Mâncare din carne de om

Fina: Să aveți noroc și să fiți sănătoși! Să vă fie bine, să faceți bani mulți! Eu sunt Fina lui Meluțu a lui Șopârla, nora lui Brati.

LMC: Vreau să ne povestiți mărturia Bugului ce vă aduceți d-stră aminte.

Fina: Ce îmi aduc aminte? Mâncam fără prăjeală. Eram micuță, trei ani am mâncat fără prăjeală, fără să aibă sare, nesărată. Nu ne dădea nimeni sare. Și la urmă dădeam câte un pol de aur pe o lingură de sare, un galben mic pe o farfurie de făină.

LMC: Cum v-au luat de aici din România?

Fina: Ne-au luat că ne dau casă, că ne dau de toate. Când am ajuns acolo, ne-au făcut bordeie în pământ și stăteam în bordeie și nu ne dădeau de mâncare decât o bucată de melasă. Nu știți voi ce este aceea melasă?

LMC: Eu știu. Ce rămâne de la extracția uleiului din floarea-soarelui.

Fina: Da. Și mâncam din acela și mureau că le durea burta.

LMC: Cu cine erați?

Fina: Cu tatăl meu, cu mama mea, cu toată lumea.
LMC: Câți frați aveați?

Fina: Aveam 5-6 frați.

LMC: Cine?

Fina: Toma, Vali… toți au murit. Toți copii au murit de frig și de foame că nu le dădea nimeni să mănânce. Tatăl meu umbla să ne aducă de mâncare și s-a dus la Mârado și a luat de la Mârado o jumătate de porc. I-a dat pe el un galben mare și a venit acasă. Și apoi Mârado a spus că i-a dat prea multă carne și atunci tatăl meu i-a spus: ”Ia-ți mă carnea și dă-mi galbenu înapoi. ”Și noi strigam: „Nu, tată, nu da carnea tată. ” Și nu l-a dat. Și s-a dus tatăl meu și a adus niște oale de Șalingrad și le-a umplut cu carne friptă și l-a pus deoparte. Iară eu am spus: „Uite câtă carne avem, numai murim de foame!”Și mâncam șorici și mâncam carne. Au venit oamenii la tatăl meu și bărbați și femei: „Unchiule Meluțo, dă-ne și nouă puțină carne, dă-ne puțină melasă, dați-ar Dumnezeu noroc, ducea-te-ar Dumnezeu înapoi în Rumânia!” ”Ia, tu, ia, ia și tu cărniță!”Și dădea tatăl meu la oameni carne. Ce a făcut tatăl meu l-a logodit pe Toma după Marița lui Ontolacu. Nu știam nimeni ce făcuse tatăl meu. Și a venit Ontolocoanea: „Ăsta e ginerele?” „Ce ginere?”„L-am logodit ca să i-o dăm lui. La cine să o dăm? O dăm la Toma. ”Am stat ce am stat și a venit Mârado și iarăși a spus de carne. „Mă ce ai cu noi, că ți-am plătit carnea. Ți-am dat un galben mare pe carne. Ce ai cu noi?”„Dă-mi carnea. ” „Îți dăm carnea. E friptă. ”

LMC: Mîrado era comerciant.

Fina: Comerciant mare. Aducea ardei, roșii și mâncare și dădea la oameni.

LMC: Câți ani aveați d-stră?

Fina: Aveam, de țin minte tot.

LMC: De țineți minte, erați mărișoară.

Fina: Eram mărișoară.

LMC: Să fiți norocoasă și sănătoasă!

Fina: Nu știu câți ani aveam, da țin minte tot ce a fost.

LMC: Am auzit că vă luaseră nemții, cum v-au luat?

Fina: Ascultă, ascultă acuma. Unde stăteam acolo pe drum, au venit și ne-au luat și ne duceau înaintea lor. M-au luat oamenii din căruță de la tatăl meu. „Malinca, malinca, malinca, ” „O vrem pe malinca!„M-au luat pe mine și m-au pus într-o mașină și eu plângeam: „Au tată, au tată, m-a luat, m-a luat de ce m-ai lăsat să mă ia. ”Omul ăla m-a dus dincolo la oamenii noștri, m-a trecut Nistru, a trecut Nistru cu mine și m-a dus la Valica, la mătușa mea Valica. Unde m-a dat la femeia aceea, ce să spună femeia?„Unde te-a lăsat tatăl tău, unde de te-a lăsat? Să mă ții de fustă și să vii după mine. Ține-te de fusta mea până ajungem. ”Și am trecut printr-o vie, Lâmâie, unde am trecut prin via aia, ce rup oamenii aracii și le pun pe foc. Rupeau aracii și puneau pe foc și via era mare. Unde am pus piciorul pe pirostile arse, s-a ars piciorul, uite aici s-a ars piciorul. Mi s-a ars piciorul și am început să strig: „Au unde este mama mea?Unde este mama mea?”„Uite-mă, uite-mă” s-a auzit un glas venind din mulțimea oamenilor. „M-am ars, m-am ars mamă”M-a luat mama mea și m-a băgat în dună și am mers cu ea Lămâie. Am mers cu ea așa prin via aia cu piciorul ars, Doamne. Avea un copilaș micuț și a murit copilul la ea în brațe. Ningea și l-a aruncat în șanț și a pus un cojocel peste el. A murit.

LMC: Și acolo l-a lăsat?

Fina: Acolo l-a lăsat că nu avea unde să-l ducă.

LMC: Mureau mulți copii?

Fina: Auuuu, mureau mulți copii. A murit copilul. Eu plângeam pentru el. „Hai să-l luăm mamă!” „Nu mai plânge că e mort. ”S-a înghețat un copil. Unde s-a înghețat copilul, l-au luat de mâini și de picioare și l-au pus așa pe foc ca să se încălzească. S-a făcut o bășică atât de mare pe el. S-a bășicit peste tot și a murit și ăla. A murit și ăla și unde a murit, l-au pus în șanț și a murit. Gheordi îl chema, Doamne: „Te-ai dus Gheordi? Ai murit, Gheordiță, ai murit?”Gata să moară și mama mea că e tifos pe ea. Și eu i-am spus: „Ce ai făcut, mamă?”„Am făcut bine, nu vezi că mor maică. ”

LMC: Numai ea avea tifos?

Fina: La ea a început.

LMC: Și cum era acel tifos?

Fina: Tifotu??? Era tifos care nu mai exista pe toată lumea.

LMC: Cum era, ca o gripă? Cum era?

Fina: Ca o gripă. Era tifos. O durea capul. O dureau picioarele. O dureau toate oasele, Mai spun una?

LMC: Spune-ți, spune-ți.

Fina: Ș

i s-au luat și s-au dus. Unde ne-am dus, ne-am dus, ne-am dus, am ajuns. Unde am ajuns? Am ajuns acolo unde au plecat oamenii din case. Au rămas în case carne friptă, cărnuri, făină, bunătățuri, pline casele.

LMC: Se terminase războiul și veneați și d-stră către casă. Fugeați?

Fina: Fugeam ca să venim spre casă, spre România.

LMC: Acolo ați găsit fântânile pline cu vin.

Fina: Da. De unde știi?

LMC: Vezi, că știu. Știu.

Fina: Am găsit cărnuri și bunătățuri acolo și eu am spus: „Ce iei, mamă? ”„Îmi iau și eu făină, ce îmi trebuie maică. Iau carne. Iau o oală cu unsoare și o oală cu carne ce aveau oamenii. ”Lua mama mea și punea în căruță și am plecat. A venit și Mîrado. Mîrado se ținea de noi, că era logodită fata la el.

LMC: Care?

Fina: Leana. Era logodită demult. Toma era logodit la Marița lui Ontolacu.

LMC: Și bunicul meu, Bărculica?

Fina: Nu știu ce făcea bunicul tău. Nu aveam treaba lui.

LMC: Și ce făceați d-stră acolo? Ce făceați d-stră acolo toată ziua? Cum stăteați în bordeie?

Fina: Stăteam necăjită și amărâtă și îmi băteam frații. Și a venit o femeie, nebună și s-a pișat în mijlocul bordeiului și și-a aruncat brâul, cătrânța și baticul din cap acolo în pișat ca să trecem noi peste ele, că de nu aveți bai cu mine. Am trecut cu toții peste hainele ei: ”Ce ai cu noi, de ce ne prostești?”, i-am spus eu. ”Nu-ți fie teamă că nu prostești, o să ai noroc!”Cine era aia? Era Marița, Marițica fiica lui bunica mea.

LMC: Apăi d-stră ați fost o femeie norocoasă!

Fina: Cum mi-am adus aminte de această femeie.

LMC: Sunteți o femeie norocoasă și binevăzută! Sunteți fiica lui Dumnezeu! D-stră sunteți bogată!

Fina: Am pus acolo, să plecăm Lumino, să trecem Nistru. Unde am trecut Nistrul, a trecut pe aicea, tatăl meu prin apă cu caii.

LMC: Mai aveați cai? Nu le luaseră la colhoz?

Fina: Nu. Aveam cai și noi eram în căruță cu toții. Era un om Mardelo. Mardelo era a lui Duda a bătrână. Unde a tras jandarmul după el, a tras exact în el. A căzut în apă. A murit. L-au scos afară pe mal și l0-au lăsat acolo.

LMC: Și cum ați trecut? Prin apă sau pe pod?

Fina: Prin apă.

LMC: Și ați putu trece?

Fina: Am trecut prin apă că apa era mică. Era micuță apa pe unde am trecut noi. Era mai mare apa către

LMC: Către pod?

Fina: Către pod. Și am luat și am trecut. Unde am trecut, am găsit foarte mulți romi. Veneau jandarmii și trăgeau de peste tot ca să ne ia căruța. Și am tras așa căruța și ne-am ascuns în oameni. ”Acum nu ne mai bat jandarmii” am spus eu. L-au prins pe tatăl meu. Atât au dat și bătut coastele lui, Lumină, cu un fier, uite așa. Atât au dat în el, Lumină.

LMC: Nemții, românii sau rușii?

Fina: Rușii au dat.

LMC: Ceolovicii?

Fina: Oameni erau. „De ce l-ați bătut atâta de rău, ce aveți cu el?” ” A trecut și el apa. ”

LMC: Și…

Fina: Unde s-a urcat în căruță să plecăm, numai putea să conducă căruța, numai putea. Noi plângeam pentru el cu toții. A condus mama mea și el stătea întins pe o parte, că îi mâncaseră coastele. Da, ce-am făcut acolo? L-au bătut și am tras la oparte și ne-am așezat cortulețul după un grajd al oamenilor. A întins cortulețul și apoi a luat și a mâncat. Numai avea nimic. „Lasdă că nu mai am nimic. ” Ce era în mama mea?

LMC: Ce era?

Fina: Galbenii, polii de aur.

LMC: Îi înghițise?

Fina: Da. Le-a înghițit cu…

LMC: Pâine

Fina: Cu pogace.

LMC: Și d-stră v-a dat să înghițiți?

Fina: Păi, eu să înghit poli de aur? Și le-a înghițit mama mea și i-a venit să meargă afară și s-a dus pe câmp. Ce a făcut, Lămâie?

LMC: Ați văzut?

Fina: Da, am văzut. Am văzut cum le-a aruncat ca să luăm poli. Era și un galben mare îndoit în patru ca să îl poată înghiți.

LMC: Mai știu că mai ascundeau în gâște, în rațe în gușele lor.

Fina: În gușe.

LMC: Unii băgau în cai.

Fina: Nu știu, despre cai.

LMC: În pulpa calului. Tăiau în pulpa calului întroduceau galbenii și apoi coseau locul. Ce vă mai aduceți aminte?

Fina: Ascultă.

LMC: Ceva ce vă aduceți aminte și nu ați putut uita niciodată?

Fina: Nu pot uita niciodată. Nu pot uita niciodată.

LMC: Ce nu puteți uita?

Fina: Necazul prin care a trecut tatăl meu, plânsetul ce l-a avut tatăl meu și cum au adus galbenii în mama mea: 100 de galbeni mari au adus dincoace că nu au avut unde să le dea. Mulți galbeni, poli, mărci, scumpeturi.

LMC: Nu nea-ți spus de frigul îndurat, cum mureau și luau unul de la altul cizmele, nu le vedeți?

Fina: Îi văd. Mi-ai adus aminte. Eiiiii, era o primărie și primăria aceea unde mureau oamenii, îi puneau acolo. Și îi așezau, Lămâie, unul peste altul, unul peste altul pe oamenii morți și spuneam: „Auu, aici să fiu și eu, aici să fiu și eu. ”

LMC: De ce?

Fina: Și mama mea îmi spunea: „De ce tot spui vorba asta?” Prostuță, minte de copilași. „Uite mamă, câți au murit, mamă. ”Treceai peste morți ca peste pietre. A venit vorba românească: „. . ca peste pietre”, un loc ca acesta, pe acolo treceam peste morți. Atâția morți erau.

LMC: Când? Când au murit, de frig sau din cauza bombardamentului?

Fina: Și de frig dar și când dădeau cu ălea de sus…

LMC: Cu bombele?

Fina: Cu bombele. Să nu fi văzut foc că trăgeau în noi. Să nu fi văzut că facem foc.

LMC: Și romii nu puteau sta fără foc?

Fina: Nu stăteau. Că făceau mâncare și făceau foc și trăgeau cu bomba de omorau de aicea și până la…

LMC: Departe de tot.

Fina: Eiii, așa a fost vezi?

LMC: Mai vă aduceți ceva aminte, despre frățiorii d-stră? De grapa aceea mare a morților, de Bug să ne spuneți. D-stră mergeați după apă acolo? Alții prindeau scoici de acolo.

Fina: Nu mergeam.

LMC: Erați micuță?

Fina: Nu mergeam că luam apă din șanțuri.

LMC: Unii când mergeau după apă, spuneau că auzeau morții cum plâng.

Fina: Era o femeie care a murit și striga pe soțul ei: „Bucureeee… Bucure, m-ai lăsat aicea. Frumoasă sunt”Frumoasă era. ”Frumoasă sunt, vino de mă ia și pe mine Bucure, vino… ”

Era una care a sărea în sus că o durea burta din cauza melasei și a murit. Ce făcuse? Se închegase și muri și mergeau oamenii să o salveze, dar ea și muri atunci.

LMC: Despre Titina știți?

Fina: Care Titina?

LMC: Despre Titina care au tăiat-o și au fripto și au mâncat-o.

Fina: Știu despre un om.

LMC: Titina care au mâncat-o. Foamea era foarte mare acolo.

Fina: Au venit nemții și au întrebat: „Care e vătaful vostru?” „Asta. ” L-au luat și au tăiat capul de la el și l-au tăiat bucățele, bucățele și au pus la fiert să se facă mâncare.

LMC: Acolo în Bug?

Fina: În Bug. L-au pus într-un cazan și s-a fiert și l-au dat să-l mănânce. Și femeia când a dat să vadă unde este soțul ei: „Unde e bărbatul meu?”

LMC: Pe cine a întrebat?

Fina: Pe oameni.

LMC: Pe nemți?

Fina: Pe nemți. „L-ați tăiat, l-ați mâncat, firea-ți ai dracu de țigani. ””Auuu, de ce mă… de ce?” Țipa femeia aia, că au pus de i-au mâncat bărbatul. L-au pus și în cântec.

LMC: Ne puteți spune ce făceau femeiele, cum le băteau, cum le siluiau bătându-și joc de ele?

Fina: Păi, să spun și vorbe din ălea?

LMC: Vreau să știu tot ce s-a întâmplat acolo, ca să se știe. Când d-stră nu spuneți, cine să ne spună.

Fina: Le luau maică, le luau pe fetele fecioare și își băteau joc de ele și râdeau de ele, de frumoasele copile. Eu mă ascundeam cu surorile mele. Ne ascundeam noi surorile să nu ne ia și să-și bată joc de noi

LMC: Și.

Fina: Și le lua și își băteau joc de ele. Râdeau de ele și le batjocoreau. Fete fecioare, își băteau joc de ele.

LMC: Ce se mai întâmpla acolo care v-a îndurerat inima și nu ați putut uita.

Fina: Ce mi-a îndurerat inima. Mi-a murit un frate și a mai murit unul și am plâns pentru ei. Am venit dincoace și a făcut mama mea alți copii și au murit și ăia.