LMC: Astăzi 21 septembrie 2004 suntem la Drăgănești, jud Olt și suntem în curtea unchiului nostru Nini. Înaintea noastră sunt multe femei bătrâne. Să aveți noroc și sănătate! Dumnezeu să vă dea sănătate și înțelepciune să alegeți calea spre El!
LMC: Dumnezeu să-ți dea și tie noroc și sănătate! Vreau să ne spuneți cine sunteți d-stră? Să vă prezentați. O luăm din partea aceasta. Cine sunteți d-stră?
Marița: Eu sunt Marița, nevasta lui Iru.
LMC: A cui fiică?
Marița: A lui Șobolan din Strehaia.
LMC: Să aveți noroc! Șobolan a cui a fost?
Marița: Nici eu nu știu. A murit acolo la Bug.
Ludi: Eu sunt Ludi a lui Mațuțo.
LMC: Să aveți noroc! Și d-stră?
Mitica: Eu sunt Mitica a lui Londeari.
LMC: Londeari al cui era?
Mitica: Pe tatăl lui îl chema Mita. Da l-am mai prins eu să îl văd? Mita, îl chema.
LMC: Mita. Și pe mama d-stră cum o chema?
Mitica: Pe mama mea o chema Roca.
LMC: Fiica lui?
Mitica: A lui Bășicari.
LMC: Nu era a lui Ristică?
Mitica: A lui Ristică, a lui Ristică.
LMC: No vezi? Să fii sănătoasă! Și tu, mătușă?
Ludi: Eu sunt a lui Toma a lui Baleari din Piatra.
LMC: Și pe bunicul d-stră cum îl chema?
Ludi: Il chema Binari.
LMC: Și pe nevasta lui?
Ludi: Am uitat cum o chemă, că nu am văzut-o pe bunica bunicului meu.
LMC: Și d-stră cine sunteți?
Jeny: Jeny de la Fălcoi.
LMC: Și cine a fost tatăl d-stră?
Jeny: Rista a lui Șorcovanu din Coșoveni.
LMC: Să aveți noroc! Și d-stră, cine sunteți?
Coarna: Eu sunt Coarna.
LMC: A cui fiică?
Coarna: Fiica lui Măria.
Ludi: Acum se pomenesc neamurile noastre bune!
LMC: Și d-stră?
Rina: Eu sunt Rina.
LMC: A cui fiică?
Rina: A lui Tenta și a lui Mătasea.
Ludi: Acum ne tragem din neamul nostru.
LMC: Și Tenta al cui fiu a fost?
Rina: A lui Muca.
LMC: Să aveți noroc! Acuma, spuneți-ne mărturisirea Bugului.
Ludi: Eu am fost la Bug.
LMC: Spuneți un pic cum v-au luat, ce s-a întâmplat?
Ludi: Eu am fost la Bug.
LMC: Toate ați fost la Bug.
Ludi: Era tatăl meu. cu nevasta sa cu copiii lui. Eu eram de 10 ani când am fost acolo. Unde amfost de 10 ani, a murit tatăl meu acolo. Mama mea acolo, fratele meu acolo, toți, toți au murit acolo. Am rămas numai eu singură și a fost unchiul meu Muca. A lăsat pe nevasta lui acolo la Bug și a lăsat pe copiii lui și m-a luat pe mine, după gât de m-a adus în Rumânia. De m-a adus în Rumânia și-a lăsat pe copiii lui, pe nevasta lui și m-a adus pe mine după gât.
LMC: De ce?
Ludi: Pentru că numai avea cine să mă aducă. Pentru că erau morți copiii lui, nevasta lui, cu toții. Doar eu am rămas singură.
LMC: A, murise și familia lui?
Ludi: Murise și familia lui și m-a adus pe mine după gât. Era fratele tatălui meu. Și acolo unde am stat, am fost odată.
LMC: Ce fel de oamenii sunteți d-stră?
Ludi: Noi aveam cort, căruță, aveam ilău, aveam nicovală, ciocane, foarfecă de tăiat. Aveam perne mari de puneam în cort. de făceam căldări și ne umpleam de scrum pe față, de murdari ce eram. Mâncam mâncăruri cu cenușă și pline de murdărie. Cădea pâinea jos, o scuturam și o mâncam.
LMC: Înainte spuneți când erați în Rumânia?
Ludi: Când stăteam în Rumânia, înainte, când stăteam în corturi și munceam și lucram. Și suflam cu foalele, și făceam și suflam.
LMC: Și cum a venit ordinul și v-au dus la Bug?
Ludi: Ne-au dus în Bug și au spus că ne vor da vile acolo, ne vor da vacă cu lapte, că ne vor da avere și ne vor îmbogăți, că eram săraci dincoace. Și au spus că ne vor îmbogăți ei acolo. Unde ne-am dus și ne-am tot dus. Ce să-ți spun, un an de zile ne-am dus numai pe drum, cu caii, cu căruțele, chinuiți, amărâți, plini de nisip și de praf, înfometați… Jandarmii când te vedeau că merge cineva acolo, îi împușca.
LMC: Jandarmi de…
Ludi: De ai noștrii, rumâni. Unde ne vedeau ne împușcau și ne băteau de ne omorau. Când mergeau copiii să se pișe acolo îi omorau și pe femei la fel. Mergeam la rând, coloană mergeam. Era lume din tot județul, din toată țara. Mulți oameni, ce să-ți spun că nu mai era loc. Ai noștrii cănd dădeau în tine, te omorau de ieșea fum din tine. Și o puneau pe mama să o batjocorească copiii ei cu forța.
LMC: Cine?
Ludi: Pe copiii femeii aceleia.
LMC: Și d-stră cu cine ați fost la Bug?
Ludi: Eu am fost cu tatăl meu, cu mama mea, cu frații mei, cu neamurile mele. Și au murit toți acolo. În Bug au murit cu toții. Au murit acolo, au rămas acolo, vai de ei. Am fost foarte amărâți. Ne-au băgat în bordeie și ne-au ținut acolo. Mâncam grâu și îl coceam. Frecam boabe pe ciur și mâncam. Și Rista lui Parole i-a dat tatăl meu un galben de a avut ce mânca că nu avea ce să schimbe acolo. Și erau săraci ca vai de ei, mureau de foame. Stăteau morții cum stau cărămizile astea și treceam peste ei. Erau viscole, era pricază acolo. Veneau neamții și ne împușcau acolo în bordeie. Era tatăl meu în bordei și nu mai avea ce să ia pe el, a luat de pe un copil pantalonii, a luat încălțămintea și l-a lăsat acolo că era mort și l-a lăsat acolo pe blană mort și am ieșit afară. Și era atunci un viscol și o pricază de cădeau copiii și femeile de mureau acolo jos ăn zăpadă. Numai înghețau de frig și mureau. Oamenii ce făceau, nemții? Auzi ce am făcut. M-am dus cu fratele meu în sat, să cerșim și noi din sat că murisem de foame.
LMC: Dar cum ați ieșit din lagăr afară?
Ludi: Am ieșit pe ascuns din lagăr. Și m-am luat așa de mână ca să ceară cu mine de mâncare. Ne-au prins nemții. Atâta ne-au bătut de ne-au omorât în bătaie. Pe mine, mă ținea de mână și ne-a aruncat pâinea ce căpătasem, o aruncă în gunoi. . Eu plângeam în mâna neamțului că mă ținea de mână și mi-a dat și mie o palmă că eram micuță de 10 ani. Pe ăla l-au omorât de l-au învinețit în bătaie. Ne-a dat drumul și l-am luat pe frățiorul meu de mână și l-am adus acasă. iar tatăl meu a spus: „Ce ați făcut, n-ați adus nimic?”„Ne-au prins nemții și ne-au omorât în bătaie. ”A țipat tatăl meu și s-a înfuriat. A mai trecut o săptămână și a murit tatăl meu de foame.
LMC: A murit de foame?
Ludi: De foame. Mureau oamenii, uite așa cum mor găinile când sunt ciuiate. Mureau de foame.
Mitica: De foame mureau.
Ludi: Nu mai vorbi tu, acuma. Am stat doi ani și jumătate și mureau oamenii. Ce ne-am mai întors de acolo? Puțini ne-am mai întors din Bug. Au rămas mulți acolo. Morți au rămas, vai de ei, amărâți și goi. Umblau goale și femeile. Nu aveau fustiță pe ele, că o vindeau pe mâncare.
LMC: Să reluăm. Unde am rămas? Când v-ați întors din sat.
Ludi: N-am adus nimic din sat. Au mai trecut, trei, patru zile, a zăcut de foame și pe urmă a murit. Când a văzut mama mea așa, că era și ea amețită, a căzut din picioare și a murit și ea.
LMC: Era bolnavă de tifos?
Ludi: Au căzut toți frații mei, ca și cum ar cădea o fântână.
LMC: Erau bolnavi de tifos?
Ludi: Erau bolnavi. Și de tifosuri și de foame. Și de frig și de foame. . Și de sete, că nu era nici apă. Pricază mare era acolo.
Mitica: Mâncau și câini.
Ludi: Ho, acuma. Ăla din Craiova a mâncat din bunica mea.
LMC: Cum o chema pe bunica d-stră?
Ludi: Bina o chema.
LMC: Bina era bunica d-stră?
Ludi: Bunica mea era Bina și avea o baniță de galbeni. Și a luat-o Burdufu și a mâncat-o că nu avea ce mânca. Unul din ăștia, cum îl cheamă care a mâncat câinele?
Mitica: Cociola a lui Bacro.
Ludi: În Bug a mâncat câinele, că nu avea ce mânca. L-a tăiat așa și l-a mâncat. În Bug l-a mâncat.
LMC: Am auzit.
Ludi: Unul pe altul se mâncau. Pe orcine mâncau sau dacă vedeau ceva, mâncau.
Mitica: Mâncau.
Ludi: Nu mai vorbi tu.
LMC: Și ce mai știți să ne spuneți?
Ludi: Când am venit de acolo, când am ieșit de acolo din bordeie
Mitica: am venit la Nistru (spune șoptit)
Ludi: Deabia ne-am scăpat de acolo, din pământul acela că nu se vedea nici bordeiul. Numai așa se vedea o gură a bordeiului și ne băgam de intram așa pe burtă intram. Pe burtă intram în bordei și când ne scotea, ne trăgea așa de mână sau de picior afară. Iar noi spuneam: „Asta ne-a dat, Antonescu? Ca să murim aicea. ”Că aspus că ne dă vile, că ne dă case mari, vaci și bogății. Ne-a luat din Rumânia noastră și ne-a sărăcit. Ne-a băgat așa în pământ de au murit foarte multe familii.
Mitica: Ne-a luat căruțele, catârii noștri, aurul nostru…
Ludi: Oprește. Au rămas căruțele când ne-au trecut. Au rămas pe partea asta, dincoace de apă au rămas. Au rămas căruțele, au rămas caii. A rămas aurul care era ascuns în oiștea căruțelor, unde erau galbenii ascunși în scândură. Le luau nemții și le duceau ăn pădure, galbenii și hainele și fustele și bogățiile ce le-am avut.
Mitica: Le dădeau foc.
Ludi: Dădeau foc căruțele și corturile.
LMC: Până să treceți dincolo în Rusia?
Ludi: În Rusia: Atunci ne-a omorât de ne-au luat caii și aurul. Ce ne-a dus în Rusia nu am murit de foame că ne-au luat aurul de acolo din oiștea căruțelor. Ne-a sărăcit. Numai cu capul, ne-a trecut dincolo. Numai ce ne-am luat câte o pernă, duna și o pătură. Încolo au luat nemții, tot au luat. Au luat căruțele și caii și omorau până și caii, omorau. Și am tras multă sărăcie acolo. Stăteau copiii, uite așa stăteau cum stau ăia de acolo. Cădeau din picioare și mureau. De foame. Și vedeam la ei cum mor, de foame. Eu din atâția oamenii, numai eu una am trăit, singură numai eu o singură persoană.
LMC: Să trăiești și să fi sînătoasă!
Ludi: Și tu să fi sănătoasă!
LMC: Nu ați rămas cu durere din cauza acelui frig?
Ludi: Uite că am rămas. Am prins răceală: nu mai am mitră, ovale, mațe încurcate de trei ori am avut. Uite și fierea e scoasă, uite. Am venit bolnavă din Bug, am venit vai de mine și m-au îndreptat doctorii.
LMC: Și mama d-stră cum a murit?
Ludi: A murit de foame. De foame a murit. Tot de foame, au murit toți frații de foame, de tifos au murit. M-a luat unchiul tău și m-a făcut bine. Când am venit de acolo, dădeau cu bombele și trăgeau. Și puneau pe copiii femeii s-o batjocorească: „Dacă nu o batjocorești pe mama ta, să te culci cu ea, te împușc. ”Și omul acela făcea lucrul acesta de frică ca să nu îl împușcă. Și ne omorau când ne-am întors înapoi că am stat doi ani și jumate acolo în Bug. Și când ne-am întors de acolo, ne omorau uite așa nemții. Erau vaci moarte pe câmp și noi luam numai ficatul din ele și-l mâncam și o lăsa așa întreagă acolo pe câmp.
LMC: Da de ce nu o găteați?
Ludi: De unde, că fugeam că ne băteau nemții de ne omorau. Când au fugit ăia dintr-un sat de le spunem noi moldoveni. Oamenii ăia au fugit tot de nemți și când ei au fugit, noi am trecut prin satul acela. Ne băgam în pivnițe să bem apă, da aveau vin și beam vin.
LMC: În fântâni aveau vin.
Ludi: Da, în fântâni aveau vin. Mai luam mâncăruri, da unde să le ducem că eram pe jos. La urmă când să venim la tren, ne omorau uite așa. Am venit de acolo din Bug și am tras într-un sat. Ascultă. Și când am venit în sat cu unchiul meu, domeam așa pe lângă garduri. Noaptea acolo dormeam. Și ne aduceau oamenii câte o păturică, că acolo dormeam afară lângă gard pe drum. Că numai aveam unde să tragem. Sărăcie mare era! Ne-a mâncat Bugu ăsta, de să nu mai fie. Am venit, vai de mine bolnavă și acuma sunt bolnavă. Parcă aș bea o bere!
LMC: Ați bea o bere?
Mitica: În fiecare zi asta bea bere.
Ludi: Apăi ce să fac? Asta mă ține să fiu sănătoasă.
LMC: Dumnezeu vă ține să fiți sănătoasă.
Ludi: Dumnezeu mă ține. Lăsați băutura.
LMC: Dumnezeu a lăsat apa.
Ludi: Și uite acuma că ne-am întors: De ce nu ne dă și nouă aurul nostru unde a rămas în oiștea căruței, în perini? De acolo, am venit numai așa cu degetul am venit. Numai erau căruțe, numai aveam nici farfurie de unde mâncam. Numai era nici o lingură să mănânci, nimic. Numai așa cu capul am venit.
Mitica: Noi eram două fete și doi băieți la familia noastră. Și ne-a luat și ne-a dus. Noi, nu știam unde ne duc. Au zis că ne duc să ne dea vaci, oi, case. Unde ne-a dus acolo, acolo am rămas. Bordeie, unii au luat, alții nu au luat. Unii au rămas ca vai de ei, aștii au murit și plângeau și erau vai de ei, maică. De acolo când ne luase și ne dusese înainte, în alt oraș, ne-au omorât acolo și era noapte și ne-au luat căruțele, ne-au luat caii. Au rămas așa unii în așternuturi, unii așa și mai erau niște moldoveni și ăia au rămas domni. Noi am murit vai de noi. Pe mine m-a luat Lațea ăl bătrân, pe mine și pe frășiorul meu dintr-o fântână. M-a tras din fântână cu cârligu. M-a luat bătrânul acela și tatăl meu m-a căutat două zile. Două zile m-a căutat tatăl meu. ”Unde ești maică, unde ești!? Unde ai văzut doi copilași, unchiule?!Și atunci Lațea și Lîțoaica au spus: ”Uitele la mine sunt Roșcovino!”Roșcodina îi spunea, nu îi spunea Roca, mamei mele. Și ne-a luat mama mea și ne-a dus. Unde ne-a dus, numai aveam perini, numai era căruța, numai era nimic că le dăduseră foc ăia. Au ars totul și numai aveam unde sta și ne-a strâns așa grămadă și stătea cu noi uite așa grămadă. De acolo, când am ajuns acolo tremuram și am stat cât am stat. Cine avea galbeni s-a mai întors cine nu acolo a rămas. Tatăl meu vindea sare fi-ar de noroc! Făcea comerț cu sare.
LMC: De acolo i-a rămas numele Londeari?
Mitica: Da. Londeari îl chema și înainte. Și de acolo, maică numai știu, că numai țin minte. Ne-a bătut, ne-a omorât. De acolo am venit încoace.
LMC: Cum îi chema pe frații d-stră?
Mitica: Busuioc, Bangolea. Pe unul îl cheamă Bărculica. Pe unul îl cheamă Badea.
LMC: Și mai trăiesc?
Mitica: Bria a murit din Vâlcea, sora mea.
LMC: Și ceilalți trăiesc?
Mitica: Au murit doi. Ce au mai rămas doi.
LMC: Au mai rămas doi.
Mitica: Ne-a adus Gheorghiț, fratele bunicii tale și a mamei mele. El ne-a adus că era flăcău.
LMC: Ce vă mai aduceți aminte?
Mitica: Ce îmi mai aduc aminte? Îmi aduc aminte că mi se umflaseră picioarele așa, pe viscol, pe pricază. Ne-a adus după gât și unde cădeam, unde ne ridicam. În niște bordeie ne băgase acolo și muream. Nu îmi mai aduc aminte că am uitat.
LMC: Ce mâncați acolo?
Mitica: Mâncam, nu mâncam. Ce mâncam? Cartofi din foc, boabe din ălea.
Ludi: Mâncam grău copt și dat pe ciur. Rista lui Parole mânca și el grâu copt. Adevărat că nu avea galbeni, i-a dat tatăl meu un galben să trăiască.
Mitica: Boabe de cucuruz. Chinul care l-am tras-o nu a mai fost pe lume.
LMC: Despre groapa aceia mare unde aruncau morții, d-stră ați văzut-o?
Mitica: Am văzut-o maică.
LMC: Spuneți-ne și nouă cum era groapa aceea?
Mitica: Groapa aceea era mare, mare era… și când murea cineva…..
Ludi: Îi aruncau acolo.
Mitica: Îi aruncau acolo, trăgându-i ca pe un câine mort, pe un viscol și nenorocire. Plângea lumea în bordeie, n-aveau coșuri , fugeau de fum….
Ludi: De unde erau viscolele ălea acolo de nu s-au mai văzut, nu altceva? Tot frig era.
LMC: Așa este acolo.
Ludi: Doi ani am stat acolo.
Mitica: Nu aveam lumină.
LMC: Și unde ați stat d-stră? În Dumanovca?
Mitica: În Dumanovca.
Ludi: Acolo, acolo am stat.
LMC: Și Bugul era lângă d-stră?
Ludi: Nu era lângă noi. Era mai departe. Erau păduri, da mai departe.
Mitica: Mergeau oamenii și aduceau cu spatele pe umăr lemnele. Unii își ardeau morții.
LMC: Și la Bug mergeați, să luați scoici de acolo din apă?
Ludi: Strângeam scoici, da nu aveam sare să punem în mâncare: Le mâncam nesărate. Unii făceau râme, oamenii.
LMC: Era foarte scumpă sarea acolo.
Ludi: Nu era sare. Sarea era baza acolo. A dat tatăl meu un pol de aur pe o lingură de sare, că nu era sare. Făceau oamenii râme că mâncau nesărat.
Mitica: Am ieșit odată cu doi copii afară și s-a pus viscolul de nu ne mai găsea tatăl meu.
LMC: De tifos. Ați fost vre-una bolnavă de tifos?
Mitica: Nu am fost.
Ludi: Dar au fost ăia, frații mei, tatăl meu care au fost de tifos și au murit și de foame au murit. Și de sete au murit, că nu era nici apă.
Mitica: Am tras necazuri, am tras chin.
Ludi: Luau zăpadă de pe bordei de topeau și făceau apă.
LMC: Topeau zăpada ca să aibă apă de băut.
Ludi: Zăpada era murdară de multe ori.
LMC: Ca să poată trăi.
Mitica: Când mergeau maică la semințe, îi împușca acolo.
Ludi: Mare necaz era acolo. Uite de 10 ani eram și eu țin minte.
LMC: Știți despre copilul acela, Mardelo pe care l-au împușcat?
Mitica: L-am văzut acolo. Mare era acela și a intrat să ia semințe și l-au împușcat.
LMC: În floarea-soarelui.
Mitica: A intrat în floarea-soarelui și strigau femeile după el: „Întoarce-te, înapoi, întoarce-te, că te omoară. ”
LMC: Vă aduceți aminte, când l-au împușcat și i-au tăiat mâna?
Mitica: Îmi aduc aminte.
LMC: Și cum au făcut?
Mitica: I-au tăiat mâna de aicea.
LMC: Ludi și Mitica: Neamțu ăla i-a tăiat mâna.
LMC: Nu. Neamțu l-a împușcat în mână.
Mitica: L-a împușcat da era un colonel mare.
LMC: Da, mâna i-a tăiat-o tatăl lui.
Mitica: Tatăl lui i-a tăiat mâna că trecuse glonțul prin el.
LMC: Mâna aceea nu se mai ținea.
Mitica: L-a tăiat de aicea din umăr.
LMC: Și vă aduceți aminte, erați și d-stră acolo?
Mitica și Ludi: Eram. Că voiam și noi să intrăm, să luăm semințe.
LMC: Și el, s-a dus mai înainte?
Mitica: Mai înainte s-a dus el, că era mai mare și era înalt și strigau femeile: „Nu te băga mă, nu te băga că te împușcă neamțu.” Și când au tras în el, acolo a rămas.
LMC: Despre alți oameni, vă aduceți aminte? Despre tatăl d-stră, cum a murit?
Mitica: A murit.
Ludi: În bordei a murit.
Mitica: În bordei a murit.
Ludi: A căzut bordeiul peste el acolo.
Mitica: A căzut bordeiul peste el că nu avea geamuri, nu avea nimic. Mama mea a murit de tifos.
Ludi: Și a venit neamțul, să-l mai omoare odată și el era mort acolo în bordei și săreau nemții acolo pe bordei și a murit Londeari acolo.
Mitica: A murit. Am tras chinuri și necazuri. Mamei mele i se umflaseră picioarele și a tras-o unchiul meu cu cârligul așa prin zăpadă…
LMC: Și d-stră, ce făceați acolo la Bug?
Ludi: Stătea, uite cum stau copiii ăia acolo.
Mitica: Stăteam în bordei și nu aveam geamuri și era fum și numai aveam ochii că stăteam acolo. Și mâncam bobițe. Și freca tatăl meu porumb din ăla pe ciur și fierbeam mămăligă așa și mâncam. Mămăligă cu boabe așa mari și o mâncam pe tuleie.
LMC: Ați luat și d-stră niște bani unde ați fost la Bug?
Mitica: Nu am luat nimic.
LMC: Nu ați luat?
Mitica: Nu am luat nimica și am făcut actele și au trecut șapte luni de zile.
LMC: Și înainte, acum trei ani de zile nu v-ați făcut acte?
Mitica: Nu am făcut că le-a aruncat băiatul meu. Eu spun adevărul. Și acum am făcut acte și nu am luat încă.
LMC: Altcineva mai știe să vorbească?
Jeny: Eu am avut un frate și o soră. Tatăl meu a murit dincoace când am venit de la Bug. Eu eram de cinci ani. M-a lăsat tatăl meu în șanț. Mă tot înșela, mă tot înșela. Să mă ierți, numai puteam, ne obosiserăm. A luat tatăl meu și m-a pus în șanț. Atunci, mătușa mea Rijina i-a spus: „Ce ai făcut frate? Mare ai lăsat-o de cinci ani. Hai să ne întoarcem și să o luăm. ”
Mitica: Câți rămâneau că ologiseră de drum. Câți au rămas.
Jeny: Și a întors tatăl meu.
LMC: Rijina din Coșoveni.
Jeny: Din Coșoveni.
LMC: Îmi este dragă femeia aceea.
Jeny: Și a luat mătușa mea și tatăl meu după vorbele ei: „Măi frate, mare ai lăsat-o. Mare chin și necaz am tras hai să ne întoarcem înapoi și să o luăm. Și s-a întors tatăl meu și mătuța mea și m-au luat. Unde m-au luat, ne-am dus ce ne-am dus și de acolo i-a luat foamea. Ce să mănânce? Nu aveau ce să facă și ce să mănânce. Nu mai aveam nimic. N-aveam perini, nici nimic.
Ludi: Ce să mai avem că am venit cu degetul.
Jeny: Și atunci mătușa mea a spus, Rijina din Coșoveni că o știi?
LMC: O știu.
Jeny: Ea a spus: ”Mai am ce mai am, hai să dăm și pe ăia că murim de foame și dacă o fi să murim, murim„ a spus mătușa mea. A luat și a dat acei doi micuți galbeni și a luat ce a luat pe ei și ne-am luat și am mâncat. Ce ne-au făcut? Ne-au dus acolo în Bug spunânsu-ne că ne dau case, ne dau vaci, ne dau bogății și au luat și ne-au dus.
Ludi: Ei au luat bogăția noastră.
Jeny: Și ne-au dus la bordei și am văzut că nu aveau geamuri.
Ludi: Bordeaie erau.
LMC: Nu mai vorbiți d-stră acuma.
Jeny: Când am văzut așa că unde ne-au dus. Unde ne-au dus? Antonescu ne-a dus. Acuma cine avea galbeni, trăia. Dădea un galben mare pe făină de o mămăligă, pe cartofi, pe făină. Cine avea galbeni, le îndoia și le înghițea în el. Mai și-a ascuns 3-4 galbeni. Când ne-am întors înapoi în Rumânia și am trecut. Socrul meu ce a făcut? A luat și a îndoit 5 galbeni mari. Le-a înghițit.
Ludi: A murit acolo și au rămas în el.
Jeny: Nu a murit. Când am trecut să ierți și să ai noroc. Le-a aruncat afară, le-a luat și i-a spălat. Ne-au rămas caii, ne-au rămas căruțele, ne-au bătut, ne-au omorât, fără apă, fără nimic. Erau morții cum sunt bulgării de pământ când ară tractorul. Și ne mințeau părinții noștri câns am plecat de acolo: „Hai veniți, veniți că mai avem puțin de mers. Veniți mai până aici. ”Am tras necaz, am murit de foame, de sete. Unde ajungeau părinții noștrii, luau un pic de apă și ne băgau în gură, de unde găseau. Numai întreba nimeni de apa e curată sau spurcată, o beam că nu aveam ce face. Acuma când s-a tras armata ne-am tras și noi, am tras la oamenii noștrii. Cu armata ne-am întors și am venit și noi cu ei. De cinci ani am fost dar țin minte.
LMC: Văd că vă aduceți bine aminte.
Jeny: Îmi aduc aminte. Cine avea galbeni, avea ce mânca și bea, care nu avea, acolo rămânea. Unde murea, unde nu murea, numai știa nimenea de el.
Ludi: Ca ciuia mureau.
Jeny: Luau pistolul și-l punea la capul lor să-și necinstească mama. De frică, acela nu avea încotro: „Mamă, nu am ce să-ți fac. Uite că ne omoară, oamenii. ”Nici nu mai pot să spun. Și a pus mâna și i-a tăiat pleata la o femeie și i-a spus: ”Stai ori nu stai?. Ce ți-o fi băiat, ce ți-o fi. ”
Ludi: Tare ai dracului au fost nemții.
Jeny: Cu forța îi puneau cu forța. Și ne-am luat necăjiți, plini de amar și durere și nu știam unde să ne dăm capul. Dormeam în șanțuri, fugeam nu știam unde să ne dăm capul. Și când am venit dincoace a murit tatăl meu, a murit mama mea și mi-a rămas o soră și un frate. Și am tras necaz și amar. Atâta am știut, atât ți-am spus.
LMC: Să trăiți și să aveți noroc!
Acum urmează mătușa Rina.
Rina: Ce să-ți spun că eu eram în scutece? Eram micuță.
LMC: Știu că erați micuță.
Rina: M-a băgat mama mea în desagi și m-a adus.
Ludi: Era micuță în fașă.
Coarna: Eu sunt Coarna. Toma a lui Orjica e tatăl meu și mama mea Maria a lui Bălan. Mătușa mea e Biza din Vâlcea.
LMC: Să ai noroc!
Coarna: Și tu să ai!
LMC: Spuneți-ne d-stră sunteți născută în mai 1945, când ați venit din Bug.
Coarna: Când am venit de la Bug. M-au trecut oamenii așa. Da, când am venit noi în 45, m-au trecut așa. Da eu m-am născut la Bug.
Ludi: Pe drum s-a născut, pe drum când ne-am întors din Bug.
LMC: Pe drum când ați plecat sau v-ați întors?
Ludi: Când ne-am întors.
Coarna: Când a plecat mama mea, era gravidă cu mine. Acolo m-a născut. Mai aveam un frate mai mare și mama m-a adus în desagi. Și fratele meu era mai mare. Tatăl meu a avut o albie din lemn și acolo erau băgați galbenii în ea. I-a dat la un văr de al lui în căruță ca să o treacă dincoace
Ludi: De unde a mai trecut-o? Au luat-o nemții.
Coarna: Fratele meu era după blana căruței, mai era sora mea Lucica unde este ăn Strhaia după Gojea. Copilul și fetița și sora mea Leana și eu micuță. Acuma când au văzut: fratele meu era mort și l-au aruncat din căruță. Murea și sora mea și după aia, tatăl meu a căutat după albia aia, nu mai era. Când au apucat ei de au oprit acolo unde ajunseseră. Cauta tatăl meu albia, nu mai era albia. Tatăl meu s-a certat cu ei, a mers după ei nu a mai luat nimic. Toată lumea știe asta, toți oamenii știu de lucrul acesta. Nu a mai luat nimic tatăl meu până în ziua de astăzi. Nu a mai luat nimic de la omul acesta. Și când am venit dincoace am făcut actele că suntem stabili. Ne-au trecut jandarmii stabiliți. Din cauza aceasta ne dusese Antonescu că tot umblam și încoace și dincolo, nu aveam stabilitate că așa umblam noi cu căruțele.
LMC: Nu aveam domiciliul. Acum ce ne-am stabilit și noi. Atunci așa eram.
Coarna: Acum avem stabilitate și din cauza aceasta ne-a trimis acolo. După aia așa mi-au făcut actele, de unde sunt și m-au trecut pe data cutare din anul cutare.
LMC: No, să trăiți și să aveți noroc!
Coarna: Și tu să ai!
