Femeia scăpată de moarte

LMC: Astăzi 30. septembrie 2004 suntem la Ivești și înaintea noastră se află unchiul nostru Gheordi, mătușa noastră Urica și mătușa noastră Taxia. Bine v-am găsit!

Gheordi: Bine ai venit!

LMC: Vă rog să ne spuneți cine sunteți d-stră?

Gheordi: Eu sunt Franț a lui Istraka și am fost la Bug.

LMC: Și pe bunicul d-stră cum îl chema?

Gheordi: Pe bunicul meu îl chema Lupașcu și a fost Bulibașa romilor. Eu am fost împreună cu tatăl meu și cu bunicul meu și ne-au dus la Bug. Ne-a trecut prin Vancea. Aici este Vancea. Și spuneau că ne dau case în Pasarabia. Din Pasarabia ne-a dus evacuați până în Ucraina. Din Ucraina am ajuns până pe malul Bugului. Mai departe pe malul Bugului, am ajuns într-o noapte și era o zăpadă și frig și ne-au băgat în niște bordeie, într-o pădure. , Salvan se chema pădurea. Pădurea Salvan. Și ne-a băgat acolo în bordeie. Care a prins bordeie, care nu, nu. Acolo era o primărie cu jandarmi făcută de primărie. Care nu a prins bordei, au rămas afară. Romi din Oltenia, din Craiova care erau mai sărăcuți au înghețat Doamne ferește. Când s-a trezit bunicul meu Lupașcu de dimineață i-a găsit înghețați și îi vedeam și plângeam. Atunci jandarmii, ne-au făcut lagăr. Ne-au ocolit cu sârmă ca să nu ieșim afară. Să stăm acolo și să tăiem la pădure copaci. Am muncit în iarna aceea la pădure și am stat cum am stat. Mai aveam aur, mai am schimbat și mergea bunicul meu și Polu din Piatra și aduceau mâncare. Aducea mâncare oamenilor. Bărculică a făcut restaurant, cum îi spuneam noi, Bărculica. Și mai era bătrânu acesta, bunicul tău, Bulibașă peste oameni și am ieșit din iarnă. Cum am ieșit din iarnă, au venit jandarmi și când au văzut că muncim, ne-a scos din bordeie și ne-a dus în alt loc în unde era să muncim la colhoz. La colhoz, am muncit în Bravarovca. În Bravaerovca, au venit și ne-au întrebat și dacă au văzut că muncim, evreii nu munceau și dacă au văzut că nu munceau, au venit și au făcut tranșeu și i-a împușcat pe evrei. Noi, dacă am muncit, ne-au dat porție: câte 100 grame, 200 de grame de mâncare. Aducea bătrânul cu căruța și împărțea la ceata lui. Polu împărțea la ceata lui și am trăit așa doi ani de zile. După aceea, ne-a mutat de acolo în alt loc. A venit ordinul să ne retragem încoace către Pasarabia. Și când a venit frontul, americanii, că a dat concurs neamțului, că neamțul era și românul. Au ajuns până la malul Bugului să ia Rumânia. Noi am rămas cu rumânii și neamțu să treacă și să ia orașul mare din Rusia peste munții Caucaz. Și s-au bătut și atunci s-a retras frontul înapoi și am venit acolo și am trecut. Ne-au luat catîrii, ne-au luat caii, ne-a luat căruțele. De acolo, ne-a băgat iarăși ăntr-un colhoz, de acolo, ce am făcut. Ne strânsese căruțele și caii și toate lucrurile, hainele, covoarele cele aveam, am rămas cu vădruțele pe mână și să ierți, cu galbeni ascunși pe vedre, cum puneam noi romii. Și ne-au bătut și ne-au dus și pe noi pe jos ca sa ne împușcă și pe noi. Atunci a venit un nou ordin și nu ne-au mai împușcat. Și am făcut, cum am făcut și a venit ordinul ăla și vedeam cum vin bombelea alea. Și au venit niște oameni și ne-au spus: „Fugiți mă, că vine frontu. ”Și am fugit. Și când am fugit, ne-am îndepărtat și vedeam în drumuri, oameni morți, necazuri. Fugeam unul altul de la căruța lui. Au venit avioanele să ne împucă. Au tras și au pus binoclu și când au văzut că suntem romi, nu ne-au mai omorât. Au omorât armata care era mai înainte și ne spusese să fugim. Și am tras osândâ mare. Am tras, mizerie ți la urmă a dat tifosu. Când am ajuns dincoace de Prut, am mai stat și noi că a ținut frontu și am mai stat și noi o vară în Pasarabia Și am stat în Culabacia. Acolo am stat că am fost opriți până la noi ordine. Pe acolo, am mai umblat prin sate cum făceam noi romii. Cum a dat tifosu, au murit mulți oameni. Au murit. De acolo, ne-am îndreptat și dat Dumnezeu și a venit războiul și am fugit. Am luat-o pe aici pe la Galați, pe la Valicea și am venit înapoi în Rumânia noatră și ne-a prins rusu aicea. Și dacă ne-a prins rusu aicea am fugit, fără tată și ne-am întâlnit dincoace. ”Unde este tatăl meu? Unde este bunicul meu?”Că am fugit de bombe, de granade că veneau bombele de sus. Nu ne treceau… „Cum se chema, Doamne? Din… Tighina că era apă. Și era un pod trecător și ne-au trecut rumânii și au luat podul. Și unii au rămas dincolo. Care a rămas în urmă, l-au adus când a trecut frontul. Și a dat Dumnezeu și am venit în Rumânia noastră și ne-am făcut căruțe, ne-am cumpărat corturi și am ajuns iarăși în Rumânia noastră așa. Dar am tras, să nu mai dea Dumnezeu. Au rămas și haine, au rămas și căruțe, au rămas și galbeni, salbe au rămas.

LMC: Unchiule Gheordi, vreau să ne spuneți ce văd ochii d-stră bătrâni și acuma și nu puteți uita? Ceva foarte dureros.

Gheordi: Ce am pățit acolo? A dat viforul și au murit morții înghețați și mâncau catârii din ei. Să nu mai dea Dumnezeu să fie pe fața pământului.

Urica: Umblau păduchii…

Gheordi: Mizeria de păduchi, murdărie, că nu era săpun, nu era sare să mâncăm. Mâncam nesărat, nu era. Făceam comerț de mai mergea.

LMC: Și familia d-stră s-a întors toată înapoi?

Gheordi: A venit bunicul meu, a venit mama mea, s-au întors toți. Când ne-am tras în Rumânia că bunicul meu a fost mai puternic, făcea comerț și am trăit. Toate familiile, ceata dela Galați, bunicul meu o conducea, Lupașcu. Și a adus oamenii aici și Polu din Piatra totodată am venit, două. trei echipe. Și ai d-stră, ăștia unde erau oltenii și ăștia bucureștenii, ialomițeni li se spunea, aceștia, totodată au trecut și ei și s-au dus spre locurile lor și noi spre ale noastre. Dar am tras mizerie multă, înțelegi? Am văzut care era mort, care nu mai mânca, nu aveau ce mânca și… mie rușine… unii mâncau spurcăciuni care nu trebuie, cei care erau mai săraci. Noi am trăit. Veneau nemții șe ne împușcau, trăgeau în noi, , ne luau căruțele își puneau sculele lor și noi rămâneam înămoliți. Am chinuit 2 ani și 7 luni. Am tras necaz, chin și amar. După aia ne-am revenit. Da.

LMC: Să trăiți și să fiți sănătos!

Gheordi: Și tu să trăiești!

LMC: Mătușă Urica, vă rugăm să ne spuneți, cine sunteți d-stră?

Urica: Eu sunt Urica a lui Hînate și pe mama mea o Chema Talia.

LMC: Și pe bunicul d-stră cum îl chema?

Urica: Pe bunicul meu îl chema?… Iața. Pe bunica mea o chema Rupînca.

LMC: Să trăiți și să aveți noroc!

Urica: Și tu să trăiești!

LMC: Vă rugăm acuma să ne spuneți mărturia Bugului așa cum a fost el, plin de durere și patimă, plin de lacrimi.

Urica: Auzi la mine. Tatăl meu a fost comersant la Bug de hrănea lumea. Și la urmă l-au împușcat nemții.

Tasia: A murit împușcat tatăl tău.

Urica: Ho!

LMC: Lăsați-o să vorbeasacă.

Urica: L-au împușcat nemții când am venit încoace. Eu eram micuță și i-a spus la bunicul meu lui Iorgu lui Iața: „Dă-mi și mie puțină sare, să mă duc să iau și eu o bucată de pâine că plânge Urica, eu. Plânge de foame și Gheordi fratele meu și Gogu. ” Dară el a spus: „Trage și tu căruța la oparte și scoate-ți sare din căruță” El, unde a scos sare, a întârziat. Ne-au prins nemții pe drum. Au luat căruța, au luat, galbenii, au luat hainele. L-au împușcat pe tatăl meu, au împușcat-o pe mama mea și m-a luat în spate.

LMC: Au murit?

Urica: Au murit.

LMC: Dumnezeu să-i ierte!

Gheordi: Da, nu au murit atunci.

Urica: Da, de ce vorbește el? Și ne-a luat în spate și pe frățiorul meu de piciorușe, că el era mai potrivit și eu în spate și un neam de al nostru l-au luat pe tatăl meu. Și mama mea a rămas lângă foc în… cum îi spune? În orașul de lângă apă…

Tasia: Ucraina.

Urica: A rămas lângă foc cu trei surioare. Și eu am venit înainte cu unchiul meu Iorgu și cu tatăl meu. Înțelegi?

LMC: Păi, ați spus că l-au împușcat nemții?

Gheordi: L-au împușcat, dar nu a murit doar în picior.

Urica: Și a murit dincoace. Înțelegi?

LMC: Înțeleg.

Urica: Dar mama mea a rămas, lângă foc.

Gheordi: A rămas că numai putea veni.

Urica: Era împușcată, nu se mai putea mișca.

LMC: Și a rămas acolo?

Urica: A venit și ea din urmă, dar a rămas împușcată, a rămas chinuită. Și ne-am despărțit.

Gheordi: Nu mai știam una de cealalaltă.

Urica: Când ne-am întors înapoi și am venit la apă, ne-au trecut niște oameni cu barca și voiau să ne înece, să le rămână lor caii. Înțelegi, bădulești. Și atunci eu ce am spus: „Eu nu trec tată apa, că băduleștii ăștia ne îneacă. ”Și atunci s-a dus un om, alt om, s-a dus cu barca de a trecut și a adus o barcă bună de ne-a trecut în Rumânia noastră, dincoace în Pasarabia. Și am venit, să nu ne mai dea Dumnezeu, plini de păduchi și mâncam ce puteam, mizertie, chin… necaz. Și a rămas mămica mea dincolo și a venit tăicuțul nostru cu noi, împușcat, vai de noi, năcăjiți. Bătuți de jandarmi și omorâți. Nu ne dădeau să mâncăm. Unchiul meu, Bucur a dat foc colhozul că nu avea ce mânca. A făcut un focușor să fiarbă niște cartofi, mâncare ce făcea el și a luat foc colhozul cu tot. Am tras mare necaz și mult, să nu mai dea Dumnezeu! Plângeam unul pe altul. Vedeam pe morți, că ne luase viforul și vedeam morții și cum mâncau unii din alții, Doamne ferește, cum mânâncă un câine. Să nu mai dea Dumnezeu chin și necaz din ăsta. Și mi-au luat galbenii și mi-au luat banii și mi-au luat hainele toate ale tatălui meu și am rămas goi, uite așa. Am venit goi, desculți. Numai aveam ce pune în picioare și ce să mai luăm pe noi și am rămas chinuiți cum a dat Dumnezeu. Din domni mari, am rămas chinuiți că ne-au luat aurul și hainele, ne-au luat tot rușii. Și au omorât pe tatăl și pe mama mea.
Gheordi: Nemții.

Urica: Nemții. Când am venit în Găleni, în Rumânia ne-a băgat o doamnă în pivniță. Ne cunoaștea de când era tatăl meu tânăr. „Băgați-vă aici, cumetre!”Când am intrat acolo, au venit nemții să ne împușcă acolo, în groapă, în pivnița aceea. Să o dăm pe doamna afară. Dar pe doamna, noi am făcut-o țigancă și am băgat-o printre noi. Tatăl meu știa un pic nemțește: No stre leai. Suntem țihani. ”„Țihani?” au intrat în casa doamnei și i-au luat porcii, i-au luat găinile, i-au luat din casă tot, au omorât tot, au spart tot și pe noi nu ne-au omorât că suntem „țhanea”. Suntem romi. Și ne-au omorât și ne-au chinuit, să nu mai dea Dumnezeu.

Kaisero: A rămas averea noastră acolo.

Urica: Au rămas acolo ți-am spus: , desculți, dezbrăcați. Vedeam pe morți, au murit unchii mei au murit neamurile mele toate, mi-a murit bunica, toți ce am avut eu neamuri au murit. Doar tatăl meu și mama mea au venit împușcați și au stat în spital câte cinci ani. Și când să taie piciorul tatălui meu, că a prins cancer piciorul că a fost împușcat. L-au operat de 10 ori uite aici, așa la picior.

Gheordi: Nu mai arăta pe tine.

Urica: De ce să numai arăt că era tatăl meu. Și la urmă a venit o doamnă și i-a făcut nouă legături și nu au mai tăiat piciorușul.

LMC: Și a trăit pe urmă?

Urica: A trăit.

Gheordi: Până am luat-o eu pe ea.

Urica: Da, mămicuța mea a murit. Înțelegi?

LMC: Când s-a întors de acolo?

Urica: Când s-a întors a murit curând. Numa tăticuțul meu a mai trăit.

Gheordi: Era puternic așa era neamul lor puternic. Da, curgea puroi din puiciorul lui 2-3 ani. Curgea puroiul, dar inima lui era puternică și nu a murit.

Urica: Dar unchiul meu a murit, bunica mea a murit, au murit toate neamurile mele și nu mi-a mai rămas nimeni. Și cînd a dat Dumnezeu și am venit, mi-a murit și fratele și două surori și pâng de supărarea aia când îmi aduc aminte.

LMC: Să trăiești și să fii sănătoasă!

Urica: Și tu să trăiești! Și uite câtă lume au luat bani de la Bug și eu care am văzut chinul și am tras amar mult și am văzut pe tatăl meu, pe fratele meu și i-am pierdut pe toți, nu am luat nimica. Am venit atâția kilometri pe jos, pe jos am venit, dela Bug și până în Rumânia pe jos.

LMC: Puneți-vă nădejdea în Dumnezeu și El se va îngriji de d-stră.

Gheordi: La El ne rugăm.

Urica: Dacă va vrea Dumnezeu, ne va trimite. Și acuma, oamenii aceia să îmi trimită și mie că am rămas săracă și fără neam și am fost chinuită, să nu mai dea Dumnezeu. Și am fost de 15 ani și am fost chinuită, năcăjită și goală și umblau păduchii pe mine, vai de mine năcăjită.

LMC: Să trăiești și să ai noroc!

Urica și Gheordi: Și tu să trăiești!