Azi 7 august 2004, suntem la Cosoveni si vorbim cu matusile noastre Marita si Câmpeana. Sa traiti, sa aveti noroc si bine v-am gasit!

Sa traiesti! Bine ai venit!

Matușă Câmpeana si mătușă Marița, va rog în numele Lui Dumnezeu să ne mărturisiți amintirea Bugului așa cum a fost…

Marița: O să îți spun cum ne-au dus, cum am venit.

Spuneți-ne a cui fiică sunteți d-stră?

Marita: Eu? Pe mama mea o chema Sâbinca.

Pe tatal d-stră cum îl chema?

Marita: Pe batrânul ei îl chema Hârța.

Si Ion al cui era?

Marița: A lui Gugutu, ăl batrân și bogat. Era bogat.

Pe nevasta lui cum o chema?

Tinka.

Și d-stră mătușă Câmpeana, cine sunteți? A cui fiica sunteți?

Câmpeana: Pe tatăl meu îl chema Ristea Mihai. Pe tatăl lui îl chema Mihai, tot așa.

Am auzit multe despre d-stră și vreau să ne mărturisiți amintirea Bugului așa cum a fost ea, plină de durere și patimă.

Marița: Ne-au luat de aicea, unde aveam pământ și ne-au dus cu transferare. Ne duceau post din post, bătuți, omorâți și flămânzi.

Nu vă grabti…

Marița: Ne-au dus într-o vale urâtă…

Prea repede spuneți… Vorbiți încet nu vă grăbiți așa…

Câmpeana: Ne-au dus în Trasnistria.

Marița: Ne-au dus în trei locuri… în Trei Dube, ne-au dus în Grashneanca…

Și ne-am dus și am venit prea repede povestiți, nu e bine.

Marița: Așa e vorba mea mâncați-aș gura…

Matușă Marița!

Marița: Spune, Lumina să ai noroc!

Vă rog să ne spuneți așa mai încet să nu vă cauzați probleme, că eu știu că d-stră sunteți bătrână și bolnavă. Vă rog să ne povestiți încet și fără să vă grăbiți..

Marița: Spun… Ne-au dus si ne-au pus acolo pe câmp în Trasnistria. Cine avea mânca, cine nu avea ce să mănânce, murea. Îl aruncam la câini și trăgeau câinii din el… mureau de flamânzi, neam, tată, frate ce era îl aruncam la câini să manânce câinii din el. Și vedeam cum mureau de foame….

Mătușă Marița vă rog să ne spuneți tot, să nu uitați nimic din ce a fost acolo.

Marita: Când au bătut oamenii, am mers cu frontu acuma.

Erați mare, erați căsătorită?

Marița: Aveam doi copii. Au murit de foame, de foame în Bug, în Bug, în Trasnistria.

Dumnezeu să îi ierte!

Marița: Au mîncat cărbuni de foame, s-au dat lângă foc crezând că mănânca cartofi. Ei au mâncat cărbuni, s-au înecat cu cărbuni.

Și erau mărișori?

Marița: Erau…

Cum îi chema?

Marița: Luna o chema pe fetiță.

Și pe băiețel?

Marița: Deordi.

Să îi ierte Dumnezeu!

Marița: Să trăiești și să ai noroc. A palâns tot lagărul atunci pentru ei. Aveam căruță, cai frumoși, numai ce le luasem știa și tatăl tău când le-am luat, atunci ne separasem de socrii, eram neamuri umblam cu Pițulo.

Spuneți-ne mătușă Marița.

Marița: Am venit pe jos cu frontul și era o ploaie, ploaie cu zăpadă și noi aveam în picioare opinci făcute din piele de vacă și în noaptea de iarnă stăteam în mijlocul drumului. Noaptea lungă de iarna. Se scurgeau apele de pe noi și transpirațiile, la Prut eram, la Prut eram și armata trecea. Veneam, ce curgea apa de pe noi. Atât am stat pâna s-a cimentat pielea pe picioarele noastre de se trăgea pielea cu unghii cu tot. Am aruncat opincile că îmi înghețaseră detot picioarele. S-a luat pielea. Se înghețaseră picioarele unde am stat în drum. Mureau, apoi le împuscau nemții, spuneau ca să numai pătimească săracii. Lăsau copilașii pe drum și le spuneau: “Stai aici pe drum ca venim imediat”. “Nu ne lăsați”, plângeau. Nu aveam ce face.

Și batrânul d-stră ce făcea?

Marița: Ne ajuta ca să nu murim… ori să ia pe ăla.. ori să ia pe celalalt, ori să ia pe alalaltu, ori pe soru sa. Era sora lui, Lena a bătrâna, o știe mama ta. Și el săracu le lua să nu fie lăsați pe drumuri și să moară acolo.

Și ce vă mai aduceți d-stră aminte de acolo, din Bug?

Marița: Am fost duși în Trasnistria, am pătimit în Trasnistria aia.

Câmpeana: Acuma îți spun și eu.

Marița: Și dădeau jandarmii în noi și eu numai atât am spus: “Nu mai da colea că mă doare ” și nu a mai dat. Ne omorau în bătaie jandarmii.

Fiul Mariței: Spune cum ați ajuns acolo. Ce domiciliu ați avut.

Marița: În bordeie.

Fiul Mariței: Cum trăiați acolo?

Marița: Fum mult, fum, fum.. făceam foc în bordeiul săpat adânc în pământ și era fum mult…

Erau păduri pe acolo?

Marița: Erau păduri. Ne făceau bordeie rușii ca să nu murim că muriseră mulți oameni pe drumuri, pe câmpuri ca oile. Mureau așa și le aruncau…

Și ce mâncați acolo?

Marița: Nu aveam pâna atunci ce să mâncăm. Nu mâncam nimic…

Fiul Mariței: Spune de porumb.

Marița: În bordeie mâncam porumb.

Spuneți-ne și nouă ca să știm.

Marița: Luam porumb verde și frecam pe un fier ca să cadă puțină făină să facem mămăligă. Nu mâncam mult, nu mâncam. Am pătimit mult, de foame au murit mulți, de foame.

Mureau mulți oameni acolo?

Marița: Câte o sută pe zi. Copii, femei, bărbați, mureau de foame și de frig. Nu aveam unde să stăm. Au murit mulți și când ne-au băgat în bordeie căci rămăseseră mulți afară și au murit în gura bordeiului. Stăteau ca oile. Au murit, era mare patima….

Vorbiți-ne despre primărie cum era primăria?

Marița: Era o casă mare unde puneau morții acolo. Stăteau săracii așa dezbrăcați, erau goi în pielea goală. Am pătimit foarte mult, am tras mare necaz și patimă și aicea și acolo și când am venit încoace. Îi împușcau pe oameni, cădeau bombele. Cădeau de sus pe noi bombele…

Fiul Mariței: Spune -le cum te-ai dus pe vale dupa fratele tău.

Marița:Plecase fratele meu, au înecat copiii…

Cine au înecat copiii?

Marița: Jandarmii.

Românii sau nemții?

Marița: Rumânii. Rumânii le înecau.

De ce?

Marița: L-au înecat pe cumnatul meu, i-au pus pistolul aicea în ureche și l-au împușcat și a murit. Pe un alt copil l-au împușcat după gât și prin umăr și numai putea săracu să iese afară din apa și a ramas acolo înecat. Ne băteau rumânii și dădeau în noi.

Românii?

Marița: Da. Rușii ne dădeau să mâncăm.

Am auzit că d-stră stiți și să cântați cântece despre Bug. Am vrea să ne cântați un cântec din acesta.

Marița: Milla al nostru știe cântecul. Mihai știe să vorbească rusește.

Câmpeana: Îți spunem așa ce am pățit și cum mureau oamenii pe drumuri.

Marița: Apăi au murit, au murit de foame, numai știam acolo de neam… mureau de foame săracii, leșinau și cădeau jos și mureau de foame Mi-a luat salba de la gât.

Cine și cum v-a luat salba?

Marița: Numai țin minte. M-a bătut de m-a omorât și mi-a luat salba de la gât. Ne-au luat și ne-au dus în Trei Dube în Trasnistria.

Pe drum copiii mureau

Mamele lor ca plângeau

Că pe drumuri rămânreau.

Ne uitam la sufletul nostru și îl luam

Lasați-o să spună, lasați-o să spună!

Fiul Maritei: Spune așa mai încet.

Câmpeana: Las-o că este bolnavă.

Copilașii că plângeau

Că pe drumuri rămâneau

Ce plângeau mamele lor

Și plângeau mamele lor

În spate să le duca nu puteau

Că plângeau mamele lor

Marița: Nu mă mai lasă inima sa-ți cânt.

Ăsta era cântecul Bugului pe care ți l-am spus.

Batrânii sunt bătrâni, știți cu toții că ei trebuie să plece iar noi trebuie să cunoaștem și să știm aceste mărturisiri ale lor..

Marița: Sa traiesti si sa ai noroc!

E perina andel zaia  În spate cu duna

So roven le romnea  Femeile că plângea

Perinença andel zăia  În spate cu dunele

Kă našti mai jean po drom  Ca le doare spatele

Kă našti mai jean po drom.  Pe drum numai pot să meargă

Uli Devlla kă merăn  Doamne sa le vezi cum mor coboară

Thai ašen on po drom  Cum pe drumuri ei rămân

So roven kol boreora  Nevestele cum mai plâng

Šaorança ande angalea  Cu copilașii în brațe

Perinença andel zăia  Cu dunele în spinare

Perinença andel zăia  Cu dunele în spinare

So rovenas le romnea  Femeile ce plângeau

Kă našti mai jean po drom  Că pe drm numai mergeau

Pharîle lenga pînră   Le-au crăpat picioarele

Kă našti mai jean po drom  Că au bătut drumurile

Marița: Am umblat, am umblat pe jos, pâna în Trasnistria am fost. Am umblat pe jos din Trasnistria.

Câmpeana: Perinença andel zăia Cu dunele în spinare

Šaorança ande angalea  Cu copilașii în brațe

Perinença andel zăia.  Cu dunele în spinare

Kon meralla či merala  Cine murea, cine nu murea

Hai merănas le romnea  Și mureau femeile

Sa mulle on pel droma  Toate au murit pe drumuri

Uli, Devlla kă muline  Vino Doamne ca-au murit

Ande trin thana šudine  În trei locuri aruncați.

Câmpeana: Toți morți.  Orinde ne-au dus au tot murit.

Marița: Nu spune neadevar așa a fost.

Câmpeana: Toți au murit Doamne, au murit!

Marița: În Trasnistria ne-au dus și toți Doamne au murit.

Matușă Câmpeana am auzit că d-stră nu v-ati luat banii din Bug?

Câmpeana: Nu i-am luat, mâncați-as gura.

Apăi cum așa?

Câmpeana: Nu le-am luat. Am cheltuit mulți bani și nu i-am luat.

Spuneți-ne de ce nu v-au venit și d-stră banii?

Câmpeana: De ce nu au venit? Au venit la mulți, numai mie nu mi-au venit.

Ati facut toate actele?

Câmpeana: Le-am făcut dar nu am primit nimic.

Cine v-a scris actele?

Câmpeana: Gaje. Oamenii. Românii le-au scris, cum? O contabilă.

Câti ani aveați când ați fost dusă în Bug? Erați micuță?

Câmpeana: Matușă Marița câti ani aveam?

Marița: Nouă ani avea.

Acum noi o să încercăm să vă ajutăm ca să vă luați și d-stră acești bani cum au primit ceilalți oameni care au fost duși acolo. Puneți-vă nădejdea în Dumnezeu și El vă va ajuta.

Câmpeana: Dumnezeu.

Dumnezeu lucrează prin oameni.

Marița: Dumnezeu mânca-I-aș mâinile!

Spuneti-ne d-stră mătușă Marița banii aceștia care se dau, pot compensa durerea și patima prin care ați trecut d-stră?

Marița: Patima ce au tras-o lumea aia toata pe drumuri și prin ce au trecut nu se poate plăti. Patima, patima, nimeni nu o poate plăti. Ne-au rămas caii acolo, au rămas pernele și dunele, hainele noastre, săpunurile, unsoarea, slănina ce aveam, căruțele noastre.

Ce țti vrea d-stră să le spuneți copiilor și nepoților d-stră?

Marița: Multă sănătate și să aibe noroc și să ai și tu. Să le ajute Dumnezeu și să aibe noroc! Că eu am venit de la biserică.

Să traiți și să aveti noroc! Să rămâneți lângă Dumnezeu și să fiți cu El!

Marița: Și tu să ai noroc și să-ți ajute Dumnezeu și ție și nouă!

Vă mulțumesc!