Viața romilor din bordeie
LMC: Să fiți norocoasa și sănătoasă mătușă Luludie, ce vreți să spuneți oamenilor din lume?
Lulludi: Eu le spun ce am pățit. Cum mi-am luat bărbat în Bug, cum ne-au dus jandarmi.
LMC: Vreau să ne spuneți pentru început un salut pentru toși romi din lumea.
Lulludi: Să aibă noroc, să le ajute Dumnezeu, să fie sănătoși și să le dea Dumnezeu de toate. Să facă galbeni mulți, averi multe și să fie sănătoși!
LMC: Vreau să ne spuneți acum a a cui fiică sunteți dvs?
Lulludi: Eu sunt a lui Gogu și Lina a lui Goman fiu și Lina mama mea era a lui Guțlan.
LMC: Să fiți sănătoasă!
Lulludi: Și tu să fii sănătoasă!
LMC: A cui nevastă ați fost d-stră?
Lulludi: A lui Gheordi a lui Brati. Brati era socrul meu iar Veta era soacra mea.
LMC: Să trăiți și să fiți norocoasă
Toși neamurile mele grămadă.
LMC: Acum spuneți-ne
Lulludi: Ne-am dus și ne-au dus jandarmii ne-au luat și ne-au dus în Bug. Au venit după noi, ne-au căutat pe câmpuri, ne-au luat și ne-au dus Ne-au dus. fără cai și fără căruțe, săraci pe drumuti. . Ne-am dus trei luni pe jos pe picioare cu copiii după gât
LMC: Erați mulți romi acolo?
Lulludi: Da. și căruțele au rămas în România. Unde ne-au dus pe noi acolo am găsity nișrte bordeie fără coș, fără geamuri și fără uși, am găsitNe-a băgat acolo în bordeie, nu aveam ce mânca, nu aveam ce bea
Nu aveam foc, nu aveam ce face.
LMC: Cum erau acele bordeie?
Lulludi: Bordeie în pământ, de pământ. Și stăteam ți ne strângeam grămaduță că venise noaptea să n lumea la un foc să ne încălzim și ne încălzem cu toții la un foc și la focul acela nu aveam ce mânca, nu aveam ce face. Ne cerem unul de la altul câte o bucată de mămăligă șicâte o semință.
LMC: Și când se termina mâncarea?
Lulludi: Când se termina mâncare. , mai mergeau uni mai bătrâni în sat să aducă de mâncare. Copilașii mureau în bordeie de foame. Și le dădeau mai bogații să mânânce câte o bucată demilă mămăliguță.
Și pe ăia rămâneau lângă bordeie să-I mânânce câinii. Cine era bogat avea ce mânca, cine nu murea de foame, cine era sărac, acolo murea.
LMC: Câți ani aveați?
Lulludi: Aveam cinsprezece ani.
LMC: Erați măritată?
Lulludi: Da. Și trei ani am stat acolo. Acolo, m-am măritat. L-am luat pe gheordi a lui Brati.
LMC:
LI: Mi-am luat bărbat pe un ulcior de răchie. L-u luat pe tatăl meu că nuntă mare nu aveam unde să facem acolo. M-a luat așa Gheordi a lui Mațu și Calulo și unchiul meu Pasarega. M-au luat de subsuoară și m-au luat cu forța de la tătăl meu. Tatăl meu nu voia să mă mărite că nu avea perini și aur s-mi de3a. Și m-au luat oamenii cu forța și m-au dat la Gheordi a lui Brati. Acolo erau copii mulți, micuți și mărunți. Nu ajungeam să mănânc și eu o bucată de pogace sau mămăliguță că se băteau copiii. Și mă luam eu și Gheordi al meu și mergeam în sat și unde mergeam acolo ajutam pe rusoaice și îmi dădeau câte o găleată de cartofi și doi pumni de făină ca să fac mămăligă să mânânce, să dau fraților lui Gheordi csă mănânce. Ei… și am venit de acolo.
LMC: Mai spuneți-ne, mai spuneți-ne că era multă patimă acolo. Nu mai vedeți nimic?
Lulludi: Da. Am venit de acolo. Am făcut și am umblat pe drumuri, necăjiți, și înfometați. , amărâți și dint-o dată le-a venit oamenilorși ne-au adus acte să ne aducă înapoi că au murit mulți oameni și copii și le mâncau câinii…Unii mâncau carne de câine, că nu aveau ce mânca il frigeau pe foc și îl mâncau nevestele șui copii lor. Nu aveam unde merge și nu aveam ce face. Bugul era aici și bordeaiele aici. Aduceam apă cu gălețile în cap din Bug de beau copiii. Și de acolo, magarii le-au luat rușii la colhozuri. Căruțele le-au luat și am rămas așa.
LMC: În treidube era asta.
Lulludi: ÎN Tridube. Am fost în Dumanovka nu am făcut nimica, am mers în Burilova nu am făcut nimic, ne omorau oamenii și am mers în Krasneanka, axcolo am rămas lângă Bug. De acolo veneaumamele și tații noștri și spuneau ”Mai dă-ne și nouă maică că mor frățiorii tăi de foame. Noi spuneam: Nu suntem noi stăpâni mamă pe mâncare. Se ruga de noi.
A venit Calulo și Gheordi a lui Mațu a dat o pălmă la soacră mea că a făcut scandal pentru doi cartofi și doi porumbi.
LMC: Era multă mâncare doi cartofi și doi porumbi.
Lulludi: Mult. N-aveam unde ne duce. Aduceam semințe și boabe de curuz și le coceam și le dădeam copiilor să mănânce și mâncau copilașiicu pumnii cum mănânci mărul. Și noi ăștia care mergeam în sat mergeam cu noaptea cu noaptea ne întorceam. Și ne băteau jandarmii, ne băteau și ne băteau șu rușii și noi tot mergeam să aducem și dădeau în noi cu furcile și dădeau cu pistoalele și noi tot mergeam duceam semințe și boabe de curuz și le coceam și le dădeam copiilor să mănânce.
LMC: Da voi mergeați pe ascuns că nu aveați voie să iețiți afară. .
Lulludi: Nu aveam voie, dar noi mergeam oe ascuns. Nu veneau jandarmii cînd și când, nu veneau tot timpul. Ne găseau seara și ne băteau. Ne-au dus la colhoz 5o de persoane și ne-au bătut de ne-au omorât și a pus de s-au iubit niște femei cu copii lor de au făcut nacote. Și pe mine m-au scos afară eu am fost micuță eu și bărbatul meu șinu m-a pus cu ei, m-a dat afară omul și m-a pus într-o cămăruță că eu eram micuță. Și pe ălea mai bătrâne le puneau să se iubească cu fii loracolo, așa.
LMC: Am auzit că acolo în Bug s-a mâncat și carne de om. Au mâncat-to pe Titina, știți
Au mâncat carne de câine. Tăiau câinii lângă bordeie, prindeau câinii din pădure, le tăiau și le frigeaupe foc și dădeau copiilor să mănânce că nu aveau ce mânca.
LMC: Au mâncat-o și pe Titina?
Lulludi: Au mâncat. Au mâncat-o. Zînka asta lui Lacio, pe care nu o știi tu, pe aia a iubit-o fiul ei la tuleie că s-a ascuns cu fiul ei de jandarmi și am auzit că de a pus-o jandarmul de s-a iubit cu fiul său
Și noi ce am făcut am luat și am fugit și ne-am ascuns într-o pădure, sub un copac. Și acolo ce am făcut? Ne-am strâns grămăduță că venise noaptea. Și noi ce am făcut? Au venit doi din ăia care umblau pe acolo, paznici erau…
„Ce faceți aici?” „Ne-am adăpostit și noi de frug.” „Voi suneți fugiți de acasă.”
Și ne-au bătut, și ne-au omorât și ne-au și deabia am fugit de acolo. Când am venit către casă, i-am găsit pe jandarmi în drum, chiar pe jandarmul Ileu de care le era frică la toți romii de el și la toate popoarele de el. Și aluat niște fasole și cartofi de la bărbatul meu din traistă, ei…
LMC: Era român acela?
Lulludi: Da. Jandarm care făcea dosarele și făcea toate lucrurile.
LMC: Cum îl chema?
Lulludi. Ileu. Jandarmul Ileu îl chema. Și ne-a luat și ne-a dus în Treidube și ne-a dat câte un 1kg de făină. Câți oameni erau atâta făină primeau. Numai când mergeai te prindeau pe drumuri jandarmii și te băteau și te batjocoreau jandarmii și dădeau în tine. Da, nu aveai unde să te duci ca să-I pârăști că tot ei erau. A venit jandarmul ăla și ne-a strigat pe toți să ne spună. Eu m-am dus și am furat un căruță și cal.
LMC: Cum ați furat un cal și o căruță, spuneți-ne?
Lulludi: Cum? Să spun lucrul acesta?
LMC: Da. Spuneți-ne.
Lulludi: Și acolo unde l-am luat pe Gheordi a lui Brati, ce să facem că am auzit glasul lumii că a venit decretul să ne întoarcem înapoi. Unii aveau căruță și alții nu aveau. Socrul meu și bărbatul meu ce au spus: ”Ei, frumoase căruțe sunt la colhoz și frumoși catâri! Haideți într-o noapte să-I furăm. ” Unde se face că într-o dimineață, ne-am trezit și ne-am dus și am luat doi catâri șio iapă vânătă și eu am luat cracii căruței pe umăr și bărbatul meu a luat cireada aia dinapoia căruței și unde veneam așa cu ei pe drum, am căzut într-o groapă mare și au venit cracii căruței peste mine. A făcut bărbatul meu cum a făcut și m-a scos de acolo și am venit acasă cu lucrurile acelea. S-a pus Brati ăl bătrân și a făcut lovitre și a făcut blănuri și a legat căruța. Am găsit pe iapa lui, a socrului meu Brati , pe Catarina care a fost dată dată la…cum îl chema Doamne? La Onilă a lui Mita. Și a luat pe iapa aceea s-o pună la căruța lui. Și s-a bătut socrul meu cu el: ”Mă, cum să iei tu iapa mea, că eu am adus-o, eu am furat-o și tu s-o iei de la mine nevinovat. ”Și a luat iapa de la el. A făcut socrul meu trabă. A aranjat căruța, a pregătit caii, a făcut hamurile, a mai tăiat niște prosoape, a mai tăita niște fuste și am făcut sfori și am legat catârii. A venit decretul și au venit jandarmii. Strângeam în căruță care mai de care ca să fugă înainte. Au lăsat dune, au lăsat perini și-au lăsat toate lucrurile, au lăsat și copii pe vatră. Noi ne-am pus ce aveam în căruța aceea. Atâta popor avea neamul lui Tomiță și Brati cu neveste, cu copii cu tot. Cât era zăpada, mâncași-aș gura până la. Ce să-ți spun, până la mijloc. Treceam prin zăpadă, ce să spun cu genunchii făceam poteci, cu picioarele goale, desculțe, fusta s-a făcut la fundul meu ca un ulcior…s-a înghețat zăpada șo gheața pe ea, ei…Am ajuns la gară. Acolo cum să facem, ca să ne pună în vagon…. Am venit trei luni de zile, cu copiii după gât, cu dunele în spate, năcăjiți, înfometați…
LMC: Aveați un copil acolo în Bug?
Lulludi: Nu aveam nici unul…Am venit de acolo și vedeam de ei. Ce făceam?Aduc pe pe Poidă, aduc pe Ilie, aduc pe Lena, aduc pe toți frații bărbatului meu, opt copiii sunt. Ce să le fac? Ce să le dau de mâncare, ce să facem? Am venit trei luni acolo pe vagon. Unde ni s-a făcut ziua cea mare, Paștele.
LMC: Dar cum ați venit voi pe vagon?
Lulludi: Am pus pe vagon și am lăsat căruțele și catârii. Le-am lăsat că am venit pe jos trei luni de zile până la tren, de unde am venit noi de acolo din Bug până la bordeie și alte trei luni am făcut încoace cu vagonul că tot mergea și tot ne lăsa.
LMC: Vreau să ne spuneți un pic cum ați trecut apa că se rupseseră oamenii podul și cum ați trecut?
Lulludi: Peste Nistru am trecut. A dat socrul meu un galben mare la vamă de ne-au lăsat jandarmii și ăia de ne-au lăsat și ne-au trecut dincoace. Au rămas oamenii Bugului acolo și oamenii noștrii ai României dincoace, la capăt. Unii oameni au rămas acolo pe drum și alții au trecut. Mîrado, Onila, l-au lăsat pe tata, nu erau galbeni, săracu…Avea un galben mare tăiat pe mijloc prins în cuișoare. Am luat și am dat pe ăla și am scăpat. Au rămas catârii acolo, a rămas căruța, au rămas dunele, au rămas perinitele. Ce am luat? Numai hăinuțele pe umăr și pe copilași de mână. Și ne-am dus, ne-am dus, ne-am dus…am ajuns la tren. La tren am stat o săptămână pe loc, până au venit vagoanele din alte țări, de unde veneau ele, de unde veneau. Și noi ce am făcut? Am stat acolo și ne spunea o femeie și un om și soferu gării și ne-a spus: ”Măi, oamenilor, voi știți ce ziuă e astăzi?” „Nu știm, de unde să știm noi. ” „Astăzi e ziua de Paști. Ete Paștele! Noi stăm aicea o zi și o noapte, e mult timp. Mergeți și voi în sat de vă aduceți ouă și pâine copiilor voștri că sunteți flămânzi, sunteți năcășiți și să mănânce copiii voștri. ”
LMC: Erați în România?
Lulludi: În București. Când a auzit Gheordi a lui Brati a spus: „Haide fă în sat” Și a coborât jos din vagon. Au rămas oamenii în tren, în vagon cu copiii lor. Și am adus o fustă plină de pâine. Am aruncat fusta de pe mine, că nu aveam traistă…. Ce aveam în vagon? Atâția copilași …. și Biza asta a lui Ioniță la mine era acolo în vagon că picioarele ei se coapseră, stricaseră, vai și amar de ea din cauza zăpezii….
LMC: Și vă dădeau oamenii, ouă, pâine?
Lulludi: Ouă ne dădeau oamenii, am adus slănină și am împărțit la toți în vagon să mănânce.
LMC: Ce vă spuneau românii, când vă vedeau?
Lulludi: „Ați venit de la Bug! Ați venit de la Bug ” Și ne dădeau de mâncare. „Am venit, am venit!”, le spuneam oamenilor aceia. Și veneau oamenii la vagoane și ne aduceau de mâncare: pâine și carne și ne aduceau de mâncare. Când colo, am mai mers cu vagoanele două săptămâni și am ajuns la Craiova. Ce era în Craiova? Oameni cât nu s-au văzut, uite atâția. Toate țigănile ce au venit din Bug erau acuma acolo strânși toți grămadă.
LMC: Unde în Craiova?
Lulludi: În Craiova la gara mare. Și noi am ajuns mai pe urmă că aveam mulți copilași și eram mulți. Oamenii și-au luat căte 3-4 mai mari și au fugit. Noi am rămas să aducem pe îștia micuțț, mâncai-ar tăcarea. Cân colo, am găsit pe Ioniță, l-am găsit pe Tomiță, l-am găsit pe socrul meu, pe Calulo, pe Gheordi a lui Mață. Biza cu mine era în vagon și o aștepta Ioniță. A luat și ne-a spus: „Ia-ți adus?” „I-am adus”„Ia-o mă, acuma ia-o!”. Nu că am venit din Bug, da m-a luat și Ochi Strâmb și m-a dus la județ și am mai dat și galbenii ce îi mai adusesem și eu înapoi. I-am adus lui Ioniță 25 de galbeni, i-am scos din zăpadă, din frig și din necaz. Și mi-a dat Ioniță doi polui de aur și ăla l-a luat pe Ioniță și l-a băgat la județ și l-a bătut și l-a omorât și a făcut. Ei, acuma ce am făcut? Am luat fiecare ce am avut: și-au luat nevasta și copiii și s-au dus fiecare în satele dimprejur, în toate părțile și încolo și încolo… Ne-am luat și noi doi și ne-am dus și noi. Ce să facem două persoane: nu aveam nici pernă, nici dună, nu aveam nimic, nu aveam tingire, nu aveam nimic…Doar ce i-am spus lui Brati: „Haide și noi după ăia mai bătrăni că mai au câte ceva. Pe noi doi inși, ne omoară oamenii”, i-am spus. Ar I el mi-a spus: „Lasă și aici, mă sperii ca în Bug, stai așa pe locul tău și frige găinuța asta pe foc și eu repar oalele asta. ”Așa îmi spunea. Și ne-am luat de acolodați-ar Dumnezeu noroc, și am venit, cum am putut, cum am tras necazurile, cum am tras amarurile, cum ne băteau jandarmii, cum dădeau și trăgeau după noi cu pistoalele, că mai furam și noi porumb, mai furam și noi cartofi că nu aveam ce mânca. Mai furam și fasole și m-a bătut cu el Brati. Mai făceam și noi treabă și….
LMC: Vreau să ne spuneți, ce vă aduceți d-stră aminte așa, ceva ce nu ați uitat. Unde plânge sufletul d-stră Pentru durerea și patima pe care ați îndurat-o acolo?, Cum mureau oamenii acolo de frig. ,
Lulludi: Mureau….
LMC: De durere, de tifos, de mizerie
Lulludi: Mureau din cauza bolilor și era o primărie mare, cum este biserica. Le luau morți din bordeie, de unde erau și le duceau acolo. Și de acolo, mergeau alți oameni și le luau de acolo și le frigeau pe foc și le mâncau. Mâncau din mâini, din cap, din ficat. Vedeam la ei cum le luau… Au luat-o pe bunica Bina, că o știi că și neamul tău e Bina.
LMC: Am auzit despre ea.
Lulludi: Au luat-o pe bunica Bina și au rupt fustița de pe ea că un țol avea . Au luat-o și au dus-o și au tăiat-o în bordei și i-au fript picioarele pe foc și oasele ei și copitele ei să le mănânce ăștia, Vadiași și Toma a lui Bandi…Oamenii care erau bogați trăiau, dar săracii tot săraci erau și își cereau de milă și mîncau de la alții. Și mergeau, umblau și făceau. Eu fugeam și alergam și dădeam și la cel sărac și la cel bogat: „Ia și tu, ia și tu, ia și tu. ”La cel care nu ajungea, mai plângea, mai ne băteam mai
LMC: Dumnezeu să vă binecuvântezecă mult bine ai făcut. Că cine dă, lui își dă și bine face.
Lulludi: Să aibe noroc și să fie sănătoși toți romii și toată lumea că eu am tras destul năcaz. Să le de Dumnezeu sănătate și noroc! Ce am pățit noi, să numai pățească aceștia unde acum sunt afară. Am fost noi năcăjiți și amărâți în Bug, am fost noi vai și amar de noi: Aceștia de acuma să fie cu bine, cu pace și cu omenie și femeile și cu bărbații lor cu toții și să trăiască în bogăție că noi am fost în sătăcie unde ne-a dus acolo dincolo oamenii, de nu ne mai cunoșteam unul cu celălalt și numai vorbeam unul cu altul. Casele erau îndepărtate și satele erau îndepărtate de îmi aduceam făină și semințe și acuma uite că mâncăm din ele. Mi-am lăsat acolo duna și pernele mele în gura bordeiului și socrul meu a luat și a dărâmat bordeiul unde dormeam: „Uite, mai țin pe ăsta să vină orcinr la urmă și să doarmă în el. ”și bărbatul meu îi spunea: „Numai vine nimeni că ăștia suntem toți aicea. ”4800 de bordeie erau, da și mai multe erau. O parte era a vâlcenilor și o parte era la ăștia din Gorj și spunea socrul meu: „Să nu veniți la mine ăștia din Craiova și ăștia cum îi spuneau și nu veneau. Erau numai de ai noștrii, ăștia: Ionițonii, Brătionii, Ițaleii, ai noștrii ăștia, romii noștri, neamurile noastre. Și așa făceam și ne dădeam din mână, unul la altu și mâncam ce aveam și când nu aveam, plângeam. Mai ne și băteam uneori.
LMC: Ați fost bolnavă de tifos?
Lulludi: Am fost bolnavă. Am stat trei luni de zile în spitalul din Bălcești și nu am avut ce să mânânc și ce să fac și mi-a tăiat pletele, m-a tuns.
LMC: Și cum v-a prins tifosu?
Lulludi: M-a prins chiar pe tren, în vagon. M-am îmbolnăvit eu, bărbatul meu, Gaga, Onilă și a lui Ceandiri erau toți cu mine, atâția copiii și atâtea femei și am ajuns de am stat trei luni în spitalul din Bălcești. Am venit dezbrăcată acasă cî mi se făcuse scârbă și greață, N-aveam fustiță, nu aveam nimic și cân am ajuns acasă și am căzut de boala aia și numai aveam cum să ne sculăm și numai aveam ce face. Am zăcut până când ne-a trecut boala. Și uite-o pe Gaga că trăiește, eu trăiesc, Tomilă a murit, Ceandiri a murit și Stoian. Au murit aceia, au rămas doar aceia care erau mai zdraveni. Și așa am făcut. Să aibvă noroc toți oamenii care ascultă. Ce am pățit noi acolo să numai pățească nici dușmanul nostru, că au fost necazuri destule, amaruri destule, supărări destule, morți destui.
LMC: Și cum spuneți d-stră acum că oamenii aceștia, nemții au început să plăteasacă despăgubiri oamenilor aceștia care au fost acolo și să le dea bani.
Lulludi: Pensia, să le dea pensie. Cât amar, căt necaz am tras.
LMC: Se poate plăti cu acești bani?
Lulludi: Să ne plătească că și noi suntem necăjiți.
LMC: Nu. Eu vereau să vă întreb cu acești bani se poate plăti necazul și amarul prin care ați trecut?
Lulludi: Nu. Nu ne poate plăti că nu ne cunosc, nu știu unde suntem, uni morți, alții vii. Nu se știe.
LMC: Eu vreau să vă spun că ei nu pot plăti niciodată năcazul și patima d-stră.
Lulludi: Noi nu știm să facem actele acelea.
LMC: Ce necaz și cât ați pătimit acolo.
Lulludi: Nu știm.
LMC: Necazul și patima aceea nu o pot plăti niciodată. Pentru lucrul acesta noi facem filmul acesta ca să se știe și niciodată să nu se mai întâmple așa ceva să pătimească romii și să le omoare și să nu-I mai împușcă și să se mai întâmple așa ceva. Pentru că și romii sunt oameni făcuți după chipul și asemănarea lui Dumnezeu și noi trebuie să lucrăm și să stăm lângă Dumnezeu.
Lulludi: Am venit, vai de necazul nostru. Nu l-a tras bunicul bunicului nostru.
LMC: Și nu îl vor mai suferi niciodată.
Lulludi: Să nu il mai tragă, să le ferească Dumnezeu și să le păzească! Am fost noi, bătrâni năcăjiți să nu mai fie și copiii noștri. Să aibă noroc copiii noștri, nurorile noastre, neamurile noastre, cuscrii noștri să aibe noroc și să le ajute Dumnezeu!
LMC: Eu vreau ca d-stră să ne spuneți mai multe lucruri ce se întâmplau acolo la Bug.
Lulludi: Tatăl meu a luat un ulcior de rătie pe mine. Pe un ulcior de rătie m-a dat.
LMC: Cum se făceau nunți acolo în Bug?
Lulludi: Așa le luau cu forța. Cu forța le luau: „Uite, și ăsta mai vrea să-I fac și nuntă. Să-I aduc și lu ăsta mâncare: ” El, nu avea el ce să mînânce apoi să dea și la altul.
LMC: Unchiul Gheordi era mare?
Lulludi: Era mare. Mergeam cu el în sat, fugeam, alergam și aduceam lemne și mâncare de pe câmpuri.
LMC: De unde aduceați lemne?
Lulludi: Din pădure. Din pădure, aduceam grămezi cu spatele.
LMC: Era departe pădurea de d-stră?
Lulludi: Departe. Departeera pădurea de de noi.
LMC: Aveați păpuci în picioare?
Lulludi: Mergeam pe jos. Desculți, aveam obele pe picioare le legam și cădeau jos și rămâneam desculți prin zăpadă. Cădea fustița de pe noi și o petreceam da tot cădea de pe noi, gheața, frigu, zăpada…
Ne găseau pădurari, unde ne găseau mai ne dădeau câte o bâtă, două, ne băteau.
LMC: Ei, erau ruși?
Lulludi: Ruși, cei care păzeau pădurile.
LMC: Și despre nemți nu ne-ați spus și despre ei.
Lulludi: Nemții se vedeau dincolo și noi eram dincoace și Bugul trecea chiar prin mijlocul nostru.
LMC: Și ei nu veneau la d-stră?
Lulludi: S-a dus Ilie și Poidă au trecut pe la moară și s-au dus la nemți. Și unde s-au dus i-au bătut nemții acolo și i-au fugărit înapoi dincoace. Că s-a dus Poida și era mărișor și unde s-au dus acolo au adus o găleată de cartofi și au pus mâna ăia pe ei, nemții și i-au omorât în bătaie și au venit plini de sânge ca vai de ei, cu cămășuțele rupte pe ei, au venit goi și desculți. Pe noi ne-au găsit la lemne. Că mergeam după lemne și stăteam toată ziua până seara. Ce să strângi, ce să aduci în spate, când să vii? Când era să mai fac mâncare, când să mai mănânc? A venit noaptea. Și se certa baba Veta cu Brati îl bătrân. „Stai să mai hodinim și noi puțin, mă. ”S-a dus Brati la unchiul lui la Mita la tatăl lui și la Zuza. Și când am plecat de acolo, a murit Zuza la mine după blana căruței și au luat-o și aruncat-o acolo în șanț…Pe baba Zuza a lui Mita.
LMC: Și nu au îngropat-o?
Lulludi: Nu. Au luat-o și au aruncat-o acolo în șanț. La noi în căruță era și copiii sus în căruță erau și stăteau grămadă și multe femei bolnave erau…Au lua-o de colo, numai ce a luat-o socrul meu și au lăsat-o acolo. Și cine știe cum a ajuns ea că era moartă de fapt. Ne-am dus mai înainte și a murit și Mita pe cracii căruței și l-am aruncat și pe ăla și zăpada era pănă-n gât. Nu era unde să faci groapă, nu era nimic de făcut. Cine venea treceam peste el și el era jos mort. Și cu toții mergeau înainte. Și am ajuns acolo în satul acela noaptea, satul mare Krivoi. Care mai de care să ia o cămăruță să intre în ea și să doarmă în noaptea aceea… și intrau oamenii unul peste altul, unul peste altul acolo, grămădiți și năcăjiți…. Și la urmă au venit jandarmii și ne-au bătut și ne-au omorât și ne-au spart capetele și au bătut femeile. Au luat femeile și au făcut jaf în ele. Au luat-o pe soacra mea și au scos-o afară din colhoz. Au bătur-o pe Bakri, pe asta cum îi spune pee…Mâncaia-ar Dumnezeu norocu, pe Biza. Au luat-o pe mama și au dus-o afară din colhoz și au bătut-o de i-au scos sufletu. Și m-am dus s-o iau pe bătrână din zăpadă și am luat doi corbaci peste fund și am fugit acsă. „Uite, tu pentru tine, cine te-a dus acolo. ”„Nu m-am dus eu noră, m-au dus jansdarmii. ”Și așa se făcea. Unde umblam și pe unde fugeam cu zi cu noapte, cu vară cu iarnă să aducem mâncare. Am stat trei ani de zile. Vara ne era mai binișor, da iarna muream de frig că nu aveam de unde aduce lemnele, nu aveam de unde aduce mâncare. Vara mai furam de pe câmp: roșii, cartofi, aduceam cartofi, aduceam cucuruz, apăi iarna nu aveam ce să luăm.
LMC: Ce vă făceau nemții?
Lulludi: Unde ne prindeau ne omorau, dar iarăși mergeam. Unii mureau, alții trăiam și iar ne duceam. Mureau și bătrânii, mureau și tinerii unde le prindeau oamenii. Bakro a fost împușcat cu pistoalele, l-au împușcat în burtă că a luat doi saci de cucuruz. Tu nu îl știi a lui Pungașu.
LMC: De unde a luat porumbul?
Lulludi: Din vagon.
LMC: A furat?
Lulludi: A furat din vagon că nu aveau ce să mânânce copiii.
Și făceau și ei furtișaguri ca să trăiască. Unii scăpau, alții mureau. Pe unii le dădea drumul oamenii, pe alții îi împușcau sau îi închideau.
LMC: Și lăieții unde stăteau?
Lulludi: Nu stăteau lăieșii cu noi acolo la bordeie. Numai de ai noștrierau, romi de ai noștri.
LMC: Și romii moldoveni?
Lulludi: Cu noi stăteau cu noi. Mergeau bine moldovenii. De la ei mai cumpăram câte o fustiță, cîte o zdreanță că aveau. La femeile noastre nu găseai…dădeai câte o mânecă de asta de la cămașî pe o găleată de cartofi, așa le vindea soacra mea. Dădeai câte un șorț luai câte o găleată de cartofi. Mergeai axcolo la porția ta să iți iei mâncarea. Erai 10 persoane, 10 kg de făină luai. Cine era 2 persoane, 2 kg de făină lua.
Nu le ajungea decât pentru o mămăligă. La noi erau 10 persoane, 10 kg de făină luam.
LMC: De câte ori vă dădea pe lună tainul?
Lulludi: De două ori. De două ori pe lună și cîte 1kg de ulei și câte 1kg de zahăr. Și zahărul cine îl mai lua? Că nu aveam ce face cu el. Mâncam orez, mâncam cartofi, cepe din astea pe unde găseam, mergeam și furam. Ne-am dus la îla mare din Krivoi și a ieșit înaintea noastră cu pușca, nu a știut și i-am arătat actele pentru tren. Și când a văzut actele la socrul meu ne-a lăsat în pace.
LMC: Ce scria pe actul acela?
Lulludi: Ce scria pe actul acela? El știa ca să nu ne lasă să venim în România. Și el nu știa decretul acela și el nu știa decretul acela și decretul era la socrul meu. Când venea câte cineva, el îl ridica uite așa.
LMC: De unde îl luase?
Lulludi: Ni l-a dat jandarmul și a dat la toți când ne-a ridicat de acolo din bordeie. Și așa vezi am făcut.
LMC: Jandarmii români țineau la d-stră?
Lulludi: Ei ne băteau de tot, mâncai-ar sărăcia! Ei ne băteau de tot.
LMC: Și rușii?
Lulludi: Rușii mai aveau milă de noi. Aștia ne băteau de tot. Ileu turna apă pe noi, atâta ne bătea.
LMC: Și nemții când vă întâlneați cu ei ce vă făceau?
Lulludi: Nu, nu, nu ne făceau rău. Râdeau, îți dădeqau țigări, îți dădeau pâine. Ășția erau răi, când te prindeau îți dădea una la ureche. Am zis și eu să mă duc cu Poidă dincolo de bug și nu m-a lăsat, ca să nu îl pună omul să mă iubească dacă ne prinde. Și nu s-a dus cu mine. Eu am rămas dincoace de apă și el s-a dus acolo.
Și ne-am întors și am făcut galbeni, ne-am luat căruțe și ne-am făcut haine și ne-am făcut mulți copii dincoace când am venit. Acolo nu am avut nici un copil, mi le-am făcut dincoace. Hai să ai noroc și să te ajute Dumnezeu, să-ți dea sănătate și noroc!