LMC: Suntem la Drăgășani. Azi este 20 iulie 2004 de Sfântu Ilie, ne aflăm în curtea mătușii noastre Luta și avem la interviu pe mătușa Perisga, unchiul Sia, unchiul Papin și mătușa Luba. Să fiți norocoși și sănătoși! Bine v-am găsit!

Sia: Și tu să ai noroc!

LMC: Unchiule Sia, vreau să ne povestiți mărturia Bugului.

Sia: A Bugului?

LMC: Al cui fiu sunteți?

Sia: Eu sunt a lui Grânaru.

LMC: Grânaru lui…

Sia: A lui Cocina.

LMC: Să ai noroc! Câți ani ați avut d-stră când v-au dus la Bug?

Sia: Am avut 17 ani.

LMC: Spuneți-ne acuma.

Sia: Au venit și ne-au luat dintr-un sat de al nostru Smărdioasa. Și ne-au luat jandarmii și ne-au pus transferare din post în post. Și ne-au dus până la Tiraspol, în Bug.

Luba: Ne-au dus post din post.

LMC: Povestiți-ne cum v-au dus pe drum, cum a fost chinul ce l-ați tras.

Sia: Ne băteau jandarmii, nu știi cum a fost cu transferare? Ne băteau jandarmii, ne chinuiau. Jandarmi în față, jandarmi înapoi. Ne aștepta jandarmul de aici să ajungem acolo și ne aștepta în capătul satului și ne lua ăsta și ne ducea la celălalt. Și ăla din satul ăsta la celălalt din post în post.

LMC: Câți frați ați mai avut d-stră?

Sia: Eu; Cinci frați și o soră.

LMC: Spuneți-le numele?

Sia: Pe unul îl chema Toma, unul îl chema Stan, pe unul Melu, Finu,

LMC: Mai trăiesc dintre ei?

Sia: Trăiesc.

Persiga: Toți sunt aici. Trăiesc.

Sia: A murit Papana, sora mea Luba a murit.

LMC: Povestiți-ne acuma.

Sia: Și ne-au dus până la Tiraspol. Ne-a trecut prin Moldovca.

Pesiga și Marița: Ne-a dus acolo în Moldovca. Acolo ne-a luat caii și căruțele.

Sia: Acolo ne-a luat căruțele, caii, corturile. Numai aveam nici galbeni, nici aramă, căldările noastre, le-au luat în Moldovca le-au luat. Când a venit să ne împușcă Antonescu.

Papin: Atunci…

Sia: Ce știi mă tu, că nu știi nimic. Erai mic. A venit Antonescu să ne împușcă.

Luba: Și a venit regina pe sus.

Sia: Regina, mama lui Mihai a lui Carol și ne-a aruncat și ne-a aruncat actul de sus din avion și puseseră tunurile să tragă în noi și să ne omoare.

LMC: Erau mulți oameni acolo?

Sia: Oooo, eram 16000de familii, numai familii. Ne-au luat căruțele, caii și toate bogățiile. La cine au găsit galbeni, le-au luat.

LMC: Spuneți d-stră mărturia Bugului.

Persiga: A Bugului? Eram în Craiova. Și ne-au luat de acolo din Craiova de la Grosuri. Și ne-au luat jandarmii și ne-au dus post din post. Unde ne-au dus post din post, unde stăteam, unde înoptam. De dimineață când ne trezeam ne duceau jandarmii post din post. Acuma unde ne-au dus, am ajuns. Am mâncat necazuri pe drum. Acum, unde ne băteau jandarmii și spuneau: „Ține convoiu înainte”. Mai dădeau jandarmii în noi. Ne băteau jandarmii și dădeau în noi. Acum, când dădeau jandarmi în noi spuneam: „Nu mai da domne în noi. Ce am furat de ne bați așa?”„Hai, hai ține convoiu înainte. ”Am mers înainte. Unde am mers înainte, Am mers pe drum lună de zile, trei săptămâni.
LMC: Să nu mai vorbiți, da? Că nu e bine, să vă tot opresc.

Persiga: Acuma am ajuns acolo. Unde am ajuns acolo, ne băteau jandarmii. Dădeau în noi. Am ajuns tocmai în Daminelca aceea. Ne-au luat căruțele, ne-au luat caii, ne-au luat galbenii. Am stat acolo 1 an de zile, în Dumalevca aia. Acuma unde am stat, ne-au luat căruțele, ne-au luat foalele, ne-au luat galbenii acolo. Ne omorau, ne împușcau, trăgeau în noi ca să nu mergem în sat. Că mergeam la semințe, ne împușcau. Acuma, ce am făcut? Stăteam și acasă ca să nu ne omoare jandarmii. Unde stăteam acolo, muream de foame, că nu aveam ce mânca. Nu aveam ce mânca, că nu ne dădea de la colectiv, nu ne dădea nimic. Acum, ce am făcut? Am stat ce am stat acolo și ne-au făcut bordeie. Am stat la bordeie că ne luase căruțele, ne luase lucrurile, galbenii. Numai aveam nimic și unde da capul. Numai aveam ce să facem. Acuma ce am făcut noi? Și ne-a spus: „Lăsați caii aicea că v-am făcut bordene. Vă dăm casă, vă dăm masă, vă dăm boi.”

Sia: Vacă cu lapte.

Persiga: Nimic. Acolo unde ne-am dus, nu am găsit nimic Lumină. Am găsit bordeiele. Acolo la bordeie cine putea fugi să-și ia un bordei își lua, cine nu, murea pe bordeie.

Sia: Au murit afară.

Luba: Au murit afară. Acum ce făceam noi, nu aveam ce face. Mâncam câini, mâncam de ălea, nu aveam ce face. Nu aveam unde da capu.

Sia: Alții tăiau din ăla mort și mâncau.

Persiga: Nu aveam ce face. Ce era să facem? Mergeam în sat puneau mâna jandarmii pe noi și ne omorau în bătaie. Ne băteau. Acum, unde eram acolo, a murit bunica mea și am îngropat-o în brad. Nu aveam ce mai face. Unde mergeau frățiorii mei în sat, le omorau jandarmii. Nu aduceam nimic. Nu aduceam nici un leu. Nu aveam nici mâncare să mâncăm. Ce făceam noi? Fugeam pe ascuns ca să mergem și noi în sat. Ne prindeau jandarmii și ne băteau, ne omorau în bătaie jandarmii. Ce făceam? Luam ceva și veneam acasă. Mai mergeam și mâine, mai ne băteau jandarmii, nu aveam ce face. Ne-au rămas galbenii acolo, ne-au luat hainele, ne-au luat lucrurile, numai aveam nimic. Acum ce am făcut noi? Am stat 2 ani și jumătate. Unde am stat 2 ani și jumătate, nu mai aveam ce face. Am stat și nu aveam unde da căpșorul. Am murit în bordeie, orbisem, bordeiele nu aveau geamuri, nu aveau nimic. Bordeie din ălea unde se pune varză în ele. Așa erau. Făceam foc în mijlocul bordeielor și muream de fum. Iar, atunci tatăl meu Ilia,

Sia: Ilia îl chema pe tatăl d-stră?

Persiga: Ilia îl chema. Acuma, ce a făcut tatăl meu: „Măi copiilor, luați-vă ștergare din ălea și duceți-vă în sat, că numai avem ce mânca. ”Ne duceam, Lumină, că eram mărișoară și strângeam din sat că îmi dădeau rusoaicele. Îmi dădeau mâncare, îmi dădeau cartofi, îmi dădeau fasole, primeam din sat.

Sia: Făină.

Persiga: Îmi dădeau făină. Am strâns atâtea, un sac. Nu puteam să-l aduc eu singurică și atunci mai aruncam din ele, mai aruncam din ele. Nu puteam să le aduc. Departe, departe eram.

LMC: Cu cine ați fost în sat? Singură?

Persiga: Singură mă duceam în sat că dacă mergeam mai mulți ne omorau jandarmii. Eram mare, eram. Ne luau jandarmii, da așa eu mă puteam ascunde. Îmi aduceam, singură. Mi-am adus și am ajuns acasă. Când am venit acasă, aduceam mâncare tatălui meu, fraților mei. Le aduceam mâncăruri să mănânce și ei și le țineam de azi până mâine.

LMC: Câți frați ați avut?

Persiga: Trei frați am avut. Nu am avut mulți.

Sia: Oaia trăiește Oaia.

Persiga: Oaia trăiește Oaia, Gogu a murit Gogu.

LMC: Dumnezeu să-l ierte.

Persiga: Brati. Ăștia trei frați am avut, trei frați. L-am adus din Bug, l-am adus după gât pe Brati fratele meu. A dat Dumnezeu și a dat și a venit frontul pe noi. Au rămas lucrușoarele noastre acolo în bordei. Au rămas pernele și duna noastră în care dormeam. Numai aveam unde dormi. Veneau bombele pe noi când mergeam pe drum. Acuma când a venit frontul pe noi, ne-am luat și am fugit: „Cine vrea să pleacă, să pleacă. Cine nu, aicea rămâne. ”Au rămas mulți oameni în Bug. Mi-au rămas două cumnate fecioare acolo, le-a lăsat socrul meu acolo. Le-a lăsat în mijlocul drumului, două fete fecioare.

LMC: Cât erau de mari?

Persiga: Erau mari. Aveau câte 15-16 ani.

LMC: De ce le-a lăsat în drum? Erau bolnave?

Persiga: Le dureau picioarele și nu mai puteau veni că dăduse zăpadă. Erau cam dezbrăcate, desculțe și au rămas săracele acolo. Am luat să le ridic și să le-am pus în căruță. ”Lasă-le și pe ele.”Mârado, nu le-a lăsat să urce în căruță. A aruncat cu ele jos, cu copiii aceia, Mârado ăl bătrân. Acum unde le-a aruncat jos. Le-am luat în brațe și le-am spus: „Măi Marcela și Lucica stați aici că ne vom întoarce înapoi și vă vom lua. ”Unde le-am mai luat? Nu le-am mai luat, acolo au rămas pe câmp.

LMC: Acolo au murit. Dumnezeu să le ierte!

Persiga: Dumnezeu să le ierte! Unde le-am lăsat acolo, ce vin Lumină după noi, cătanele și militarii după noi. Să ne ducă, acuma Lumină, cu transferare. Să ne ducă, să mergem către Pitești. După asta ce am făcut? Am venit încoace către București și am stat acolo. Acuma se duseseră toate, căruțele, hainele, caii, galbenii. Acum, acolo am mâncat câini. Acolo am mâncat câini, la bordeie. Acolo au fost necazuri multe și mâncam ce găseam și ce nu găseam nu mâncam. Oameni din ăia, ce găseam mâncam: Ce găseam aia mâncam.

LMC: Acolo vreau să ne spuneți despre frigul acela mare la bordeie când înghețau.

Persiga: Acum ascultă. M-am dus eu și mama mea. Unde m-am dus eu cu mama mea, Natalița o chema. M-am dus cu ea să ne aducem de mâncare. Ne-a prins zăpada. Mi-au înghețat picioarele. De atunci, numai sunt bune picioarele mele. Ne-a prins zăpada, până aici era zăpada. A murit unchiul meu Stan. Nu puteam să-l tragem după noi și a rămas mort acolo pe câmp. Acuma ce am făcut? A murit bunicul meu acolo, a murit bunica mea acolo. Numai puteam face nimic. Au murit, de frig. Că a dat zăpada pe ei, de foame săracii, nu era sare, nu era apă, nu aveau ce mânca. Nu aveau ce mânca, nu aveau ce bea. Și-au aplecat capul și au murit. Unde să mai mergem Doamne, să aducem mâncare că nu mai puteam merge de frica jandarmilor. Nu mai mergeam din cauza zăpezii că era zăpada mare, numai puteam merge că îmi înghețase picioarele, numai puteam merge. Ologisem. Am venit cu picioarele umflate atâta, venisem desculță. „ Unde să mă mai duc tată că nu mai pot. ” „Du-te maică că murim de foame. Mergi de ne adu de mâncare. ”„Nu mai pot tată, numai pot”. Acuma Lumină, mi-am spus: a murit bunica mea și bunicul meu, unchii mei, a murit unchiul meu Stan. Mi-au murit nepoți acolo ai fraților mei. Au murit de foame, ce era să le facem? Că în Bug nu ne lăsau oamenii, cum ne duceam ne omorau, te împușcau. Când ne apropiam de Bug: „Afară cu tine” Ne omorau. Fugeau după noi, dăi, dăi, dăi, în noi. Ne omorau. Și eu de acolo le-am spus: „Domne, de ce făceți așa?” A luat și l-a împușcat pe nepotul meu, Cioabă, în inimă. L-a împușcat pentru semințe. L-a împușcat pe loc în semințe, floarea-soarelui. L-a omorât. „Ce să mai facem tată, uite că mor oamenii. Unde să mai mergem? Numai putem să mergem. ”Acuma, cum a fost, cum n-a fost tot mai mergeam. Mureau copiii de foame că numai aveam ce să mâncăm. De la colectiv nu primeam nimic de la oameni mai luam câte ceva din sat: sare nu era, apă nu era și muream ca și câinii.

LMC: D-stră mergeați la muncă la colectiv?

Persiga și Sini: Am muncit aproape un an am mers la colectiv. Da nu ne dădeau și noi le spuneam: „Domne,  ne ați luat căruțele și caii, ce să mâncăm? N-avem ce să mâncăm. ”Și ei spuneau: „Da ce v-am adus eu, v-a adus miliția de unde ați venit. ”Așa spuneau oamenii aceia, rușii, ceolovicii. Acum, ne-am luat și am venit. Morții au rămas acolo, ce mai puteam să le facem? Au rămas acolo. Unul a murit la mine pe bordei, un nepot. Nu știm când a murit. „Uite tată ce am făcut? Nu l-am lăsat și pe el în bordei. ”

Sia: De unde a venit?

Persiga: De unde a venit, a venit. Nu știm de unde a venit. Rămăsese. A venit și a murit pe bordei. Ce puteam să-i mai facem că a murit pe bordei. Acuma, a dat Dumnezeu și am plecat. A venit frontul pe noi. Unde a venit frontul pe noi, am luat-o și am plecat acuma. A căzut fratele meu să moară, să moară în drum, Oaie pe care nu îl știi tu. Îl trezesc și îl iau în brațe„Nu muri frate, nu muri frate!”L-am pus după gât și mi-l duceam așa. Deabia îl mai puteam târî după mine, că nu mai aveam ce să-i fac: „Frate, tu mori, eu te las pe drum!”Iar atunci el mi-a spus: „Apăi ce să fac soră dacă nu mai pot să merg. Nu mai pot să merg. Am căzut din picioare și am murit. Nu mai pot să merg, de foame.” De unde să iau Lumină, că nu era mâncare, nu era nimic. Nu aveam unde da capu. Pe drum eram acuma.

Luba: Eu sunt Luba a Moșa, fiica lui Șopârla. Pe bunicul meu îl chema Gheordi Bicăuși Melalo era unchiul meu. Pe noi când ne-a luat, îmi spunea mama mea că era măritată aici în Teleorman, la Smărdioasa. Nu aveam atuncea stabilitate. Noi nu aveam atunci domiciliu, că umblam pe unde voiam. Tatăl meu mergea la Craiova cu bunicul meu și mergeau, veneau. Pe noi ne-au luat după Paști. Cu o săptămână după Paști. Ne-a pus rând la rând și ne-a luat declarație și am plecat de acolo din Găurici, de acolo am plecat. Ne-a luat de acolo cu transferare de prima dată…

„Auzi la mine, dacă știai de ce nu ai spus tu, de prima dată?

LMC: Spuneți acuma mătușă mai departe.

Luba: Când ne-a luat întâi și ne-a dus post din post. Erau niște copiii bolnavi de tuse măgărească și au murit în căruță. Doi copuii erau. Căruțele mergeau și copiii muriseră. Ardeau lumânările. Și ne-a dat pauză de pe acuma până mâine dimineață de am îngropat copiii. N-a fost nimic asta, ne-am dus mai înainte. Am plecat de acolo, am trecut prin București, post din post. Ne-am dus să mâncăm dude așa, noi copiii și a tras jandarmul cu pușca și a împușcat copilul de aicea prin mână. I-a luat mâna jos. Am ajuns la vamă. Spune-mă, cum o cheamă?

Sia: La vamă.

Luba: Mâncaoar sărăcia, Tiraspol. A dat jos până la fundul căruței. A deschis osile, toată căruța și controlau. A deschis lemnele, osiile, a căutat și în coverci, peste tot. Ce făcuse mama mea? Pregătise o mămăligă mare și nu știa unde să mai ascundă galbenii. Aveam o măsuță mică și a răsturnat mămăliga pe ea și i-a infipt ascunzându-i în mămăligă.

LMC: Bine a făcut.

Luba: I-a înfipt în mămăliga moale. Nu aveam ceapă, nu aveam nimic. Când am ajuns, a luat tot, tot a luat unde ne prindea Dușanu, ne prindea acolo la vamă că era militar, Dușanu. Cu noi era. Ne-a dus de acolo din post în post și am ajuns la prima dată în Frunza. Acolo am stat ce am stat în Frunza, ne strânseserăm mulți oameni și moldoveni și romii și de toate națile și ne-a trecut pe toți în Moldovca. Și acolo în Moldovca, ne-au luat căruțele, ne-au luat caii. Eram mii și sute, toate națiile de țigani. Veneau ăia lăieții, hoții și furau cărnurile că aveam cărnuri legate în căruțe cu lanțuri. Tatăl meu dormea sus în căruță în spate și lăiețu a furat desagi cu hainele toate de a rămas mama mea cu ce avea pe ea și cu un batic pe cap. Ne-au luat căruțele și au mers cu ele la gara Lubaciovca.

LMC: Unde ați rămas?

Luba: Am rămas că au luat căruțele și au împușcat pe copilul lui Rădicari, l-au împușcat pe un om unde avea scandaluri în Craiova. Se făceau crime și omoruri, furau hoții și lăieții. Am stat acolo in Dumalevca aia de după Paște, făcusem șase săptămâni pe drum și de după Paști până la Crăciun mai aveam o lună de zile. Luna lui Crăciun. Se lucrau bordeiele, acuma se lucraseră bordeiele. Și ne-au luat de acolo și au rămas corturile așa întinse. Acolo a fost Valea Plângerii. Au rămas hainele lor, păturile ce le aveau, galbenii lor. Le-a prins petorii. L-a prins petoru pe tatăl meu și atunci tatăl meu a dat galbenii la mama mea și mama mea le-a dat la sora mea. Într-o cămașă din aia bărbătească erau învăluiți în ea. De la sora mea au ajuns la mine. De unde a venit baba Zînca și i le-am dat ei și a urmărit-o pretoru și le-a luat cu cămașă cu tot. Tatăl meu plecase la pădure. S-au dus. Ce mai aveam noi, că nu le ținea mama mea într-un singur loc, le ținea așa risipiți în mai multe locuri. Avea 15 galbeni mari în cingătoarea de la mijloc, 7 poli de aur și 5 galbeni mici le ținea la cingătoare. Parcă le văd acuma în fața ochilor. Nu era nimic, au umblat au făcut și au rămas corturile întinse. Cine a vrut să le ardă, le-au dat foc, săpunuri, cărnuri, galbeni. Ale căror căruțe erau rupte nu le luau la muncă. Au rămas așa pe câmpuri. Pe noi ne-a risipit și ne-a dus așa la bordeie. Am ajuns și ne-a luat frigul. Au venit ceolovicii cu căruțele și ne-au luat de acolo, dintr-un sat, că am stat și acolo două săptămâni. Și ne-au luat și ne-au dus seara. Care a prins bordei, care nu, care a rămas afară a murit. S-a pus zăpada și viscolul de viscolea și spulbera. Dădea zăpada peste ei și mureau. Unde a fost primăria că făcuseră și o primărie acolo în bordie. Care a apucat a intrat în primărie, care nu au murit după primărie cum mor oile, ca câinii morți. Nu mai erau. Acuma nu aveau loc, nu aveam foc, nu e de asta, nu e nimic. Pământ în bordeie, cădea pământul de acolo. Nu aveam apă de unde să bem apă. Topeau zăpada și beau apă. Nu aveau nici ce să gătească. Au găsit un pogon de ridichi din ălea așa roșii și cu ălea au trăit că era un colectiv din ăla, un colhoz din ăla lung și în el erau cartofi. Care a prins de a luat a luat, care nu așa a rămas și așa a murit. Care era sănătos și viteaz mergea, care nu așa stătea de se ducea. Nici galbeni nu aveau. Unchiul meu Tomiță a dat un galben mare pe patru copite de bou și pe un cap de vițel, atâtâca era, că era băiatul lui bolnav. Am stat acolo ce am stat: un an și jumătate am stat acolo în bordeie.

Papin: Acolo am stat…

Luba: Ce spui mă? Aât am stat până ce ne-a risipit la colective. Când am terminat acolo ne-a risipit în cutare loc atâta, în altul atâta, peste tot. Unii plângeam că eram străini, alții că cădeam așa, vai de noi că murim. Am ajuns la colective ca să mergem să lucrăm. Ne băteau ceolovicii, nu știiam ce să facem… Am stat cât am stat acolo, am stat un an și jumătate până s-au completat 2 ani și jumătate. Era un jandarm de unde era jandarmul acela și le-a spus: „Când veți vedea că nu mai este asta aici, cum sunt din ălea la miliție, să fugiți și voi că se retrage frontul înapoi. ” Ce au făcut? Unii și-au făcut căruță și cai, uni căluți, cei care mai aveau galbeni. Și-au luat cai, și-au luat căruțe. Nu au ajuns de aicea până acolo că le-au luat nemții de la ei. Luase tatăl meu un cal vânăt pătat, nu a ajuns 10 km cu el și a venit neamțul și i-a pus pistolul „Aine clok”„Aici te dau foc” S-a dat tatăl meu la oparte și a răms și căruța aceea cu bagaje, cum era, așa cum au rămas corturile în Dumalovca așa a rămas și căruța cu tot. Tatăl meu de frică ca să nu-l împușcă, s-a luat și s-a dus și el în toată lumea și a lăsat-o pe mama mea cu două fete. Eu și mama mea și sora mea. Am făcut, cum am făcut și am ajuns la un colectiv din ăla, fără foc, fără nimic la un colhoz. Am făcut, cum am făcut și am ajuns acolo. Unde am ajuns, de dimineață eram în Tiraspol. Ce se făcuse un timp frumos și un timp călduros de nu se există. Și s-a pus la noapte, în săptămâna mare a Paștelui, toată lumea era pe drumuri și pe câmpuri și au murit. Care a putut a fugit care nu… A murit mama mea cu 15 mamudele mari, 7 poli de aur și 6 galbeni mici, a murit mama mea cu ei pe cingărtoare și a murit și sora mea. Mama mea a spus: „Ia și tu și fugi. Dacă nu poți stai aici. ”Și noi am făcut, ce am făcut și m-a dus tatăl meu în sac. Într-un sac m-a dus tatăl meu. De acolo, a rămas mama mea și a murit cu fată cu tot și cu galbenii cu tot. Și s-a pus bombardarea și mureau cum mor câinii Doamne. Unchiul meu Gogu unde se băga și el în adăpost să se ascundă a dat aici și i-a asvârlit troaca capului din spate schija. I-a luat țeasta capului schija. Au murit și care a putut a fugit care nu… Am ajuns la pod acuma ca să trecem. Nu știam că a murit mama mea. Mama mea nu știam că a murit când am trecut dincoace Nistru. Când veneam, a venit… Spunei mă… și când am trecut podul, s-a făcut număratul, mă? Au trecut cei care nu aveau căruțe și ăia unde au plătit la vamă au rămas cu căruțele. Am venit, au plătit oamenii alți 60-70 de galbeni mari de au trecut și ceilalți. Ăștia unde am trecut noi pe jos, au ieșit niște jandarmi în fața noastră și ne-au băgat jandarmii în lagăr. Am stat și în lagăr, lual-ar naiba… Am stat trei săptămâni în lagăr. S-a umplut lumea de tifos. Murea lumea de tifos.

Papin: În Gurilovca.

Luba: Nu. Când am venit, am venit aproape de București. Am făcut cum am făcut și a dat Mîrțanu, Ristoi ăl bătrân, Vrața, Rancu au dat 6 poli de aur la un om de ne-a trecut cu barca apa.

Papin: La Nistru era…

Luba: Taci mă, la alta era că trecusem Nistru. Și am trecut, noaptea am trecut. Apa era până aici și am făcut, cum am făcut și au ieșit iarăși jandarmi în fața noastră. Când ne-au prins milițienii ăia în față și ne-au pus așa doi câte doi să ne împușcă și a venit o mașină, un camion și a oprit. Când a venit camionul acela a spus: . „Ce e cu voi aici, de ce?” „Sunt amărâți de doi ani și jumate și voi vreți să le omorâți?” Și și-a scos legitimația din sân și numa a ridicat-o în sus. „Ați împușcat jidanii, acuma și țihanii?” Ce plângeau oamenii, ce făceau când au văzut-o pe Regină. Că umbla cu avionul deasupra. La o fântână eram. Toată lumea plângea că ne împușcă și pe noi. Și dintr-o dată a aruncat acte din avion și le-au luat jandarmii așa și au citit: „Nu da foc oamenilor mei! Fă cu oamenii mei ce ai face că ăștia sunt oamenii mei bogați și ei sunt oriunde. Nu împușcați pe oamenii mei. Era vorba să luați numai pe jidani și ați luat și pe oamenii mei, pe țiganii mei. ”N-a fost nimic. Am rămas. De acolo, ne-a dus la Bug. Era să ne trimită înapoi de aicea da ne-a trimis, că numai aveau timp și ne-au dus în Moldovca, acolo. De acolo numai știu ce au făcut, au făcut și am scăpat de acolo din lagăr, iarăși am fugit, am făcut ce am făcut și am plecat de am ajuns noi și am lăsat catârii, am lăsat caii, am lăsat căruțe de stăteau copiii pe ele. La o gară micuță am stat două zile acolo. La o găruță mică am stat două zile acolo. Unde am stat ălea două zile am luat trenul, unde am luat trenul, am dat prin București și am venit la Costești. Din Costești, ne-a dat jos tocmai la Alexandria. Și atâta eu știu. Eu am venit fără mamă, fără soră, fără nimeni. M-a crescut tatăl meu de unul singur și o mătușă a avut grijă de mine. Și prin asta am trecut și țin minte că eram mare, aveam 10 ani. S-a umplut tatăl meu de tifos și eu îl trăgeam pe tatăl meu după mine de mânuță. Tatăl meu îi căzuseră mâinile de aicea până aicea, numai din cauza sacului unde mă adusese pe mine în sac. De ce să nu fim bolnavi și amărâți că toți care am fost la Bug, toți care au mâncat mortăciuni, câini, pisici, vai de ei… Avem de ce. Uite ăla, unde stă acolo, nu e bun de picioare și spate de când era mic copil, aia e bolnavă, ăsta e bolnav, vai de ei toți amărâți. Acum tineretul acesta ce a ieșit este mai bun. Dar noi, ăștia bătrânii… L-ai văzut pe Drila cum e că nu mai este bine Drila. Pe alții i-au ajutat mortăciunile acelea ce le-au mâncat? Pe unii i-au ajutat în corpurile lor? Când murea omul ăsta cum să mănânc din mortul ăsta de aici că eu am vorbit cu el și acuma să-l mănânc? Să-l bag în sufletul meu? Și uite mie din Bug nu mi-a venit nici mie și nici bărbatului meu nici un ban. Am făcut acte, am schimbat 2 galbeni mari de am făcut acte și numai mie și bătrânului meu nu ne-a venit nimic. Uite, Persiga a luat. Numai nouă nu ne-a venit să luăm. Și vă mulțumesc că uite am putut să vă spun mărturia aceasta. Eu am crescut amărâtă și am crescut fără mamă, fără tată.

LMC: Să ai noroc și sănătate!

Luba: Și tu să ai noro și să-ți dea Dumnezeu noroc și sănătate!