Azi suntem în Galaţi și în faţa noastră este mătuşa noastră Lenuţa . Bine te-am găsit! Să trăieşti şi să ai noroc!
Şi tu să ai noroc!
Mătuşă Lenuţa ,spuneţi-ne cine sunteţi d-stră?
Eu sunt Lenuţa a lui Hârţa . Hârţa a lui…
Al cui era Hârţa?
Nu ştiu pe tatăl lui că era bătrân tare. A murit, a murit în Bug tatăl lui şi mama lui. Aşa am auzit şi eu . Nu i-am prins pe bătrâni.
Acum eu vreau să ne mărturisiţi ce va aduceţi aminte de Bug?
Am să îţi spun totul aşa mai încet. Da, am fost în Bug. Am ajuns în Bug, eram o copilă. Am fost la Bug şi mi-au murit cinci persoane şi am fost tare năcăjită şi numai îmi aduc aminte aşa bine.
Vă rog frumos să vă aduceţi aminte!
Am fost în Bug. Întreabă-mă?. Am fost năcăjiţi, am fost amărâţi. Am avut cai, am avut aur, am avut pe soacra mea, am avut pe socrul meu. Pe soacra mea o chema Isioara, pe socrul meu îl chema Petea.. avea galbeni, avea cai ,unde cădeau oamenii acolo mureau de foame. Fărâmiţam cucuruz uscat de pe câmp şi îl mestecam în gură şi le dădeam copiilor să mănânce. Unde prindeam să mâncăm, mâncam, unde nu, nu că erau mulţi nemţi şi nu puteam prinde mâncare. Care putea, prindea ,care nu putea nu prindea. Şi unde prindeai luai un cucuruz aşa de pe drum, unde vedeai boabe aşa în balega cailor le făceai aşa şi le mestecai în gură şi le băgai copiilor, nu aveam cu ce să trăim şi să nu murim…
Aveam o fetiţă şi avea doi anişori.
Cum o chema ?
Îi pusesem numele Smaranda că acolo în Bug numai era să îi botezăm, îi ţineam aşa . Fetiţa aceea plângea că nu aveam piept să îi dau să sugă.”Ce să îi dau Doamne? Ce să îi dau bărbate să mănânce? Adu şi tu ceva să îi dau să mănânce . “ Ce să îi dea? Mi-a adus două boabe. Le-a găsit şi el pe drum în balega calului, aşa cum merg caii. “Ia aicea boabele “. Eu, unde le-am luat ,le-am băgat la mine în gură şi le-am mestecat. Şi unde le-am mestecat, cum le-am mestecat acolo în gură ca să i le dau . Unde le-am mestecat acolo să i le dau ei fetiţei să mănânce şi să tragă din ele .Unde să mai tragă să mânânce că numai ce a înmuiat capul şi gâtul.”A murit bărbate, fetiţa noastră…”Ce să mai făcem că a murit copilul nostru. A murit fetiţa noastră. Ce să mai făcem ,unde să o mai ducem? Am învăluit-o într-o bucată din pânza cortului că aveam corturi unde aveam corturi. A tăiat cu cuţitul, ba nu era cuţit, cu un fier ce a găsit şi el, o sticlă, a spart sticla şi a tăiat o bucată din pânza de cort de am învăluit copila .Unde să o îngropăm să nu o mănânce ciorile că e păcat?
Dumnezeu s-o ierte!
Să te audă Dumnezeu! El unde s-a dus atuncea, s-a dus şi a găsit un hârleţ fără coadă. Să fie iertat că a murit!
Dumnezeu să-l ierte!
A luat şi a săpat o gropiţă atâta cât să meargă mâinile. Am pus pe fetiţa aceea acolo, am strâns nişte frunze am pus pe ea şi am mai pus oleacă de pământ şi plângeam . El a spus: “Nu mai plânge fă muiere pentru ea că mergem pe jos mult, că mergem departe tot pe jos. Nu mai plânge-o las-o Dumnezeu s-o ierte! A murit, a murit de foame, o să-i dăm şi noi de pomeană când vom ajunge în România.”
În România când am ajuns, m-am dus la o doamnă de aia şi i-am zis:
“Dă-mi şi mie două ouă că ţi le plătesc.” Am rupt un bănuţ de la gât că aveam salbă de aur pusă de la soacra mea şi am rupt şi am dat un bănuţ femeii şi mi-a dat un ou şi o bucăţică de pâine şi i-am dat şi eu de pomeană la o fetiţă: “Na să fie dă sufletu la fetiță a lu Smaranda care a murit, săraca să mănîncă şi ea pă lumea ailantă.”
Povestiţi-ne un pic cum trăiaţi acolo în Bug?
Uite aşa, necăjiţi. Mâncam, nu mâncam, flămânzi, necăjiţi, însetaţi…
Cum trăiaţi în bordeie.
Cum stăteam în bordeie? Stăteam şi unde curgea apa unde mergeau vacile ,era o râpă, se trăgea apa acolo şi luam apă de acolo de făceam mămăligă.
Mi-aţi spus că v-aţi vândut hainele ca să trăiţi?
Ne vindeam hainele. Vindeam de pe noi fustele, cămeşile şi le dădeam la ceolovici de ne dădeau câte o găleată de cartofi, fasole.
Mătuşă Lenuţă, puteaţi să ieşiţi afară din lagăr?
Mai ieşeam afară că dădeam bani la jandarmi, le dădeam bani că aveam bani. Câte cincisute.
Erau mulţi oamenii acolo că d-stră eraţi mare, ştiţi?
Bordeie multe erau, multe bordeie în aia cum i se spune că nu pot să îi spun numele eu?
În Dumanovca?
Acolo. Acolo erau bordeie multe şi acolo unde tot dădeam bani la jandarmi ,ne lăsau dacă le dădeam mită. Mă luam eu şi bărbatu meu şi ne duceam în sat. Ne aduceam câte un kilogram de făină, atât.
D-stră aţi fost bolnavi de tifos?.
Am fost bolnavi de tifos. Ne băteau câte douăzecişicinci la fund, ceolovicii. Ridicau fustele de pe noi şi ne băteau.
Spuneţi-ne.
Ne băteau. Când mergeam, spurcau pe mulţi …
Ce vă făceau?
Cereau lucruri ruşinoase, ruşii ăia, nemţii ăia. Unde găseau o femeie o păcăleau, o violau.
Ştiu.
Şi o băteau şi îi tăiau părul şi îi dădeau drumul. La o femeie, fi-ar de norocul ei, i-au tăiat urechile şi şi-au bătut joc de ea.
Cum o chema pe femeia aceea?
Ce?
Cum o chema?
Fraga. Şi pe una o chema Katerina. Numai țin aşa bine minte cum le chema .
Da cum să nu mai ţineţi minte?
Apoi de o sută de ani, de o sută de ani a fost asta.
Am suferit foarte mult maică şi numai ţin minte.
Mai spuneţi acuma…
Şi uite aşa le sfâşiau din mâini, le rupeau bucăţi din carne, din sâni, le batjocoreau …O rupeau din mâini. Mi-e ruşine să spun dacă nu se lăsa aceea persoană, atunci o muşca şi îşi lăsa dinţii în mâinile ei, pe umerii ei, pe pulpele ei, mânca din ea cu dinţii.
Şi romii ce făceau?
Ce făceau? Le era frică că le omoară şi pe ei.
Unde îşi vedea nevasta, sărea şi o lua şi o ascundea.
Am auzit că le şi împuşcau?
Trăgeau cu puşca nemţii, mai ne băteau, noi ce era să putem face.
Ce făcea mama d-stră,bunica d-stră? S-au mai întors înapoi?
Ce să mai facă că au murit şi au rămas acolo în Bug în ăla cum se chema?
Nu, nu spuneţi-ne cum au murit?
Au murit pe şanţ aşa. Unde le găseau nemţii le omorau şi ruşii la fel. Le omorau, le pătimeau. Numai întrebau: “De unde vii?” Puneau mâna şi să ierţi le sfâşiau cu mâinile, le căutau să găsească aur aşa făceau ceolovicii. Unde nu găseau, le spintecau, băgau mâinile până în burta lor şi trăgeau din ea afară ….
Despre altceva ce mai ştiţi, mătuşă Lenuţă?
Mai ştiu. Ce să-ţi mai spun? Că uite râd femeile astea tinere de mine.
Aicea nu e nimic de râs, este de plâns.
Le sfâşiau din mâini pe femei, le sfâşiau pulpele, le sfâşiau picioarele …Le omorau, le strângeau de gât. Unde rămânea una oleacă mai înapoi, şi caii unde erau la căruţă, trăgeau cu puşca şi în cai, le rupeau picioarele ca să numai meargă. Cădeau caii pe ruda căruţei şi le rupeau picioarele. A dat maşina peste mine. A lovit şi calul, pe soacra mea şi pe mine ….
Unde?
În Bug.
V-a rămas vre-un semn?
Am la mână.
Arătaţi-ne.
Să-ţi arăt?
Cum v-a lovit, spuneţi-ne. Despre asta vreau să ne spuneţi.
A venit o maşină cu nemţi. Noi eram în căruţă: soacra mea, socrul meu, bărbatul meu, cinci, şase persoane eram, cumnata mea, unde a intrat maşina în noi, ne-a lovit. Eu,unde eram pe partea asta, mi-a căzut mâna şi a trecut roata peste ea. Mi-a spart mâna şi a scos ochiul bărbatului meu. Unde i-a ieşit ochiul soţului meu l-a luat şi l-a băgat înapoi. A intrat la loc ochiu.
Ne-a zdrobit maşina definitiv: şi căruţa şi ochiul care a ieşit afară al bărbatului meu şi atâta a spus:”Am murit nevasto.” Eu am sărit de acolo i-am luat ochiul care se scurgea pe obraz, am luat ochiul şi l-am pus înapoi. Mi-am luat baticul din cap şi l-am legat. Eram mai tânără atuncea, eram puternică…
Câţi ani aveaţi?
“A murit mamă.Am rămas săracă mamă .” I-am legat aşa ochiul. Am luat căruţa. Se sparse căruţa. S-a rupt căruţa în două bucăţi. Am luat cele două roţi din spatele căruţei şi le-am legat la rudă şi am pus acolo pe soţul meu să mergem cu el la spital. Am ajuns în Daminevca aia, era un orăşel. Acolo era zăpadă mare, un viscol.Venea zăpada aşa pe căruţe. Am ajuns acolo. Am intrat şi noi în spital.
În Tiraspol?
Da. Am intrat şi noi acolo în Tiraspol la spital şi au văzut oamenii pe bărbatul meu bolnav cu ochiul.
Acolo am găsit bunătăţuri.
Ce fel de bunătăţuri?
Am găsit un pic de miere într-o damigeană şi cănd să luăm şi noi cu degetele era un şoarece. Erau pui de şoareci în ea. Noroc că am văzut.
Şi ce aţi făcut aţi mai mâncat?
Nu am mâncat. Când am văzut am aprins un chibrit, soacra mea tot striga : “Daţi şi mie oleacă că mi s-a uscat gura.” Apă cerea. “De unde să îi dau apă?”Am luat un pic de apă şi i-am dat.
O Voce: Din copita calului.
De acolo de unde erau caii. Şi am luat de acolo si i-am dat un pic de apă.
Cunosc, mătuşă Lenuţa că atunci când v-aţi întors din Bug aţi ajuns într-un orăşel …
În orăşelul acela cum se chema?
Şi acolo se găsea în fântâni vin.
Vin nu am băut şi noi, nu am mai prins că era lume multă. Cine era în faţă prindea, care era mai în spate numai ajungea. Mai îi dădea celălalt care îi era neam îi dădea un pic că se ducea şi îi cerea. A venit tatăl meu după mine :” Ai găsit ceva Lenuţo?” “Nu am gasit nimic.””Dă-mi şi mie ceva să mănânc că mor de foame!” ”Ce să îi dau, Doamne!
Găsisem într-un butoi nişte varză murată şi luasem şi eu şi era plină de zăpadă. Am luat şi i-am dat şi lui o jumătate de varză, nu i-am dat o căpăţână întreagă, jumătate: “Ia tată şi tu asta, na uite ia şi o bucăţică de pâine “…Parcă îl văd în faţa mea …Să îl ierte D-zeu!
Aşa vreau să vă amintiţi…
Şi a luat tatăl meu vărzuţa aia şi a luat şi a mâncat din ea şi tremura tot, avea barbă mare că purtau barbă atuncea şi păr mare …era plină de zăpadă şi ploaie. Auzi? Avea părul plin de zăpadă şi ploaie. I-am dat vărzuţa aia. A pus puţin în gură şi eu l-am întrebat: “Tată unde este mama mea?” “S-a dus să te caute că a auzit că a dat maşina peste tine. Unde e Ion? A murit?” “ Nu a murit uite-l acolo în aşternut, e legat la cap. I-a ieșit ochiul afară dar l-am pus înapoi. De unde era Dumnezeu acolo! Pe mâine s-a sudat ochiul. Ochiul acela, ascultă la mine, nu s-a umflat, nu nimic…
S-a pus la loc!
S-a prins la loc cum e ochiul. Şi am luat baticul să mă leg pe cap că ningea.
Lăudat să fie Dumnezeu!
A pus-o Dumnezeu! I-am dat apă să se spele pe faţă.”Găteşte-mi ceva să mănânc.” Ce să gătesc? Cerea să mănânce. Ce să îi dau să mănce?
Era o vacă moartă. Că mureau vitele unde le duceau şi am luat un cuţit şi m-am dus şi am tăiat o bucată de carne din pulpă. Gata ce să se taie pielea?
Era tare.
Am tăiat carnea aia şi am luat şi am pus-o pe foc, mai crudă mai necrudă, se prelingea sângele din ea şi am luat o bucăţică atât cât să îi bag în gură ca să nu moară şi a murit a murit aicea bărbatul meu. Şi nu e cine să îmi dea şi mie bani că a murit bărbatul meu şi a murit şi fiul meu.
Să îi ierte Dumnezeu!
Singură sunt. A murit şi sora mea.
Eu sunt foarte năcăjită Lumină să nu mai dea Dumnezeu necaz şi amar, să ferească Dumnezeu pe toată lumea. Şi aşa am păţit.
A luat de colo şi a mâncat, s-a ridicat şi i-am dat oleacă apă să se spele. Am venit:“Gata e ordinu să plecaţi. Faceţi-vă bagaju.” Care ia, care nu ia, care ia ,care nu ia. A rămas socrul meu lângă foc. A rămas bătrânul’ lângă foc, a rămas acolo desculţ, dezbrăcat, vai de el. Şi striga : “ Nu mă lăsaţi aici că mă omoară oamenii.” Unde să îl mai punem? Nu aveam unde să îl mai punem …
Unde l-aţi lăsat?
A rămas săracu şezând lângă foc.
Plin de cenuşă a rămas. Avea o bucăţică de carne în mână şi curgea sângele din ea, din canea aceea şi eu i-am spus :” Tată, tată dacă voi ajunge înainte în sat, mă întorc şi vin să te iau”…”Să nu mă laşi maică, să nu mă laşi maică …să nu mă mă laşi…Să nu mă laşi că mă împuşcă nemţii…”Tinea mânuţa aşa şi bucăţica de carne în ea…
Mergeam şi luam samă după mine, mergeam şi mă uitam înapoi şi spuneam bărbatului meu “L-am lăsat să-l omoare oamenii. Să-l fi luat şi să-l fi pus într-o râpă să nu îl ştim…”
Ăsta nu a fost chin şi necaz? Aici mi-a murit bărbatu, mi-a murit băiatu,fata mea …
Şi nu l-aţi mai văzut pe bătrân de atunci.
Nu l-am mai văzut. I-am pus pomene când am ajuns aici. Cînd am trecut în România am schimbat doi galbeni mari şi i-am pus pomene şi i-am dat haine de pomeană.
Dumnezeu să îi ierte pe toţi!
Să te audă Dumnezeu! El a rămas săracu şi se uita după noi şi spunea :”Să vă ajute D-zeu maică! Să vă ajute Dumnezeu să vă dea sănătate şi noroc că m-aţi lăsat.” Atât a fost.
Să trăiţi şi să aveţi noroc.
Şi tu să trăieşti!
Pacea Lui Dumnezeu să rămână în inima d-stră şi să vă călăuzească să vă dea Lumina Sa şi câte zile veţi avea de trăit să rămână lângă d-stră!