem căramidă, diferite munci. Noi am fost de am făcut căramidă. Am lucrat la căramidă vreo șase, șapte luni. De acolo ne-au luat și ne-au despărțit când a început razboiul cel mare când românul vroia sa cucerească Rusia. S-a rupt razboiul Și atunci românul i-a spus neamțului. „Neamțule ce facem? Mergem pâna în America să îl cucerim pe rus „. Pâna la urma s-a bătut cu rusu în patruzecisipatru așa a fost. Am stat acolo doi ani de zile și la urmă am venit cu germanii.

Spuneți-ne ce se întâmpla acolo, vreau să văd cum traiau oamenii.

Apoi asta era patima.

Povestiți-ne despre convoaie cum mergeau pe drum cum mureau copiii.

Apoi nu ți-am spus?

Vreau sa ne povestiți fiind prezent acolo.

Apăi sunt acum în Sebeș de unde să mai pot fi acum acolo?

Mergeți acolo si spuneți-ne…

Acolo intram în apă sa scoatem scoici.

Acum vedeți acolo, așa vreau să ne povestiți întâmplările acelea, cum vi le aduceți aminte… Să putem vedea prin ochii d-voastră cum era acolo, cum stăteați, să vedem pe cei bolnavi de tifos, mizeria în care trăiați, cum mureau oamenii. Vreau să ne spuneți toate acestea pentru că acum numai sunt prea mulți oameni bătrâni care au fost acolo.

Numai e cine să spună…

Această mărturisire vreau să ne rămână copiilor, copiilor noștri care vor veni peste o mie, doua, trei mii de ani. Mărturisirea aceasta rămâne. Tot, tot, tot vreau sa ne spuneți. Să nu uitați nimic.

A, nu pentru că tu nu sti pentru ceilalți vrei… Când am ajuns acolo în Valea Plângerii, femeile mergeau…

Așa vreau să vă aduceți aminte pentru că caseta aceasta va rămâne în muzeu așa cum a rămas a tatălui meu.

Filmul acela pe care l-ați pus atuncea la conferință?

Da. Ce ne spuneți acum va rămâne amintire.

Am să-ți povestesc cum am trecut eu Bugul de m-am dus în sat.

Mai multe lucruri dintre acestea că pe d-voastră vreau să vă pun și în filmul pe care îl voi face.

Apoi, Lumina.

Vreau să văd copilul Mellu a lui Mîrado în Bug. Vreau să ne spuneți tot.

Am ajuns în Zărnesti. Acolo a murit Ionișor a lui Pusa a lui Tanasia bătrânu. A murit acolo dintr-o boala ce o prinsese pe drum, tifos. Românii si germanii ne spuseseră să rămânem acolo până la noi ordine. Până când a venit ordinul să ne treacă Nistrul. El a murit acolo, sărmanul.

Apoi a murit pe drum?

Pe drum când mergeam. Am mers o lună. Zi de zi pe drum. Ajungeam seara, ridicam corturile, dormeam noaptea. De dimineață iarăși era obligatoriu să o pornim la drum spre acolo. Am stat acolo atunci, aproape două săptămâni. Și acolo, oamenii își îndoiau galbenii mari în patru luau un pic de apă în mâna și le înghițeau cu mămăligă, mai cu un pic de pâine, cu ce aveau și ei. Care a avut aur l-a înghițit în el, care nu a avut, nu a avut. Cine a avut îl prindea și pe gulerele pantalonilor și al hainelor. Le-am înghițit și când ne-a dat drumu am trecut dincolo Nistru. După ce am trecut Nistru, a venit o alta apă, Prutu. Si ne-au dus până în Valea Larga. Așa se chema. Acolo în Valea Mare i se spunea Valea Plângerii. Acolo am stat aproape două luni de zile. Acolo ne-au luat caii și căruțele noastre. Au luat pe fiecare om ce avea cal și căruță și să duca caii și căruța la colectiv și acolo le-au luat ei de la noi. Acolo am rămas cu corturile așa pe prăjini în locul acela Valea Plângerii. Și am mai stat acolo încă o lună de zile. După ce a trecut o lună de zile ne-au luat și ne-au dus pe malul Bugului, unde erau făcute bordeiele. Acele bordeie erau numai așa săpate doi metri în pământ și aveau pat făcut așa din pământ cum era patu, o rogojină în față, lemne puse, crengi, și paie și pământ deasupra. Numa ce aveau ușa de ne băgam ca în beciul ăla de acolo. Nu avea sobă, nu avea coș, nu avea nimic ca un fel de ghețărie unde fac oamenii de țineau vara gheața. Am stat acolo de cu toamna până în luna Crăciunului. Acolo am petrecut Crăciunul în bordeie.

Și cum a fost Crăciunul?

Am mai sărbătorit Crăciunul? Cum să mai sărbătorești acolo?.. În fum, în necazuri, în de toate alea… Nu mai aveam porci, nu mai aveam bândarețuri…

Și de unde beați apă?

Beam apă din Bug. Lemne ne aduceam din pădure care era cam la un kilometru depărtare de noi și mergeam eu, tatal meu, mama mea, sora mea, fratele meu. Tăiam copacul mai de jos și la urmă luam și noi crengile, ce puteam. A doua zi iarăși mergeam și luam ce mai găseam pe acolo. Ne făceam focu în mijlocul bordeiului în fum.

Și vă dădeau voie să ieșiți afara de acolo?

Nu aveam voie să plecăm din ținutul acela al bordeielor. Acolo stăteam cum sunt deținuții.

Cum se chema satul acela?

Satul era la marginea Tiraspolului, la treizeci de kilometri… Burilova… Burilovka se chema. Așa se chema ținutul acela unde se aflau bordeiele. La urma a venit primăvara. Am ieșit afară din bordeie și ne-am făcut cortulețe că puteam sta că se făcuse cald acuma.

A venit timpul…

Venea cineva la d-voastră?

Veneau de ne dădeau… veneau numai din ăștia, cum se chemau…. Jandarmi împreuna cu nemții. Să vadă câți au murit astăzi, câți au murit în ziua următoare. Mureau în fiecare zi câte două, trei sute de oameni, de foame, de mizerie, că nu aveau unde se spăla și cu ce să se spele…

Și unde le puneați pe cei morți?

Le aruncau acolo, după primărie. După ce a venit vara, acolo le aruncau după primărie.

A murit o femeie bătrâna acolo pe care o chema Titira.

Titina?

Titira, nu Titina. Titira o chema. A murit femeia aceea. Nu că a murit numai ea, au murit mai mulți. Erau niște oameni săraci care nu aveau nici o posibilitate de a trăi și ce crezi că au făcut. Au luat pe femeia aceea și tăiau carne din ea și mâncau. Ce nu se mânca acolo. De foame, mâncau oamenii și pietre.

Atunci în primăvara, cei care am mai rămas au luat oamenii și ne-au împărțit la colective să lucram- Acolo unde ne-au dus la colective să muncim am trăit un pic mai bine. Munceam la floarea soarelui, la cartofi, la sfeclă, la de toate… le strângeam și munceam..

Acolo în Bug au murit foarte mulți oameni dintre noi. În primăvară când au câștigat războiul în 1942-1943 am stat acolo în bordeie.

Pe urma a venit timpul în 1944 când s-a oprit războiul, atunci au spus oamenii: toți țiganii să plece de de unde au venit.

Lucrul acesta se știe. Îl spune istoria. Eu vreau sa ne spuneți mai multe amintiri cu ce se întâmpla în bordeie.

Apoi așa a fost…

Ce se mai întâmpla acolo?

Acolo își făcea fiecare ce putea. Încercau tot felul de negustorii. Romii noștri vindeau la romii moldoveni: vindeau haine, ștergare, ce aveau în căruțe, da numai aveau căruțe. Uni vindeau ce aveau pe ei numai să poată trăi.

Da unde erau căruțele lor?

Le luaseră la colective, rămăseseră acolo și ei s-au dus numai cu ce aveau pe ei și cu desagii în care aveau haine. De acolo mai vindeau câte un ștergar, mai câte altceva tot la romi vindeau. Cum făceau: dacă le prindeau nemții le dădeau în primire la jandarmii români, cei pe care îi cunoșteau le dădeau drumul și le mai lăsau să iasă din bordeie și să meargă prin împrejurimi ca să își mai cumpere câte ceva. Acolo era pericol. Au murit mulți oameni de dintre noi acolo. Au murit iarăși mulți dintre noi când am plecat din… din Burilovca, iarăși și în Trei Dube, între Tiraspol și Trei Dube. Acolo era din asta cum se cheamă? Viscol.

Când am ieșit din corturi unde eram de ne-au dus la bordeie când am ajuns acolo s-a pus un mare viscol. Acolo au murit iarăși mulți, din cauza viscolului, gerului care a ținut trei zile. În acele locuri am ajuns toamna târziu și acuma îți spun când am plecat de acolo ca să ne întoarcem în România. Auziți voi, ce vă spun? Ascultați.

Aici au murit bunicii voștri cei bătrâni. Atunci când veneam pe drumul întoarcerii…

Acum povestiți-le lor ce s-a întâmplat acolo.

Am trecut și am ajuns acolo… Stai jos mă, stai așa.

Noi eram într-o parte și moldovenii în cealaltă parte. Mai erau romi bâdânari, altfel de neam de romi erau aceea. Și veneau oamenii aceea la noi de cumpărau sare, de luau țipirig de își mai lucrau și ei. Care dintre ei era bolnav, murea săracu.

Care erau vatafii acolo?

Cei care erau polițai era tatăl meu, bunicul meu Istrate a lui Rista lui Parollea, Tanasia bătrânu, Ochi Deschis, erau vreo douazecișicinci de oameni. Aceștia păzeau și răspundeau pentru șapte, opt mii de oameni câți eram acolo, pe malul Bugului.

Când ieșeau din corturi, din bordeie ca să meargă să-și aducă ceva lemne, ce le mai trebuiau și lor, le prindeau și atâta le băteau, le dădeau câte douazecișicinci la fund.

Le prindeau pe bătrânii noștri și le băteau. Într-o zi careva s-au dus în sat și au furat de la o rusoaică cartofi și niște găini și au venit jandarmii și nemții și au bătut pe Rista lui Parollea, pe Bărcullica, pe tatăl meu. Le-au bătut tare rău și după ce au plecat jandarii și nemții care îi bătuseră, s-a dus tatăl meu la cei care furaseră din sat și le-a dat foc bordeiele de au ars. Auziți copilași? Și le-au ars bordeiele si au ars și ei acolo, de abia au putut ieși afară de și-au scăpat viața.

După asta iar au venit jandarmii și nemții și i-au luat pe cei care furaseră și i-au dus și le-au arestat și acolo i-au bătut foarte rău ca să numai pună mâna să fure vreodată. Atunci oamenii au prins mare frică și nu mai ieșeau să meargă să cerșească sau să își aducă ceva de mâncare din sat de frica că le omorau în bătaie.

Când era să ieșim de acolo ca să venim în România….

Mai spuneți-ne despre ce se întâmpla acolo în bordeie, ce făceau copilașii acolo?

Ce să facă? S-a dus un băiat cu mama lui în sat. Nemții i-au prins și atât de ai dracului erau că îl punea pe fiu să își batjocorească și necinstească mama în fața lor. El atunci le-a spus:„Doamne este mama mea „. Ei au luat și l-au bătut douazecișicinci de bătăi de-o parte a fundului și la fel de cealaltă parte si l-au pus apoi cu forța să-și necinstească mama.

Le împușcau?

Le întrebau. Unde le prindea și dacă nu stăteau când ei spuneau: „stai” trăgea și îi împușcau pe oameni. Cădeau unul peste altul cum cad copacii în pădure.

Povestiți-ne cum mergeau ei să-și caute mâncare?

Să mănânce?

Cum mergeau pe câmp să fure cartofi?

Când dădeau de găseau cartofi parcă vedeau aurul lui Dumnezeu în fața lor. Căutau iarna pe câmp și mai găseau, scormoneau cu mâinile pământul și mai găseau cartofi le aduceau acasă și le băgau în foc sau le fierbeau și mâncau. Le mâncau mai cruzi mai necopți mai nesărați.

Nu era acolo ce mâncați voi acuma ciocolată din aia în corn. Corn cu ciocolată.

Cum și-a lăsat copiii Ițallo? Știți lucrul acesta? Cum le-a lăsat lângă foc…

Am să îți spun despre socrul meu care a lăsat-o pe Finna, pe Leana și pe Ministru.

Spuneți-ne acum.

Când veneam de acolo acuma să ne întoarcem înapoi. Fiecare și-a luat nevasta, și-a luat un copil în brațe, nevasta lui a luat unul și el avea mai mulți copiii. Lena, fosta mea nevastă, m-am căsătorit cu ea dincoace când ne-am întors de la Bug. Avea ea cam 7-8 ani, mai avea un frățior de vreo 3 ani, Ministru îl chema. A pus tatăl ei și a făcut foc mare sub un copac. Le-a pus acolo în foc niște cartofi și le-a spus: „Lena, Finna și tu Ioane stați aici până se coc cartofii că noi mergem și ne întoarcem să vă luăm și pe voi „. Le-a mințit. Le-au lăsat acolo. A mai vrut să meargă după ei bunicii lor, tatăl lor dar pe urma nu s-a mai dus nimeni după ei, le-au lăsat acolo. A trecut pe acolo un neamț și când le-a văzut a oprit mașina…

Un neamț???

Neamțu a oprit mașina. Leana fiind mai mare și-a luat frățiorul în brațe și a fugit și atunci neamțu a luat-o pe Finna. Pe Lena și pe fratele său le-a luat ăsta cum îl cheamă Mihai, că le cunoștea. Finna a rămas acolo la foc. Neamțu a luat-o și când au trecut pe lângă un convoi mare de romi, ea a început să strige că era mărișoară, mergea pe picioare, neamțu a oprit mașina și le-a dat-o înapoi. Atunci când am trecut în Larga Bulgarească se întâmpla lucrul acesta. Au trecut prin multe necazuri, săracii oameni. Nu s-au întors înapoi decât un sfert dintre ei, atât de mulți au murit acolo în Bug.

Ce s-a întâmplat cu ea? Cum de le-a dat-o neamțu înapoi?

Daca ea plângea când a văzut oamenii, a văzut chiar pe mama ei pe Șopârla. „Au, mama mamam, mama, auuu.”Neamțu a oprit si le-a dat-o.

Cum de nu a omorât-o?

Neamțu? Nu. Îi tunsese părul și o spălase, o îmbrăcase cu hăinuțe și le-a dat-o în primire.

Cred că i-a plăcut de ea?

El o văzuse că era acolo la pericol să moară.

Apăi cum, erau și nemți cumsecade?

Erau. Cum să nu? Erau nemți… nemți, români, romi. Toți oamenii sunt unul ca celălalt?

Eu știu că atunci când oamenii numai puteau merge pe drum nemții îi împușcau.

Erau și nemți buni printre nemți, erau și răi, așa era. Să-ți spun cum l-au luat pe Mardello și l-au împușcat…

Cine era Mardello?

Era fiul lui Dilloda cel bătrân. Ei erau 4-5 frați, era Bălluța, era Nini, era Ballia și Mardello, care era mai mare între ei. Au luat și au prins o vacă și au înhămat-o la căruță ca să tragă în locul cailor. Nemții când au văzut vaca la căruța lor au vrut să ia vaca de la ei. Ei au sărit să se bată cu neamțul ca să nu le ia vaca de la căruță. Neamțu atunci, a scos pistolul și l-a împușcat imediat acolo pe loc pe Mardello. Atunci ei au încercat să se mai bată cu nemții, dar degeaba. Nemții au tras cu mitraliera și au mai omorât câțiva. Acolo a murit Mardello când ne întorceam de la Bug.

Și au luat vaca?

Au luat vaca, au tăiat-o și au mâncat-o.

Au luat-o ei?

Au luat-o ei de au mâncat-o. Atunci așa mureau oamenii pe drumuri, mureau de vii. Mergeau până cădeau din picioare. Numai aveau putere.

Și își lăsau copilașii?

Lăsau dintre copilașii lor care erau mai mici. Pe mine tatăl meu m-adus în desagi de am venit pe un cal…

Apoi d-voastră erați mare cum v-a pus în desagi?

Apăi eu eram de peste zece ani, până când să merg pe jos, trei, patru luni de zile prin noroi și prin mizeriile ce erau pe drum? Prin noroiul și mocirla aia unde mergeau tancurile și mașinile prin ele… Atunci noi eram proști că mergeam cu nemții pe drum.

Mergeau și ei cu d-voastră?

Treceau convoaie și de români și de nemți că se trăgeau nemții să meargă acasă.

Atunci a cerut rusul ajutor de la american și veneau avioanele de bombardau deasupra noastră de amestecau pământul cu oamenii.

Și nu aveau treabă cu voi?

Cu noi? Cu toată lumea avea treabă atunci. Noi fugeam și o luam pe alte drumuri care erau paralele ca să vedem pe unde merg ei să mergem și noi.

De ce numai mergeați cu ei?

Mergeam cu ei de frică pentru că au prins pe un om Bukurina…

Cum l-au prins?

Au prins o căruță în mijlocul lor, intrase căruța într-o groapă și caii numai puteau trăgea. Ei au trecut cu tancul peste căruța aceea unde erau trei fete mari și doi copilași. A dat tancu peste ei cum dă mașina aia peste ei și au rămas acolo.

Știu că mulți copiii rămâneau în noroi.

Uni rămâneau la marginea drumului în noroi căci numai puteau sa-i ducă. Numai puteau să le ducă nici tata, nici mama. Că până când poți merge cu el? Kilometri, mii de kilometri să mergi cu copilul?

Se lipseau de toți.

Știu că…

Fiecare se gândea să-și scape viața lui, așa era acolo.

Știu că d-voastră aveți un frate care s-a născut acolo?

S-a născut acolo când… în Tiraspol.

În Tiraspol?

În Tiraspol. Când am trecut. Numai erau nenorociri așa de mari ca atunci când am trecut de prima dată. Atunci la început era foarte rău.

Sora d-voastră este mai mare?

Mai mare. Eu am scăpat pentru că m-a luat unchiul meu Sâika pe un cal, catâr ce era ăla. Voi știți ce sunt ăia catâri?

Un Copil: Știm. Jeanau.

Nu măgăruși. Catâri. Din ăia cum aveam noi demult, cai. Buzdugan era pus într-o parte a desagului si Toka în cealaltă parte, pe mine m-au pus lângă Buzdugan și pe sora mea lângă Toka. Și așa ne-au trecut prin prăpastia aia de am venit și noi de am trecut de acolo.

Ne-am mai dat și noi jos că numai puteam merge, mai înnoptam și noi. Am tras necazuri foarte multe până ce sa trecem Nistru ca să venim înapoi. După ce am trecut Nistru și am dat în Moldova, numai erau mizeriile acelea care erau acolo în Tiraspol, unde erau în Burilova, în Dumanovca, prin care am trecut… cum îi spunea? Unde era în… unde erau în Golta. Acolo era prăpăd de tot, în Golta.

Știu că odată era să vă împuște nemții și… ?

Numai odată?

Să ne spuneți cum tatăl d-voastră, fie iertat, făcuse o copaie pentru regina, mama lui Mihai.

Ce? Ceeeee…

Vreau să ne spuneți lucrul acesta.

Aceasta se întâmplase cu mult timp înainte de a merge în Bug. Tatăl meu făcuse o copaie ca să fie scăldat regele Mihai în ea. Ei făcuseră această copaie din aramă. Și…

Cine lucrase această copaie?

O făcuse tatăl meu împreuna cu Mitta și cu oamenii mai bătrâni ai acelui timp.

Când a fost vorba să ne omoare și să ne împuște în Valea Plângerii a venit Regina…

Și…

În Valea Plînjerii când aduseseră armata și ne înconjurase numai gata să tragă în noi…

Unde era Valea Plângerii?

Lângă Trei Dube. Lângă orașul Trei Dube. Mai departe de oraș, la marginea lui. Acolo am stat noi, am stat până la noi ordine.

Și?

Acolo se dăduse un ordin să ne omoare. Atunci a venit Regina Maria cu avionul și se plimba deasupra noastră, a venit pentru că era suflarea României acolo și a umblat cu aeroplanul și s-a plimbat deasupra noastră și a dat ordin să ne țină acolo până la noi ordine și să nu ne împușcă. Ne-au ținut acolo până la toamnă. Ea a dat ordin la Antonescu și Antonescu a dat ordin să nu fim împușcați. Acolo era foarte multă suflare a României și romi și lăieți și bâdânari și evrei care scăpaseră de acolo unde le puneau pe vapoare din carton de se scufundau cu ei.

Le ați văzut d-voastră?

Cum să nu? Erau vapoare din carton. Le umpleau câte o serie, două, trei și așa le dădeau drumul în continuare până au dat ordin să nu îi mai bagă pe acele vapoare.

Mergeau și se scufundau? Le vedeați cum mureau?

Nu vedeam cum mureau pentru că ei credeau că pleacă și vedeam cum dădeau după cotul apei și vaporu mergea cu ei și noi ne uitam după ei.

Cum vă împăcați cu evreii?

Foarte rău. De ce? Pentru că ei erau pe partea lor și noi eram pe partea noastră. Erau printre ei și care știau să vorbească românește și vorbeau cu noi.

Cum vorbeați cu ei?

Apoi vorbeau românește.

Tatăl meu îmi spunea că plângeau pentru voi.

Plângeam unul pe celălalt. Plângeam, de ce plângeam? Evreii numai erau la noi. Ordinul ce fusese dat era în felul următor: „Toți țiganii, toți romii, jidanii, cei care n-are domicilie să fie scoși din țară”.

Ne-au dus până acolo împreună. De acolo, ne-au separat pe noi de ei. Pe noi ne-au dus la Chitila la fabrică, la colective, acolo unde ți-am spus că ne duceau la muncă. Ei nu au fost cu noi la bordeie. Pe evrei le-au dus unde era și mai greu.

Pe voi de ce nu v-au dus acolo?

Nu ne-au dus pentru că noi am fost duși acolo până la noi ordine. Dacă ar fi câștigat românul războiul noi era sa fim astăzi acolo. Să fim acolo împreună cu rușii. Dar pentru că americanii au dat ajutor rușilor au câștigat războiul.

Rușii cum se comportau cu d-voastră?

Rușii mai bătrâni care mai rămăseseră pe acasă? Ne luau la lucru, la sapă. Mergeam bine cu ei, cu rușii cei bătrâni. Ne luau și acasă la ei la muncă.

Puteți să ne spuneți ceva când v-ați întors d-voastră acasă de ați ajuns în satul acela unde erau fântâni pline cu vin?

Acolo unde am mâncat Paștile?

Acolo ați mâncat Paștile?

Primul Paște când ne-am întors din Bug.

Și cum a fost?

Acolo când am trecut prin…

Când va întorceați spre casă?

Către casă. Am trecut prin… numai am trecut pe podul Nistrului, pe unde era podul normal peste Nistru. Făcuseră nemții un pod la Fălticeni, la Fălticeni…

Fălticeni era în România?

În Moldova. Când trecuseră Nistru pe acolo făcuseră un pod din ăla de vase, pod din ăla de al lor de am trecut pe acolo. Și ne-au trecut și pe noi pe câțiva, câți eram pe partea aceea, vreo câteva familii. Așa am ajuns în Larga Bulgărească. Acolo unde spui tu că era vinul în fântâni. Acolo oamenii strângeau via și o puneau în fântâni lângă beciuri. Storceau strugurii și îi puneau așa în fântâni și mai târziu când voiau ei trăgeau vinul cu furtunul.

Deci acolo în fântâni, vinul se punea în ceva?

Erau fântâni speciale care erau poleite înăuntru ca un fel de sticlă aveau pereți. Deci, fântâna era poleită înăuntru.

Cu vin?

Da și strugurii cu vin cu tot le dădeau prin moară și le strângeau acolo. Două vagoane, trei vagoane, cât aveau fiecare. Acolo stătea vinul câte o lună, două și pe urma se trăgea din fântână prin furtune. Pe urmă se punea în butoaie. Acolo am mâncat Paștile. Am rămas acolo că numai puteam nici noi să mergem fără întrerupere pe drumuri. Am petrecut Paștile acolo în satul acela, Larga Bulgarească.

Nu mai era nimeni acolo?

Jandarmi din ăștia? Ba, erau oamenii satului cum sânt și ăștia de aici.

Eu știu că numai era nimeni căci fugiseră și își lăsaseră casele pustii..

Ăia fuseseră evacuați. Pe unde trecea frontul oamenii. Le duceau în alte locuri mai departe.

Iar în ținutul acela cât era de mare acel loc dădeau oamenii afară din casă și le duceau mai departe ca să poată să treacă armata și tancurile pe acolo că era armata româna și cea germană.

Satele acelea le găseai pustii. Te duceai și îți luai vin, îți luai o găină, o gâscă, luai ce dădea Dumnezeu. Ce găseai ca să mănânci. Pe drum când veneam era asta în *44. Când am trecut dincoace am găsit acele sate. De acolo, am intrat în Tecuci, din Tecuci am venit către orașele noastre și ne-am împărțit pe Turnu Măgurele. Am trecut fiecare în ținuturile noastre și ne-am întors de unde ne luaseră și unde era locul nostru.

Acolo în Bug ce ați mâncat?

Mâncam broaște din apă, din ălea.

Povestiți-ne despre Bug. Cât era de mare apa aceea, Bugul?

Apa? Aduceam apa din Bug de beam. Aduceam de acolo, prindeam scoici din Bug și ne scăldam acolo. Grancea acolo a murit în apa Bugului a murit unchiul tău Grancea.

Eu am crezut ca d-voastră ne veți povesti cam trei, patru ore?

Sa povestesc așa de mult?

Sa vă ferească Dumnezeu să coceam cartofi în foc și le mâncam cruzi și nesărați.

În Bug am trăit foarte rău voi nu puteți înțelege ce vă spun eu acum.

Copiii: Rău…

Spuneți-le de ce vă dor picioarele.

Unde mă băgam în apă, în noroi, în apa rece, în zăpadă. A dat și a nins zăpada peste noi s-a făcut de doi metri și numai puteam merge unul la celălalt. Purtam o pereche de izmene pe noi până când venea vremea să ne însurăm, fetițele purtau o singură fustiță. Nu era cum vă îmbrăcați voi acuma.

Copiii: În haine din saci…

Ascultați, voi trebuie să fiți foarte cuminți că părinții voștri vă cumpără tot ce doriți. Voi nu mai trăiți cum am trăit noi amărâți. Iar voi acum să fiți cuminți și să vă ajutați părinții căci voi acum sunteți ca și copiii românilor, așa sunteți și voi. Acuma sunteți deștepți și să fiți cinstiți ca românii.

Spuneți-le ceva ce nu ați putut uita niciodată.

Să spun?..

Spuneți-le.

Podul acela pe care trecuseră mașinile și tancurile germanilor, unde trecuseră, făcuseră ca un șanț. Și era noroi din ăla și mâzga se prinsese mâzga din aia deasupra. Ați văzut voi noroi cu apă amestecat?

Copiii: Aha… aha

Și nu se vedea că este o groapă acolo iar eu conduceam căruța, a dat roata acolo în groapă și s-a răsturnat căruța deasupra noastră. Și ne-am noroit ca rațele și ne-am umplut tot de noroi. Atunci a alergat tatăl meu care mergea pe jos și ne-a scos de acolo din noroi. Trei mai rămăseserăm. Eu, mama mea, bunicul era cu mine și bunica mea Zuza. Când am ajuns mai înainte după ce am ieșit de acolo, bălăciți în noroiul acela vai de capul nostru sufla un vânt rece și noroiul acela se înghețase pe noi.

Copiii: Si când era cald se topea nămolul ăla…

Se topea zăpada când ne întorceam noi înapoi. Atunci când am ajuns mai înainte… V-am spus când am văzut cum a trecut tancul peste căruța aia?

Copiii: Aha.

Când ne-am dus mai înainte, a murit din cauza frigului bunicul meu după scândura căruței. Murise bunicul meu acolo și când am căutat: „Unde e bunicul meu? „Numai ce l-am văzut așa pe o parte pe o pernă, stătea pe o parte. Am dat la o parte și l-am luat de acolo din căruță și i-am făcut așa o gropiță și am mers mai departe, am mers mai departe. Atunci din cauza nămolului acela, din cauza frigului, din cauza mizeriei unde stăteam în viscolele acelea și în necazurile acelea au murit mulți oameni. Iar eu am rămas cu durerea din picioare și reumatismul a intrat în oasele mele și m-am îmbolnăvit. Merg și mă duc la doctor și dau câte șase sute de mii de lei pe o tabletă ca să nu mă mai doară și vezi, Lumino din acelea medicamente îmi trebuie mie și sunt foarte scumpe. Acuma vreau să merg la Sibiu și să mă internez la spital o săptămâna ca să fac operație la ochi.

Mai spuneți-ne despre Bug.

Din Bug, din Bug. De acolo au venit toate durerile. De acolo se trag toate bolile astea de unde am venit din Bug. Olguța, verișoara mea nu a murit de fata mare acolo în Bug. Șaisprezece ani avea, săraca. Am îngropat-o în Burilova.

De ce a murit?

Era bolnavă. Cum se spune?.. A avut holeră, cum erau bolile alea atunci și așa a murit și bunicul meu Istrate. Lângă ea l-am îngropat. A murit ca un domn.

Unde le ați îngropat?

Acolo în cimitir, în sat.

În sat?

În sat, în Burilova.

Și le ați pus și cruce, se găsesc acolo?

În satul acela, acolo unde am stat în Burilova, atunci când am ieșit din bordeie. Acolo am stat în primăvara aceea și de acolo am plecat să venim încoace.

Eu dacă mă duc acolo, le găsesc?

Le găsești. Ca le-am îngropat lângă bisericuță. Pe cruce pusesem aramă.

Si scrie numele lor pe cruce?

Scrie. Da s-or mai găsi?

Eu știu?

Sunt șaizeci de ani de atunci. Patruzeci. Exact șaizeci de ani de atunci. Și cu cât aveam eu atunci, am șaptezeci de ani, Lumina? Am îmbătrânit.

Bunicul Mitta și bunica Zuza în Bug au murit?

În Bug au murit pe drum când am venit de acolo.

Știți când au murit?

Pai cum?! Nu ți-am spus că a murit săracu după scândura căruței. Acolo unde stătea în spatele căruței. Acolo, de frig a murit, săracu!

Mitta?

Mitta bunicu și bunica Zuza.

Câți ani avea?

Avea. Bătrânul avea aproape optzeci de ani atunci. El era cel mai bătrân dintre toți oamenii noștri.

Ionișor mai trăia?

Ionișor a murit când mergeam înspre Bug.

Unde?

A murit atunci la podul Nistrului. Când am stat două săptămâni de ne luau aurul și luau tot ce găseau, banii românești și ne dădeau bani din ăilalți rusești când treceam dincolo. Ionișor acolo a murit. Dilloda a murit din alte treburi. Oamenii bătrâni au murit mai mult acolo în Bug. Acolo, au murit săracii ca nu aveau ce să mănânce.

Oamenii care mureau în bordeie nu le mai îngropați?

Acolo…

Le aruncați în gropi?

Acolo erau gropi unde luaseră oamenii de puseră peste bordeie și acolo le băgam numai prăvăleam pământ peste ei. Acolo nu am stat mult. Acolo am stat de pe toamnă și până… cam unsprezece luni să fi stat acolo în lagărul acela.

Ați vrea să transmiteți un mesaj romilor din întreaga lume.

Vreau sa le spun următorul mesaj:

Cei care vorbiți romanes să aveți parte de mult noroc și sănătate!

Ce-am pățit noi și poporul român atuncea, să numai pățească nimeni. Îi urez la toată lumea sănătate și muncă să aibă poftă de munca! Ca de acolo mi s-a tras: Umbli cu bani și n-ai medicamente.

Ce le spuneți romilor? Copiilor acestora?

Copiii aceștia să fie cuminți și să meargă să învețe carte, să-si asculte și să-si ajute mamele și tații, ca ei vă îmbracă, vă cumpără hăinuțe și mâncare. Căci numai dacă învățați carte o să vă fie bine.

Vreau să vă mai întreb dacă ați primit și d-voastră bani că ați fost deportat la Bug?

Am primit atunci în 2001, o mie de mărci. Atunci când s-au dat mărcile acelea, am mers în Alba și le-am luat.

Acesta este un drept ce se cuvine tuturor supraviețuitorilor. Ați primit cele șapte mii de euro?

Nu am primit. De atunci eu nu am mai primit nici un ban.

D-voastră ați depus dosarul cu documentația?

Am depus din ăla cum se cheamă?

Dosar?

Nu. Dosarul l-a făcut statul german. Dosarul meu se află la București și are numărul 1306. Dosar cu număr am.

Și nu v-au venit?

Mi-a venit, o singură dată mi-a venit o mie de mărci.

Vorbiți romanes.

Mi-a venit o mie de mărci și de atunci eu am făcut revenire la dosar la Geneva. De acolo mi-au trimis toate actele înapoi.

Nu v-a venit un cec de șapte mii de euro?

Nu mi-a venit nimic. Mi-au trimis înapoi doar confirmarea de primire a actelor.

Acuma oamenii vor vedea și vor citi mărturisirea d-voastră și reprezentanții noștii se vor implica pentru ca și d-voastră să puteți primi acești bani.

Nu știu de ce nu mi-au trimis și mie cecu că eu de asta am fost peste tot să întreb. Apoi de ce o fi așa Lumină? Doamne, Doamne.

Spuneți-ne cum vedeți d-voastră faptul că acum statul german plătește supraviețuitorilor acești bani?

Ar trebui să le plătească despăgubiri până în ceasu de moarte, ei trebuie să le plătească. Mai în urmă cu câțiva ani, tot statul german a plătit acele mărci. Euro aceștia ce se trimit acuma tot statul german le plătește. Păcat că nu au ajuns și la noi la Sebeș.

Eu cred că oamenii după ce vor asculta interviul d-voastră se vor putea rezolva multe dintre problemele romilor. Oamenii bătrâni care mai sunt în viață ar putea să primească medicamente și un fel de pensie de ajutorare.

Însă ce ne puteți spune d-voastră care sunteți un supraviețuitor al suferinței de la Bug. Ce credeți d-voastră? Cu acești bani este plătită suferința oamenilor?

Nu se poate plăti așa cum spune vorba românească: „Bătaia nu se plătește niciodată cu folos”. Mai trimit ei euro ăștia sau mărcile da despăgubirile care au fost cu auru care ni s-a luat la trecerea atunci în **42, la cum îi spune? Cum sânt ăștia acuma la vama. La Nistru unde a împușcat pe țiganu ăla al nostru. Atuncea s-a confiscat și auru nostru și banii de la noi care a mai confiscat. Ei nu au cum să completează, pe toate pământurile suferințele noastre.

Vreau sa ne spuneți, este un lucru bun că plătesc oamenilor?

D-voastră vă pare bine că le plătesc oamenilor acești bani?

După mine unul știi cum spune vorba romaii. Noi, oamenii ăștia care am suferit acolo, meritam să ni se dea și nouă ceva. Dar banii aceștia nu prea ajung la cei care au fost acolo…

Vreau să ne spuneți. Nu ar fi fost bine să se construiască școli, să se construiască spitale din banii aceștia? Că oamenilor li se dau bani și aceștia se termină.

Le mănâncă. Bine ar fi fost așa.

Nu ar fi fost bine?

Mult mai bine ar fi fost să facă așa. Să facă un spital pentru romii bolnavi ca să meargă acolo. Pentru boli cum ar fi cancerul, pentru boli ale măduvii spinării, pentru o apendicită, pentru o încurcătură de mațe. Să le ducă la spitalul romano.

Și sa le dea medicamente?

Să le dea medicamente așa gratis sau compensate sau cum se poate, numai să ne dea.

Și o grădinită?

O grădiniță ar fi foarte bună pentru copiii noștri. Tu pe ce clasa ești? Pe a doua, tu pe a treia. Ălălaltu pe a cincea. Și să le dea și lor ajutor și haine să aibe și ei drepturi ca toți ceilalți copiii.

Dar despre un muzeu romano ce spuneți d-voastră? Să avem și noi Muzeul Romano al nostru?

Cum au românii?

Cum au si ceilalți romi din alte țări. Copiii aceștia să poată vedea că vesta aceea a fost a bunicului Ilia.

Da, cum a fost tradiția noastră.

Să poată vedea tradiția noastră romaii cum a fost că uite tradiția noastră se pierde. Acum noi trebuie s-o căutăm. Trebuie să o conservăm. Ce spuneți ar fi bine să se poată construi acest muzeu?

Cum să nu fie bine? Că și la noi în țară sunt muzee ale românilor. Uite cum sunt ăștia bănățenii nu își poartă portul bănățean? Și femeile nu poartă sălbi de aur la gât? Tinerii nu poartă pălării când merg la horă? Uite tot așa și bănățenii se mândresc cu tradiția lor în județ. Așa aș vrea și eu să ajungă copilașii aceștia să vadă și ei obiceiurile și portul nostru cum umblam noi mai demult cu căruțele cu caii.. Cum găteau mamele lor pe pirostii mâncarea și cum se sculau de acolo și suflau la foi taților voștri ca să lucreze.

Ar fi fost bine?

Ar fi fost foarte bine. Să poată vedea și ei aceste lucruri. Ca să vadă cum am trăit noi și cum trăiesc ei acuma în aceste timpuri.

Să ai noroc și multă sănătate!

Și voi sa fiți sănătoși și puternici!

Dumnezeu să rămână cu tine!

Și cu tine si să te ajute!