Femeia îngropată săltând pământul

LMC: Suntem la Ivesti, la unchiul Istrate și la mătușa noastră Lucreția. În fața noastră se mai află unchiul Caisero și mătușa noastră Grupina. Să trăiți și să aveși noroc! Bine v-am găsit!

Kaiseo: Bine ai venit la noi!

LMC: Am venit la d-stră ca să ne spuneți mărturia Bugului așa cum a fost el plin de patimă și durere și plin de lacrimi. Să nu uitați nimic din el.

Kaisero: Spun.

LMC: Spuneți-ne unchiule.

Kaisero: Ne-au luat și ne-au dus la Bug. Ne-au luat de aicea din Măicănești și ne-a dus pe malul Bugului, în Trasnistria și ne-au împărțit la colhozuri, de făceam treabă. Aveau oamenii căruțe și catâri și cărau piatră de la gară și o duceau acolo unde făceau drumurile, în sate. Când a venit timpul să secere grâul, duceau grâul cu căruța la gară de unde venea grâul în România și în Germania. De acolo s-a terminat grâul șui ne-a dus cu căruțele, cu căruțele noastre ale romilor și ne-a dus pe o vale așa care era la 40 de km depărtare de noi de sate. Așa sunt satele acolo. Și ne-a băgat și ne-a pus pe valea aceea și am stat acolo până la postul Crăciunului. Eram acolo peste 100 de familii. Romi și de ai voștri, din direcția d-stră și din a noastră și din Iași și am stat până la postul Crăciunului. Când a venit noaptea, au venit și au luat tot: căruțele și caii și am rămas așa. Ne-a scos afară, țin minte ca astăzi.

LMC: Câți ani aveați d-stră?

Kaisero: Eu, atuncea? Aveam 15 ani.

LMC: 15 ani?

Kaisero: Da. 15 ani aveam.

LMC: Povestiți-ne mai mult, nu treceți așa repede: Nu vă grăbiți, vrem să vedem Bugul acela și să vedem oamenii și ce se întâmpla acolo.

Kaisero: După ce ne-au scos afară din corturi, a pus jandarmii să ne caute peste tot. Au luat bani, au luat aur de la romi și au pus mitralierele pe un dâmb așa să tragă în noi. Mai aveam 5 minute și a venit un căpitan călare pe un cal și a ridicat o batistă albă și au strâns mitralierele și se uita la ceas căpitanu: „Uite, mai aveați 5 minute, uite a venit ăla și gata nu vă mai achităm. ” De acolo, într-o noapte așa când se lăsa noaptea, pe postul Crăciunului, au venit căruțele ceolovicilor și ne-au dus și au spus că ne-au făcut 500 de bordeie la 7-8000 mii de romi, care am fost acolo. Romi și de ai noștri și de ai voștri, care eram acolo. Acum, la 500 de bordeie, unde să încapă atâta lume? Care a prins de erau neamuri, au intrat câte 2-3 familii. Și unde s-a pus vifor, un viscol, care nu se vede om cu om. Acum, oamenii aceia care nu luaseră bordei, au rămas afară. Nu prea erau pregătiți și îmbrăcați, mai mult goi erau. Era o primărie acolo făcută în mijlocul bordeielor. Au intrat în primăria aceea, unul peste altul. Unul peste altul. Care a rămas afară cu copii lui, s-au strâns grămadă așa și acolo l-a troienit zăpada și acolo au murit. Au murit în noaptea aceea 1250 de morți, în noaptea aceea, au degerat că nu aveau unde să meargă. S-au trezit de dimineață oamenii și au spus: „Uite, ce-i acolo, cioate. ” Credeau că sunt cioate de lemne. Că nu era pădure, nu era nimic acolo. Așa ne-au băgat. Bordeiele erau făcute așa și au pus niște crengi așa și au pus pământ deasupra. Nu erau fântâni, nu erau sobe, nu era nimic. Am stat acolo în întuneric, mâncam mâncare nesărată, fără sare o mâncam. De acolo a venit timpul tainului să ne dea, porția. Mergeam 30 de km pe jos. Ne dădea câte 5 kg de cartofi, 10 kg de făină. Cartofii erau din ăia stricați și ne dădea din aia care rămânea de la ulei…

Lucreția: Turta din aia.

Kaisero: Melasă din aia.

Lucreția: Ne dădea câte 200 de grame.

Kaisero: Pe care-l prindeau jandarmii că mergea în sat, 25 îi dădea cu ciomagul îi dădea. Ei, mai erau ăștia care erau Bulibașii noștrii, cum era Polu, cum era Lupașu, Iorgu a lui Iața, ei ăștia erau oameni descurcăreți mai mergeau de mai luau câte un bon și ne dădeau și la ăia câte 5, 10 bonuri de trăiau, cum e și acuma. Pe cel care-l prindea și nu avea bonul ăla la mână îl băteau de îl lăsau mort și îi luau și ce avea cu el. Ce făceau? Duceau haine din ăștia. Duceau pături, duceau cămeși, fuste duceau și le vindeau de își luau cartofi și făină de trăiau că mureau de foame. Când luau de la tain, cât le ajungea. Două zile. Și mergeau oamenii că aveau aur și îl schimbau și își luau de mâncare. In primăvară ce au făcut?

LMC: D-stră cu cine erați, unchiule Kaisero, câți frați aveați unchiule?

Kaisero: Nu aveam eu frați. Era tatăl meu Bucur a lui Gogu. Avea taăl meu frați: Germanul, Nica, batrânul Bako, Iorgulo, Gogu ăl bătrîn. Eu nu am avut frați. Am avut numai surori.

Grupina: Avea patru surori.

LMC: Și mai trăiesc?

Kaisero: Mai trăiesc două și două au murit.

LMC: Au murit la Bug?

Kaisero: Nu. S-au întors înapoi. Aicea au murit că noi eram mai micuți mai tinerei, eram copii. Pe urmă ne-au luat și ne-au dus într-o pădure. Pădurea era marcată de 300 de ani să se taie. Și i-au pus pe romi să-o taie.

LMC: Cum tăiau pădurea?

Kaisero: Au adus din ăla ferestreu care tăia. Se puneau câte șase persoane la un copac. Se legau cu brâielede pe ei, trei într-o parte și alți trei în cealaltă parte și doi dădeau cu topoarele în el. Opt persoane la un copac de îl prindeau șase persoane la un copac. Dacă era marcat de 300 de ani să fie tăiat și nu avea cine să le taie. Și le-au tăiat romii. Unde cădea copacul ăla, mai prindea câte unul, nu putea fugi, acolo rămânea. Îi făceau groapă și îl băgau acolo, fără popă, fără nimic. Acolo rămânea.

Lucreția: Rămânea pe câmp și îl mâncau ciorile.

Lucreția: Rămîneau pe câmp acolo.

Kaisero: Pe câmp. Eram la 30 de km de sat.

Grupina: A murit unchiul lui Laioși. A căzut copacul pe el, acolo a rămas.

Lucreția: Nu l-au mai îngropat.

Kaisero: După aceea, umblam pe câmpuri. Când a venit toamna, de furam cartofi, de furam de mâncare, că muream de foame că nu aveam ce mânca, că nu ne dădea tain, nu ne dădea nimic. Ce puteam fura și noi ca să putem trăi.

Lucreția: Eram înconjurați cu o sârmă mare așa și stăteam chinuiți.

Kaisero: Eam într-un lagăr. În lagăr stăteam.

Lucreția: Și ne dădeau câte 200 de grame de făină. La câte persoane eram în bordei. „Câte persoane?”Așa și ne dădea câte 200 de grame…

Kaisero: Câte 200 de grame ne dădea de mâncare.

Lucreția: Făină, cartofi, sare nu aveam. Mâncam fără sare, mâncare nesărată…

LMC: Era scumpă sarea?

Kaisero: Scumpă. Cu lingura ne dădeau, o markă era o lingură.

Lucreția: Săpam în pământ ca să avem apă de făceam mâncare.

LMC: Dar, vă aduceți bine aminte. Câți ani aveați?

Lucreția: Aveam 9 ani.

LMC: 9 ani.

Kaisero: Ei că mai povesteam dincoace și mai povesteam prin ce am pățit acolo.

LMC: Ce vă mai aduceți aminte, mătușă Lucreția?

Lucreția: Ne băteau cătanele. Când mergeam și noi să ne aducem câte ceva, ne băteau cătanele de ne lăsau morți.

LMC: Și în copii dădeau?

Lucreția: Și în copii dădeau că ceolovici erau.

Kaisero: Ceolovicea și nemții.

LMC: Și d-stră cu cine erați îm Bug?

Lucreția: Eu am fost cu mama mea, cu tatăl meu și cu bunicul.

Kaisero: Și tatăl ei a fost Bulibașă.

LMC: Și alți frați mai aveați?

Lucreția: Mai am patru frați.

LMC: Acolo unde ați fost la Bug?

Lucreția: Da. Cu toți frați mei.

LMC: Să vă trăiască!

Lucreția: Un frate și trei surori.

Kaisero: De acolo, în primăvară după Lăsatul Secului a venit pronunțarea să plecăm cu toții că vine războiul pe noi. Ne-au luat de acolo din pădure și ne-au adus în sat. Și în satul acela, of Doamne cât am stat, am rămas pănă după Lăsatul Secului. ”Ei, s-a rupt frontu. ”, ne-au spus cătanele. Care a apucat să fure cai de la colectiv, câte o roată, câte ceva și și-au făcut un fel de căruțe. Că ne spuneau cătanele: „Pregătiți-vă că s-a rupt frontul la Cotul Donului, că plecăm. ”Care nu aveau, ăia mai săraci, nu au pregătit nimic. Și-au pus copiii în traistă și le puneau pe umeri, că nu le puteau duce în brațe atâta drum.

Lucreția: Ne-a rămas aurul acolo îngropat.

Kaisero: Au rămas acolo. Au rămas hainele, a rămas aur îngropat în pământ.

Lucreția: Și hainele care erau la bunica mea și a lui mamă mea.

Kaisero: Au rămas covoarele. Noi, moldovenii aveam covoare multe.

Lucreția: Aveam la căruță la oiștea căruței, era plină cu galbeni de aur.

Kaisero: A rămas acolo când au luat-o ceolovicii, când au luat-o.

Când am plecat atuncea cu căruțele, ce a început o ploaie cu zăpadă, lapoviță, zăpezi. Mureau oamenii pe drumuri acuma și rămâneau pe drumuri. Zloată, nămoluri. Nu erau șosele cum sunt acuma. Nămoluri peste nămoluri, mureau acolo. Acuma țin minte, parcă văd cu ochii. Într-o căruță erau 11 copii și au trecut doi nemți și puști au pe umăr. Au pus mitralierele și au tras și curgea sângele cum curge apa și au luat catârii și au pus puștile pe ei și și au plecat și aia se zbăteau morți în căruță, parcă le văd acum în ochii mei.

Lucreția: Și au rămas acolo și le-au mâncat ciorile.

Grupina: Când ne-am întors, am tras foarte mult necaz

Kaisero: Când ne-am întors. Era mare necaz pe drum.

Grupina: Că erau troiene, că erau zăpezi și era necaz. Mureau copiii…

Kaisero: Când am ajuns la Nistru…

Grupina: Când murea, îl lua de picior și îl arunca.

LMC: Spuneți, spune-ți.

Grupina: Îl lua și îl aruncau jos când murea în căruță. Mureau femeile bătrâne, le aruncau de pe căruță. Ce mai era să o îngroape? Vedea cum trăgeau câinii din ea și o mâncau…

Kaisero: Și femeia aceea…

Grupina: Ei, ei.

Kaisero: A murit. A împușcat-o neamțu.

Grupina: Au împușcat-o.

Kaisero: Au luat și au îngropat-o. Și sălta pământul pe ea sufla acolo sub pământ. Sufla acolo sub pământ.

LMC: Cum o chema pe femeia aceea, unchiule?

Kaisero: Nu era moartă. Cum o chema?! Tasia alui Zorilă. Parcă o văd. Tasia a lui Zorilă era.

LMC: Și cum era?

Kaisero: Era tânără femeia. Parcă o văd. Albă și frumoasă. Era frumoasă.

Grupina: Tânără și frumoasă. Ținem minte.

LMC: Și cine a băgat-o sub pământ?

Kaisero: Bărbatul și copiii ei.

LMC: Neamțu a împușcat-o. Degeaba. Să nu fi stat nimeni jos când mergea pe drum. Când îl vedea că se odihnește jos pe șanț sau undeva, îl împușca acolo ca să nu rămână în urmă că veneau rușii din urmă că era război.

LMC: Dar cum și-a îngropat nevasta dacă ea trăia?

Kaisero: A împușcat-o și a spus să nu o lase afară să o mănânce câinii. Au dat cu ilurile au dat cu ce au putut și i-au făcut o gropiță și au pus pământ așa peste ea cică să fie îngropată așa.

LMC: Și pământul sălta?

Kaisero: Pământul sălta că nu era încă moartă.

LMC: Dumnezeu să o ierte!

Kaisero: Încă nu era moartă cu adevărat.

Grupina: A fost necaz mare.

Kaiser: Când am ajuns în Tiraspol, acuma romii au spus să nu intrăm în oraș că iarăși dăm de jandarmi și la urmă, ne dau înapoi. Hai să o luăm de-a dreptul ca să ieșim la pod. Cum se chema apa? La Nistru. Și unde au mers oamenii, le-a prins noaptea acuma și au spus: „Hai să stăm aicea până de dimineață. ”Nu cunoșteau drumurile. În noaptea aceea a început un viscol. Era postul Paștelui în săptămâna mare. A început un vifor de l-a ținut trei zile. Și acolo au murit 800 de oameni. 800 de oameni au murit, aproape gata să trecem în Pasarabia.

LMC: Dumnezeu să-i ierte!

Grupina: Atunci când a murit Dudela.

Kaiser: A murit Dudela. A venit doar bărbatul ei.

Gerupina: A venit doar fiica ei, a venit.

LMC: Cin era Dudela?

Kaisero: O femeie care a murit acolo. Ranko a murit acolo. Au murit 800 de persoane de frig.

Grupina: De frig au murit.

Kaisero: Au murit acolo de frig că nu aveau nimic să se adăpostească. Au murit pe câmp așa cum e la noi Bărăganul, nu era nimic. De acolo am ajuns pe malul Nistrului. Și au găsit oamenii niște oi moarte, care au murit tot din cauza viforului. Ce luau oamenii oile moarte ce le găseau, le tăiau cu piele cu tot și le mâncau.

Grupina: Le mâncau așa crude…

Kaisero: Și am stat trei zile pe malul Nistrului că nu ne lăsau oamenii, cătanele să trecem. Au trecut cătanele de la armata română, au trecut toți. Și acum veneau nemții din urmă că venea războiul. Ne-a întrebat un colonel, un general ce era ăla. „Unde?”„La România. ”Și a oprit coloana lui și ne-a trecut pe noi. Ce mai, nu mai mergeau de-a dreprtul așa peste șanțuri, oamenii, săracii, dădeau de-a dreptul așa, treceau pe pod. Podul era pod trecător. „Dacă am trecut acuma în Pasarabia, nu mai ne este frică! Pasarabia este a noastră!”Ei, acum fiecare să trecem în Rumânia.

Grupina: Nu mai aveam căruțe, nu mai aveam frate, soră… care venea așa venea. Veneau așa singuri.

Lucreția: Au găsit mațe, mațe de cai, de vaci de ce o fi fost…

Grupina: Veneau desculți, cu picioarele umflate.

LMC: Vorbiți câte unul, câte unul pe rând.

Kaisero: Câte unul ca să meargă înțelegere acolo.

Lucreția: Nu aveau ce mânca și au mâncat mațele acelea. Era o groapă mare așa acolo. Își luau de acolo, își frigeau și le mâncau. Nu aveau ce mânca.

LMC: Păi, era mare foamea acolo.

Kaisero: De acolo, când am ajuns la Prut, s-a închis Prutu, s-a închis podu. „Gata. A stat războiul. Numai vine războiul. Gata s-a închis. ” Nu ne-a mai lăsat să trecem. Ei, am mai stat acolo o lună de zile. Ce s-au umplut oamenii de tifos. Ce mureau? Câte 2-3 pe zi mureau. Luai-ar sărăcia, parcă îi văd, Doamne.

LMC: Au pătimit acolo.

Kaisero: Parcă îi văd cum mureau și spuneau că acuma să îi îngroape ca lumea. Bătrânul ăla, unde l-au dus noaptea cu făclia… Nu erau lumânări, nu aveau nimic și au luat un tăciune, au pus untură pe tăciune și l-au dus noaptea la cimitir. Și l-au dus.

Lucreția: Cine era ăla?

Kaisero: Petru era. Petru.

Grupina: A murit tatăl meu și m-a adus bunicul meu.

Kaiseo: Pe Petru Jamba l-au îngropat noaptea.

LMC: Și acuma, de ce râdeți? Asta e de râs?

Lucreția: Era necaz mare acolo.

Kaisero: Să plângem? Ce mai e acuma? Ne aducem aminte, au trecut timpurile ălea.

Lucreția: E de plâns prin ce am trecut noi.

Kaisero: Și ne-a luat Luminițo și ne-a dus încă 100 de km înapoi către Războieni. Ne-au dus înapoi. Ne-au ps la seceră, să secerăm grîul la seceră. Și trecea un tren așa pe un deal. Și au venit americanii și au bombardat trenul acela de l-au făcut praf. După aia, pe noi ne ducea la baie, să ne facem baie, că era lumea plină de mizerie, să nu mai dea Dumnezeu, era plină de mizerie era. După aceea, am mai stat încă trei zile. A venit căpitanul: „Ma, pregătiți-vă de drum că am rămas pe linia întâia. Gata. Mai avem 10 km și războiul e în spatele nostru. ” Atunci aveam cu toții căruțe că am stat mult. Am pus cu toții și am plecat.

Ce trecea așa un deal printre noi

Grupina: Desculți eram. Luau ciorile moarte și le frigeau și le mâncau. luam boabe și le coceam.

Kaisero: Unde coceai boabele, pe drum? Porumb crud.

Grupina: Mâncam ciorile așa. Ca să ne aducă bunicul dincoace. Le mâncam așa ce să facem? Ne-a adus bunicul. 13 persoane ne-a adus bunicul dincoace.

Lucreția: Nu aveam apă ce să bem. Luam zăpadă și o mâncam ca să bem apă. Și am prins plămânia că mâncam zăpadă.

Grupina: Am fost chinuiți destul. Am rămas în zăpadă și a venit mătușa mea să se încălzească și ea la foc. A dat-o bunicul meu afară și unde a dat-o afară a căzut și unde a căzut, acolo a murit cu boabe de porumb în gură. Mătușa mea, Dudela. De acolo s-a dus fiica ei și a căzut și fiica ei lângă ea.

Kaisero: Din cauza viscolului că era viscol.

Grupina: Când a văzut mama mea, plângea și bunica mea plângea. A luat-o fratele meu și a băgat-o în dună. Avea o mână de pene legate aici după cap la gât. Penele acelea îi țineau de cald la cap și încolo, era înghețată cum e gheața.

LMC: Dudela? A murit pe urmă?

Grupina: Nu a murit. Că îi țineau penele ălea cald, în rest era înghețată.

Lucreția: Bunica ta nu a murit în Bug?

Grupina: A murit.

Kaisero: A murit la vifor în Tiraspol.

Grupina: Da, da.

Kaisero: În Tiraspol au murit aceea. În Tiraspol au murit 800 de romi.

Grupina: A murit și mama mea acolo la Bug. Și noi am rămas trei surori.

LMC: Și d-stră erați mare?

Kaisero: Era mare și ea. Avea 10 ani.

LMC: Și tatăl d-stră a murit la Bug?

Grupina: Da, da. Și ne-a luat bunicu, ne-a adus. Ne-a crescut și ne-a măritat. Și el a murit apoi.

Lucreția: Cât necaz am tras noi. Când ne punea neamțu pușca și trăgea în noi. Apoi îl luam de picior și îl aruncam în zăpadă.

Gropina: Cât necaz am tras noi. Oamenii spun că noi luăm acum bani degeaba. Cum degeaba? Cât necaz am tras eu. Mi-a murit mama, mi-a murit tata. Am rămas trei surori și ne-a adus bunicul.

Kaiserto: Tatăl tău a murit de tifos.

Gropina: Era tifos. Unde cădea acolo murea.

LMC: Ar trebui să vă plătească în fiecare lună o pensie pentru ce ați îndurat acolo.

Kaisero: Oamenii aceia care au murit acolo la Bug, i-au pus pe oameni să sape o groapă mare ca un tranșeu și îi aruncau acolo. Care murea mai înainte și avea niște hăinuțe pe el, îl dezbrăcau de ele și le lua celălalt care trăia că nu avea ce lua pe el. Turnenți erau oamenii aceștia, care locuiesc acuma în Turnu. „Ce fel de oameni sunt aceștia care nu au nimic?” „Aceștia sunt turneanți. ”

De acolo am venit la Prut. Am plecat. Când am plecat de acolo unde au bombardat trenul, acuma ce să facă cătanele că era o coloană de cătane?S-au băgat și ei între căruțele oamenilor: o căruță de romi, câțiva cătane.

Lucreția: Își băteau joc de femeile noastre și le batjocoreau.

Kaiserro: Ăia erau nemții, nemții erau nu românii.

LMC: De ce au intrat cătanele acelea în coloana d-stră? Ce fel de cătane erau?

Lucreția: De unde …

LMC: Lasă-l să vorbească pe el.

Kaisero: Armata era. Era armata rumînească. Era armată nemțească, armată ungurească…

LMC: Și de ce au intrat la d-stră?

Kaisero: Pentru că umblau americanii cu avioanele și au luat copilașii și le-au pus în căruțele lor și pe femei ca să numai pară armată și umblau avioanele deasupra noastră așa…

Lucreția Ceolovici erau.

Kaisero: Nu. Armata română era.

LMC: Nu îl mai întrerupeți că are dreptate unchiul, armata română era.

Kaisero: Și umblau avioanele pe deasupra noastră. O luau din capătul coloanei și zburau până la celălalt capăt, ca să vadă ce suntem noi. Și ne vedeau pe noi că suntem civili din ăștia, romi, ce spuneau ei și nu vedeau armată. Unde vedeau armată, o făceau praf. Și am fost foarte chinuiți. Ne băteau americanii și rușii și ungurii și ne-au bătut și românii. Își băteau joc de noi în lagăr.

LMC: Vă rog să ne spuneți, cum arătau romii noștri? Aveau părul mare?

Kaisero: Da, aveau părul mare și bărbi mari.

LMC: Și cum erau îmbrăcați?

Gropina: Pantaloni largi.

Kaisero: Aveau pantaloni largi, cămeși cu mâneci largi. Ce erau cămeșile astea ce le purtăm astăzi. Nu. Aveau cămeși bărbătești romane. Cămăși mari, pantaloni care aveau 100 și un creț. Pantaloni de velură, ce purtam pantaloni din aceștia? Pantaloni de velură, de catifea. Cine purta pantaloni de aceștia? Numai de velură aveam.

Lucreția: Unii care nu aveau, umblau în ismene.

Kaisero: Ce purtam cămeși din astea? Nu, aveam cămeși largi. Nu purtam jerseuri, nu purtam. Ni se vdea burta în cămeșile ălea largi.

Gropina: Ne-au rămas hainele acolo

Kaisero: Au rămas haine, tot ce aveam. Avea tatăl meu cinci cai. Au rămas la colectiv toți. Avea căruțe. Avea, cum spun oamenii ăștia, două salbe de aur până în pământ. 2-300 de galbeni avea.

LMC: Cum îl chema pe tatăl d-stră?

Kaisero: Bukur, îl chema. Bukur a lui Gogu.

LMC: Și el s-a întors înapoi din Bug?

Kaisero. S-a întors. A venit din Bug. Tatăl lui a murit în Bug. Erau oamenii mai tineri, mai cădeau bolnavi mai …Nu aveai unde să îl duci dacă eram la 50 de km de sat. Nu aveam căruță, nu aveam nimic.

Lucreția: Am fost năcăjiți să dea Dumnezeu să numai fim niciodată. Care cădea bolnav nu puteai să-l duci undeva că te prindeau pe drum și trăgeau cu pușca în tine.

Kaisero: Nu aveam cu ce să-l ducem.

Lucreția: Unde vede rom trăgea în el și îl împușca.

Kaisero: Am fost chinuiți. Ei ne-au dus la Bug ca să ne omoare. Așa ne spuneau: „Bă, unde ne duceți?”„Va duce la Bug să vă dea case cu plug” Și ei așa, ne spuneau că ne pun pe vapor și ne vor da drumul ca să ne înecăm că vapoarele erau din carton.

LMC: La evrei le făceau așa.

Kaisero: Dapăi, evreii erau acolo lîngă noi. Nu i-au pus pe tranșeu și au tras cu mitralierele și au căzut jos și se făceau strigoi și veneau la noi în corturi.

LMC: Și ce vă făceau?

Kaisero: Luase tatăl meu de la unul un dinte de aur și apoi l-a aruncat că venea după el.

Lucreția: Așa mi-a spus mie bunicul meu și bunicul meu era Bulibașă. 5000 de romi ne-au dus și ne-am întors înapoi 2000 de romi înapoi.

LMC: Mai puțini v-ați întors.

Lucreția: Atâția am venit.

Kaisero: Doar noi moldovenii, unde eram din zona aceasta.

Lucreția: Știa bunicul meu căci era Bulibașa lor.

LMC: Dumnezeu să-l ierte!

LMC: Unchiule Kaisero, știu că oamenii atuncia și-au pus suferința în cântece. Au compus cântece cu chinul prin care au trecut. Știți vre-un cântec din acesta de la Bug?

Kaisero: Nu știu. Nu mai țin minte. Cântecul pe care l-au cântat în Bug.

Gropina: Nu știm noi din astea. Liva cânta cântecul acela.

Kaisero: Orja a lui Gogu, ai auzit despre ea?

Gropina: Tot de acolo de pe la voi este.

LMC: Am mai auzit.

Gropina. Era o femeie care cânta și îi dădeau oamenii de mânca.

Kaisero: Umbla desculță și juca și bătea așa din picioare.

Gropina: Nu era îmbrăcată, avea o zdreanță așa peste ea și îi dădeau oamenii de milă că ea cânta cântecul și juca. Atâta bătea gleznele de se înroșeau.

Kaisero: Săraca ca să-și hrănească copiii. Am găsit-o acolo când am băgat actele.

LMC: Și…

Kaisero: Aici am găsit-o lângă Balși.

LMC: Mai trăiește?

Kaisero: Nu mai trăiește. Demult am găsit-o, înainte de revoluție.

LMC: Dumnezeu să-i ierte pe toți! Ce mai văd ochii d-stră cei bătrâni, ce vă mai aduceți aminte? Mai spuneți câte ceva.

Kaisero: După ce am ajuns la Prut și am trecut Prutul, am intrat în Rumânia. Ei, de acuma fiecare să meargă unde poate. Am trecut și am ajuns la Focșani. În Focșani, fiecare să meargă unde va putea dacă mai ține minte în ce sate locuia. Ne-am luat case cu chirie ca să stăm că nu nai aveam corturi, nu mai aveam nimic unde să stăm și am stat până la primăvară. În primăvară ne-am refăcut convoiele și ne-am luat Bulibașă și umblam cum eram prima dată cu căruțe și corturi.

LMC: Dar nu mai erați așa mulți.

Kaisero: Numai eram Gata. Se împuținase lumea, că au murit mulți, am fost chinuiți și bătuți.

LMC: Spuneți-mi când v-ați întors înapoi în satele d-stră, românii cum v-au primit?

Kaisero: Ne-au primit rumânii. Ne-au primit oamenii care erau prietenii noștrii: „Ați venit de la Bug? Ați venit? Ei, cum a fost?” „Ei, să nu mai dea D-zeu la nimeni. Am fost chinuiți. Am fost, vai de noi și de păcatele noastre! Muream de foame acolo. Mâncam broaște. În Bug intram în apă până la gât așa de scoteam scoicile de pe fundul apei. Era Bugu atât de mare cum e Someșul. Știi Someșul?

LMC: Știu, știu.

Kaisero: Atât era de mare Bugul cum e Someșul. Și era tare periculos. Câți s-au înecat în apă, numai să scoată scoica. Unde se apleca, acolo rămânea în apă. Aduceam apa de la 10 km aduceam câte o găletuță de apă. Din Bug aduceam apă, că nu era departe Bugul de noi. De acolo aduceau apă. Spărgeau gheața și de acolo luau apă. În primăvară, au săpat oamenii în pământ, sub maluri și ne-am făcut apă.

LMC: Și pe urmă v-ați făcut bărăcuțe așa din lemn, când ați ieșit din iarnă?

Kaisero: Și-au făcut câte ceva, că fiecare mai avea pături mai avea haine și și-au făcut cortulețe, au ieșit din bordeie.

LMC: Au ieșit din bordeie.

Kaisero: Dar în bordeie am stat în fum, în chinuri. Mâncam mâncarea nesărată, fără sare, că nu era sare.

LMC: Țineți minte când au căzut boredeiele, când s-au prăbușit?

Kaisero: Da. Când au căzut și s-au prăbușit și au căzut peste oameni și au murit acolo. Mergeau și nici nu le mai scoteau morți. „De ce să îl mai scot de acolo? Unde să-l pun?” Și îi lăsau acolo. Unii au murit cu toată familia acolo când a căzut bordeiul peste ei.

LMC: Și cum spuneți d-stră acum: acești bani care vi se dau acuma pot plăti chinul și patima ce ați tras-o d-stră acolo la Bug?

Kaisero: Așa am spus eu ce am trimis în Germania. Asta am spus și am făcut acte la Geneva și după asta au făcut toți oamenii că am avut aicea un rom care știa carte bine și au făcut acte după ce am povestit noi ăștia mai bătrăni și actele acelea s-au dus în Geneva și în America.

LMC: Și ce au spus, vă vor da pensie?

Kaisero: Nu ne dă pensie. Nu ne dă.

LMC: Ar trebui să vă dea în fiecare lună.

Kaisero: Ne-au dat odată câte 230 de milioane și nu ne mai dau.

LMC: Vă dau alimente și lemne și medicamente?

Kaisero: Mai ne-au dat niște alimente. Nu ne mai dau alimente, nu știu de ce.

LMC: Ar fi bine să vă dea și bani să vă luați medicamente.

Lucreția: Să ne plătească chinul ce l-am avut.

Kaisero: Să ne plătească durerea.

Lucreția: Numai cum vedeau că trec bombele pe deasupra noastră și mureau oamenii și noi ne strângeam și plîngeam și stăteam grămadă tremurând de frică. Și nu ne puteam face nici mămăliguță să nu facem foc ca să-l vadă ei că atunci trgeau cu bomba în noi.

LMC: Banii nu pot să plătească durerea și patima aceea.

Kaisero: Nu pot. De unde să o poată plăti.

Lucreția: Să ne dea pensie să trăim și noi așa pe bătrânețe.

LMC: Să aveți o pensie?

Lucreția: Da. Bătrânii ăștia unde am fost acolo să avem și noi.

LMC: Ia spune-ți unchiule, v-ați mai adus aminte de ceva?

Kaisero: Acolo unde am stat pe malul Nistrului, făceau femeile foc că era frig. În săptămâna mare a Paștelui, ce făcea Dumnezeu? Făcea niște ploi și niște geruri, friguri…

LMC: Așa este vremea acolo așa e și acuma.

Kaisero: Unde treceau avioanele deasupra și vedeau foc trăgeau acolo unde vedeau lumină. Câți au murit și acolo.

Gropina: Făceau foc să se încălzească.

Kaisero: Numai noaptea umblau avioanele. Unde vedeau lumină acolo trăgeau. Mai țipau oamenii: „Stinge focu, stinge focul! Că aicea murim!” Acolo unde vedea focul, avioanele trăgeau.

LMC: Unchiul Istrate, nu poate vorbi. D-zeu să-i dea sănătate!

Lucreția: Dacă el ar fi fost sănătos, el ți-ar fi spus multe că el știa multe. Era mai mare în Bug și putea să spună multe.

Kaisero: Tot aceste întâmplări sunt Lucreție.

LMC: Și de ce e bolnav?

Lucreșia: De la tensiune.

Kaisero: Tensiune a avut. Și l-au dus de i-au făcut injecție.

Lucreția: La urmă a făcut infart.

LMC: Acum vreau să-mi spuneți ceva. Ce rugați d-stră copiilor d-stră, la nurorile d-stră, la nepoții d-stră.

Kaisero: Să aibă noroc și sănătate toată lumea și Domnul Isus Hristos să aibă grijă de noi și să ne dea Dumnezeu sănătate și Isus Hristos să ia boala din noi! Să ia boala din Istrate și să-l facă să vorbească! Că avem credință în El și noi suntem păcătoși în fața Lui! Să trimită Duhul Sfânt să ridice toate bolile ce sunt la toată lumea și la noi. Să nu mai fim bolnavi că noi avem credință. Noi suntem păcătoși în fața Lui.

Doamne Isuse să auzi rugăciunea mea! Să ai grijă de noi că noi suntem păcătoși în fața Ta și Tu esti Tatăl nostru din cer, Tu ești Stăpânul nostru! Amin!

Așa mă rog Lumină în fiecare noapte. Uite eu am fost operat. A venit la mine un pastor din acesta, un proroc. A venit din Hunedoara la băiatul meu la Traian. Îl știi, că l-a botezat fratele tău. A venit din întâmplare și băiatul meu a spus: „Hai la mine. ” „Nu intru la tine „ Unde m-am dus, m-am dus direct să găsesc pe doamna aceea la fiul meu înăuntru. „Cine e ăsta?„ „Tata”. Am mai stat un pic și a spus: „Hai să facem o rugăciune!”Ne-am pus pe genunchi și a început să se roage femeia. Și spuneam și noi după femeie. Și acum, unde stăteam cu toții în genunchi, femeia ținea mâna peste mine, uite așa și mi-a spus: „Bărbate, tu erai să fii demult în țărâna pământului, dar m-am dus la Tata și L-am întrebat pe Tata: „Ce facem cu omul acesta care e în spital?”„Du-te și vindecă-l” Și mi-a spus multe cuvinte și numai țin minte, dar aceste cuvinte le țin minte. Și a trimis Dumnezeu pe Isus să mă vindece că eram operat și am stat două luni în spital că stomacul meu era plin de puroi. Și m-am dus la Cluj, m-am mai operat odată la Iași. Dumnezeu a trimis pe fiul Său, pe Domnul Isus să vină la mine și să mă vindece.

LMC: Dumnezeu să lase pacea Sa peste voi!

Kaisero: Și am credință în El și eu nu vorbesc de rău despre El. Când aud că cineva vorbește de rău despre El mie îmi pare așa de rău.

LMC: Spuneți-ne ceva:

Kaisero: Eu sunt bătrânul Kaisero din Ivești și am venit aicea la Istrătică, Bulibașul nostru și am mărturisit aceste întmplări ca să știe toată lumea că eu v-am vorbit ce s-a întâmplat când noi am fost duși în Trasnistria pe malul Bugului unde am fost toate neamurile de romi: și olteni, și bâdânari, și tofleni, și bădulești și toată nația noastră și am stat acolo 2 ani și jumătate. Noi cei sănătoși ne-am întors și să-I mulțumim și Luminiței că a venit până la noi de ne-a pus să vă povestim această mărturie. Să fiți sănătoși cu toții și cu toată lumea!

LMC: Să fiți sănătoși în numele Domnului!

Kaisero: Și tu să fii sănătoasă Luminițo!