Gutuie Gheorghe 1910

Mihai Gheorghe 1935

Astăzi 6 august 2004 suntem în Turnu Severin și în fața noastră este unchiul Șoiman și unchiul Nica.

Bine v-am găsit și să fiți sănătoși!

Șoiman și Nica: Și tu să trăiești și să fii norocoasă, să fii pe pace și să fii sănătoasă!

LMC: Bine v-am găsit!

Vă rugăm să ne spuneți cine sunteți dumneavoastră?

Nica: Eu sunt Nica a lui Rista.

LMC: Care Rista?

Nica: Ei, Rista a lui Nica. Din neam bogat.

LMC: Și pe mama dumneavoastră cum o chema?

Nica: Pe mama mea o chema Manta.

LMC: Dumnezeu s-o ierte!

Nica: S-o ierte Dumnezeu. Pe tatăl meu îl chema Rista.

LMC: Și dumneavoastră, unchiule Șoiman, al cui fiu sunteți?

Șoiman: Pe tatăl meu îl chema Milan.

LMC: Și Milan al cui fiu era?

Șoiman: Milan era a lui…

Nica: A lui Drilă cel bătrân.

Șoiman: Nu. Milan era a lui Cina și Cina era a lui Drilă cel bătrân.

Nica: Din neam mare.

LMC: Dumnezeu să-i ierte! Vă rog să ne mărturisiți povestea Bugului, așa cum a fost ea, plină de patimă și durere.

Șoiman: Ei, o să auzi și tu povestea Bugului o să-ți spun adevărul, șukhar, îți povestesc înțelept fără nicio minciună, adevărul de la Dumnezeu.

LMC: Spuneți-ne unchiule.

Noi am fost adunați aici în Gâtaia, aici în Flămânda.

Nica: La o carieră. La o carieră de piatră.

Șoiman: La o carieră.

Nica: Ne-au pus oamenii.

Șoiman: Ne-au pus oamenii cu căruțele noastre la o carieră. Ca să stăm acolo. Până la noi ordine.

Acum când a venit ordinul să plecăm la drum…

Nica: Ne-au strâns de acolo două căruțe, de acolo trei, de acolo patru.

Șoiman: Mehedințul tot a fost strâns la un loc la carieră. Tot Mehedințul.

LMC: Am uitat să vă întreb: câți ani aveați dumneavoastră și câți frați ați avut?

Șoiman: Ascultă, să-ți dea Dumnezeu noroc. Sunt născut din 1918. Am 86.

Nica: Avea vreo 18 ani.

LMC: Și când ati fost în Bug, câți ani aveați?

Nica: Avea 18 ani.

Șoiman: Aveam vreo 20 de ani, 22 sau 23 de ani. Păi, îți dai seama, sunt 60 de ani de când am venit.

LMC: Sunt 60 de ani.

Nica: Din ‘44 sunt 64 de ani.

Aveam eu exact acolo 66 de ani…

Șoiman: Nu. Aveam exact 26 de ani. 26 de ani aveam. Eram mare.

Nica: Da. 26 de ani aveai. Ai mâncat tot munducul.

Șoiman: Când am plecat de aici, am trecut prin Strehaia și am ajuns la Filiași. Am găsit pe ăia care veneau de la Gorj. Am găsit toți gorjeanii. Ne-am regăsit acolo.

”Ce faceți,mă? Ne duc La Bug. Au spus că ne dau vacă cu vițel, pământuri, case

Ne-au mințit.” Ne-au dus.

 Nica: Da, ne-au dus.

Șoiman: Când am ajuns la Craiova și tot Doljul.
Nica: Și rudari și zlătari și bidinari mai multe neamuri de romi.

Șoiman: Când ne-a strâns în convoi, de am trecut prin Ploiești, am trecut prin Galați, am trecut prin Vaslui, am dat pe la morile de vânt. Spun adevăr.

Nica: Cine mai știe.

Ce ne-am întâlnit: și rudari și zlătari și ursari și bidinari.

Nica: Și ursari, toate națiile lumii

Șoiman: Și cărămidari, și zlătari și din ăștia făgărășani, toate națiunile lumii, ce erau romi, ce au fost țigani.

Nica: Și rudari, și români și lume multă.

Șoiman: Unde am ajuns acolo,

Nica: Unde au omorât pe evrei.

Șoiman: Acuma, unde au omorât pe evrei. Am mers pe o vale. Și unde treceau convoaiele, eram păziți de jandarmi, trei, patru pe o parte, trei, patru pe cealaltă parte și unde păzeau jandarmii, dădeau în noi.

Nica: Care aveau cai puternici, treceau, trăiau, care nu aveau cai mureau, cine avea măgari din ăia mai mici mureau, le omorau oamenii…

Șoiman: Capete sparte…

Nica: Copilașii cădeau din căruțe, femei tinere, vai de mamă de om…

Șoiman: De foame, pe drumuri, că nu aveau mâncare.

Nica: Vai de mama lor…

Șoiman: De foame cădeau și caii de la rude. De foame…

Nica: Unde au ajuns acolo la canal ăla unde au murit evreii și ne-au pus și pe noi acolo, unde omorau pe evrei.

Vorbim pe rând.

Și atunci a venit Maria Tereza și a spus: „Armele jos. Rudari, țigani, ursari, zlătari, bidinari, nu trebuie să-i omorâți. Îi duceți în lagăr. Care o trăi, va trăi. Ușor. Care o trăi unu la mie. Da nu trebuie să-i împușcați să moară.” A spus Maria aceea și ne-au dus în lagăr.

În lagăr erau 7-800 de bordeie. Nu erau multe. Cine a rămas, că era iarnă. Am ajuns în timpul iernii.

Cine a ajuns, a ajuns de au luat bordeie, au intrat câte 2-3 în bordeie. Cine a rămas afară a murit, a intrat frigul în ei.

Șoiman: Să-ți spun adevăr. Unchiul tău Pulica și Bărculica tăiau boi și făceau pastramă și aduceau țuică.

Nica: Trăiau.

Nica: Dar nu s-au descurcat și aicea? S-au descurcat.

Am stat acolo doi ani și șapte luni.

LMC: Vreau să aud cum trăiați acolo. Nu treceți așa repede.

Nica: Ascultă. Unde am stat acolo, cine avea galbeni, avea bani…

Cum?

Șoiman: Ne-au împărțit pe colhozuri.

Nica: Stai…

Șoiman: Ne-au împărțit în colhozuri.

Nica: Lasă că nu ne-au împărțit. Au rămas numai hoții. Au dat hoții și au intrat în colhozuri și noi ăștia nomazii, am rămas în bordeie.

Șoiman: În lagăr, noi am rămas.

Nica: Și noi cinstiți au rămas. De ne-au luat din Treidube. Patima ce am tras acolo doi ani și șapte luni.

Acum că ne dau vaci, că ne dau căruțe, au luat căruțele noastre, au luat caii noștri și am rămas pe pământ.

Șoiman: Ne-au luat căruțele pentru colhozurile lor, din Treidube, ne-au luat pe noi de ne-au dus la bordeie.

Nica: Apoi bine, Niță…

Unde am tras chinul acolo doi ani și șapte luni. S-au pus acolo sunt viscole, sunt nămețuri de nu stă zăpada pe pământ.

Șoiman: Nu erau păduri…

Nica: Nu erau păduri. Dă-mi voie acuma să spun.

Acolo mergeau săracii și furau. Care era sănătos, mergea pe câmp și își lua două brațe de tuleie sau un snop de grâu și îl băteau și coceau bobele acolo în foc. Nu era moară, nu era nimic, nu era apă, nu era sare. Care era bun, de avea galbeni, trăia. Vindea sare, un galben mic, lingura de sare. Un galben mare dădea făina pentru două mămăligi. Care putea, fugea pe câmp, lua un snop de grâu și îl bătea și îl cocea într-un ciur pe foc și îl mâncau fără sare. Apa, sărăcie, o luau din copitele vacilor…Și era un mort acolo…Taci, Niță, lasă-mă să vorbesc. Și mureau an după an. Unde era un mort acolo mergeau și luau apă de lângă el, luau zăpada de pe el, o încălzeau și beau apa.

Șoiman: Și erau tifosurile.

Nica: S-a dus mama mea săraca, că l-au prins pe tatăl meu, să-ți povestesc și de tatăl meu și l-au prins ceolovicii și l-au ținut zece zile închis. I-au dat, să mă ierți, douăzeci și cinci la fund și a stat acolo și noi nu am mai știut de el.

Și mama mea, cu aia umbla și mergea și lua zăpada de pe morți, de pe bordeie și o încălzea și ne dădea să bem apă.

Și mergea mămicuța mea și strângea bobițele de porumb pe unde erau și le cocea și ne dădea să mâncăm.

Am pătimit. La urmă, când a venit tatăl meu, nu mai era aceiași treabă.

Eu aveam un unchi pe unul îl chema iarăși Nica. Pe unul îl chema Petre. Ei erau a lui Niță a lui Parolea, bogați, înstăriți, Bedu, Ilia că erau cunoscuți ăia. Ăia ne-au scăpat și pe noi că altfel era să murim și noi.

Și am tras năcaz și am mâncat patimă.

La urmă, când a venit războiul încoace, târziu, după doi ani și șapte luni, a spus un ceolovic tatălui meu: ”Măi Simioane, veni timpul să pleci acasă.”

”Da.” El s-a dus să-i dea tatăl meu mărcile, că făcea cu el afaceri și i-a dat tatăl meu banii și el i-a dat jumătate din banii ăia înapoi.

A făcut tatăl meu bișniță cu el, înțelegi și nu l-a înșelat pe ăla. Vezi ce era tatăl meu de bun și nu l-a înșelat pe ăla, pe celovic. Da, a luat douăzeci și cinci la fund.

Șoiman: Îți spun, că și eu am luat douăzeci și cinci la fund.

Nica: Acum dintre care, vai și amar de noi, ne-am întors aicea…

LMC: Prea repede ați venit. Vreau să ne povestiți drumul cum v-ați întors.

Nica: Apoi, cât am umblat noi? Am umblat… ăsta a umblat mai mult, umbla și după bidănerițe.

LMC: Povestiți-ne cum a fost.

Nica: Am mâncat cai, am mâncat câini, am mâncat și carne de om…

Spune și tu mă acuma.

Șoiman: Acuma când…

Nica: Am mâncat din fundul unei femei. Era fundul ei alb, frumos și a tăiat din buca fundului…

Șoiman: Când noi am ajuns în Bug acolo, în Dumanovka, și-au întins oamenii corturile, că noi eram cu corturile. Fiecare cârd cu oamenii lui.

Nica: Trebuie să beau o vadră de vin să povestesc despre asta și să vorbesc să aprind un pachet de țigări…

Șoiman: După ce ne-am așezat acolo, rușii au făcut un fel de bazar acolo ca să cumpere oamenii de la ei. Dar, ce furau lăieții, ai noștri nu furau.

Nica: Păi acolo, mai era bazar? Te omora pentru un mălai de o mămăligă…

Șoiman: Era un om, Mazili…

LMC: Știu despre el. Toți povestesc despre el, vreau să ne spuneți altceva.

Nica: A născut mama mea un copilaș, iar tatăl meu l-a pus în paie. A dat paiele la o parte, uite așa și a spus: ”Să nu fie păcatul lui, să fie al celui ce ne-a adus în Bug.” L-a lăsat viu și eu mă certam cu Zînca…

Șoiman: Și mie mi-a rămas o surioară tot așa. A lăsat-o cu degetele în gură și în scutece.

Nica: Nu a mai avut suflet.

Când am venit acasă, era un viscol mare, un necaz, Doamne ferește…

LMC: Povestiți-ne, cum mergeați la muncă?

Nica: Ce muncă să facă, că nu era nici o muncă. Munceau ăia care erau hoți, ăia care erau haiducii, care se chemau vlășcaia bandiții, tot ăia au ajuns în case, cum îi chemau?

Șoiman: Bădulești.

Nica: Băduleștii au ajuns în case. Noi am rămas tot acolo…

Șoiman: Ăștia în Rusia, mafia erau.

Și când am ajuns acolo în Dumanovca, ne-au luat căruțele, ne-au luat caii. Au adus ei căruțele și caii lor, niște căruțe lungi, care cărau cu ele paiele. Și au pus acolo, toată lumea. În 20-30 de căruțe au strâns pe toți oamenii în căruțele acelea mari, ceolovice pentru adunat paiele…

LMC: Știu.

Nica: Alții cădeau, se sculau, cădeau din căruțe…

Șoiman: Își vindeau lucrurile.

Nica: Au trăit. Își vindeau păturițele, cămeșile, fustele…

Se făcuseră rusoaicele romnea de ale nostre.

Șoiman: Când am intrat în bordeie, a dat atunci o zăpadă, Doamne, în noaptea aceea și a fost un mare necaz în noaptea acea…

Cine a găsit bordei, a găsit. Cine nu, a rămas pe afară… Când a intrat și el în bordei: „Fugi mă de aicea, că e al meu bordeiul.”

Cine a prins că erau neamuri, au prins câte 2-3 familii în bordei. Au intrat. Alții, care nu aveau neamuri, au rămas fără bordei. Și plângeau. Alții au murit.

Nica: Eram 7500, am rămas 1500 când am venit în România.

Șoiman: Oamenii spuneau: „Ati fost 7000 ca florile și v-ați întors ca ciorile.”

Acum ce să facem. Am stat acolo cu moldovenii.

LMC: Dumneavoastră cu cine stăteați? Locuiați cu nevasta?

Nica: Nu avea nevastă atunci.

Șoiman: Nu aveam nevastă. Să mă ierți. Eram fecior.

Nica: Cu tatăl lui cu mama lui…

Șoiman: Cu tatăl meu, cu mama mea, cu ai mei.

Acuma a venit timpul să ne împartă la colhozuri.

LMC: Cum trăiați acolo?

Șoiman: Mâncam scoici. Alții au murit, mulți în pădure și nu știa nimeni de ei.

Nica: Păduchi, tifos, Doamne păzește, râie au avut, Doamne păzește… Pe noi ne-a ferit Dumnezeu. Ne-a dat unchiul Nica de am mâncat, nu știu ce am mâncat…

Șoiman: Am mâncat carne de câine numai știu de ce…am crezut că-i de berbece.

Nica: Am mâncat ce am mâncat, ca să nu facem tifosu…

Șoiman: Au luat rușii pielea de pe un câine, câine gras și ce am mai mâncat din el.

Nica: Cum e oaia aia ce am mâncat-o acum…

Șoiman: Cine l-a mai văzut câine, berbece l-am văzut.

Nica: Am mâncat măgari, am mâncat cai.

Șoiman: Erau curați ăia.

Nica: Tăiau caii și le mâncam…

Șoiman: Are carnea cam închisă, o fi câine ne spuneam, dar tot noi spuneam că e din cauza ierbii unde a mâncat-o. Lasă-te așa.

Nica: Își făcuse unchiul tău Pulica un fel de birt. Îi aduceau cai, măgari, ăia mai grași și îi vindea…

Șoiman: Dacă am fi avut puțin usturoi făceam „teafi” ca la „pomana porcului”.

Eiiii, era bine atunci. Ne-a pus la munca la colhozuri.

Budan, Tănăsică, Dodu cel mare, Parno, Gogu, ăștia, ne-au pus la porci, porcari, să păzim porcii și boii. Eiii, pe noi pe ăștia tineri.

A venit primăvara. A venit când au venit rușii acuma, înțelegi, gata.

O voce: Și ați mâncat necaz că ați rămas săraci de aicea când v-au dus…

Nica: Da, nu ai auzit că ne-au luat caii și căruțele.

Șoiman: În Dumanovka. Ei, davar Dumnezeu noroc…a venit ordinul să ne întoarcem în România. Unde am dat să venim în România…

Nica: Nu a venit ordinu, am plecat că a venit armata și ne-am tras și noi, cu retragerea am venit. Armata era înainte și noi eram în urma lor.

Șoiman: În Tiraspol au murit toți romii.

Nica: De tifos…de vreme…

Șoiman: Acolo unde au murit din cauza zăpezii, unde a murit și unchiul tău, cum îl chema?

Nica: Didi.

Șoiman: Unde a murit și Iorgu și…

Nica: Au murit mulți oameni.

Șoiman: Au murit acolo trei sferturi din oamenii ce au scăpat de la bordeie unde am fost…

Nica: Apoi a venit și războiul deasupra, americanul trăgea în noi.

Șoiman: Atunci am fugit și noi cu frontu încoace.

Nica: Pe jos.

Șoiman: Pe jos, pe picioare, 300 de km de acolo din Bravarovka, Vicavcioka,Grasneanka,

Nica: Unde am venit?

juțdețul Golta,raionul…

Șoiman: Ce să vezi? Când noi am venit, s-a pus bombardamentul în Tiraspol, dă-i pe pod, gata.

Nica: Te vedea neamțu că șchiopătai un pic, punea pistolul și te împușca.

Șoiman: Când podul s-a prăbușit, au pregătit niște dube. Unii treceau care aveau câte 2-3 magari le-a trecut, Sobolanul cel bătrân le-a trecut cu bacu. Le ținea pe măgari de o sfoară și ei mergeau prin apă iar ei pe bac.

Nica: Treceau și pe cai prin apă dincolo.

Șoiman: Acuma când noi am trecut dincoace și au început să bombardeze liniile de cale ferată și stăteau trenurile, marfarele pe drumuri, pe câmpuri că au spart liniile unde au bombardat.

Stăteam și noi, flâmânzi, chinuiți, vai de noi plângeam de foame unul pe celălalt.

Nica: Făceam prin păduri focuri și le vedeau avionele și dădeau cu bombele în noi, credeau că este aviația acolo.

Șoiman: Am mâncat Sfintele Paști în Ploiești, în tren. Și ne-am dat jos și întrebam pe oamenii aceia cu trenurile: „Avem timp să facem și noi o mămăligă?””Aveți să faceți și cinci mămăligi.”De ce? Ca să ne dăm jos să ne cerem ceva că era ziua de Paști. Și ne-am dat jos în Ploiești și plângeau oamenii pe noi:”Ați venit de la Bug?”Și plângeau oamenii și noi ne-am adus bunătățuri: atâtea ouă, atâtea cărnuri că ne dădeau oamenii. Veneau oamenii la trenuri, veneau la tren…

Nica: În Moldova am stat, mă. În Modova am stat…

Șoiman: Adevărat, acolo am stat.

Acuma unde am luat acolo, am stat cinci zile. Ne-au tuns…

Nica: Că eram plini de păduchi și lindeni…

Șoiman: O păduche atât de mare (arată pe deget)

Nica: Thu, Doamne și își face cruce.

Șoiman: Plini de păduchi…

Nica;: Apoi râie, apoi tifos…

Șoiman: Să numai dea Dumnezeu la nimeni.

Nica: A venit fiecare și s-a tras la terenul lui: unii Băilești, uni Vâlcea, uni Tg Jiu…

Șoiman: Vezi cât amar noi am tras?

Nica: Noi ne-am pus aicea pe vale, la noi pe Dunăre.

Șoiman: Noi ne-am dat jos la Butoiești.

Nica: Ați venit cu trenu?

Șoiman: Cu marfaruri rând pe rând. Ne-a bombardat în Craiova. Ne-a făcut praf. Când am venit și am ajuns aicea în Turnu, hop și aicea bombardamenturi. Am avut bombardamenturi…

Vrei să spun acuma cântecul Turnului acuma? Da?

LMC: Vă rugăm să ni-l spuneți.

Șoiman (cântă): Severin oraș frumos,

Toată gara pusă jos măi.

Bun. Am strâns saci de la oameni ca să ne facem corturi. Nu erau nailoane ca acuma.

Nica: Saci din cânepă.

Șoiman: Saci din cânepă, de ne-am făcut gunia pe noi, că eram săraci vai de noi, atunci când am venit.

LMC: Ce sunt acelea gunia, că eu nu știu?

Amândoi: Un fel de pantaloni strânși pe picioare, pantaloni din lână.

Șoiman: Până la urmă, peste un an, doi, mai ne-am făcut și noi bănișori și ne-am făcut căsuțe din ălea așa mai mici…

Nica: Din trestie și cărămidă, din pământ…

Șoiman: Din ălea de chirpici…ne-am făcut așa cu paie, acolo ne-am făcut căsuțe.

Nica: Într-un loc erau 10-12 căsuțe așa.

Șoiman: Căsuțe așa cu câte o odaie.

Nica: Cu două erau.

Șoiman: Cu două erau? Apoi așa cum am putut, ce să spun. Că am venit și noi acasă, vai și amar… Eram bogați.

Nica: Am avut galbeni, am avut haine, pături, desagi.

Șoiman: De unde să mai sporească galbenii, dacă dădeai un galben mic pentru o lingură de sare?

Nica: A fost sărăcie mare în Bug.

Șoiman: De unde să mai rămână? Câți galbeni crezi că aveam? Am avut și noi o valoare cum au acuma ăștia cu case mari de au miliarde. Am avut și noi galbeni.

Nica: Nu era toată lumea bogată. Era multă lume săracă.

Șoiman: Era multă lume săracă, dar eram unii bogați.

LMC: Dumnezeu să vă îmbogățească, căci El este bogat!

Nica: Ascultă. S-a dus și Lica să se îmbogățească. A lăsat-o jandarmul. Stai tu aicea, babo. Și a ieșit Lica să ia țigări și a luat-o jandarmul pe drum și a dus-o la Bug. „Să ne pricopsim și noi.” Ea luat pământul prima dată când a ajuns acolo, ea a murit prima dată.

LMC: Cine era Lica?

Nica: O femeie. O romni era, romni era.

Șoiman: Lica a lui Niculaiț. O știe bunicul tău.

LMC: Dumnezeu s-o ierte!

Nica: A mers și ea să ia pământ, să ia boi, să ia porci, acolo în Rusia. Iarăși bogații se duc să ia, așa cum spunem acuma de banii ăștia care se iau, iarăși bogații iau.

Șoiman: Ascultă, să te trăiască Dumnezeu, bunicul tău a fost văr primar cu tatăl meu.

LMC: Dumnezeu să-l ierte.

Șoiman: Bunicul tău Adrian.

LMC: Dumnezeu să-i ierte:

Șoiman Veri adevărați. Nu era frate cu bunica mea tatăl lui, Miciulo?

Nica: Erau.

Șoiman: Nu erau veri primari cu Ilia, cu Nica cel bătrân?

LMC: Apoi să trăiești și să fii norocos!

Am auzit că dumneavoastră știți să cântați cântecele Bugului, ne puteți cânta și nouă ?

Șoiman: Care?

LMC: Romanes.

Șoiman: Pe malul Bugului

  Cimitirul romilor

   Dadalai dalai dai da

De la Nistru pân’ la Bug

Șapte amante am avut

O româncă și o țigancă

Și o fată basarabeancă.

Tralai laila lai la.

Pe o cărare de nisip,

Merg țiganii rând pe rând.

Tralai laila lai la.

La Odesa la pământ

La Odesa la pământ

Tralai laila lai la.

Și un câine de șapte ani,

Mâncă carne de țigan.

Tralai laila lai la.

Măi Staline trage-ți trupa

Că vine neamțu cu știuca

Tralai laila lai la.

Și românul cu măciuca

Și-ți omoară toată trupa.

Tralai laila lai la.

Cât e Rusia de mare

Și n-are nici o valoare

Tralai laila lai la.

România-i țară mică

Și e tare și voinică.

Tralai laila lai la.

 

Nica: Bravo.

Șoiman: Mămăligă moliko

Raminia daliko.

Tralai laila lai la.

Mămăligă și cu lapte

Și România-i departe.

Tralai laila lai la.

Vorbește rusește

Ce am spus, mă.

LMC: Le era dor romilor de România?

Șoiman: Vai de capul meu! Am sărutat pământul când ne-am întors.

LMC: Plângeau după România?

Șoiman: Adevărat am sărutat pământul.

LMC: Când ați venit.

Șoiman: Tatăl tău în Cărbunești avea motocicletă de prima dată.

LMC: Știu. Spuneți-ne și celălalt cântec.

Șoiman: Care?

LMC: Acela cu Bugu.

Șoiman: Eu știu multe cântece din Bug.

E mult timp de atunci…

LMC: Șaizeci de ani s-au împlinit anul acesta. Să nu se mai întâmple niciodată ce a fost acolo.

Șoiman: Să nu se mai întâmple.

Cum se spune cântecul lui Poanta? Ala care o spunea când juca:

Nica: Numai știu.

LMC: Unchiule Șoiman, dumneavoastră cântați și dumneavoastră, ceilalți ascultați, că numai are cine să-mi spună cântecele acestea și eu vreau ca să nu se piardă aceste cântece.

Șoiman: Spun românește.

LMC: Spuneți românește.

Șoiman: Stai să-mi aduc aminte glasul acestui cântec…

LMC: Spune, unchiule.

Șoiman: Vine trenul fluierând,

Vine trenul fluierând

Cu răniți de la Berlin.

Vine trenul pas cu pas, mama mea

Cu răniți din Caucaz, mama mea.

Vine trenul Principesa

Cu răniți de la Odessa, mama mea.

Ofițerii supărați

Dau cartușe la soldați, mama mea.

Dau cartușe la soldați

Să n-ajungă evacuați, mama mea.

Și-și blesteamă mamele, mama mea

Care le-a făcut pe ei, măi.

Care le-a făcut pe ei

Așa înalți și subțirei, mama mea.

De trece glonțul prin ei, mama mea.

De trece glonțul prin ei.

Ia-mă neică cu barca

Și trece-mă-n Sârbia

Că la noi a început bătălia

Mama mea

Că a început bătălia, mă

Fie pâinea cât de rea

Mi se pare ca mierea

C-o mănânc în țara mea, măi.

C-o mănânc în țara mea, măi

Mama mea

Severin oraș frumos,

Toată gara pusă jos, măi.

De tunuri și de ghiulele, mama mea,

De puște mitraliere, mama mea.

De la gară mai în sus

Tot orașul e distrus, măi.

De tunuri și de ghiulele, mama mea,

De puște mitraliere, mama mea.

Asta e de pe timpul Bugului. Când am venit din Rusia și am venit odată cu rușii și am venit odată cu bombardamentul. Când am ajuns în Severin, asta s-a întâmplat cu județul nostru.

LMC: Vreau să vă întreb unchiule Șoiman și unchiule Nica, acești bani care s-au dat oamenilor care au fost în Bug sunt destui după patima prin care ați trecut?

Șoiman: Aproape nu e nici pe un sfert de ajuns. De pildă eu unul, Șoiman, eu nu am luat deloc din Turnul Severin. Nu am luat nici cei 13, nici cei 250, n-am luat nici 80 nici 50. Nu am luat nimic. Nimic nici cinci bani.

LMC: Acum să vă rugați la Dumnezeu, căci după mărturisirea aceasta o să vă primiți și dumneavoastră banii.

Șoiman: Dumnezeu să fie cu toată lumea și să ajute Dumnezeu și pe acei oameni care fac această dreptate și care ascultă această mărturisire și să facă și această dreptate. Dumnezeu să le ajute în familiile lor, Dumnezeu să le țină și să le dea sănătate și noroc în viața lor și copiilor lor moși strămoși binețe să le dea Dumnezeu, dacă ei se gândesc la necazul nostru și vor face aceste judecăți și își vor aduce aminte la necazurile noastre și la chinurile noastre și la oamenii noștri care au murit chinuiți, care le-au murit copilașii și au rămas oameni vii pe drumuri, copii lăsați din brațe, că numai puteau să-i ducă.

LMC: Dumnezeu să-i ierte pe cei care au murit acolo în Bug.

Șoiman: Dumnezeu să-i ierte și să le ajute Dumnezeu pe oamenii aceștia care ne fac judecată. Unde ne fac judecată ca să ne dea și nouă ceva.

LMC: Vedeți unchiule Șoiman, că noi venim și căutăm aceste mărturisiri

Șoiman: Dumnezeu să vă ajute!

LMC: Că tatăl meu, el a vrut el a făcut demersuri pentru a se plăti aceste despăgubiri.

Șoiman: Știu că el a făcut de prima dată.

LMC: Și uitați acum, copiii lui caută pe oamenii bătrâni să le povestească cum a fost în Bug.

Șoiman: Tatăl tău s-a ocupat de oameni de când a venit din Bug. De copil, eu știu mai bine ca oamenii aceștia. Tu le vezi bătrâni, dar eu sunt mai bătrân decât ei.