Astazi 3o iulie suntem la matuşa noastră Tinca. Bine v-am găsit!

Bine aţi venit!

Vreau să ne spuneţi cine sunteţi d-voastră.

Eu sunt fiica lui Luba din Vâlcea pe al cărei tată îl chema Tomiţă a lui Burkoş şi a cărui nevastă o chema Luta. Pe tatăl meu îl chema Urdiţa zis Tomiţa.

Al cui fiu era Urda?

A lui Roka. Roka a lui Drilla din Drăgăneşti de Olt.

Dumnezeu să-l ierte!

D-zeu să-l ierte!

Mătuşă Tinka aş dori să ne mărturisiţi amintirea Bugului.

Vă spun.

Povestiţi-ne. Dumnezeu să vă dea noroc şi sănatate.

Şi ţie să îţi dea Dumnezeu! Să te ajute D-zeu!

Eram mulţi oameni, erau batrânii noştri pe care ne-a luat Antonescu şi ne-a dus foarte departe, spunându-ne ca ne va da case, vaci, că ne va da multă avere şi ne-a minţit acolo unde ne-a dus şi ne-a ţinut trei ani în bordeiele acelea fără jeamuri şi fără uşă şi mâncam scoici şi mergeam şi munceam la kolhozurile acelea şi scoteam sfecla şi munceam şi la cartofi şi nu ne dădeau nimica de mâncare şi când veneau acasă părinţii noştri prinndeau scoici şi veneau acasă la bordeie şi le opăreau şi ne dădeau să le mâncăm nesărate şi aşa fără nimic şi noi copiii le mâncam şi aşa şi stăteam acasă şi ei munceau la kolhozuri, flămânzi, desculţi şi goi. Care mergea muncea, care nu putea cădea din picioare şi murea acolo pe câmp, pe şanţ. Şi pe urmă…

A venit armata, a venit armata română şi a spus oamenilor noştri bâtrâni:„ Care puteţi să mergeţi cu noi, să trecem în România veniţi, care nu puteţi că sunteţi desculţi şi goi nu vă putem lua, rămâneţi aici.”

Când au auzit aşa şi desbrăcaţii şi desculţii şi ceilalţi au sărit şi s-au luat după armata română şi fugeau după ei.

Acolo unde mergeau înainte pe drumuri, tatăl meu a găsit un un măgăruş şi l-a luat şi ne-a pus în nişte desgi pe el, pe mine într-o parte a desagului, pe sora mea în cealaltă parte şi pe fratele meu Melu l-a pus pe spinarea măgăruşului. Aşa mergeam pe drum.

Era o şiră mare de paie cam de aici şi până în oraş, în piaţă şi când au văzut-o ei fiind îngheţaţi au dat-o foc ca să-și încălzească picioarele că erau năcăjiţi, goi, flămânzi, însetaţi. Unii oameni aveau copiii de după gât, alţii care erau mai mari făcuseră bube în picioare, nu mai puteau să meargă şi atunci părinţii lor le spuneau: „Stai aici pe şanţ şi aşteaptă-mă că îţi aduc pâine şi apă. Mă întorc înapoi, stai aici că îţi aduc să mănânci copile, stai aici.”

El nu mai putea să-i ducă, deabia mai putea merge el şi nu se mai întorcea înapoi, mergea înainte. Pe drum găseau vaci şi cel care avea brigeag sau cuţit tăia carnea cu piele cu tot şi o băga în buzunar că traistă nu mai avea. Apă nu aveam de unde să bem. Erau copite de vaci şi luau în ele apă şi băgau în sticle şi de acolo ne dădeau câte o gură de apă. În buzunar ţineau sticla. Tatăl meu mergea în faţa măgarului, iar mama mea venea în spate cu o nuia.

Acolo unde s-au dus ăia mulţi, voia şi mama mea să meargă:„Haide să mergem şi noi bărbate să încălzim copiii.”

Iar tatăl meu a spus:„Nu, că suntem calzi, mergem pe drum. Suntem calzi.”

Acolo unde s-au dus oamenii aceia, mai mult de cinci mii de oameni, cinci mii de oameni şi au tras avioanele şi le-au îngropat în pământ cu şirele de paie cu tot. Numai erau.

Iar tatăl meu a spus:„Vezi muiere unde ne duceai, era să murim şi noi cu copiii cu tot?”

Am mers înainte. Unde am mers mai înainte am găsit nişte chioşcuri unde se vindeau nişte haine. Mulţi dintre oameni s-au ascuns în nişte gropi ca să frigă bucăţile de carne ce le luaseră pe drum din vacile moarte. Când oamenii voiau să se dea jos din căruţă, pe copii şi pe bătrâni că mai erau nişte căruţe unde se puneau batrânii şi copiii. Nu mai erau în viaţă, toţi erau morţi. Şi le dădeau jos şi erau acolo din pământ breaze şi veneau aşea pe o parte şi luau morţii le învăluiau într-o fustă sau o pătură şi trăgeau brazda aia de pământ peste ei fără să le mai îngroape, aşa le lăsau şi mergeau mai departe pe drum. La urmă ce să mai facă oamenii aceia? Plângeau şi zbierau urlând că le-au rămas copilaşii şi mai mari şi mai micuţi şi oameni bătrâni rămâneau aşa pe drumuri.

Pe drum erau morţi şi mulţi soldaţi români. Ce să facă ăia unde erau dezbrăcaţi? Îi dezbrăcau pe ăia şi se îmbrăcau ei că le era frig. Unde mergeau mai înainte mureau şi ei tot aşea. Cei care mai rămâneau mergeau înainte şi iar mai mureau dintre ei pe toate drumurile. Erau foarte mulţi oameni de nu le puteai număra, sute de mii, cine ştie? Numai Dumnezeu poate să spună. Câți dintre ei să se mai fi întors dincoace? Puţini, foarte puţini. Acum s-au înmulţit iarăşi, că s-au tot născut, înţelegi?

S-au împărţit pe sectoare Gorj, Strehaia, Vâlcea, Sebeş, s-au împărţit oamenii.

Ascultă înainte.

Unde am mers înainte, am trecut Nistru cel mare, Nistru. Peste podul ăla mare. Unde am mers pe podul acela mare erau din ăia unde erau în faţă, oameni care opreau şi te căutau. Au luat căruțele, au luat şi magarul unde eram pe el în desagi. Au luat totul şi le-au dat înapoi la ei în Rusia.

Auzi?

Aud

Si pe cei care nu aveau nimic, le căutau în buzunare, în lucruşoarele ce le aveau ca să nu le mai rămână ceva, luau tot să nu mai avem nimic. Şi aşa ne-au trecut dincoace.

Ce făceau oamenii noştri ăia mai bătrâni? Plângeau că lăsaseră mulţi oamenii vii pe drumuri sau morţi, neamurile lor, fetele lor, băieţii lor, nurorile lor. Cine nu era mort acolo pe drumurile acelea.

Doi ani de zile numai necazuri şi patimă şi nu era apă şi nu erau haine, nu aveam nimic şi numai necaz era acolo. Numai patimă a fost acolo unde am fost noi duşi acolo.

Iar la urmă când am trecut noi dincoace ne-au primit românii cu mare plăcere şi ne luau şi ne băgau în casă şi ne dădeau turtă şi ne dădeau lapte şi plângeau pe noi şi plângeam şi noi alături de ei şi am fost tare pătimiţi. Auzi?

Aş dori să ne spuneţi ce nu pot uita ochii d-stră? Ce vedeţi d-stră ce imagini v-au rămas de acolo din Bug?

Din Bug?

Din durerea aceea mare? Ne spuneați de femeia acea Orjea ce i-au făcut?

Orja? Au luat şi au dezbrăcat-o şi aruncau cu zăpadă în ea şi ea stătea şi cerea sare:„Daţi-mi şi mie puţină sare să bag şi eu în scoici. Vă joc.” Nu avea ce să spună. Şi nu îi dădea nimeni sare că vindeam galbeni ca să luăm sare. Mergeau în sat şi îşi vindeau hainele şi fustele şi cerşeau de mâncare. Moloko, lapte era acela şi spuneau hlibă, hlibă. Pâinea era hliba. Şi dădeau oamenii câte un galben mare, câte doi, trei pe mâncare şi aduceau şi nu puteau să dea şi la ălălalt care nu avea că îl aducea şi el cu greu. Ruşii erau daţi ai dracului. Când vedeau romnea şi romi le puneau pe drum să se întindă pe jos şi să-şi bată joc unul de altul:„Iubeşte pe asta apoi te dau drumul.” Să fi fost mama lui, să fi fost sora lui, să fi fost tatăl, le punea rusu să-şi bată joc de ei, era năcaz mare acolo.

Kolhozul acela era cel mai periculos. Kolhozul acela a mâncat viaţa bătrânilor noştri şi i-a năcăjit că erau şi ei să mai trăiască şi părinţii noştri dar au murit că au tras patimă, le-a mâncat Antonescu ăla. Le-a omorât Antonescu şi uite eu de atunci din cauza frigului am prins boală la picioare, de nu mai umblu. Am rămas bolnavi din cauza Bugului aceluia că am venit pe jos şi m-a adus tatăl meu când după gât, când pe măgar când pe jos şi am romatism cronic de nu mai are nici un leac. Am şaizecişiopt de ani.

Să ai noroc şi mulţi înainte!

Să ai şi tu că eu nu îmi mai doresc că am fost pătimită destul. Spune-mi ce vrei să mai mă întrebi ca să îţi spun?

Ce mai ştii, ce îţi mai povestea mama ta despre Bug?

Aceste vorbe sunt că ea mi le spunea adesea că ea era bătrână şi mai îmi aduc şi eu aminte că aveam cinci ani mergeam pe şase, înţelegi?

Şi frăţiorul meu acela pe care l-a înfăşurat mama mea în fustă, unde s-a născut acolo, Valli îl cheamă. Mi l-a pus în braţe. L-am ţinut ce l-am ţinut dar la urmă mă dureau mânuţele şi l-am aruncat jos. A leşinat, Vali, s-a înegrit …

Nu avea nici piept să sugă şi îl ţinea aşa în braţe şi îl legăna şi el şi-a revenit. L-a luat în braţe şi îl ţinea aşa sub subsioara cu o mână şi cu cealaltă mână ţinea o nuia şi venea cu el în urma măgarului şi tatăl meu mergea în faţă. Am fost foarte pătimiţi acolo.

Şi mama mea a murit năcăjită, pătimită, bătrână. A murit tare năcăjită dincoace tot din cauza năcazului Bugului aceluia şi a murit şi tatăl meu şi nu mai am nici un neam. A murit şi fratele meu care mergeam cu el pe magar, fratele meu, Melu. Ce era cu mine pe măgar. El era pe spatele măgarului iar eu şi sora mea în desagi de-o parte şi alta a măgarului. Trei copii avea tatăl meu şi cu ăla care s-a născut acolo în Bug, patru. Şi am fost foarte pătimiţi şi nu mai ştiu ce să îţi mai spun?

Ce ai dori să transmiți oamenilor de pe toate pământurile, din toată lumea?

Ce să le spun? Să aveţi noroc, să fiţi sănătoşi voi care sunteţi aici că noi acolo am fost tare pătimiţi. Altceva ce să mai spun?

Ce transmiteţi copiilor d-stră, nepoţilor, strănepoţilor şi străstrănepoţilor care au să vină?

Le spun să aibă noroc şi sănătate! Să fie cuminţi, să mă preţuiască şi pe mine că acum sunt şi eu bătrână şi să aibe grijă de mine. Să vadă de mine! Să mă ajute! Dacă cad să mă ridice că am fost tare năcăjită.

Dumnezeu să vă binecuvânteze şi să-și reverse Pacea peste d-stră şi peste casa şi copiii d-stră şi peste nepoţii d-stră şi să vă păzească în orice timp.

Să ai noroc!

Să ai noroc şi să fii sănătoasă!

Şi tu să trăieşti! Să trăiască şi mama ta şi frateşe tău şi surorile tale!