MIHAI STĂNICĂ născut în 1920 la Costești

RADU MIHAI născut în 1932 la Costești

Astăzi 30 august 2004 suntem la Costești, județul Argeş.

În fața noastră este unchiul Stănică și unchiul Istrate. Să trăiți și să aveți noroc!

Cine sunteți d-stră?

Noi suntem ai părinților noștri. Tatăl meu se chema Pusa.

Iar tatăl meu se chema Mărunțelu a lui Măzărika.

 Și pe tatăl lui?

 Pe tatăl lui îl chema Gîrița ăl bătrân și a murit când eu nu știu.

Și pe tartăl lui Gîrița, știți?

 Pe tatăl lui Gîrița îl chema, tatăl lui Gârița îl chema, să-ți spun… Pe tată lui, cum îl chema șogore?

Să ne aducem aminte că e demult.

No lasă că nu e nimic. Dumnezeu să-l ierte!

A lui Gîriță, pe tatăl lui îl chema, ce e aicea! Ia-mă Doamne!

Nu e nimic. Dumnezeu să-i ierte!

 Mă cum l-am uitat eu. Nu Trifu. Trifu era la mama mea.

Lasă că nu e nimic. Acuma în numele lui Dumnezeu să ne spuneți mărturisirea Bugului. Cum v-au luat oamenii? Cum v-au ridicat, cum v-au dus?

Deci povestirea asta vrea ea.

Și mărturisirea aceasta să rămână la nepoții nepoților d-stră.

 Îți spunem.

Eram în Gura Boului, într-un sat care se chema Gura Boului. Și au venit jandarmii:„Mă, noi vă dăm, vă ducem la Rusia şi vă dăm vacă cu lapte, vă dăm case. Nu mai munciţi şi trăiți bine. Aicea nu trăiţi bine. ”Da noi ”Și noi: „Hai Domne la Bug ca să ne pricopsim”

Ne-a dus și ne-a pus lângă un pod unde trecea o apă, dincolo de Siret. Ne-a pus în vapoare de carton, și când am ajuns două palme de la mal, am căzut în jos. Și s-au înecat atunci peste optzeci de țigani. Optzeci, nouăzeci, au căzut jos în apă. Unde alergam să-i luăm pe înecați, ne înecam și noi. Mamă, Doamne, ce jale era că se îneca și ăla și ăla. De ce? Noi mergeam să-i scoatem pe morți și noi muream lîngă morți. Ne-a luat apa și ne-a dus. „Scoală-te, mă! Unde să se mai scoale că a murise. Și din atâția oameni câți ne-am dus noi acolo unspreszece mii de romi ne-am mai întors șapte, șapte mii de romi și strigam:„Unde sunt romi ceilalți?”Au murit în apă, înecați. Acum când au murit cei în apă, noi am venit. Cum am venit? Pe unde trecea trenul de marfă săream și noi. Cine a putut s-a întors, cine nu a murit a ajuns în Rumînia. În Rumînia …

Și au murit mulți acolo?

 Dar și în Bug acolo unde am stat. Nu e nimic să mâncăm. Nu e nimic, muream de foame. Unde mureau oamenii, lasă-mă șogore să vorbesc. Unde mureau oamenii le băgam… Era o primărie „Cine moare” să le ducem la primărie. Acolo la primărie, le puneam acolo și veneau câinii și le mîncau. Nu îi puteam îngropa le aruncam unul peste altul şi când venea câinii, cînd veneau câinii le mîncau. Și le mâncau câini pe morți. Numai erau. Când le căutam „Mă, unde sunt oameni? Apoi, le-au mâncat cîinii.” Unde îi căutam, Lumino numai erau. Și veneam Lumino, când s-a încălzit vremea, era frig. Strigau morții „Unde mergeți și pe noi ne lăsați.” Și noi, strigau morții după ce s-au dezghețat: „Unde mergeți oamenilor și pe noi ne lăsați. ”

Și a murit o femeie la tatăl meu pe bordei. Pe femeia aceasta o chema Kanta. Cum a murit? Goală. Cu picioarele goale. A venit un om și i-a tăiat, cum să-ți spun că mi-e rușine partea rușinoasă, șoldu. I-a tăiat șoldul și l-a mâncat și ea era moartă. O chema Kata și i-au mâncat și oasele. Și am fugit din bordei de frică că au mâncat-o pe Kata acea. Le-a mâncat unul pe care îl chema Zuralo, Jukăl… El a mâncato într-adevăr. Și am căutat-o pe Kata de dimineață: „Tată a murit o femeie la noi pe bordei” Mă omule, nu mai găsim nici oasele. A mîncat tot.

Cum îl chema pe cel care le-a mâncat? Dibaci.

O Dibaci cel sărac, şogore.

Știu pe mai multe femei pe care le-au mâncat. Au mâncat-o și pe Bina.

Au mâncat-o și pe Bina. La mine a murit Bina pe bordei. Așa e, așa e. Acuma când am văzut-o pe Bina, i-au mâncat și oasele.

Lasă că știu povestirea asta. Altceva sa-mi povestiți.

Acum să-ți mai spun una Lumino. Pe noi ne-au năcăjit și

Spuneți-ne ce mai văd ochii d-stră. Căți ani aveați d-stră?

Eu, aveam nouă ani. Munceam la colectiv ca să aduc mâncare la mama mea și la bunica mea.

Vă rugăm să ne spuneți ce făceați?

Și acolo unde mergeam, tăiam tuleie cu săcurea. Luam săcurea și tăiam și ele cădeau jos. Și era o fată, o chema Mariswana. Rusoaica acea nu avea pe nimeni acasă și eu îi tăiam tuleiele și ea îmi dădea să mânânc. Și când am fugit i-am luat cizmulițele. „Ia tată cizmulițele că le-am luat de unde am muncit. Ia tată de mănâncă că mi-a dat domnișoara.”Eu am fost un om muncitor și țineam pe tăticuțul meu și pe mămișoara mea să le aduc acasă. Mergând, Lumino îți merge aparatul? Mergând, Doamne acum din Bug până la Nistru să murim. Cine a găsit tren a sărit.

La bordeie nu aveam ce mânca. Ne-a făcut paturi suprapuse de pământ. Și când cădea bordeiul deasupra acolo muream cu toți. De ce? Ei nu au lucrat asigurat. Au lucrat format și unde au pus așa pământ unul peste altul și unde cădea pământul acolo muream. Și cine rămânea mai rămânea. Cine nu, număram în urmă, unde e tata, unde e mama? Numai găseam nimic.

Acum spuneți și d-stră unchiule Istrate ce mai știți?

Ce?

Despre Bug.

Ne-au luat oamenii și ne-au dus din Tg Jiu și ne-am dus în ne-au dus în Bug. În Bug unde ne-au dus erau bordeie. În bordeiele ălea, bordeiele de care spui tu. Și am stat acolo, am stat în bordeiele acelea că la urmă a venit… a venit un viscol mare și ne făceam sobe acolo ăn bordei că nu puteam să stăm. Era frig, și stăteam acolo. Nu aveam ce mânca, nu era sare, nu era nimic, nu aveam ce mânca. Eram flămânzi…

Dar d-stră erați mare acolo?

Am dat un pol de aur pe un kilogram de sare.

Pe o lingură de sare.

Sarea acea, nu era albă era sare roșie. Acuma când am ajuns acolo în bordeie erau mulți morți acolo. Le-au mâncat câinii. Le luau câinii și fugeau. Și acuma ce să facem?

Am venit, am stat până la patru ani în bordeiele acelea. Patru ani, mai mult. Unde am stat acolo, ce să facem că nu aveai cu ce trăi? Cumpărai. Schimbam un pol de aur ca să mâncăm. O pâine era un pol, o pâine. Dădeam la cazaice galbeni ca să luăm bani ca să mâncăm. Dădeam pe mâncare.

Unde ne prindeau jandarmii ne puneau jos și ne dădeau câte douăzeci. A pus pe un om să-și iubească mama.

Am auzit. Spuneți-ne ce făcea mama d-stră, tatăl d-stră, bunica?

Pe tatăl meu îl chema Pusa și pe mama mea Bria. Și am fost în bordeiul acela. Unde să stăm în bordei că era foarte frig în elacolo. Că era o groapă în pământ, cum să stai acolo? Înfundătură.
 Din ce ați făcut sobele?

Ce?

Cum ați făcut sobele?

Când ne-au făcut ei bordeie în pământ, scobite. Mie mi-au făcut o sobiță

Pe unde ieșea fumul?

Muream acolo în fum unde și stăteam acolo în bordeiul acela.

Bine ați făcut.

Și până la urmă nu am reușit și am venit. Au murit mulți. Din unsprezece mii mai am venit două mii.

I-au strâns grămadă și i-au băgat în groapa aceea de bordei…

În primăria unde o făcuse.

Era mare groapa de la primăriei?

Au mamă, mare groapă.

Unsprezece mii au mers în groapă, numa ce au mers ăia, slabi…

Unde te prindeau jandarmii te băteau, dacă luai și tu porumb, dacă luai și tu ceva…

Douăzecişicinci la spate.

D-stră ce mâncați?

Aveam galbeni și mergeam și le schimbam. Ca să mâncăm, ca să mâncăm… Vindeam fuste din ălea la cazaice… le dădeam, și le tăiam ca să luăm mâncare.

De ce le tăiau?De ce nu le dădeați așa?

Ele le cumpărau ca să le pună la geamuri. Să facă perdele.

Nu să se îmbrace cu ele?

Nu …

Dar cum vorbeau cu d-stră cazaicele acelea, bine, ai?Erau bune cu d-stră?

Cazaicele ne spuneau ceolovico și noi le spuneam marisna. Învățasem limba lor.

Și mai știți să vorbiți?

Mai știu.

Ne spuneți și nouă.

Moloko, lapte molokov. Spuneam la pâine „hliba”. Spuneam la lapte ”moloko. ” Spuneam la țuică“vodka “

Era un copil Valodia …

Valodia era un copil și l-au împușcat oamenii.

Acuma cine a avut galbeni a venit. Cine nu a avut galbeni a murit. Acuma ce crezi tu că spun, Lumino:

„Du-ne Doamne de unde ne-ai adus. ”

Am auzit că d-stră știți multe cântecele de acolo.

 

“A, kazaikă, moloko

Kă merăl o çînorro.

Xaida, xaida, xaiiii

Dă andoa Bugo ji ando Pruto

Mulle, Devlla oce sea.

Xaida, xaida, xaiiii….

A, kazaikă moloko

Kă merăll o çînorro

Xaida, xaida, xaiiii…

Xai găleam xai xasardeam

Sa le galbii kai kărdeam

Xaida Devlla ta dikh

Kă ame Devla pătimisardeam

Akh viaça hai dopaši.

Xai xaleam le galbii sea.

Nakhavasas le la mămăligasa

Nakhavasas le xai xasas le pale

Xaida Devlla

Și le înghițeam cu cartofi, le înghițeam în noi toți galbenii pe care îi aveam ca să ne întoarcem în România, tot aurul în burtă l-am adus. Haide Doamne lângă mine. Și acuma le-au luat românii și eu îi cer și nu mi le mai dau. „Numai ai drept țigane. Dămi mie un act. ” De unde să le dau eu act că a murit tata demult. Și de unde să mai iau acte. Și să vă dea noroc Dumnezeu. Dă-ne Doamne o zi și o noapte să ni le luăm. Ce va vrea de ce, că așa au spus pădurile, pământurile să ni se dea. ” Și vrem să ne bage în samă și pe noi. Când s-o schimba Iliescu ne ia ăla care nu știu ce ne va da. Dacă îmi vor da banii aceștia mie Lumino, nu îmi mai trebuie nimic. Cine a luat, a luat. Eu am mâncat Lumino atâta năcaz și nu i-am luat. Și Dumnezeu să ne dea ce va vrea. Lumină, Lumină, atâta cer să-mi dea și mie ce va vrea Dumnezeu.

Din Bug ce mai știți?

Despre Bug să-ți spun. Necazul…

Am mâncat năcazuri, nu ne dădeau Lumină să mâncăm.

A aruncat mama mea pe un frate de al meu, îl cheamă Istrate și l-a aruncat mama mea din brațe. Că îi spuneau oamenii: „Măzărica, mama mea bătrînă, Măzărica a făcut copil pe bătrâneșe. ” Și m-am dus și am întrebat: „Mama unde este bebelușu?” ”Du-te că l-am aruncat. ” „Unde?” ”Unde e sămânța aia. ” Și m-am dus pe câmp și l-am văzut că plângea. Și l-am luat Lumino, l-am luat și l-am pus aicea sub braț. Aveam o haină pufoaică, pufoaică din Rusia. Și l-am băgat aici, l-am băgat aici. Și l-am băgat aicea Lumină și unde am ajuns? Am ajuns într-o fermă unde era vin, era mâncare, în Pasarabia. Acolo au ajuns oamenii. Cine a ajuns Lumină, a mâncat, a băut, că erau oameni mulți. Acolo a fost și mama mea. „Mamă unde este bebelușul acela? Uite-l mamă și iau și-l scot de aicea. Uite-l mamă. Au, l-ai adus maică?! L-am adus!” Și astăzi acest copil este aici. Il cheamă Istrate.

Și mai trăiește?

Trăiește. Un frate mai am. Au murit toți frații. A rămas unul. Istrate. Și numai ce striga:

„Au, frate tu m-ai adus ca să nu mor. ” Și eu acum unde l-am adus de acolo, să mă ierți Lumino, să ai noroc, se trăgea mațul după noi că nu era tăiat… tăiat cum să-ți spun? Buricul…

Și l-am luat și așa l-am pus aicea. Să mă ierți ce crezi că a zis mama mea: „Au, maică nu ai tăiat mațul? Că văd oamenii și e rușine .” „Mamă eu nu știu că trag de mațul ăla, dară plânge ăla… ”

Și l-am pus jos. Ei înainte unde au ajuns au luat vin, au luat cartofi, au luat mîncare din vila aia a unui domn mare care locuia acolo. Când m-am dus și eu să beau puțin vin, unde e vinul? Unde m-am dus acolo, ce să văd, Lumină se îneca satul, ei când au băut au tăiat dopurile și au dat drumul vinului. Unde au dat drumul, Lumină s-a făcut…

Unde a fost asta. Numai știi, unchiule Istrate?

Apoi el era mare avea sapteșpe ani. El era, nu era ca mine. El era la tatăl lui. Și eu am fost la mămicuța mea.

Și cum ați venit încoace, erați însurat?

Cu Mița. Cu ea a stat.

Și de ce nu ați mai stat acolo cu tatăl d-stră?

Nu am mai stat că eram frați mulți acolo. Eram unsprezece. Și am venit la socrul meu aicea.

Am mâncat atâta năcaz. Nu aveam ce mânca Lumină. Ajunsesem de mâncam și câini morți. Unde mureau câinii, îi luam și le mâncam, le jupuiam: „Ia tată, de mânâncă că carne de oaie este. ” Și ea era de câine. Și eu am făcut multe păcate. „Ia tată mânâncă carne de oaie. ” Carnea nu era de oaie era de câine. Și de ce le dădeam ca să mănânce? Că mureau de foame. Și numai atât a strigat: ” Taică de ce o fi, o mănânc și așa.” Și le dădeam să mănâncă. Am ajuns eu ca copil să-i dau carne de câine mort să mănăncă tatăl meu. ”

Și d-stră unchiule Istrate ce spuneți?

Eu îți spun că s-au îngropat aceia. În bordei i-am băgat unul peste altul ca și pe câini, acolo grămadă. În bordei și oamenii aceia morți unde i-am îngropat „Ia tată că e carne de oaie, ” şi ea a fost carne de cîini. Și uite îmi aduc aminte și plânge sufletul din mine. Era năcaz mare, acolo…

Apoi dădeam eu tatălui meu carne de câine mort…

 

Știu că a fost mult greu și ați fost chinuiți și amărâți, știu…

Neamțul când mergea cu noi pe drumuri împușca femeile care erau gravide.

Și mătușa ce făcea, mergea la lucru?

Cine?

D-stră și mătușa. Nevasta d-stră. Mergeați la colectiv?

Lucram la colectiv la cartofi. Scoteam cartofii.

Scoteam cartofi și am făcut foc…

Strângeam porumbul de jos…

Puneam cartofii într-o groapă…

Numai atâta strigam:„Cobori Doamne jos și du-ne de unde am venit. ”

Lumină, nu mâncam cu zilele. Eu am ajuns în România de unul singur…

Frații mei unde vedeau vre-un tren de marfă săreau acolo. Și unde ne-am regăsit? Ne-am regăsit la Craiova și din Craiova am venit încoace. Eram foarte, Cum să-ți spun, foarte năcăjiți și ne-am întors Lumino. Eu pe o parte, Oaia pe altă parte, Gheorghe pe o parte, Filip pe altă parte și unde ne-am întâlnit? Ne-am regăsit la Craiova în gară. Tu de unde vi frate? Din Bug. Tu de unde vii?Din Bug… Și plângeam unul pe celălalt. Ce am mai venit? Ce să-ți spun?

Din unsprezece mii de oameni, nu ne-am întors decât trei mii. Restul au murit toți. Și au murit și treceam peste morți unul peste celălalt. Și când a dat căldura am fugit că a venit o vorbă: „Toţi ţiganii să pleacă în România.” Noi când am auzit am luat-o încoace și fugeam și strigau morții duă noi: „Unde ne lăsați… ”

Dar cum strigau morții?

S-au sculat și strigau: „Nu ne lăsați, nu ne lăsați… ” și plângeam.

Si d-stră ați luat bani din Bug?

Nu. Mi-am mâncat banii la avocații unde am mers și când m-am dus, știi ce mi-au spus: „Aşteaptă că a trecut termenu de la dată, cinci luni. ” A trecut termenul. Și am dat la unu unsprezece milioane, dau la altul opt milioane și nu am făcut nimic. Și plâng în casă.

Dar despre ce bani ați făcut acte?

Despre galbeni. Și știi cât vreau? Jumătate. Și nu-mi dă Dumnezeu nici unul și uite plîng și-l rog pe Dumnezeu să fie cu noi.

Lumină îți voi fi…

Dar banii de la Bug ia-ți luat?

Lasă că i-am luat pe ăia. Nu, pe aceia i-am luat. Dar nu am luat de pe galbeni.

Dar noi acuma vorbim despre Bug.

De pe Bug am luat douăsute de milioane.

Și d-stră unchiule Istrate ați luat?

A luat și el și le-a dat la copii.

Și cum spuneți d-stră banii aceștia pot plăti durerea și năcazul și patima pe care ați tras-o la Bug?

Nu. Nu.

Ce să plătim?

Nu pot plăti necazul nostru. Nu, mamă.

Nu pot plăti.

Și cică ne vor mai da. Numai să ști ce ți-am spus să îmi iau și eu gălbiorii.

Și pensie că ați fost la Bug luați?

Am luat câte un milion.

Ne dă câte un milion.

Nouă la amândoi ne dă câte un milion. Apăi ce un milion Lumină?

Și mâncare vă dă?

Nu ne dă nimic. Nu ne-a dat mâncare, nu ne-a dat ulei nu ne-a dat nimic. Știi ce ne-a dat câte un milion. Și milionul ăsta ni-l dă pe cinsprezece.

Ce e un milion? Da e bun și ăsta.

Acuma ce spuneți d-stră copiilor d-stră? Știu unchiule Stănică că Verjina e fiica ta.

Nu. Tobală. Eu îi spun Tobală. Eu le spun să le dea Dumnezeu sănătate. Mă rog să aibă multă sănătate numa să-mi dea și mie un ajutor ca să iau și eu jumătate din gălbiori.

Și d-stră unchiule Istrate ce spuneți?

Cum am fost noi demult, numai sunt copiii ăștia. Nu ne mai ajută…

Ce transmiteți copiilor d-stră, ce spuneți nepoților, nurorilor?

Sănătate multă și să le dea Dumnezeu sănătate! Și ție Lumină că ai întrebat. Să-ți dea Dumnezeu Lumină, cât păr am în cap atâta noroc sa-ți dea Dumnezeu!

Rămâneți cu Dumnezeu și să rămâneți lângă Dumnezeu!

Să mergi cu Dumnezeu!