Frica de moarte

LMC: Azi 7 august 2004 suntem la Băilești și vorbim cu mătușa noastră Bria. Să trăiți și să fiți sănătoasă!

Va rugăm să ne spuneți cine sunteți d-stră?

Bria: Ce sunt eu?

LMC: Nu. Cine sunteți d-stră a cui fiică sunteți? Cine era tatăl d-stră?

Bria: Eu sunrt fiica lui Piedari.

LMC: Și pe mama d-stră cum o chema?

Bria: Piada.

LMC: Și pr bunicul d-stră?

Bria: Pe bunicul meu îl chema Gheordi ăl bătrân din Bănățeni era.

LMC: Și pe bunica d-stră?

Bria: Din Bănățeni era Bănțăneancă.

LMC: Să trăiți și să aveți noroc!

Bria: Și tu să fii sănătoasă!

LMC: Vă rugăm să ne spuneți mărturisirea Bugului așa cum a fost el, plin de patimă și durere.

Bria: Spun. Aveam 13-14 ani și eram micuță și fugeam și noi după tatăl nostru că nu aveam ce să mâncăm mămăliguță că muream de foame, nu aveam ce mânca. Și fugeau jandarmi după noi, prin nisip, prin pulbere unde cădeam, unde ne ridicam și unde ne ridicam. Unde ne prindeau ne dădeau bătaie, câte 25 de bătăi la fund.

LMC: Spune-ți mai departe.

Bria: La urmă fugeam, iarăși ne dădeam peste cap fugeam de foame, că nu aveam de mânca nu aveam unde să dăm capul. Ce să fi mâncat? Lemne? Eram departați de țară, departe eram departe pe un câmp, în niște plopi, copaci, din ăștia.

LMC: Spuneți-ne cum era acolo în Bug.

Bria: Cum era în Bug? Ce era acolo? Eram departe. Numai un colhoz era acolo, o singură vilă era…

Nu erau case, nu era nimic acolo… numai bogații stăteau în sate. Noi stăteam departe pe malul Bugului.

LMC: Și d-stră unde stăteați?

Bria: În bordeie.

LMC: Și cum era acolo?

Bria: Ghețărie din aia, fără coș, fără lumină, fără nimica…

LMC: Și d-stră cu cine stăteați?

Bria: Cu tatăl, cu mama, cu frații mei…

LMC: Și cum îi chema pe frații d-stră?

Bria: Pe frații mei? Pe unul îl chema Jandari, unul Hîrța și unul Tuia. Au murit frații mei acolo în Bug…

LMC: Dumnezeu să-i ierte!”

Bria: Dumnezeu să-i ierte! Muream de foame și plângeam. Pe jos, pe jos am venit, nu am venit cu trenurile că nouă ne era frică că ne duc iarăși înapoi în Bug. Când marfaru dădea înainte și înapoi, noi muream de frică că ne duce iarăși înapoi acolo în Rusia.

LMC: Ce se întâmpla acolo în bordeie, cum trăiau romii acolo în Bug?

Bria: Lucrau la colhoz pe câmp, tăiau tuleile de la porumb cu tot.

LMC: Spuneți-ne, spuneți-ne…

Bria: Ei, scoteau cartofii din pământ, munceau că așa se făcea acolo la colhoz că așa se făcea acolo. Și le făceau departe pe câmp grămezi… acolo.

LMC: Ce vă aduceți d-stră aminte de acolo? Ce văd ochii d-stră bătrâni?

Bria: Ce să văd?! Vedeam necaz… Unde cădeau, unde se ridicau, mureau când mergeam și noi și vedeam pe unul că moare, ne era frică că așa murim și noi.

LMC: Spune-ți, spune-ți.

Bria: Așa vom muri și noi, cum a murit ăla vom muri și noi… tot de foame și de frig și de frică, că ne luau jandarmii și ne băteau , ne omorau, ne aruncau în râpe, ne ridicam, ne zbăteam acolo jos pe pământ…

LMC: Spuneți-ne ați văzut groapa aceea mare cu morți?

Bria: Am văzut că erau grămezi mari: unul peste altul, acolo.

LMC: Și cum era groapa aceea?

Bria: Era mare și rotundă, mare.

LMC: Și cum îi aruncau pe morți acolo?

Bria: Mureau de foame și le strângeau grămadă acolo și mureau și le băteau și românii noștri jandarmii noștrii unde eram acoolo în Rusia, că eram pe malul Bugului, departe acolo…

LMC: Românii dădeau în d-stră?

Bria: Dădeau în noi ăștia ai noștrii, ne băteau, ne omorau. Rușii nu prea dădeau în noi, le era milă de noi.

Mai ne băteau și ei ne dădeau câte 25 la fund, așa ne făceau ei și ne luau de mâini și de picioare și ne aruncau…

LMC: Și pe d-stră copiii vă duceau și pe d-stră la muncă?

Bria: Mergeam noi după ei, strângeam și noi cartofii în găleți și le făceam grămezi și de foame ne coceau cartofi și mâncam coji de cartofi care era șeful mare al nostru la munca nostru la muncă ne făcea așa. Mâncam pe câmp câte un cartof, ce să facem? Mâncam așa fără sare, fără nimic Am fost pătimiți cum nu există în lume, soră Lumină. Eram pătimiți și necăjiți eram vai de noi dormeam așa fără lumină, n-aveam coș, n-aveam geam, nu, aveați dune?

LMC: Aveați ce pune pe d-stră, aveați dune?

Bria: Averam corturi de dormeam în ele și de toate, dar, de foame le-am vândut și pe ălea, dormeam jos. Erau paturi din acelea de pământ, domeam pe ele. Domeam acolo jos, făceam foc nu avea pe unde să iasă fumul…

LMC: Și aveați apă să vă spălați?

Bria: Da de unde. Aduceam din apa aia din Bug, din Bugul ăla unde era mare, Bugul…

LMC: Și din mizeria aceea v-ați îmbolnăvit?

Bria: Ne-am îmbolnăvit, soră. S-au îmbolnăvit părinții noștri, oamenii noștri, au murit, s-au umplut de boli, le-a căzut părul din cap.

LMC: V-ați îmbolnăvit și d-stră de tifos?

Bria: Am fost și eu bolnavă, mă durea capul uite aicea înapoi și numai vedeam, dar am umblat pe la doctori de ne-am însănătoșit.

LMC: Când v-ați întors acasă?

Bria: Că am luat mizeria aceea, îmbolnăviri de unde miroseau morții, unde miroseau câinii unde miroseau caii, nu mai aveam ce face.

LMC: Și ați văzut pe oameni cum mâncau cai, cum?

Bria: Le-am văzut că unii mâncau, alții nu mâncau li se umflau ochii uite atâta se făceau…

LMC: De ce?

Bria: Din cauza cailor, din cauza cailor că nu aveai voie să mînânci carne de cal. Le durea pieptul, le durea burta, le durea burta din carnea de cal, că făceau dearie pe drum și cădeau jos și mureau.

Ce mai mâncam? Ce nimeream unii mâncau câini, unii mâncau așa, unii ce mai găseau și ei ce puteau și găseau. Noi nu prea mâncam că ne mirosea urât și am luat boala și nu mai mâncam că ne miroseau și ceilalți se umpluseră de boală și…

LMC: Cine mai stătea acolo în Bug?

Bria: Apoi stăteam că nu aveam unde să mergem.

LMC: Nu. Cine mai stătea lângă d-stră în bordeie, erau mulți romi acolo?

Bria: Eram mulți, eram mulți de tot. Erau din aceea bănățeni, moldoveni erau mulți din aceștia, erau romi adunați mulți și ne era frică de ei. Ne era frică unii de alții că ne băteau. Unde mergeam și ne aduceam mâncare ne prindeau și ne băteau și ne luau mâncarea, de foame, de foame…

LMC: D-stră știți să cântați vre-un cântec despre Bug?

Bria: Știu dar am uitat, am uitat.

LMC: Vă rog să ne cântați și nouă un cântec

Bria: Am uitat.

LMC: Aduceți-vă aminte.

Bria: Când să-mi aduc eu aminte?

LMC: Acum. Am auzit că d-stră știți să cântați frumos?

„De la Nistru pân  la Bug. ”

Bria: Ei, da „De la Nistru până la Bug. ”Nu o mai știu decât 2-3 vorbe așa. O vorbă două că o cântam de supărare. Plângeam.

LMC: Cine făcea cântecele acestea, mătușă Bria?

Bria: Le făceau oamenii noștri care erau din Dăbuleni, care erau de ai voștri, neamuri cu voi a lui Mita.

LMC: Și spuneau în cântec.

Bria: Și spuneau în cântec și spuneau în cântecul acesta patima lor și plângeau, că nu aveau ce mânca. Era patimă și necaz atuncea.

LMC: Și d-stră erați un copil atuncea?

Bria: Da, păi cum. Neamurile d-stră erau din Dăbuleni care erau pe aicea, prin Călărași. Erau a lui Mita toți ăștia și bunicul tău, ăștia.

LMC: Și cântecul acela îl știți: „Nistrule când te-am trecut, erai negru și urât?”

Bria: Da. O știam dar numai pot să o zic, numai țin minte. Îl spunea barbatul meu, dar bărbatul meu a murit. Că el știa rusește, știa să vorbească acolo. Eu eram mai micuță așa de 14, de 15 ani.

LMC: Păi erați mare.

Bria: Mare eram. Mai mergeam acolo, mai fugeam… ne dădea mămăligă cu lingura.

LMC: Cine vă dădea mămăligă cu lingura?

Bria: Rușii, germanii.

LMC: Păi, erau buni cu d-stră?

Bria: Păi cum.

LMC: Doar românii se purtau rău cu d-stră?

Bria: Erau răi. Ne băteau maică. ne omorau de ne umflau. Pe noi ăștia mai micuți ne băteau câte 25 la fund și ne aruncau de nu ne vedeam în Bug. Unii cădeau în canal, unii cădeau în Bug, unii cădeau în gropi, că așa pățeam, de foame că nu aveam ce mânca.

LMC: Și nemții veneau acolo la bordeie?

Bria: Veneau.

LMC: Și vă împușcau?

Bria: Păi cum. Nu aveai voie să stai și să nu te odihnești, că spuneau că pătimești și te împușcau. Le-au împușat în căruță pe toți domtr-o dată pentru că au tras căruța un pic mai departe de drum, ca să odihnească puțin caii și i-au împușcat pe toți până și pe copilașii cei mici de au făcut un sânge de aici până la șira de paie. Așa au făcut. Patimă, nu stăteam să odihnim.

LMC: Spuneți-ne ce mai văd ochii d-stră secvențe din acestea, vorbiți-ne despre oamenii aceia înghețați cu copilașii, femeile cu copilașii înghețați…

Bria: Copilașii înghețați? Femeile înghețate care veneau pe drum pe jos cu copilașii în brațe că nu mai erau căruțe și cai, le luaseră și veneam pe jos și zăpada era mare, ne-am înecat în zăpadă. Rămânea un picior în zăpadă, altul fugea într-o altă parte, unul într-o parte, celălalt în altă parte și numai putea să-l tragă înapoi din zăpadă. Cădeau jos, mureau acolo. Care putea să iasă pe poteică, care nu rămânea acolo înghețat.

LMC: Vă aduceți aminte de viscolul acela mare?

Bria: De viscolul acela mare, îți spun eu că au rămas căruțele și caii acolo că le luaseră oamenii și numai aveam cu ce să venim și veneam pe jos. Era o potecuță micuță atâtuța. De frig ne tremurau genunchii și fugea un picior încolo și celălalt dincoace și rămâneau picioarele uite așa, rămânea poteca numa sub picioare. Acolo rămâneau și mureau acolo că rămâneau înzepeziți acolo și când noi veneam, ne loveam de ei și le luam uite așa și le aruncam pe picior din poteică. Am fost pătimiți destul, vai de mama noastră care ne-a făcut!

LMC: Vreau să ne spuneți mătușă Bria, vă ajutați acolo în Bug? Cine avea mâncare dădea și la cel care nu avea?

Bria: Nu dădea că nu avea de unde lua nici el. Nu dădea.

LMC: Nu dădea…

Bria: Nu dădeu unul la altul, doar dacă avai un băiat, aveai de ajutor pe cineva, că îți părea rău de băiatul tău, de fata ta… îi dădeai o bucătură. Tu, a mai bătrână, mama, lăsa-i gura ta. Dar altul își lăsa?

LMC: La alt copil îi dădea?

Bria: Nu îi dădea, doar la copiii ei că îi părea rău de copilul ei de baiatul ei, de fiica ei. Dar, dacă avea ajutor și aducea cel care fugea de aducea și îl băteau jandarmii, îl băteau nemții și îl mai băteau rușii și el fugea cu treistuța pe umăr să aducă mămăliguța, să aducă mâncarea să le aducă și la ceilalți care stăteau în bordeie. Auzi? Ce se întâmpla și era acolo?

LMC: Și tatăl d-stră vă aducea mâncare?

Bria: Pe tatăl meu l-au prins moldovenii și l-au bătut de l-au omorât și a zăcut 6 luni de zile.

LMC: Atât de tare l-au bătut?

Bria: Și erau frățiorii mei mai mărișori ca și copiii ăștia și fugeam unul după altul când intram în sat că noi stăteam pe un câmp. În bordeie stăteam, ghețărie din aia.

LMC: Erau departe bordeiele de sat de d-stră?

Bria: Erau departe, departe.

LMC: Cât de departe?

Bria: Departe 20 de kilometri.

LMC: Și mergeați așa departe?

Bria: Mergeam. De foame, mergeam. Numai câmp era. Numai porumb era, lanuri de grâu erau când mergeau la muncă oamenii, cartofi erau. Cei care erau mulți, mai multe persoane, strângea de la moara aia care era acolo pe apă, strângea făină de o mămăligă. Care erau două persoane, ce să strângă?

LMC: Era o moară acolo pe apă?

Bria: Era acolo pe apă unde se făceau morile ălea pe apă…

LMC: Spuneți-mi și mie cum?

Bria: Unde făcea făină, melasă, unde făceau semințele…

LMC: Aaa…

Bria: Și mergeau copiii, cum sunt ăștia mici și mergeau acolo de ajutau. Puneau semințele și ajutau și aduceau câte o bucată de melasă, mai aduceau și prin buzunare semințe. Unii fugeau acolo de le ieșea fierea pe gură, unii. Auzi? Ce să-ți mai spun soro?

Am venit tot pe jos, morți, numai aveam picioare, numai aveam spate, numai aveam nimic teafăr că unde era să dormi? Jos pe pământ. Veneai toată noaptea pe jos și veneai așa… la trenuri și, nu mergeam de frică ne ia germanii, că ne ia rușii și ne împușcă, ne omoară. Auzi? Mâncare nu mâncam. Ne luam câte o bucățică de mămăliguță care putea să aibă. Am făcut Paștele, Lăsatul Secului pe drumuri în zăpadă, și pustiri, pe câmpuri, vai de mama noastră. Deabia am trecut cu barca, gata să ne răsturnăm, să ne înecăm în apă și să murim. Nu ne lăsau să trecem peste pod.

LMC: Au căzut mulți oamenii și în apă când au trecut cu barca?

Bria: Se răsturna barca câteodată. Era o femeie mai grasă, uite așa: „Nu ne pune pe barcă cu asta că ne răstoarnă. ”Noi, copiii plângeam să nu ne pună cu ea în barcă, că se îndoaie barca și o puneam în mijloc, ca să nu fie ea la marginea bărcii…

LMC: Și nu v-ați răsturnat?

Bria: Dar era un copil, cam cât copilul ăsta, nepotul tău și ținea de lanț și trăgea barca și mergea drept: unul în față și altul în spate. Mai aveam și niște catâri. Ce făceam cu ei în România? Luai-ar naiba le-am adus degeaba de au murit. Deabia i-am trecut și pe ăia. Am trecut și ne-a trecut dincolo de apa aia mare, Nistru ăla de acolo și ne-a trecut dincoace. Dormeam până treceau și ceilalți. Noaptea treceau germanii, trecea trupa de jandarmi și de oameni. Noi muream de frică stăteam grămădiți cocoloși că ne împușcă. Venea șoseaua așa mare și noi lângă apă, acolo, tremuram de frică. Unii mureau, alții trăiau. Cum mai puteau. Ce să mai faci cu bătrânii? Că cel care era mai bătrân și avea vre-un păs, care era de inimă, bolnavi că se îmbolnăviseră din cauza cânilor pe care le mâncasră, unde mâncasră caii, câinii, cu greu au scăpat. Auzi? Eram douăzeci din ăștia, douăzeci de mii de oameni, atâția erau dar au murit nu s-au întors decât 2000 de romi, au venit. Atât de mulți eram. Au murit toți. Le aruncau pe apă, le aruncau în râpa aceea mare și în groapa aceea mare unul peste altul, unul peste altul altul așa cum arunci câinii.

LMC: D-stră cine v-a murit acolo la Bug?

Bria: Frații mei.

LMC: Frații d-stră.

Bria: Frații mei au murit. Doi frați. Tatăl meu a murit că l-au prins oamenii pe câmp, unde strângea și el lemne și a stat bolnav și a pătimit că l-au bătut tot la cap, l-au bătut la spate. A stat 6 luni acolo cât am stat acolo în Bug, la nemți și a stat bolnav și deabia, deabia l-a însănătoșit Dumnezeu. A venit Dumnezeu la el și l-a ridicat. I-a spus: „Ce-i cu omul acesta, Piedari, până când zace?”L-a luat așa de păr și l-a ridicat: Sfântu Petru, Dumnezeu și Sfântu Ion.

LMC: Adevărat?

Bria: Adevărat că el nu se mai ridica. Era mort.

LMC: Și la urmă s-a ridicat?

Bria: Pe urmă s-a însănătoșit!

LMC: Lăudat să fie Dumnezeu!

Bria: L-a ridicat Dumnezeu. La urmă ce am mai făcut? Am stat, am stat, 3 ani, 4 ani, am stat acolo. Pătimiți am stat acolo și tot năcăjiți, vai de noi. Nu am fost și noi barem în sat să vedem și noi o casă, să vedem și noi o vilă doar o vilă era acolo pe malul Bugului.

LMC: Și ce era în vila aceea?

Bria: Cuptorul, unde coceam pâinea.

LMC: Coceați și pâine acolo?

Bria: Coceam că ne strângeam ce aduceau copiii. Cu toții, strângeam câte un pumn, doi, de făină de la fiecare și ne făceam pâine.

LMC: Și cine vă cocea pâinea?

Bria: Noi. Că eram pe câmp departe și nu era nimeni acolo: nu erau ruși, nu erau germani, nu era nimeni. Numai când veneau ei și treceau cu avioanele.

LMC: No bine, mătușă Bria. Să trăiești și să ai noroc!

Bria: Și tu să ai noroc!