Cine sunteti dumneavoastră?
Eu sunt Bulibaşa romilor din Comana de Jos.
Doresc să ne spuneţi povestea Bugului.
Da, cum să nu. Pe noi când ne-a luat, eram tot neamuri aici. A venit un ordin de la Antonescu căci el era atunci şeful României şi a dat un ordin să le ducă pe romi în Trasnistria, atunci noi nu am avut case, aveam corturi. S-a dat un ordin să ne ducă în Făgăraş.
Acolo ni s-au întocmit acte şi cu actele acelea, ne-au dus direct în Bug.
Vreau să ne povestiţi totul, să nu uitaţi nimic pentru că dumneavoastră ați avut douăzeci de ani atunci când v-au dus în Bug şi d-stră vă aduce-ţi bine aminte. Vreau să ne povestiţi ca să poată şti copii copiilor care vor veni, să poată cunoaşte ce s-a întâmplat acolo.
Pe noi când ne-au dus de aici aveam câte patru, cinci, şase cai, avea câte unul din noi, aveam aur, tahta, pahare de argint, care erau valabile între noi.
Când am auzit că ne duc acolo, ne-am strâns toată averea.
Acolo când am ajuns ne-au băgat într-un teren mare, cam de aici până la Făgăraş toate naţiile de romi, romi unguri toate naţiile de romi.
Cam câţi oameni?
Din familia mea eram… tatăl meu avea şase băieţi şi două fete Eram opt oameni dintre noi.
Cam, câţi oameni au fost de aici din sat?
Bătrânul a murit acolo in Trasnistria numai bătrâna s-a întors înapoi.
Frații dumneavoastră s-au întors toţi înapoi?
Au venit şi au murit aici în România.
Povesţi-ne cum v-au dus şi aţi ajuns acolo.
Am ajuns acolo în Bug. Cine avea bani trăia, cine nu avea murea de foame. Mergeam pe câmpuri şi furam dovleci din ălea ce se dau la porci, intram şi furam porumb, ce luam pe putere.
Ne făceam cete de câte o sută, câte două sute de persoane şi intram acolo. Veneau ruşii călare, cu ciomege şi puşti, trăgeau după noi, pe care nimerea, nimerea, pe cine nu nimerea scăpa şi venea acasă.
Pe urmă toamna când s-a răcit timpul au venit şi ne-au împărţit la colhozuri, la colective aşa cum sunt acum fermele. Într-o casă băgau cam două-trei sute de familii.
Te aşezai şi adormeai cum dădea Dumnezeu acolo. S-a întins o boală acolo peste noi, un tifot, ne-am umplut de păduchi, de mizerie, când ajungeam să mâncăm, când nu. Mai mult a murit lumea de foame. Ruşii nu îşi dădeau interesul pentru noi. Pe noi nu ne-au dus în Rusia ca să ne facă vre-un avantaj. Pe noi ne-au dus direct să ne nimicească, să ne distrugă, ca să moară oamenii.
Am rămas în Rusia doi ani şi jumătate. Când au bătut americanii şi ruşii pe nemţi atuncea şi noi ne-am tras cu războiul înapoi. Am venit pe jos, năcăjiţi, amărâţi, obosiţi, vai de capul nostru şi iarăşi ne-am tras aici.
Vreau să ne spuneţi cum a fost acolo în Bug unde stăteaţi dumneavoastră?
Vreau să-mi spuneţi tot ce vă aduceţi aminte despre ce făceau oamenii acolo şi cum mureau.
Oamenii mureau acolo câte şaizeci, şaptezeci pe zi. De ce mureau? Mureau de foame, mureau de sete şi mureau mai mult de foame. Cine avea bani, mergea în sat, îşi cumpăra apă, mâncare.
Prindeau nişte şoareci mari care trăiau în pământ, le prindeau ruşii, le curăţau şi le făceau tocană apoi ni le puneau pe farfurie şi ni le vindeau.
Vai, Doamne…
Noi, ce era, pisică, câine, ca să nu murim eram obligaţi să mâncăm. La urmă le mureau copiii.
Din câţi ştiu eu că s-au dus poate nici un sfert nu s-au mai întors înapoi.
Vreau să-mi spuneţi cum a fost acolo. Eraţi însurat? Aveaţi nevastă?
Nu.
Eraţi fecior, neînsurat?
Da.
Şi ce era acolo? Mai spune-ne şi nouă despre romi.. E adevărat ca îşi mâncau copii, le frigeau pe foc şi le mâncau?
De foame ce nu făceau? De foame ce nu făceau?
Acolo nu mai erau ruşi, acolo nu mai erau jandarmi, acolo nu mai era nimeni, eram numai noi de noi, romi. Când îi murea un băiat, îi murea cineva, îl arunca pe foc şi îl frigea apoi îl mâncau. Acela din băiatul lui nu îţi dădea şi ţie să mănânci…
„Măi, când ţi-o muri şi ţie, o să-l mănânci şi tu pe al tău… “.
Nu îi dădeau?
Nu. Apoi ne-au împărţit la colhozuri iarna, acolo a dat o boală, un tifot, nişte păduchi pe noi, de uite aşa le aruncai cu pumnii şi s-a întins boala de mureau acolo câte şaizeci, şaptezeci pe zi. Veneau ruşii şi nu le mai luau pe sus, înfingeau furcoiu în tine şi cu furcile te ridicau în sus şi te duceau în căruţă. Acolo când făceau groapa cu stiviitorul şi acolo loveau şi femei şi copiii, ce găseau morţi, acolo în groapă le aruncau, fără sicriu, fără nimic. Aveau un cârlig, le înfingea cârligul şi le trăgea afară şi apoi înfingeau furca căci ei nu puneau mâna pe noi ruşii.
Noi nu mai eram în stare pentru ei, năcăjiţi, înfometaţi, însetaţi, nu mai eram în stare să dăm un ajutor morţilor noştri, nu aveam nici cu ce să îi îngropăm, nouă ne părea bine că îi îngropau şi aşa ca să nu rămână pe faţa pământului şi să-i mănânce câinii.
Erau mulţi pe care îi mâncau şi câinii?
Dacă cădeau afară, mergeau să meargă afară, cădeau acolo, nu ştiam de el, venea câinele şi îl mânca tot.
Şi era mult chin acolo?
Era mult chin că dacă ar fi să-ţi spun o zi şi încă o zi ar trebui să te ţin…
Spuneţi-mi ca să se stie aceste lucruri.
O zi şi încă o zi trebuie să stai ca să faci un roman.
Eu vreau să scriu istoria romilor.
Înţelegi tu. Vrei un adevăr. Ăştia sunt copii şi aceştia au fost duşi în Rusia dar ei nu îşi mai aduc aminte.
Tocmai de aceea spuneţi-mi.
Acum când a venit, a venit un ordin acum vreo zece ani ca să mergem în Făgăraş ca să ne facă acte să ne vină o pensie. Ne-am dus în Făgăraş, dar vezi tu cum sunt romii şi ne-au facut acte şi ne-au trecut datele şi gata. După asta nu a mai venit nimeni să ne spună.
„Măi, ia mergeţi să va interesaţi că e să vă vină un ajutor din Germania “. Acum nu de mult timp când a venit, ne mai spuneau oamenii: „Vă vine un ajutor de la Germania că aţi fost în Rusia, că aţi fost aşa”.
Unii romi şi-au făcut, alţii nu au crezut şi nu şi-au făcut, când au văzut că le vin cei care şi-au făcut au început şi ei să-şi facă.
Acum eu mi-am făcut de patru luni.
Numai de patru luni?
De patru luni, am făcut cerere după buletin. Câţi romi sunt aici toţi au primit toţi au primit eu nu am primit deloc, nici un răspuns că au ajuns actele, că n-au ajuns, că s-au pierdut. No, acum omul ăsta care mi-a făcut actele m-am dus alalteieri la el şi i-am spus:
„Cum rămâne cu actele astea, la toţi oamenii au venit, numai mie nu mi-au venit.
-Mă mai duc odată acolo unde am pus actele. Rămâi până marţi şi mergi cu mine.
-No acum, i-am spus mă duc acasă că mai am nişte treabă.
-Du-te acasă, marţi, miercuri dar pe joi dă-mi un telefon şi am să-ţi dau un răspuns de acolo ce am făcut. ”
Cine v-a făcut actele?
-Un rom adică la notariatul public din Zărneşti, deasupra Braşovului.
Bine. Acum eu vreau să-mi spuneţi cât mai multe despre Bug aşa cum vă aduce-ţi aminte că vedeţi eu vreau să realizez un film şi am să încerc să vă ajut ca să va puteţi recupera dreptul ce vi se cuvine. Termenul până la care vă puteaţi depune actele a fost până in 2001. Acum degeaba mai faceţi acte. Oamenii au mai făcut şi ei după ce au văzut că au luat cei care şi-au făcut acum trei ani. Dezvăluind aceste probleme o să vă puteţi lua şi d-stră banii căci oamenii vă vor vedea cum povestiţi ceea ce aţi trăit acolo în Bug.
De aceea vreau să-mi spuneţi cât mai multe.
Noi când am ajuns acolo în Rusia, poate tu erai..
Eu nu am fost acolo.
Nu, numai aşa spun eu, ţi-am dat aurul şi tot ce aveam ca să nu murim de foame. Cu banii aceia tăiam un cal, un măgar, ce găseam, aia tăiam, îl tranşam şi îl împărţeam pe neamuri. Adică pe neamuri se gătea mâncarea.
După ce s-au terminat caii, am ajuns ca ruşii să ne scoată din pământ şobolani pe care le tranşau, le găteau şi le aduceau într-o farfurioară şi ni le vindeau.
Cât era o farfurioară?
Câte o farfurioară făcea câte o marcă cum erau banii atunci.
După aceea am început să furăm bostani, să furăm porumb. Fierbeam porumb, fierbeam bostanii din aceea ce le mănâncă porcii. Strângeam şi cojile tari de bostani, le mestecam şi le zdrobeam în dinţi.
Alţii îşi mâncau copilaşii. De necaz, de supărare, Nu mai aveau ce mânca.
Îşi mâncau copii atunci când mureau?
Când mureau.
Nu le mâncau de vii?
Aşa.
Şi la urmă ne-au ţinut acolo doi ani şi jumătate. Am stat acolo.
Vreau să-mi spuneţi tot. Nu vă mai aduceţi aminte că vă duceau la lucru? La câmp să lucraţi?
Nu ne duceau niciunde. Nicăieri. Ne scoteau iarna de tăiam cocenii de porumb şi le legam snopuri şi iarna ne duceau să le curăţăm de zăpadă şi să le ducem la casa cea mare şi zăpada era foarte mare şi noi trebuia să curăţăm cu mâinile zăpada de porumb. Mai băgam prin buzunare ca să avem acasă şi mai ne ascundeam în sân. Aşa am trăit acolo doi ani şi jumătate.
La ferme nu vă duceau să lucraţi?
Nu ne duceau să muncim nicăieri, că nu era ce să munceşti. Ei ce muceau, munceau cu tractorul, cu maşinile. Ei nu aveau nevoie de noi. Aveau nevoie de ruşi. Nouă ne-au dat pace acolo pe un teren…
Şi acolo v-au lăsat?
Acolo ne-au lăsat şi ne-au părăsit.
No, acuma când s-a terminat războiul, nemţii…
Spuneţi-mi ce s-a mai întâmplat acolo. Aţi spus că o să ne povestiţi o zi şi o noapte…
Eu când o să povestesc…
Spuneţi.
Pe noi, când ne-au dus de aici, noi am făcut cam trei luni pe drum cu căruţele şi cu caii noştrii până la Bug. Când am ajuns la Bug, muream de foame. Ne pregăteam câte şaizeci de persoane şi ne echipam de fugă să ne întoarcem înapoi. Ajungeam până la apă, acolo ne prindeau, ne băteau, ne chinuiau, ne întrebau de la care colectiv am fugit?
Ne băteau acolo, să nu vezi niciodată de care bătaie …
Cum se chema colectivul unde eraţi?
Satul se chema Niculaev. Judeţul era Gradiovka. Niculaev era satul unde eram noi. Ne luau şi ne duceau înapoi, stăteam două luni, iarăşi fugeam şi iarăşi trebuia să trecem apele. Era Siretul, Prutul şi Bugul cu ce le treceam. Căutam oameni care aveau bărci să ne poată trece. Ne prindeau paznicii, de acolo ne luau jandarmii. Jandarmii ne duceau, cum ar fi la Braşov, la Făgăraş la judeţ. Ne duceau la judeţ, şi judeţul ne întreba: „Din ce comună sunteţi? Din Niculaev. Din ce judeţ? Din Gradeovka. ”. Ne aduceau înapoi şi ne băgau la acel colectiv. Acolo la colectiv era un om al dracului, un rus al dracului. Ne punea jos pe burtă şi se puneau câte trei, patru ruşi cu ciomegele pe noi şi numărau şi ne dădeau câte şaizeci de ciomege. De fiecare dădeau câte şaizeci de ciomege şi ne întreba:
„Mai fugiţi?
Nu mai fugim.
-Mai fugiţi?
-Nu mai fugim. ”
Puneau şi femeile jos. , copiii de peste optsprezece ani luau în rând bătaie cu noi. Dacă aveau şaisprezece, şaptesprezece nu luau bătaie. La urmă am luat frică şi nu mai fugeam. Când a venit americanul, ne-am luat cu neamţul. Când am ajuns cu nemţii, nemţii trăgeau cu pistoalele în noi în vagoane să nu urcăm în trenuri. De aceea, noi tot timpul am venit pe jos, pe pământ.. No, apăi am avut năcazuri, unii au mai venit, unii n-au mai venit nimeni din familie, nimeni, nimeni, nu a mai venit din familie. Averea noastră, aurul nostru tot acolo e. Ce era să mai facem? Mai ne trebuia avere şi noi deabia dădeam să fugim ca să ne întoarcem înapoi? Aşa că am venit înapoi.
Şi ne-am făcut că ne-a dat Sfatul Popular, acolo dincolo o bucată de pământ de ne-am făcut câte o colibă. Aşa ne-am făcut coliba pe parcurs.
Când s-a dat drumul străinătatea ne-am mai mişcat şi noi. Unul şi-a luat o casă că a avut familia mai mare aşa s-a ridicat. Altul şi-a luat casă mai mică şi am ajuns să ne luăm şi noi uite aici.
Acolo la noi în timpul trecut când venea apa mare, noi deabia apucam să ne luăm copilaşii în braţe să nu le ducă apa. Apoi, câine, găină nu mai găseai. Când se trăgeau apele era nenorocire mare.
Sfatul de aici nu ne preţuieşte, nu ne bagă şi pe noi în samă, noi, eram eram, eram înapoiaţi fără carte, n-am ştiut încotro să mergem, să căutăm, să aranjăm. Am rămas aşa, uite, proşti.
Acum vă bagă în seamă Sfatul şi primarul?
Ne-a făcut social şi ne-a dat câte nouă, zece zile de lucru, la sapă, la mărăcini, la pădure, la săpături unde se trage apa, unde se trage gazu şi le dă după cum e familia de mare.
Si le dă câte ceva?
Le dă.
No, acuma am avut şi eu un social de şase sute de mii. Când m-am dus acolo eu nu am vrut să mint.
„- Ce animale ai?
Am un cal.
– Alte animale mai ai?
Afară de un cal nu am nimica …şi o casă din lemn. ”
Atunci s-a pus şi mi-a tăiat socialul. Acuma nu mai e nici social, nu mai e nici pensie, acum nu mai am nimic, sânt paralizat la mâna asta.
De ce sunteţi paralizat la mână?
Am vrut să lucrez ceva şi mi-a dat un fier pe aici şi mi-a iesit uite pe aicea.
Acolo aţi fost împuşcat în Bug?
Nu.
Uite aşa suntem noi romii. Băieţii ăştia care sunt tineri când eu le spun
„ Măi, haideţi să facem o cerere şi să mergem s-o punem la Braşov. Nu se aprobă la Braşov, mergem şi o punem la Făgăraş, nu se aprobă la Făgăraş mergem şi o punem la Sibiu, o punem la Bucureşti. ”
Foarte bine le spuneţi.
Ei râd de mine. No, eu ca şi Bulibaşă, eu nu am nici un venit din asta, unul nu îmi dă o cămaşă.
Aşa că mai îmi dau câte o ţigare când le întâlnesc în crâşmă şi mai îmi dau câte o bere da altceva nu îmi dau. Pe mine, când au ceva probleme la Sfat, trimit după mine.
Trimit de la Sfat după d-stră?
Trimit după mine. Ca să răspund pentru ei, să nu fure, să nu facă…
Da eu spun: „Domnule sunt obligaţi ca să fure. D-stră le-aţi dat şi lor o bucată de pământ să punem şi noi porumb, să ne punem şi noi nişte cartofi ca să nu furăm?
– Apăi tatăl tău n-a avut pământ. ”
Aşa le spunea şi tatăl meu.
E obligatoriu să furăm.
„Dacă te prind te omor…
Dacă poţi omoară-mă…”
Aşa le spunea şi tatăl meu. Iertaţi-mă. Spunea :„ Vreţi su vă mai fure porumbul, să nu vă mai fure cartofii, da- ţi le şi lor o bucată de pământ să-şi pună şi ei. Atunci ei nu vor mai merge să fure. ”
Când le-am spus la copiii ăştia, mă, hai să facem o cerere să o punem la Braşov. Aici erau mulţi oameni ce ziceau: „Tată tău nu a avut pământ.
Apo n-a avut pământ.
Tu n-ai drept să iei pământ. Tu n-ai drept să faci un lucru, numa dacă îl cumperi pe bani. ”
Acum noi suntem obligaţi dacă avem câte un căluţ să cumpărăm un cântar de iarbă pe patrusutedemii, pe cinci cum te poţi înţelege cu omul. Mai iau şi ei să lucreze pe câmp porumb în parte, jumătate-jumătate, alţii care au bani îl cumpără şi uite aşa mergem înainte şi dacă copiii ăştia nu vor să mă asculte n-am ce face.
Nu vor să mă asculte, de ei va fi rău.
Ce le spuneţi romilor din lumea întreagă, tinerilor şi nepoţilor d-stră?
Ce le spuneţi la toţi romii de pe globul pământesc?
La toţi romii de pe globul pământesc le spun multă sănătate si să fie norocoşi şi să aibă bucurie şi din partea mea când oi muri să nu aibă nimeni năcaz.
Lăudat să fie D-zeu!
Să trăieşti unchiule.
Să ai noroc!